ICCJ. Decizia nr. 1507/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1507/2012
Dosar nr. 942/45/2011
Şedinţa publică de la 21 martie 2012
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, precizată la termenul de judecată din data de 03 noiembrie 2011, reclamantul M.D. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Autoritatea Naţională a Vămilor suspendarea executării ordinului nr. 7089 din 02 august 2011 emis de Autoritatea Naţională a Vămilor, reintegrarea în funcţia deţinută şi obligarea la despăgubiri, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinare, pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, arătând că emitenta actului atacat este Autoritatea Naţională a Vămilor.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin sentinţa nr. 352 din 18 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi, în consecinţă, a fost respinsă cererea formulată de reclamantul M.D. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Instanţa a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamantul M.D. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor, privind suspendarea executării ordinului nr. 7089 din 02 august 2011 emis de Autoritatea Naţională a Vămilor, reintegrarea în funcţia deţinută şi obligarea la despăgubiri, precum şi plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este întemeiată, întrucât emitenta actului atacat este pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor, nu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Curtea de Apel a reţinut, pe fondul cererii de suspendare formulată în cauză, faptul că pentru a se dispune suspendarea executării ordinului nr. 7089 din 02 august 2011, emis de Autoritatea Naţională a Vămilor, este necesar ca în cauză să fie îndeplinite cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora se poate cere suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare”.
Prin urmare, instanţa trebuie să constate îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de lege, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepţională.
Instanţa de fond a reţinut că îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să rezulte cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.
Se constată că susţinerile reclamantului nu constituie aspecte care să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor administrative contestate, motivele invocate neavând caracterul unor indicii aparente care să răstoarne cu uşurinţă, în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, prezumţia de legalitate a actelor administrative.
Contrar susţinerilor reclamantului, instanţa constată că din conţinutul actului administrativ atacat reiese că reclamantului i s-a acordat preaviz şi i s-a pus la dispoziţie lista funcţiilor publice vacante pentru a opta în vederea numirii în una din funcţiile publice. În urma luării la cunoştinţă de preavizul din 5 iulie 2011, reclamantul nu şi-a exprimat opţiunea pentru funcţia publică teritorială de execuţie de inspector vamal grad profesional superior, gradaţia 4, clasa de salarizare 58, la Biroul Vamal Albiţa din cadrul Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi.
Cât priveşte celelalte critici referitoare la modul de organizare şi desfăşurare a examenului de testare profesională, Curtea de Apel constată că nu au relevanţă în soluţionarea cauzei, deoarece nu au legătură cu ordinul nr. 7089 din 02 august 2011 emis de Autoritatea Naţională a Vămilor, a cărui suspendare a executării s-a solicitat.
Prin urmare, în condiţiile unei examinări sumare a aparenţei dreptului, datele şi informaţiile din dosar apar suficiente pentru a se reţine că măsura luată de pârâtă are ca scop eficientizarea activităţii sale şi a structurilor din subordine şi că nu există împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ.
Cât priveşte criticile referitoare la îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, Curtea de Apel constată, de asemenea, că argumentele invocate sunt nefondate, pentru că paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, prin probe concludente.
3. Recursul declarat de M.D.
Recurentul a criticat soluţia instanţei de fond ca nelegală şi netemeinică, argumentând pe larg situaţia de fapt a dosarului.
A arătat că în cauza dedusă judecăţii sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru suspendarea actului administrativ, arătând că atât condiţia cazului bine justificat, cât şi a pagubei iminente sunt realizate. Astfel, a argumentat existenţa unei îndoieli evidente asupra prezumţiei de legalitate a actului atacat, întrucât ordinele emise de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – A.N.V. nu au fost publicate în M. Of.
Paguba iminentă a fost susţinută de recurent cu motivarea că lipsa salariului îl privează de multe lucruri, căci nu mai poate face faţă cheltuielilor necesare traiului curent.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 şi art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât şi în faza sesizării instanţei cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.
Este bine cunoscut faptul că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumţia de autenticitate şi de veridicitate şi că acest act administrativ constituie el însuşi titlu executoriu.
A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept şi o democraţie constituţională.
Tocmai de aceea suspendarea actelor administrative, ca operaţie juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situaţie de excepţie, care poate fi de drept, când legea o prevede sau judecătorească, dar în limitele şi condiţiile prevăzute de lege.
Înalta Curte a reţinut că Ordinul nr. 7089 din 2 august 2011, obiect al litigiului de faţă, a fost emis de Vicepreşedintele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în temeiul prevederilor H.G. nr. 110/2009 privind organizarea şi funcţionarea A.N.V., modificată şi completată prin H.G. nr. 565/2011, - Legii nr. 188/1999, prevederilor Ordinului Preşedintelui Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nr. 2406/2011 privind aprobarea structurilor organizatorice ale aparatului central al A.N.V., direcţiilor regionale pentru accize şi operaţiuni vamale, direcţiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti pentru accize şi operaţiuni vamale, prevederilor Ordinului nr. 2407/2011 privind aprobarea statului de funcţii al Autorităţii Naţionale a Vămilor, precum şi având în vedere avizele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, opţiunea exercitată de reclamant şi rezultatele finale ale examenului de testare profesională.
Astfel, Înalta Curte reţine că prin Ordinele nr. 2406/2011 şi nr. 2407/2011 A.N.A.F. a aprobat structura organizatorică şi statele de funcţii ale Autorităţii Naţionale a Vămilor - aparat central şi structuri subordonate, situaţie necontestată în cauză.
Într-adevăr, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond”.
Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.
Noţiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/ sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/ şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.
Ori, în situaţia de fapt dedusă judecăţii, Înalta Curte a constatat că nu sunt indicii de nelegalitate a actului atacat, neexistând nicio împrejurare vădită de fapt sau de drept care să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ.
De asemenea, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege, rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu material viitor şi previzibil, greu sau imposibil de reparat, condiţie inexistentă în cazul unei diminuări salariale, care poate fi recuperată.
Pentru toate aceste motive, constatând că nu sunt motive de casare sau modificare a sentinţei instanţei de fond, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de M.D. împotriva sentinţei nr. 352 din 18 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1506/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1508/2012. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
