ICCJ. Decizia nr. 1661/2012. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1661/2012
Dosar nr. 845/42/2010
Şedinţa publică de la 27 martie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Local Buzău, prin primarul Municipiului Buzău, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Buzău şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, anularea procesului-verbal de control financiar nr. RR/2009 (înregistrat în registrul unic de control sub
nr. AA/2009), încheiat de reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău şi a deciziei nr. 53 din 12 februarie 2010 a Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor. S-a solicitat de asemenea, în conformitate cu art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, suspendarea actelor administrative atacate până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
În ce priveşte condiţia existenţei unui caz bine justificat, reclamantul a arătat că a făcut dovada faptului că este doar garant al subîmprumutatului, iar beneficiarul direct al subîmprumutului şi-a achitat integral ratele scadente şi penalităţile de întârziere, neaflându-se în faza executării silite, ministerul contractant nefiind nevoit să achite către Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare dobânzi, penalităţi de întârziere.
A mai susţinut reclamantul că în baza O.G. nr. 38/1997, aprobată prin Legea nr. 205/1997, România a contractat prin Ministerul Finanţelor Publice un împrumut extern de la Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (B.E.R.D.), pentru a fi utilizat în scopul finanţării investiţiei „Dezvoltarea utilităţilor municipale-sisteme de încălzire”. Prin acordului de împrumut cu Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare s-a convenit ca Ministerul Finanţelor Publice să subîmprumute suma de 15,356 milioane dolari SUA către Regia Autonomă Municipală Buzău, în baza unui Acord de Împrumut Subsidiar şi de Garanţie (A.I.S.G.). Potrivit acestui acord, regia are calitatea de subîmprumutat, iar Consiliul Local al Municipiului Buzău, în calitate de autoritate locală coordonatoare a activităţii regiei, deţine rolul de garant. Regia Autonomă Municipală Buzău (R.A.M.) trebuia să asigure din surse proprii şi să ramburseze ministerului serviciul datoriei externe.
Astfel, Consiliul Local al Municipiului Buzău avea obligaţia ca anual, începând cu anul următor intrării în vigoare a acordului să prevadă în bugetul propriu, la capitolul Cheltuieli, ca poziţie distinctă, un fond privind garantarea rambursării ratelor scadente la împrumutul subsidiar, precum şi a plăţii dobânzilor şi comisioanelor aferente acestuia, într-un cuantum de 10% din echivalentul în lei al obligaţiilor de plată anuale ale regiei faţă de Ministerul Finanţelor Publice şi de a vira sumele astfel constituite într-un cont distinct deschis la Trezorerie.
Pentru neconstituirea fondului de garantare la Trezorerie, reprezentanţii ministerului au încheiat procesul-verbal de control financiar contestat prin acţiunea formulată, prin care au fost calculate şi stabilite majorări de întârziere în cuantum de 783.303,07 RON pentru neconstituirea integrală a fondului de garantare în sumă totală de 233.779,62 RON.
A apreciat reclamantul că activitatea de control financiar a statului exercitată asupra Consiliului a fost efectuată cu încălcarea competenţei materiale a structurilor de control.
Procesul-verbal de control şi activitatea de control financiar s-au încheiat şi derulat în baza Ordinului nr. 889/2005 al Ministerului Finanţelor Publice, ordin prin au fost aprobate Normele metodologice pentru aparatul de control financiar al statului din cadrul Ministerului Finanţelor Publice.
Pct. 4 din aceste norme prevede că selectarea agenţilor economici la care se efectuează controlul financiar şi stabilirea duratei acestuia se fac cu respectarea strictă a prevederilor art. 10 şi 11 din Legea nr. 30/1991 privind organizarea şi funcţionarea controlului financiar şi a Gărzii financiare, iar potrivit pct. 13 controlul financiar se efectuează la regii autonome, societăţi naţionale, companii naţionale, societăţi comerciale la care statul, direct sau printr-o instituţie ori autoritate publică, are calitatea de acţionar şi la alţi agenţi economici.
