ICCJ. Decizia nr. 1782/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1782/2012
Dosar nr. 956/44/2010
Şedinţa publică de la 3 aprilie 2012
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul I.B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului Bucureşti, constatarea nulităţii absolute a prevederilor art. VIII alin. (1) din Contractul de management educaţional încheiat între părţi la data de 28 martie 2008.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în anul 2008 a fost numit în funcţie ca urmare a promovării concursului pentru ocuparea funcţiei de inspector şcolar, iar la 28 martie 2008 a încheiat contractul de management educaţional pe o durata de 4 ani, iar în baza unei plângeri formulate, pro causa, de ministrul de resort a fost suspendat din funcţie.
A susţinut că art. VIII alin. (1) din contract permite ministrului Educaţiei să dispună în mod discreţionar suspendarea sa la o simplă plângere penală, precum şi în situaţia trimiterii în judecată, încălcându-se astfel prevederile art. 23 alin. (11) din Constituţie, potrivit cărora până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată, precum şi cele ale art. 6 alin. (2) din Convenţia europeană a drepturilor omului.
Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de constatare a nulităţii, conform art. 111 C. proc. civ., reclamantul având la îndemână calea realizării dreptului pretins în baza Legii nr. 554/2004, precum şi excepţia tardivităţii conform art. 11 din Legea nr. 554/2004, cererea putând fi introdusă într-un termen de 6 luni, dar nu mai târziu de 1 an de la data comunicării actului. Pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, având în vedere că actul în cauză a fost semnat în baza Legii nr. 128/1997.
Prin Sentinţa nr. 51 din 22 februarie 2011, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondate excepţiile inadmisibilităţii şi tardivităţii şi a admis acţiunea formulată, constatând nulitatea prevederilor art. VIII alin. (1) din Contractul de management educaţional încheiat între părţi la data de 28 martie 2008.
Pentru a adopta această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că excepţiile invocate nu pot fi primite, în raport de prevederile art. 20 din Constituţia României şi ale Tratatelor internaţionale privind drepturile omului.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că în art. VIII alin. (1) din contractul de management educaţional din 28 martie 2008 încheiat între părţi, se prevede că acest contract se suspendă de drept în cazul în care împotriva managerului educaţional a fost formulată plângere penală sau a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânerea definitiva a hotărârii judecătoreşti.
Or, orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită.
Prima instanţă a reţinut că obligaţia respectării prezumţiei de nevinovăţie revine tuturor autorităţilor statului, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin urmare această obligaţie revine şi pârâtei ca autoritate a statului şi se întinde până la pronunţarea unei hotărâri când vinovăţia părţii va fi legal stabilită.
În speţă, prima instanţă a reţinut că au fost încălcate prevederile art. 23 alin. (11) din Constituţie şi cele ale art. 6 alin. (2) din Convenţia europeană a drepturilor omului.
Invocând nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii pronunţate, recurentul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a înfăţişat, în esenţă, următoarele critici în raport de soluţia primei instanţe:
- în mod eronat a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii cererii de constatare a nulităţii formulată de intimatul-reclamant, întemeiată pe prevederile art. 111 C. proc. civ., nefiind incidente în cauză prevederile art. 1 şi 2 din Legea nr. 554/2004;
- raportat la prevederile art. 11 din Legea nr. 554/2004, republicată, cererea reclamantului înregistrată la 14 iulie 2010 apare ca fiind şi tardiv formulată, contractul de management de al cărui conţinut a luat cunoştinţă fiind încheiat la 28 martie 2008;
- nu a fost parcursă în cauză procedura plângerii prealabile;
- cu referire la fondul cauzei se impunea a fi reţinut că a fost încheiat cu respectarea principiului legalităţii contractul de management, conform art. 24 alin. (6) din Legea nr. 128/1997 şi potrivit Legii nr. 84/1995, ce se completează şi cu Codul muncii, art. VIII nefiind de natură a încălca drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului;
- clauza în discuţie nu încalcă cu nimic prezumţia de vinovăţie, ci transpune în fapt şi în drept o condiţie sine qua non pe care trebuie să o îndeplinească inspectorul şcolar general, care se impune a face dovada unei conduite ireproşabile, de moralitate.
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., faţă de prevederile legale incidente din materia supusă verificării şi sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul de faţă este fondat în sensul şi pentru considerentele în continuare arătate, urmând a fi admis cu consecinţa modificării sentinţei atacate şi a respingerii acţiunii reclamantului-intimat, ca fiind neîntemeiată.
Reclamantul-intimat a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune în constatarea nulităţii absolute a prevederilor art. VIII alin. (1) din contractul de management educaţional, pe care l-a încheiat la data de 28 martie 2008 cu autoritatea recurentă.
Reclamantul-intimat şi-a întemeiat pretenţiile pe prevederile art. 23 din Constituţia României şi ale art. 6 alin. (2) din Convenţia europeană a drepturilor omului, iar instanţa de fond, raportându-se exclusiv la aceste texte, fără o motivare completă, omogenă şi convingătoare a respins atât excepţiile invocate cât şi apărările recurentei, constatând nulitatea respectivei clauze contractuale.
Singurul argument avut în vedere de instanţa de fond, în raport de textele legale sus-arătate, a vizat încălcarea, prin norma contestată, a prezumţiei de vinovăţie, de natură a atrage incidenţa art. 6 alin. (2) din Convenţia europeană a drepturilor omului,, dar şi art. 23 alin. (1) din Constituţia României, în care se stipulează că „până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare persoana este considerată nevinovată”.
