ICCJ. Decizia nr. 1792/2012. Contencios. Anulare acte administrativ cu caracter normativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1792/2012
Dosar nr. 4406/2/2010
Şedinţa publică de la 3 aprilie 2012
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantele SC F.I.P. SRL şi Casa de insolvenţă M. IPURL au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Administraţia Finanţelor Publice Sector 4 şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, anularea Ordinului nr. 2421 din 2007 şi a Ordinului nr. 2222/2006 emise de Ministerul Finanţelor Publice.
În motivarea acţiunii, reclamantele au arătat că Ordinul MFP nr. 2421/2007 de modificare a Instrucţiunilor de aplicare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată pentru operaţiunile prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. a)-i), art. 143 alin. (2) şi art. 144 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi art. 12 alin. (2) din OMFP 2222/2006 prevede că livrările de bunuri efectuate de către comitenţi către comisionari nu beneficiază de scutirea de TVA.
Reclamanta susţine că Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal prevede scutirea de TVA, iar aceste acte normative date în aplicarea legii contravin prevederilor legale pe care le reglementează, contrar art. 73 (1), (2) şi art. 74 din Legea nr. 24/2000, susţinând că actele contestate afectează libertatea comerţului şi libertatea de voinţă contractuală pe care o suprimă limitând-o la operaţiuni care nu au fost avute în vedere de părţi.
Prin Sentinţa nr. 2264 din 23 martie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâte, respingând acţiunea faţă de pârâtele Administraţia Finanţelor Publice sector 4 şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală în cauză.
Prin aceeaşi sentinţă, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
În privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtele Administraţia Finanţelor Publice sector 4 şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, prima instanţă a reţinut că actul administrativ contestat a fost emis de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, susţinerea reclamantei în sensul că a chemat în judecată pârâtele pentru opozabilitatea hotărârii nu poate fi primită în raport de art. 23 din Legea nr. 554/2004 care a reglementat caracterul general obligatoriu al hotărârilor judecătoreşti irevocabile de anulare a unor acte administrative normative.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că prin Ordinul MFP nr. 2421/2007 au fost înlocuite Instrucţiunile de aplicare a scutirii de TVA pentru operaţiunile prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. a)-i), art. 143 alin. (2) şi art. 1441 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Ordinul MFP nr. 2222/2006.
Prima critică adusă de reclamantă se referă la încălcarea art. 143 din Codul fiscal, prima instanţă reţinând că, în sens fiscal, o persoană impozabilă este persoana care acţionează în nume propriu, dar în contul altei persoane, în calitate de intermediar, într-o livrare de bunuri şi care a achiziţionat şi livrat bunurile respective ea însăşi în condiţiile stabilite de norme.
Cu privire la TVA, din punct de vedere fiscal, comisionarul este considerat cumpărător şi revânzător al bunurilor indiferent dacă acţionează în contul vânzătorului sau cumpărătorului concomitent.
Scutirea de taxă în accepţiunea Codului Fiscal, a Directivei 2006/112/CEE şi a Instrucţiunilor aprobate prin Ordinul MFP nr. 2222/2006, modificat de Ordinul MEF nr. 2421/2007 se aplică pentru livrarea de bunuri efectuată de comisionar indiferent dacă acţionează în contul comitentului.
Prima instanţă a reţinut astfel că art. 12 alin. (2) din actul administrativ contestat a fost emis în baza şi în executarea art. 143 alin. (1) Cod fiscal şi a Directivei Comunitare 2006/112/CEE, aşa încât nu pot fi primite susţinerile reclamantei în sensul că actul normativ contestat ar încălca Codul civil, art. 405 C. com., Legea nr. 24/2004, sau că afectează libertatea de voinţă contractuală ori libertatea comerţului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta S.C. F.I.P. SRL Baloteşti, susţinând că hotărârea atacată este nelegală, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, pentru următoarele argumente:
- ordinele atacate încalcă legea în temeiul căreia au fost emise, respectiv prevederile art. 143 alin. (1) şi (2) C. fisc., care prevăd următoarele: „(1) Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată: a) livrările de bunuri expediate sau transportate în afara ţării, de către furnizor sau de către altă persoană în contul său; (2) Prin norme se stabilesc, acolo unde este cazul, documentele necesare pentru a justifica scutirea pe taxa pe valoarea adăugată, pentru operaţiunile prevăzute la alin. 1) şi, după caz, procedura şi condiţiile care trebuie îndeplinite pentru aplicarea scutirii de taxa pe valoarea adăugată”;
- interpretarea dată de instanţă prevederilor legale menţionate în sensul că nu beneficiază de scutirea de taxă comisionarii care acţionează în nume propriu dar în contul unui comitent din ţară, este greşită, deoarece încalcă libertatea de voinţă a părţilor, astfel cum este definită de art. 969 C. civ., precum şi libertatea comercială, respectiv art. 405 C. com. privitor la contractul de comision;
- ordinele atacate contravin normelor comunitare, respectiv Directivei nr. 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată - art. 146: „(1) Statele membre scutesc următoarele operaţiuni: a) livrarea de bunuri expediate sau transportate la o destinaţie din afara Comunităţii de către vânzător sau în contul acestuia ; b) livrarea de bunuri expediate sau transportate la o destinaţie din afara Comunităţii de către un client nestabilit pe teritoriul lor sau în contul acestuia [… ]”.
Criticile formulate se încadrează din punct de vedere procedural în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond precum şi motivul de recurs invocat, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică pentru următoarele considerente:
Prin Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 2421/2007 au fost înlocuite Instrucţiunile de aplicare a scutirii de TVA pentru operaţiunile prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. a)-i), art. 143 alin. (2) şi art. 1441 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 222/2006.
Art. 12 alin. (2) din ordinul menţionat prevede: „pentru exportul sau livrările intracomunitare realizate prin comisionari care acţionează în nume propriu dar în contul unui comitent din ţară, livrările de bunuri realizate după data de 1 ianuarie 2007 de către comitenţi către comisionari nu beneficiază de scutire de taxă, acordată în regim tranzitoriu potrivit alin. 1”.
La art. 12 alin. (1) s-a prevăzut scutirea de TVA pentru livrările realizate de comitenţi către comisionari până la 31 decembrie 2006, fiind vorba, deci, de un regim tranzitoriu.
Prin art. 146 paragraf 1 lit. a) din Directiva nr. 2006/112/CEE s-a reglementat scutirea de TVA numai pentru livrarea de bunuri în afara Comunităţii, cu condiţia expedierii sau transportării bunurilor livrate de către furnizor, fără referire la o altă persoană care intervine în realizarea livrării.
Astfel, prin ordinul atacat s-a realizat o definire a sintagmei de „persoană care expediază sau transportă bunuri în afara comunităţii în contul furnizorului”, ca fiind „persoana care face transportul” (art. 2 alin. (1) din Instrucţiuni).
Această interpretare este legală deoarece comisionarul acţionează în nume propriu, chiar dacă în contul altei persoane; achiziţionând şi livrând bunurile respective acesta beneficiază el însuşi de regimul fiscal privitor la TVA, regim stabilit de Codul fiscal, Directiva nr. 2006/112/CEE şi instrucţiunile aprobate prin Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 222/2006, modificat de Ordinul Ministerului Economiei şi Finanţelor nr. 2421/2007.
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., constatând că hotărârea atacată este legală şi temeinică, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC F.I.P. SRL Baloteşti prin administrator judiciar F.I. SPRL împotriva Sentinţei nr. 2264 din 23 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1786/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1794/2012. Contencios → |
|---|