A mai precizat reclamantul că, prin excepţie, unitatea administrativ teritorială poate săvârşi anumite fapte de comerţ, fără a avea însă calitatea de comerciant şi a solicitat a se avea în vedere faptul că obligaţiile contractuale care derivă din Acordul de Împrumut Subsidiar şi de Garanţie nu aparţin Municipalităţii, ci Consiliului local, această ultimă entitate neavând personalitate juridică sau calitatea de agent economic, neputând fi astfel supusă unui control financiar arbitrar şi neîntemeiat.
Tocmai de aceea, a arătat reclamantul, semnătura primarului şi de reprezentant al Consiliului local municipal, pe procesul-verbal de control, poartă menţiunea lipsei de competenţă a ministerului de a efectua acte de control financiar asupra Consiliului Local al Municipiului Buzău.
S-a mai precizat că la plângerea prealabilă formulată împotriva procesului-verbal de control financiar s-a răspuns de către Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor în sensul că, în conformitate cu pct. 5.13 din H.G. nr. 1470/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 64/2007 privind datoria publică, ministerul urmăreşte modul în care beneficiarii finanţărilor rambursabile garantate de stat sau subîmprumutate constituie şi asigură resursele de rambursare.
Consiliul local nu este beneficiarul finanţărilor, ci este doar garant în acordul de împrumut subsidiar şi de garanţie, iar în caz de neexecutare a obligaţiilor contractuale ale regiei, creditorul s-ar fi îndreptat împotriva Consiliului local care, la rândul său, ar fi putut invoca beneficiul de discuţiune.
Pe de altă parte, a arătat reclamantul, potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004 plângerea prealabilă se soluţionează de către direcţia din care face parte organul de control financiar al cărui act este atacat, printr-un compartiment special constituit, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău fiind acea direcţie din care face parte organul de control financiar emitent al actului contestat. Cu toate acestea, recursul său graţios a fost soluţionat de o direcţie financiară din Bucureşti.
Totodată, potrivit Legii nr. 30/1991, Ministerul Finanţelor Publice, în numele statului, efectuează controlul administrării şi utilizării mijloacelor financiare ale organelor centrale şi locale ale administraţiei de stat, precum şi ale instituţiilor de stat şi verifică respectarea reglementărilor financiare ale agenţilor economici.
În raport cu această prevedere, reclamantul a învederat că nu este agent economic şi nici organ al administraţiei de stat, ci face parte din administraţia publică locală, concept care permite colectivităţilor locale să-şi soluţioneze problemele proprii prin autorităţi administrative proprii.
Pe fondul cauzei, reclamantul a precizat că Regia Autonomă Municipală a rambursat Ministerului Finanţelor Publice sumele aferente împrumutului, inclusiv dobânzi şi comisioane, fără ca ministerul să suporte aceste sume din bugetul propriu în operaţiunile de plată către Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare, situaţie în care se înregistrează un calcul dublu, suportat atât de Regia Autonomă Municipală, cât şi de Consiliul Local al Municipiului Buzău, privind majorările de întârziere.
În atare condiţii, a opinat reclamantul, majorările de întârziere ce îi sunt calculate şi imputate au fost calculate eronat, atâta timp cât Regia Autonomă Municipală Buzău şi-a achitat obligaţia principală, respectiv rata scadentă şi accesoriile acesteia, respectiv penalităţile către minister, fără ca această ultimă instituţie să fi fost nevoită să dispună măsurile prevăzute în Secţiunea 8.03, pct. b, c.
S-a mai susţinut că actul de control financiar este lovit de nulitate, Acordul de Împrumut Subsidiar şi de Garanţie prevăzând penalităţi de întârziere şi nicidecum majorări de întârziere. În mod eronat organul de control a calculat majorări şi penalităţi de întârziere de la data plăţii ratei scadente până la următoarea rată scadentă; ratele scadente, dobânzile şi comisioanele fiind achitate de către regie Ministerului Finanţelor Publice, în conformitate cu solicitările acestui minister şi confirmate prin remiterea ordinelor de plată şi a extraselor de cont către această instituţie; ministerul de resort nu s-a îndreptat cu titlu executoriu asupra împrumutatului pentru obligaţiile fiscale scadente şi neachitate, iar ministerul şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale către Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare din plăţile efectuate de Regia Autonomă Municipală (R.A.M.) Buzău.
Pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău a formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii de suspendare atât în raport cu prevederile art. 215 alin. (2) C. proc. fisc. cât şi prin prisma art. 14 din Legea nr. 554/2004. Pe fondul cauzei, pârâta a opinat că nu există motive de anulare a actului contestat, prin procesul verbal de control financiar din 02 decembrie 2009, organul de control financiar stabilind în mod legal şi corect majorări de întârziere în sumă de 783.303,07 RON asupra obligaţiilor financiare reprezentând fond de garanţie, care nu a fost constituit sau virat într-un cont distinct deschis la Trezoreria Buzău de către Consiliul Local al Municipiului Buzău.
Pârâta Administraţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acţiunii, aducând aceleaşi argumente în sprijinul cererii sale.
La termenul din data de 30 septembrie 2010 reclamantul a solicitat să se ia act de renunţarea sa la soluţionarea cererii de suspendarea executării actelor administrative în litigiu, instanţa luând act de această renunţare.
Prin sentinţa nr. 109 din 24 martie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Local al Municipiului Buzău, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor. Instanţa a dispus anularea în parte a procesului-verbal de control din 27 noiembrie 2009 întocmit de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău şi a deciziei nr. 53 din 12 februarie 2010 a Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, în sensul că majorările de întârziere datorate de reclamant pentru perioada 22 mai 2009 - 27 noiembrie 2009 sunt în sumă totală de 51.247,96 RON şi nu de 783.303,07 RON, pentru neconstituirea fondului de garantare. Au fost obligaţi pârâţii la plata sumei de 3.000 RON cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a apreciat neîntemeiate susţinerile reclamantului în ce priveşte nulitatea actului de control, în sensul că actele administrative fiscale nu au fost întocmite de organul financiar competent.
S-a reţinut cu privire la acest aspect că potrivit dispoziţiilor art. 5 lit. b) şi e) din Legea nr. 30/1991 privind organizarea şi funcţionarea controlului financiar şi a Gărzii financiare, Direcţia generală a controlului financiar de stat din Ministerul Finanţelor şi unităţile subordonate acesteia au ca atribuţii să controleze utilizarea fondurilor acordate de stat pentru realizarea de investiţii de interes general, subvenţionarea unor activităţi şi produse şi pentru alte destinaţii prevăzute de lege, îndeplinind şi alte atribuţii de control stabilite, potrivit legii, în sarcina Ministerului Finanţelor.
Realizarea proiectului privind conservarea energiei termice este de interes general, atribuţia legală de urmărire a modului în care beneficiarii finanţelor subîmprumutate constituie şi asigură resursele de rambursare a finanţărilor rambursabile şi de plată a dobânzilor şi comisioanelor fiind prevăzută de pct. 5.13 din normele aprobate prin H.G. nr. 1470/2007, prin care au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată prin Legea nr. 109/2008.
A mai apreciat instanţa că organul de control din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Buzău ce a întocmit procesul verbal de control financiar din 27 noiembrie 2009 avea competenţa materială de a întocmi actul de control, reclamantul fiind garant în Acordul de Împrumutat Subsidiar şi de Garanţie din 3 octombrie 1997, deci parte contractantă; unitatea administrativ-teritorială, cu personalitate juridică, fiind reprezentată în raporturile cu celelalte instituţii, persoane fizice sau juridice, de autoritatea executivă - primar sau de cea deliberativă - Consiliul Local, în speţă, în acordul de împrumut subsidiar, Municipiul Buzău fiind reprezentat de Consiliul Local.
Relativ la decizia de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva procesului verbal de control financiar s-a constatat că potrivit dispoziţiilor art. 209 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., contestaţiile formulate împotriva actelor de control financiar se soluţionează de către Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, astfel încât nici susţinerea reclamantului privitoare la acest aspect nu poate fi reţinută.
Pe fondul cauzei s-a constatat că împotriva procesului verbal de control reclamantul a formulat contestaţie, soluţionată prin decizia nr. 53 din 12 februarie 2010 a Ministerului Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, reţinându-se că penalităţile de întârziere au fost calculate corect şi legal pe perioada verificată, în baza prevederilor Secţiunii 8.01 şi 8.02 din Acordul de Împrumut Subsidiar şi de Garanţie din 1997 şi a art. 119 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, republicată, privind C. proc. fisc.
