ICCJ. Decizia nr. 1926/2012. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1926/2012
Dosar nr. 6749/1/2011
Şedinţa publică de la 6 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1.Obiectul cauzei şi Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Prin cererea formulată la data de 12 iulie 2011 G.C.L. a solicitat Plenului Consiliului Superior al Magistraturii:
- Să constate că nu există incompatibilitate în sensul dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 303/2004 republicată, între calitatea de judecător aflat în concediu fără plată în interes personal prevăzut de art. 18 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005 şi calitatea de funcţionar al Uniunii Europene, respectiv de consilier juridic în cadrul Serviciului juridic al Comisiei Europene.
- În situaţia în care va constata că nu există compatibilitatea mai sus menţionată, să ia act că îşi retrage cererea de transfer şi o înlocuieşte cu o cerere de concediu fără plată în condiţiile art. 18 alin. (1) sau (3) din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005.
- În subsidiar în situaţia în care se va constata că există incompatibilitate în sensul dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 303/2004 republicată, între calitatea de judecător aflat în concediu fără plată în interes personal, prevăzut de art. 18 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005 şi calitatea de funcţionar al Uniunii Europene, să ia act că îşi menţine cererea de transfer formulată la data de 12 iulie 2011.
- În situaţia în care se va constata că nu există posibilitatea de acordare a transferului din funcţia de judecător în aceea de consilier juridic în cadrul Serviciului juridic al Comisiei Europene, să ia act de demisia sa din funcţia de judecător în cadrul Curţii de Apel Iaşi, începând cu data de 1 septembrie.
Prin Hotărârea nr. 532 din 18 august 2011, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că există incompatibilitate între funcţia de judecător în România a doamnei G.C.L. şi funcţia de consilier juridic în cadrul Serviciului juridic al Comisiei Europene, chiar dacă judecătorul se află în concediu fără plată, în interes personal, devenind aplicabile prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare.
Prin aceeaşi hotărâre s-a propus Preşedintelui României, eliberarea din funcţia a judecător la Curtea de Apel Iaşi, începând cu data de 01 septembrie 2011.
2. Recursul exercitat împotriva Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii.
Împotriva acestei hotărâri, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, a declarat recurs G.C.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
O primă critică formulată s-a referit la faptul că recurenta a solicitat să se constate că nu există incompatibilitate între calitatea de judecător (şi nu funcţia de judecător) şi cea de funcţionar al U.E.
Or, a apreciat recurenta prin soluţia pronunţată Plenul Consiliului Superior al Magistraturii s-a pronunţat asupra unui lucru pe care nu l-a cerut, respectiv că există incompatibilitate între funcţia de judecător în România şi cea de consilier în cadrul Serviciului juridic al Comisiei Europene, chiar dacă judecătorul se află în concediu fără plată în interes personal.
A susţinut totodată, că formularea folosită de Consiliul Superior al Magistraturii este incorectă din punct de vedere juridic, pentru următoarele argumente:
Art. 79 din Legea nr. 303/2004 coroborat cu art. 18 din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005, prevede dreptul magistraţilor la concediu în interes personal şi potrivit disp. art. 295 C. muncii, se aplică dreptul comun în materie, respectiv art. 54 din acest cod şi prin urmare, consecinţa logică a intrării magistratului în concediu fără plată în interes personal este suspendarea exerciţiului funcţiei.
Aşa fiind, judecătorilor şi procurorilor aflaţi în concediu fără plată în interes personal nu li se aplică interdicţia prevăzută la art. 5 din Legea nr. 303/2004, deoarece aceste dispoziţii prevăd că funcţiile de judecător sau procuror sunt incompatibile cu orice alte funcţii publice sau private.
Prin urmare, în timpul concediului fără plată în interes personal, judecătorul nu se află nici în exerciţiul funcţiei şi, prin urmare, nici în starea de incompatibilitate prevăzută la art. 5, incompatibilitate care se referă la funcţia şi nu la calitatea de judecător. Recurenta a susţinut că trebuie să se ţină seama de faptul că legea distinge între calitatea de judecător şi funcţia de judecător, deoarece în cuprinsul Legii nr. 303/2004 şi al Hotărârii nr. 325/2005 sunt întrebuinţate ambele noţiuni, în situaţii de fapt şi de drept diferite.
Totodată, recurenta a reiterat ca motive de recurs toate argumentele de fapt şi de drept prezentate în susţinerea cererii în faţa Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv:
Art. 148 din Constituţie care prevede că: "(1) Aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, în scopul transferării unor atribuţii către instituţiile comunitare, precum şi al exercitării în comun cu celelalte state membre a competenţelor prevăzute în aceste tratate, se face prin lege adoptată în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu o majoritate de două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor. (2). Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. (4) Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alin. (2)".
