ICCJ. Decizia nr. 1553/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1553/2012
Dosar nr. 948/44/2011
Şedinţa publică de la 22 martie 2012
Prin Sentinţa nr. 229 din 23 august 2011, Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanţii G.C.C. şi P.S.B., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin care solicitau suspendarea executării Ordinului nr. 2406 din 4 iulie 2011 Anexa 3/3 şi Anexa 4/6, prin care a fost aprobată structura organizatorică a Direcţiilor Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale - D.J.A.O.V. Gradul III, precum şi a Ordinului nr. 2407 din 4 iulie 2011 Anexa 8/1, prin care au fost aprobate statele de funcţii ale direcţiilor regionale pentru accize şi operaţiuni vamale.
Prin aceeaşi sentinţă, prima instanţă a respins cererea de intervenţie formulată de A.G. şi a luat act de renunţarea la judecata acţiunii formulate de reclamanţii B.L.T. şi P.A.M.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarele:
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut prin lege se poate adresa instanţei judecătoreşti competente pentru realizarea în concret a dreptului său.
Pe de altă parte, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 consacră posibilitatea persoanei vătămate ca în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7 a autorităţii emitente să solicite instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
S-a lua act că reclamanţii P.A.M. şi B.L.T., au renunţat la judecată, în condiţiile art. 246 din C. proc. civ.
Excepţia lipsei de obiect în privinţa cererilor celorlalţi reclamanţi şi a intervenientului nu a fost primită, împrejurarea că actele administrative au fost puse în executare nefiind de natură a lipsi nici cererea de faţă şi cu atât mai puţin acţiunea în anulare de interes din partea acestora. Actualitatea interesului ca o condiţie a promovării cererii de chemare în judecată nu trebuie raportată la consecinţele subsecvente actului atacat ci la existenţa şi actualitatea dreptului afirmat în justiţie; or, în privinţa existenţei şi actualităţii dreptului pretins de reclamanţi nu se poate pretinde că atâta vreme cât se presupune că el nu a fost realizat în concret şi-ar fi pierdut actualitatea, atâta vreme cât se pretinde tocmai restabilirea acestuia.
Condiţiile de admisibilitate a cererii de suspendare impuse de textul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu s-au apreciat a fi întrunite în cererea de faţă. Simplele afirmaţii ale persoanei vătămate, în lipsa altor mijloace de probă pertinente şi utile, nu sunt suficiente pentru a face îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Împrejurarea că a fost invocată nelegalitatea şi inoportunitatea actelor administrative, nu face ea însăşi dovada cazului bine justificat şi, cu atât mai puţin, a pagubei ca şi o consecinţă generică, lipsită inclusiv de susţinere din partea reclamanţilor. Faptul că alte direcţii au o altă structură de personal şi că maniera reorganizării ar putea afecta sau nu buna organizare şi desfăşurare a activităţilor vamale în zona de competenţă a D.J.A.O.V. Brăila, sunt simple considerente de ordin personal care nu suplinesc nici condiţia cazului bine justificat şi nici pe aceea a pagubei iminente.
Pe de altă parte, susţinerile reclamanţilor în sensul existenţei cazului bine justificat nu au putut fi reţinute, întrucât în cauză în afara unor considerente de ordin strict personal nu s-a demonstrat existenţa unor motive temeinice care să pună la îndoială legalitatea actelor administrative criticate.
Aşa cum în mod constant au stabilit atât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. cât şi Curtea Constituţională, suspendarea actelor administrative reprezintă o situaţie de excepţie, întrucât acestea se bucură de prezumţia de legalitate şi cum în cauză reclamanţii şi intervenientul nu au răsturnat această prezumţie, reţinerea condiţiei cazului bine justificat nu se impune.
În ceea ce priveşte existenţa pagubei, aceasta a fost doar generic invocată, fără nici-o motivare, susţinere sau dovedire a existenţei sale; în plus, în cauză, reclamanţii nu au făcut dovada existenţei unui drept proteguit de lege.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, au declarat recurs reclamanţii G.C.C., P.S.B. şi intervenientul A.G.