Totodată, din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză a rezultat că Regia Autonomă Municipală Buzău, beneficiara împrumutului acordat prin Acordul de Împrumut Subsidiar şi de Garanţie, a achitat ratele datorate către Ministerul de Finanţe în sumă totală de 37.976.653,32 RON, suma de 8.423.329,85 RON aferentă ratelor scadente în 10 noiembrie 2004, 10 mai 2005 şi 10 noiembrie 2005 fiind scutită la plată în baza O.U.G. nr. 128/2006 privind unele măsuri pentru diminuarea arieratelor bugetare, rămânând un rest de plată de 1.356.795,99 RON la data de 27 noiembrie 2009. Pentru neachitarea la termenele scadente a obligaţiilor de plată Regia Autonomă Municipală Buzău datora penalităţi pe perioada menţionată în sumă totală de 2.017.957,60 RON, achitate până la data de 27 noiembrie 2009.
Judecătorul fondului a apreciat că pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău a contestat în mod neîntemeiat aplicarea scutirilor prevăzute de O.U.G. nr. 128/2006, în raport cu prevederile art. 1 din actul normativ, respectiv cu poziţia 31 din Anexa la Ordonanţa de Urgenţă.
Totodată, în calitatea sa de garant al împrumutului acordat Regiei, reclamantul avea obligaţia de constituire a fondului de garantare, Secţiunea 8.02 din Acordul de Împrumut Subsidiar şi de Garanţie prevăzând calcularea şi datorarea de penalităţi de întârziere în caz de neconstituire a fondului de garantare.
Sub acest aspect s-a reţinut că din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză rezultă că fondul de garantare neconstituit de către Consiliul Local Buzău este în sumă de 259.882,72 RON, ce ar fi trebuit constituit la data de 10 mai 2009, respectiv 233.779,64 RON ce ar fi trebuit constituit la data de 10 noiembrie 2009 pe perioada 22 mai 2009 - 27 noiembrie 2009, fond ce s-a calculat având în vedere ratele achitate din împrumutul acordat şi penalităţile datorate de către Regia Autonomă Municipală Buzău, beneficiara împrumutului. Totodată, penalităţile datorate de către reclamant pentru neconstituirea anuală a fondului de garantare pe perioada 22 mai 2009 - 27 noiembrie 2009, potrivit Acordului de Împrumut Subsidiar şi de Garanţie, sunt în cuantum de 51.247,96 RON, penalităţii aferente obligaţiilor fiscale din perioada supusă verificării, egale cu cele prevăzută pentru neplata obligaţiilor către bugetul de stat, conform O.G. nr. 92/2003.
Din răspunsul la obiecţiunile formulate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău, întocmit de acelaşi expert, rezultă că aceste penalităţi în cuantum de 51.247,96 RON au fost determinate ţinând cont de prevederile Acordului de Împrumut Subsidiar şi de Garanţie, secţiunea 8.01 şi 8.02 şi de art. 120 alin. (7) din O.U.G. nr. 92/2003, pentru perioada supusă verificării şi sunt datorate de Consiliul Local pentru neconstituirea anuală a fondului de garantare, în cotă de 10% din obligaţiile anuale ale Regiei către Ministerul Finanţelor, dacă prevederile acestei secţiuni sunt interpretate ca fiind o sancţiune suplimentară în raport cu penalităţile deja plătite de către Regia Autonomă Municipală Buzău, beneficiara împrumutului acordat prin Acordul de Împrumut Subsidiar şi de Garanţie. Dacă penalităţile se percep o singură dată, expertul a constatat că penalităţile pentru neîndeplinirea în termen a obligaţiilor de plată au fost achitate de Regia Autonomă Municipală Buzău şi nu mai trebuie achitate şi de către garant.