Înalta Curte, contrar celor reţinute de prima instanţă şi în acord cu criticile recurentei-pârâte vizând netemeinicia acţiunii de faţă, apreciază că se impunea ca judecătorul fondului să menţioneze, cu prioritate, temeiul legal al acţiunii de faţă, de natură a atrage competenţa instanţei de contencios administrativ, pentru a putea mai apoi argumenta inaplicabilitatea normei interne, pe temeiul art. 20 alin. (2) din Constituţia României.
Înalta Curte reţine că acţiunea reclamantului-intimat, în lipsa unor precizări exprese, poate fi circumscrisă prevederilor art. 8 alin. (1) şi 2 din Legea nr. 554/2004, republicată.
Obiectul acestui tip de acţiuni în contencios administrativ, privitoare la contractele administrative, poate fi identificat prin coroborarea prevederilor art. 8 alin. (2) cu prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi cu normele de drept comun aplicabile în materie contractuală, în măsura în care acestea sunt compatibile cu raportul de drept administrativ, caracterizate de principiul priorităţii interesului public, căruia îi este subordonat principiului libertăţii contractuale.
Din această perspectivă şi raportat la actele şi lucrările dosarului, ca şi la prevederile legale în temeiul şi executarea cărora a fost încheiat contractul de management educaţional, Înalta Curte reţine că nu s-a demonstrat neconcordanţa existenţă între pactele şi tratatele internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale omului şi legile interne, pentru ca, în temeiul art. 20 alin. (2) din Constituţia României să fie total înlăturată aplicarea acestora din urmă.
Aşa fiind, contrar celor reţinute de instanţa de fond, Înalta Curte examinând fondul acţiunii reclamantului, pe temeiul legal sus arătat, prin raportare la normele de drept interne dar şi la prevederile Convenţiei europene a drepturilor omului,, constată netemeinicia acesteia, în sensul motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În mod nelegal instanţa de fond a apreciat că prin clauza contestată a fost încălcată prezumţia de nevinovăţie, în condiţiile în care, din conţinutul acesteia rezultă că în ipoteza dată, operează numai „suspendarea de drept” a contractului şi nu încetarea acestuia. Prezumţia de nevinovăţie de care se prevalează reclamantul şi care a fost susţinută şi de către instanţa de fond, operează în continuare.
De altfel este de menţionat că se regăsesc clauze asemănătoare şi în alte reglementări în legătură directă cu statutul profesional, ca şi în Codul Muncii, la care fac trimitere Legea nr. 128/1997 şi Legea nr. 84/1995, cu aplicarea în domeniul învăţământului, relevantă fiind împrejurarea că, contractul de management în discuţie a fost încheiat conform art. 24 alin. (6) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic.
Prevederile art. VIII din contractul de management educaţional are la bază art. 52 alin. (1) lit. c) C. muncii care stipulează că atunci când angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului.
Mai mult, acest din urmă text de lege menţionat a fost declarat constituţional de către Curtea Constituţională, care, prin Decizia cu nr. 24/2003, a respins excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.
În motivarea acestei soluţii s-a reţinut că: „suspendarea contractului individual de muncă constituie o măsură temporară, putând fi dispusă de angajator faţă de salariatul împotriva căruia s-a formulat plângerea penală ori s-a început urmărirea penală pentru săvârşirea de infracţiuni incompatibile cu funcţia deţinută. Pe perioada suspendării salariatul nu poate deţine doar funcţia cu care este incompatibilă fapta pentru care s-a formulat plângerea penală, nefiind împiedicat să se încadreze la altă unitate ori în altă funcţie chiar la aceeaşi unitate. Astfel, dreptul său la muncă nu este atins. Măsura suspendării nu este contrară nici principiului prezumţiei de nevinovăţie, care se aplică numai în cadrul răspunderii penale. Plângerea penală se întemeiază pe date şi pe indicii cu privire la săvârşirea de salariat a unei infracţiuni incompatibile cu funcţia deţinută, iar existenţa ori inexistenţa vinovăţiei se stabileşte prin hotărâre judecătorească definitivă. Fapta salariatului, chiar dacă nu va atrage răspunderea penală a acestuia, poate constitui abatere disciplinară, ce poate fi sancţionată inclusiv cu încetarea contractului de muncă. în situaţii în care se va constata nevinovăţia salariatului şi dispunerea nejustificată a suspendării contractului individual de muncă, salariatul are dreptul la măsuri reparatorii corespunzătoare".
Prin urmare nu poate fi vorba de încălcarea Constituţiei României, aşa cum a reţinut instanţa de fond.
Mai mult, respectiva clauză a fost cunoscută şi asumată de reclamant la data semnării contractului, dată la care nu s-a consemnat nicio obiecţie asupra acesteia. Actele dosarului atestă că reclamantul a cunoscut această clauză la momentul semnării contractului, respectiv data de 28 martie 2008, dată la care şi-a asumat acest contract în integralitate.
În fine, clauza contestată este o clauză prin care se protejează interesul învăţământului şi în mod special interesul elevilor şi al cadrelor didactice, pentru asigurarea unui climat de normalitate şi legalitate în comunitatea în care învaţă. Persoana care exercită funcţia de inspector şcolar general trebuie să dea dovadă de o conduită ireproşabilă, de moralitate, să se bucure de o imagine neştirbită în rândul comunităţii.
Faţă de argumentele mai sus înfăţişate cu referire la fondul şi temeinicia cererii reclamantului-intimat şi care fac inutilă cercetarea şi a celorlalte motive de recurs, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) cu referire la art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. va admite recursul de faţă şi va modifica sentinţa atacată în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a acţiunii reclamantului-intimat I.B., în contradictoriu cu autoritatea recurentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului împotriva Sentinţei nr. 51 din 22 februarie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1772/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1786/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