Prin cererea de recurs întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ. s-a arătat, în esenţă, că prin emiterea actelor administrative contestate s-a adus un prejudiciu real atât instituţiei - DJAOV Brăila - cât şi recurenţilor în calitatea lor de salariaţi. Instanţa nu a ţinut seama că potrivit organigramei aprobate prin Ordinul nr. 2406/2011 - Anexa 4/16, DJAOV Brăila are în subordine şi Biroul Vamal Zona Liberă Brăila care nu are stat propriu de funcţiuni deoarece operaţiunile vamale erau realizate de angajaţi ai DJAOV prin delegare de competenţă acordată de şeful de vamă şi nici că în urma emiterii Ordinului nr. 2407/2011 - Anexa 8/1 funcţionarea reală, efectivă a Biroului vamal este practic imposibil de susţinut având în vedere fluxul continuu al activităţii care nu poate fi acoperit cu un singur angajat pe compartiment. De asemenea, s-a omis a se observa caracteristica portului brăilean - port Schengen de o importanţă deosebită în strategia europeană comunitară - care deţine şi o dană portuară în regim de zonă liberă administrată de către Regia Autonomă Zona Liberă Brăila şi SC R.I., fapt ce nu a fost luat în considerare la reorganizarea prin atribuirea gradului vamal. Atribuirea aleatorie a gradului vamal III pentru DJAOV Brăila influenţează în mod direct statul de funcţii, în condiţiile în care activitatea instituţională nu s-a redus nici pe partea vamală şi nici pe partea de accize,volumul de muncă fiind mult mai mare deşi unele posturi au fost reduse.
Cu privire la paguba iminentă s-a pus accent pe diminuările salariale în condiţiile în care se desfăşoară o muncă suplimentară.
Examinând cauza în temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat şi îl va respinge ca atare pentru motivele deja expuse în considerentele sentinţei aflate în control judiciar şi pentru cele ce vor fi punctate în continuare:
Obiectul cererii de suspendare a executării formulate în baza art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 îl constituie în speţă Ordinul nr. 2406 din 4 iulie 2011 - Anexa 3/3 şi Anexa 4/6 - prin care s-a aprobat structura organizatorică a Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Gradul III şi Ordinul nr. 2407/4 iulie 2011, Anexa 8/1 prin care s-au aprobat statele de funcţii ale direcţiilor regionale pentru accize şi operaţiuni vamale, direcţiile judeţene şi a municipiului Bucureşti pentru accize şi operaţiuni vamale, ambele acte administrative fiind emise de Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ reglementează măsura de excepţie de la regula executării imediate şi din oficiu a actului administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate, respectiv suspendarea executării actului administrativ care înseamnă, practic, întreruperea temporară a efectelor acestui act.
Astfel, conform textului legal „În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. […]”.
În analiza cererii cu care a fost învestită curtea de apel s-a raportat corect la articolul de lege mai înainte citat, procedând la verificarea îndeplinirii celor două condiţii cumulativ şi imperativ fixate de legiuitor, respectiv existenţa unui caz bine justificat şi a unei pagube iminente, în accepţiunea lămurită, de asemenea de legiuitor, prin art. 2 alin. (1) lit. t) şi ş) din actul normativ în discuţie.
În mod just s-a observat că raportându-se şi la circumstanţele concrete ale cauzei, judecătorul fondului nu a putut reţine îndeplinirea niciuneia din cele două exigenţe legale pentru a se dispune aplicarea art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
De altfel, aşa cum reiese şi din cererea de recurs în care se reiau susţinerile făcute prin acţiune şi prin cererea de intervenţie, nu se aduce nici un argument pertinent pentru a se demonstra că există un caz bine justificat şi o pagubă iminentă pentru suspendarea celor două ordine emise de Preşedintele ANAF.
În privinţa celei dintâi condiţii se fac doar referiri generale, în mare parte legate de importante activităţi desfăşurate la DJAOV Brăila, iar în privinţa pagubei iminente se aminteşte de diminuările salariale suferite de salariaţii acestei autorităţi.
Or, toate aspectele învederate de recurenţi nu sunt de natură a răsturna prezumţia de legalitate de care se bucură actele administrative, acestea putând însă face obiectul cenzurii judiciare, eventual, de către instanţa ce va fi sesizată cu acţiunea în anulare.
Ca argument suplimentar pentru menţinerea soluţiei primei instanţe, Înalta Curte trimite la principiile cuprinse în Recomandarea nr. R(89)8 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei către statele membre privind protecţia provizorie în materie de contencios administrativ. Conform acestei Recomandări măsurile de protecţie provizorie pot fi îndeosebi acordate dacă executarea actului administrativ este de natură să cauzeze prejudicii grave, reparabile doar cu dificultate, şi sub condiţia existenţei unui caz prima facie împotriva validităţii actului respectiv.
În aceste condiţii, văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanţii G.C.C. şi P.S.B. şi de intervenientul în nume propriu A.G. împotriva Sentinţei nr. 229 din 23 august 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1543/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1556/2012. Contencios → |
|---|