Sub acest aspect prima instanţă a apreciat că prin Acordul de Împrumut Subsidiar şi de Garanţie reclamantul Consiliul Local al Municipiului Buzău în calitatea sa de garant - autoritate locală coordonatoare a activităţii regiei - şi-a asumat obligaţii distincte de cele ale subîmprumutatului - Regia Autonomă a Mun. Buzău (R.A.M.), conform secţiunii 7.01, iar pentru neexecutarea corespunzătoare a acestora se percep penalităţi, potrivit secţiunii 8.01 din acelaşi acord, astfel încât chiar dacă Regia Autonomă Municipală Buzău a plătit penalităţi de întârziere, penalităţile privesc neîndeplinirea obligaţiilor asumate de subîmprumutat, fără a afecta obligaţia de plată a penalităţilor de întârziere pentru neîndeplinirea obligaţiilor principale ale reclamantului.
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs atât reclamantul Consiliul Local al Municipiului Buzău, prin Primar cât şi pârâţii Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău, respectiv Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
În ceea ce priveşte recursul declarat de Consiliul Local al Municipiului Buzău, instanţa de control judiciar constată că acesta este tardiv, fiind formulat cu depăşirea termenului legal prevăzut de dispoziţiile art. 301 C. proc. civ., având în vedere data comunicării hotărârii atacate 2 mai 2011, astfel cum rezultă din ştampila poştei aplicată pe dovada de primire a comunicării hotărârii şi data înregistrării recursului la Curtea de Apel Ploieşti, respectiv 23 mai 2011.
Astfel fiind, recursul formulat cu nerespectarea termenului legal imperativ, urmează a fi respins ca tardiv introdus.
În ceea ce priveşte recursurile declarate de recurenţii-pârâţi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ., se susţine în esenţă că, în mod greşit instanţa de fond a anulat în parte procesul-verbal de control din 27 noiembrie 2009 întocmit de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău şi decizia nr. 53 din 12 februarie 2010 emisă de către Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în sensul că majorările de întârziere datorate de reclamant pentru perioada 22 mai 2009 - 27 noiembrie 2009 sunt în sumă totală de 51.247,96 RON şi nu de 783.303,07 RON, astfel cum s-a stabilit prin actul de control, pentru neconstituirea fondului de garantare.
Astfel, susţin recurenţii că deşi instanţa de fond a reţinut că reclamantul, în calitate de garant al împrumutului acordat avea obligaţia de constituire a fondului de garanţie şi în caz de neîndeplinire a acestei obligaţii, în conformitate cu prevederile Secţiunii 2 din Acordul de Împrumut Subsidiar şi de Garanţie datora penalităţi de întârziere, totuşi în mod eronat prin hotărârea pronunţată a constatat că majorările datorate pentru perioada 22 mai 2009 - 27 noiembrie 2009 sunt în sumă totală de 51.247,96 RON, ignorând aprecierile expertului contabil potrivit cărora suma datorată este în cuantum de 432.306,76 RON, dacă prevederile Secţiunii 8.02 sunt interpretate ca fiind o sancţiune suplimentară, în raport cu penalităţile deja plătite de Regia Autonomă Municipală Buzău.
Totodată recurenţii au criticat sentinţa atacată şi în ceea ce priveşte acordarea cheltuielilor de judecată în sumă de 3.000 RON către reclamantă, susţinând că în mod neîntemeiat instanţa de fond a considerat că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 274 C. proc. civ., deşi cererea de chemare în garanţie a fost admisă, în parte, de către instanţa de fond.
Astfel, consideră recurenţii că în cauză nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 274 C. proc. civ. întrucât partea care a pierdut procesul trebuia să se afle în culpă procesuală sau prin atitudinea sa în cursul procesului să fi determinat aceste cheltuieli, ceea ce nu s-a dovedit în cauză şi în consecinţă au susţinut că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., solicitând modificarea sentinţei recurate şi cu privire la acest capăt de cerere.
Analizând sentinţa atacată, în raport de criticile formulate de dispoziţiile legale incidente în cauză, cât şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile formulate în cauză sunt nefondate.