Prin urmare, aderarea României la Uniunea Europeană a creat posibilitatea pentru cetăţenii români şi, în anumite situaţii, pentru cei care deţin o funcţie publică în România să candideze şi să fie numiţi în diverse funcţii în cadrul instituţiilor Uniunii Europene, cum ar fi Comisia, Parlamentul sau Consiliul.
Recurenta a apreciat că, în cazul de faţă, dispoziţiile art. 15 şi art. 40 din Statutul funcţionarului european trebuie coroborate şi îşi găsesc generic corespondenţa în legislaţia românească în dispoziţiile art. 79 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 republicată şi ale art. 18 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005. Totodată, în celelalte legislaţii naţionale ale statelor membre ale Uniunii Europene, de exemplu, Franţa, există dispoziţii legale exprese care permit magistratului să ocupe o funcţie în cadrul instituţiilor Uniunii Europene, cu posibilitatea pentru acesta de a se reîntoarce în ţară şi a ocupa un post similar celui deţinut anterior.
A mai precizat că funcţia de consilier juridic în cadrul Serviciului Juridic al Comisiei Europene presupune o numire în funcţie de către autoritatea de numire şi nu un contract individual de muncă, procedura fiind similară cu cea a numirii judecătorilor naţionali. Mai mult, conform Statutului funcţionarului european, funcţionarul european îşi exercită funcţia în condiţii de independenţă.
Aşa fiind, recurenta a considerat că, în perioada în care va ocupa postul de funcţionar european, ar putea să i se păstreze calitatea de judecător român - persoană cu o funcţie publică - prin formularea unei cereri de concediu fără plată în interes personal, ceea ce i-ar da posibilitatea de a reveni în funcţia de judecător pe un post vacant, în România, ţara de origine, la sfârşitul perioadei acestui concediu. Totodată, nici funcţionarea instanţei nu ar fi afectată, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 1341 alin. (1) lit. f) şi următoarele din Legea nr. 304/2004, postul său devenit vacant temporar, poate fi ocupat pe perioadă nedeterminată, iar la eventuala revenire în România, ar putea ocupa un post din fondul de rezervă.
A susţinut recurenta că această interpretare ar da posibilitatea unui magistrat care a reuşit să ocupe un post de funcţionar european să îşi păstreze calitatea de judecător sau procuror şi să revină în ţara sa de origine şi al cărei cetăţean este, pe un post similar celui deţinut anterior, în situaţia în care nu ar putea obţine titularizarea în funcţie conform art. 34 din Statutul funcţionarului european sau dacă, din diverse motive personale, ar dori să se reîntoarcă în ţara sa de origine.
În concluzie, a apreciat că interpretarea teleologică şi sistematică a textelor legale menţionate în cuprinsul recursului nu poate fi decât în sensul că incompatibilitatea prevăzută în art. 5 din Legea nr. 303/2004 republicată, trebuie înţeleasă că se referă doar la judecătorul aflat în exercitarea funcţiei, adică a activităţii de judecată şi nu în situaţia celui detaşat într-o altă funcţie sau în concediu fără plată în interes personal, art. 5 stipulând expres că FUNCŢIA de judecător sau procuror este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată.
Aşadar, în opinia recurentei, din punctul de vedere al raţiunii şi al motivaţiei sociale pentru care legiuitorul român a creat incompatibilitatea prevăzută la art. 5 din Legea nr. 303/2004, respectiv garantarea independenţei şi imparţialităţii judecătorilor, este absolut identică situaţia judecătorului detaşat într-o funcţie la o instituţie a UE şi cea a judecătorului căruia i s-a făcut o ofertă de angajare într-o funcţie la o instituţie a UE şi care, din acest motiv, solicită concediu fără plată în interes personal. Prin urmare, nu se justifică un tratament diferenţiat al judecătorilor aflaţi în cele două cazuri menţionate, deoarece s-ar crea o situaţie discriminatorie nejustificată şi nepermisă de lege.
În ceea ce priveşte apărările Consiliului Superior al Magistraturii, cuprinse în Notele întocmite de Direcţia Resurse umane şi Organizare şi de Direcţia Legislaţie, Documentare şi Contencios recurenta a precizat că, în considerarea principiului de drept civil al aplicării legii civile în spaţiu, incompatibilitatea prevăzută la art. 5 din Legea nr. 303/2004 se referă la orice altă funcţie publică sau privată exercitată exclusiv pe teritoriul României şi nu în afara ţării, în cadrul unei instituţii internaţionale cu caracter atât interstatal, cât şi suprastatal, cum este cazul în speţă.
Totodată, a arătat că nu îmbrăţişează punctul de vedere din NOTE în ceea ce priveşte incidenţa şi interpretarea reglementărilor legale incidente concediului fără plată în interes personal acordat judecătorilor şi procurorilor.
