ICCJ. Decizia nr. 1509/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1509/2012
Dosar nr. 656/64/2011
Şedinţa publică de la 21 martie 2012
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea formulată de reclamantul N.F. în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Garda Financiară s-a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 2253 din 23 iunie 2011 emis de Preşedintele Agenţiei Naţională de Administrare Fiscală, până la soluţionarea irevocabilă a contestaţiei formulată împotriva acestuia.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin sentinţa nr. 152 din 17 august 2011 a Curţii de Apel Braşov a fost respinsă excepţia lipsei de obiect a cererii invocată de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Instanţa a admis excepţia rămânerii fără obiect a cererii, invocată de reclamantul N.F. şi, în consecinţă, a respins ca rămasă fără obiect cererea formulată de reclamant, având ca obiect suspendarea executării Ordinului nr. 2253 din 23 iunie 2011 emis de Preşedintele A.N.A.F.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că pârâta Garda Financiară a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, această excepţie fiind admisă în şedinţa publică din 9 august 2011.
Pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a invocat rămânerea fără obiect a acţiunii ca urmare a emiterii actului de eliberare din funcţie a reclamantului, excepţie care a fost respinsă de instanţa de fond.
Instanţa a constatat că obiectul cauzei îl constituie cererea de suspendare a unui ordin emis de Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, ordin care nu şi-a încetat aplicabilitatea şi a cărui suspendare nu este condiţionată de existenţa altor acte.
A reţinut instanţa că aprecierea ca rămasă fără obiect a acţiunii, ca urmare a producerii efectelor ordinului faţă de reclamant, ar însemna a împiedica accesul la justiţie al reclamantului, care are dreptul de a solicita analiza actului care a stat la baza emiterii celui de eliberare din funcţie. De asemenea, soluţia pronunţată de instanţă cu privire la ordinul atacat poate avea înrâurire asupra actelor subsecvente.
Excepţia invocată de reclamant, dar întemeiată pe faptul că prin sentinţa civilă nr. 220 din 13 iulie 2011, Curtea de Apel Galaţi a suspendat executarea Ordinului nr. 2253/2011, cu efecte erga omnes, a fost admisă de instanţa de fond, reţinându-se că acest Ordin nr. 2253/2011 se referă la stabilirea unei noi structuri organizatorice în cadrul Gărzii Financiare, la repartizarea posturilor astfel cum acestea au fost reduse prin hotărâre a Guvernului, la stabilirea statelor de funcţii şi la organizarea unui concurs. Ca urmare, priveşte activitatea întregii Gărzi Financiare compusă din Comisariatul General şi secţiile judeţene şi a Municipiului Bucureşti.
S-a reţinut că, prin natura şi conţinutul său, acest ordin nu poate fi aplicabil pentru unii dintre funcţionarii publici din cadrul Gărzii Financiare şi inaplicabil pentru alţii, întrucât stabileşte o structură organizatorică, ce nu poate fi în vigoare pentru unii şi suspendată pentru alţii.
Instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că, de altfel, pe fondul cauzei, în situaţia anulării unui act administrativ, efectele nu sunt limitate doar la titularul cererii de chemare în judecată, concluzionând că suspendarea executării ordinului are efecte erga omnes, ca şi în cazul anulării.
Pentru aceste considerente, văzând că s-a dispus deja de o instanţă, suspendarea Ordinului nr. 2253/2011, instanţa a admis excepţia rămânerii fără obiect a cererii, invocată de reclamant.
3. Recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Recurenta a criticat hotărârea instanţei de fond ca nelegală şi netemeinică, susţinând că în mod greşit a fost soluţionată excepţia invocată de instituţia recurentă.
A precizat că ordinul atacat şi-a produs efectele începând cu data de 25 iulie 2011, iar la data pronunţării hotărârii atacate nu mai existau efecte care să mai poată fi suspendate.
Recurenta a precizat că toate efectele actului atacat s-au produs anterior judecării cererii de suspendare, iar premisa cererii de suspendare o constituie împrejurarea ca actul administrativ să fie susceptibil de executare, adică să producă efecte în curs, a căror stopare să tindă a fi realizate prin cererea de suspendare.
S-a arătat că în mod greşit a fost admisă excepţia invocată de reclamant, întrucât instanţa de fond a extins astfel efectele unei hotărâri judecătoreşti la o parte străină de cauza respectivă, precizând că în cauza arătată reclamantul nu era parte în dosarul în care s-a dispus suspendarea actului atacat.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va admite recursul şi, rejudecând cauza pe fond, va respinge cererea reclamantului ca neîntemeiată, pentru considerentele ce urmează:
Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 şi art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât şi în faza sesizării instanţei cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.
Este bine cunoscut faptul că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumţia de autenticitate şi de veridicitate şi că acest act administrativ constituie el însuşi titlu executoriu.
A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept şi o democraţie constituţională.
Tocmai de aceea suspendarea actelor administrative, ca operaţie juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situaţie de excepţie, care poate fi de drept, când legea o prevede (ex. art. 123 alin. final din Constituţie) sau judecătorească, dar în limitele şi condiţiile prevăzute de lege.
Înalta Curte a reţinut că Ordinul nr. 2253 din 23 iunie 2011, obiect al litigiului de faţă, a fost emis de preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în temeiul prevederilor – H.G. nr. 109/2009 privind organizarea şi funcţionarea A.N.A.F., modificată şi completată şi ale art. 2 alin. (3) şi (5) din H.G. nr. 1324/2009 privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Financiare, cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel, Înalta Curte reţine că prin Ordinul atacat A.N.A.F. a aprobat structura organizatorică şi statele de funcţii ale Comisariatului General al Gărzii Financiare şi a secţiilor judeţene şi secţiei Municipiului Bucureşti ale Gărzii Financiare, situaţie necontestată în cauză.
Într-adevăr, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond”.
Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.
Noţiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/ sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/ şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.
Ori, în situaţia de fapt dedusă judecăţii, Înalta Curte a constatat că nu sunt indicii de nelegalitate a actului atacat, neexistând nicio împrejurare vădită de fapt sau de drept care să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ.
De asemenea, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege, rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu material viitor şi previzibil, greu sau imposibil de reparat, condiţie inexistentă în cazul unei diminuări salariale, care poate fi recuperată.
Pentru toate aceste motive, constatând că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu nerespectarea dispoziţiilor legale, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica sentinţa instanţei de fond, în sensul că va respinge acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei nr. 152 din 17 august 2011 a Curţii de Apel Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1508/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1515/2012. Contencios → |
|---|