Aspectul aflat în litigiu în cauza de faţă vizează aplicarea sancţiunilor prevăzute de Acordul de Împrumut Subsidiar şi de Garanţie (A.I.S.G.) încheiat la data de 3 octombrie 1997 între Ministerul Economiei şi Finanţelor, Regia Autonomă Municipală Buzău şi Consiliul Local Buzău, respectiv calcularea şi stabilirea penalităţilor datorate de intimatul-reclamant Consiliul Local al Municipiului Buzău în calitate de garant al Regiei Autonome Municipale Buzău pentru subîmprumutul în valoare de 15.356 milioane dolari SUA acordat de către Ministerul Finanţelor Publice în cadrul împrumutului extern contractat de la Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (B.E.R.D.), subîmprumut care urma a fi utilizat în scopul finanţării investiţiei „Dezvoltarea utilităţilor municipale - sisteme de încălzire”.
Potrivit acordului, respectiv Secţiune 7.01 intitulată - Alte Angajamente şi Garanţii, Consiliul Local avea obligaţia ca anual că creeze şi să menţină un Fond de garanţie începând cu anul următor intrării în vigoare a Acordului de Împrumut Subsidiar şi de Garanţie şi până la data rambursării împrumutului, fondul privind „garantarea rambursării ratelor scadente la împrumutul subsidiar precum şi a plăţii dobânzilor şi comisioanelor aferente acestuia”.
În conformitate cu art. VII din Acordul de Împrumut Subsidiar şi de Garanţie, Secţiunea 8.01 (a) pentru neîndeplinirea în termen a obligaţiilor de plată şi a obligaţiei privind constituirea fondului de risc şi de garanţie, care fac obiectul acordului, regia şi consiliul local vor plăti o penalizare pe fiecare zi de întârziere egală cu cea percepută pentru neplata obligaţiilor către bugetul de stat, conform legislaţiei în vigoare, aplicată asupra valorii obligaţiilor de plată neachitate în termen.
Potrivit Secţiunii 8.02 prin acelaşi acord se prevede că pentru neconstituirea integrală a fondului de garantare conform prevederilor Secţiunii 7.01, Ministerul Finanţelor va calcula şi va percepe de la Consiliul local, penalităţi corespunzătoare la suma neconstituită pentru fondul de garantare, de la data scadenţei de plată a Ministerului Finanţelor către Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare.
Din perspectiva acestor prevederi ale Acordului de Împrumut Subsidiar şi de Garanţie cât şi a dispoziţiilor legale prevăzute de art. 120 C. proc. fisc., precum şi a concluziilor raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, ca şi a răspunsului expertului la obiecţiunile formulate de intimaţi, instanţa de control judiciar constată că, în mod corect a fost omologat şi însuşit de către instanţa de fond reţinându-se că suma datorată cu titlu de penalităţi de întârziere pentru neconstituirea anuală a fondului de garantare pe perioada 22 mai 2009 - 27 noiembrie 2009 stabilită în sarcina Consiliului Local Buzău, în cota de 10% din obligaţiile anuale ale Regiei către Ministerul Finanţelor este de 51.247 RON.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că soluţia de admitere în parte a acţiunii formulate de reclamantul Consiliul Local Buzău şi de anulare în parte a procesului-verbal de control din 27 noiembrie 2009 şi a deciziei nr. 53 din 12 februarie 2010 a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, este legală şi temeinică.
În ceea ce priveşte criticile recurenţilor cu privire la obligarea la plata sumei de 3.000 RON reprezentând cheltuielile de judecată constând în onorariu de expert nu pot fi reţinute, în raport de dispoziţiile art. 274 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora, judecătorii nu pot micşora cheltuielile privind plata experţilor.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte reţinând că sentinţa instanţei de fond este legală şi temeinică neexistând motive legale pentru modificarea sau casarea acesteia, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursurile formulate de pârâţii Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ca nefondate.
În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamantul Consiliul Local Buzău, acesta urmează a fi respins ca tardiv formulat, pentru motivele expuse anterior.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău, în nume propriu şi în numele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor împotriva sentinţei nr. 109 din 24 martie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Respinge recursul declarat de Consiliul Local al Municipiului Buzău, prin Primarul Municipiului Buzău, împotriva aceleiaşi sentinţe, ca tardiv.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1657/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1668/2012. Contencios → |
|---|
