ICCJ. Decizia nr. 1771/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1771/2012
Dosar nr. 977/55/2008*
Şedinţa publică de la 3 aprilie 2012
Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 977/55/2008, reclamantul F.N.I. a contestat încheierea din 18 ianuarie 2008 prin care a fost respinsă ca nefondată plângerea având ca obiect solicitarea sa de a fi scos la întrunirile religioase ale bisericii baptiste, precum şi participarea la alte activităţi, în perioada când este ţinut la izolare, în stare de detenţie.
La termenul de judecată din 1 aprilie 2008, reclamantul F.N.I., în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, a invocat excepţia de nelegalitate a art. 163 din H.G. nr. 1897/2006, în contradictoriu cu pârâţii Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Arad şi Guvernul României.
În motivarea excepţiei, reclamantul a arătat că textul criticat este nelegal pentru că îi încalcă dreptul său la religie, prin faptul că nu permite participarea persoanelor aflate în detenţie, care execută sancţiunea disciplinară a izolării, la întrunirile religioase, încălcându-se astfel libertatea conştiinţei şi a credinţei religioase, garantate prin Constituţie.
Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 53 din 15 februarie 2011, a admis excepţia inadmisibilităţii cererii reclamantului şi, în consecinţă, a respins excepţia de nelegalitate invocată ca inadmisibilă, reţinând, în esenţă, că art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se referă numai la actul administrativ unilateral, cu caracter individual, ca obiect al excepţiei de nelegalitate, pe când cererea reclamantului priveşte un act administrativ cu caracter normativ.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul, iar prin Decizia nr. 2226 din 14 aprilie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul, a casat sentinţa recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând în raport cu prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum acest text a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, că este admisibilă excepţia de nelegalitate invocată cu privire la un act administrativ cu caracter normativ.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. 977/55/2008*.
Prin Sentinţa nr. 561 din 12 decembrie 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, rejudecând cauza, urmare a deciziei de casare, a respins cererea formulată de reclamantul F.N.I., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Penitenciarul de Maximă Siguranţă Arad, ca lipsită de interes, reţinând, în esenţă, că excepţia de nelegalitate invocată în cauză vizează art. 163 din H.G. nr. 1897/2006, privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 referitor la executarea pedepselor, care conţine norme general obligatorii privind modul de executare a pedepselor în România.
Cum excepţia de nelegalitate priveşte direct aspecte legate de starea de detenţie pe care reclamantul a avut-o în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Arad înainte de formularea acestei excepţii, pentru că ulterior acesta a fost eliberat condiţionat din executarea pedepsei, în prezent aflându-se în stare de libertate, instanţa de apel a reţinut că nu mai subzistă condiţia interesului, în considerarea faptului că reclamantul nu mai are calitatea de deţinut.
În esenţă, prin motivele de recurs dezvoltate, recurentul a susţinut că prima instanţă în mod eronat a reţinut lipsa de interes în susţinerea excepţiei invocate deoarece este eliberat numai condiţionat, iar până în anul 2013 când expiră pedeapsa, îi poate fi revocată liberarea condiţionată.
A mai arătat recurentul că în cazul nesoluţionării cererii de faţă, îi sunt încălcate drepturile la un proces echitabil şi la un recurs efectiv, în sensul prevăzut de Convenţia europeană a drepturilor omului, soluţia din acest proces având influenţă asupra dosarului de fond în care a fost invocată excepţia de nelegalitate a prevederii menţionate.
Recursul nu este fondat.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, ce pot fi circumscrise motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi sub toate aspectele conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că nu subzistă în cauză motive de nelegalitate de natură a atrage modificarea hotărârii pronunţată de prima instanţă.
Instanţa de fond învestită cu soluţionarea unei excepţii de nelegalitate a unei prevederi ce vizează direct şi efectiv starea de arest a unei persoane, respectiv a art. 163 din H.G. nr. 1897/2006, pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor, care conţine norme generale privind modul de executarea pedepselor, a reţinut lipsa de interes, ca excepţie procesuală dirimantă ce a condus la respingerea cererii.
Argumentul reţinut de prima instanţă a vizat împrejurarea că reclamantul se afla, la data soluţionării cererii, în stare de libertate urmare liberării sale condiţionate, fără a mai avea calitatea de deţinut şi fără a mai demonstra susţinerea obţinerii unui folos direct şi personal prin soluţia ce se adoptă în cauză.
Înalta Curte apreciază că nu sunt întemeiate criticile recurentului întrucât atât în literatura de specialitate, cât şi în practica judiciară, în mod unanim, s-a reţinut că interesul reprezintă o condiţie generală ce se impune a fi îndeplinită nu doar cu prilejul promovării acţiunii,ci şi la momentul întocmirii şi finalizării altor acte procedurale pentru că nu este altceva decât folosul practic, material sau moral pe care îl urmăreşte cel ce promovează acţiunea, după cum cu justeţe a reţinut şi prima instanţă.
Aplicând aceste consideraţiuni de ordin teoretic la cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte afirmă că soluţia primei instanţe este corectă nu numai în considerarea statutului reclamantului la data soluţionării cererii, ce a făcut ca interesul său să nu mai fie actual, dar şi faţă de natura demersului judiciar iniţiat.
În condiţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, republicată, actul, sau prevederea din actul administrativ a cărui nelegalitate se invocă nu poate fi anulat, singura consecinţă juridică produsă, în ipoteza admiterii unei astfel de excepţii,fiind neluarea în considerare a respectivei prevederi cu ocazia soluţionării litigiului în care a fost invocată excepţia.
Aşa fiind,în mod evident nu se poate reţine nici dobândirea unui aşa-zis „folos moral” de către recurent, norma atacată rămânând în vigoare, chiar în ipoteza soluţionării în orice mod a excepţiei de nelegalitate.
În fine, reţinând aşadar că interesul procesual trebuia să fie justificat nu numai la momentul iniţial al promovării acţiunii, dar şi ulterior, pe întreg parcursul procesului, Înalta Curte constată că judecătorul fondului, luând act de împrejurarea că recurentul-reclamant a fost liberat condiţionat din executarea pedepsei la care fusese condamnat, a stabilit în mod legal că acesta nu mai putea justifica un interes personal şi actual în legătură cu o normă general obligatorie ce vizează exclusiv modalitatea de executare a pedepsei, indisolubil legată de starea de detenţie, pe care însă recurentul nu o mai are din data de 25 mai 2011.
În acest context, împrejurarea că pedeapsa nu a fost integral executată nu are în mod evident relevanţă, după cum lipsite de relevanţă sunt şi susţinerile recurentului vizând încălcarea drepturilor sale la un proces efectiv şi echitabil, neputându-se reţine, în sensul prevederilor şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului încălcarea dreptului recurentului la examinarea cauzei sale de către o instanţă independentă şi imparţială.
Faţă de cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., se va respinge aşadar ca nefondat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de F.N.I. împotriva Sentinţei nr. 561 din 12 decembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1724/2012. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 1772/2012. Contencios → |
|---|