Instituţiei concediului fără plată la care au dreptul judecătorii şi procurorii nu îi este aplicabilă prevederea din art. 62, Titlul II intitulat Cariera judecătorilor şi procurorilor, din Legea nr. 303/2004, aşa cum în mod greşit s-a susţinut în nota Direcţiei de Legislaţie, deoarece, prin acest articol de lege a fost reglementată numai situaţia suspendării din funcţie a magistratului care este independent şi inamovibil, în cazurile în care, datorită situaţiilor speciale - respectiv punerea în mişcare a acţiunii penale şi boală psihică - în care se află magistratul, acesta din urmă nu-şi mai poate exercita funcţia în condiţii de imparţialitate şi de asigurare a încrederii în justiţie a cetăţenilor. Această suspendare îşi regăseşte corespondenţa în dreptul muncii în art. 52 C. muncii care reglementează situaţia suspendării contractului de muncă din iniţiativa angajatorului şi este singurul caz de suspendare reglementat prin Legea nr. 303/2004, datorită specificului funcţiei magistratului şi faptului că acesta se bucură de independenţă şi inamovibilitate în exercitarea funcţiei.
Prin urmare, a apreciat recurenta, suspendarea prevăzută în art. 62 din Legea nr. 303/2004 nu are nicio legătura cu dreptul magistraţilor la concediu fără plată, deoarece această normă trebuie interpretată logic, teleologic sistematic, în stabilirea sensului acesteia urmând să se ţină seama de conţinutul întregului articol şi a celor ce îl preced şi au legătură cu acesta, având în vedere şi finalitatea urmărită de legiuitor la adoptarea normei. Or, art. 63 prevede că dacă se dispune achitarea sau încetarea procesului penal faţă de magistrat, suspendarea din funcţie încetează, iar acesta este repus în situaţia anterioară, i se plătesc drepturile salariale şi i se recunoaşte vechimea în magistratură, astfel că nu îşi găsesc aplicarea în cazul concediului fără plată.
Totodată, recurenta a remarcat că aceeaşi Lege nr. 303/2004, la art. 79, Titlul III, intitulat Drepturile şi îndatoririle judecătorilor şi procurorilor, coroborat cu art. 18 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005, prevede şi dreptul magistraţilor la concedii fără plată în interes personal, fără a face alte precizări suplimentare.
Susţine că, potrivit disp. art. 295 C. muncii se aplică dreptul comun în materie, care este art. 54 din acest cod şi, prin urmare, consecinţa logică a intrării magistratului în concediu fără plată în interes personal este suspendarea exerciţiului funcţiei. Această interpretare poate fi susţinută şi dedusă şi din modul de redactare a art. 19 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005, care reprezintă continuarea art. 18 care reglementează concediul fără plată.
Astfel că, într-o interpretare logică, art. 18 care reglementează concediul fără plată în interes personal se completează cu dreptul comun în materie privind suspendarea exerciţiului funcţiei în cazul concediului fără plată, iar art. 19 stipulează expres că în această perioadă persoana care a formulat cerere de concediu fără plată şi care, ca efect al concediului, îşi are suspendat exerciţiul funcţiei, îşi păstrează calitatea de judecător sau procuror.
A mai arătat recurenta că dispoziţiile art. 62 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 nu se pot aplica în cazul concediului fără plată, deoarece nu este posibilă o aplicare trunchiată a unei dispoziţii legale prevăzute într-un alineat al unui articol ce reglementează o cu totul altă situaţie juridică intervenită în cursul carierei magistratului decât cea a dreptului magistratului la concediu fără plată.
Astfel, potrivit art. 49 C. muncii, coroborat cu art. 295 din acelaşi cod, suspendarea contractului de muncă, iar în cazul magistraţilor, suspendarea exerciţiului funcţiei poate interveni de drept (cazul de la art. 62 din Legea nr. 303/2004), prin acordul părţilor [de ex. cazul de la art. 18 alin. (3) din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005], sau prin actul unilateral al uneia din părţi [de ex. cazul concediului pentru creşterea copilului în vârstă de până la doi ani şi concediul fără plată în interes personal acordat în baza disp. art. 18 alin. (1) din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005].
A concluzionat recurenta că, în timpul concediului fără plată în interes personal, judecătorul sau procurorul are suspendat exerciţiul funcţiei, păstrând doar calitatea de judecător sau procuror. Aşa fiind, judecătorilor şi procurorilor aflaţi în concediu fără plată în interes personal nu li se aplică interdicţia prevăzută la art. 5 din Legea nr. 303/2004.
A mai susţinut recurenta că este greşită şi contrară legii şi concluzia formulată în Nota Direcţiei Legislaţie, potrivit căreia legea ar permite judecătorilor să ocupe funcţii în cadrul unor instituţii europene numai prin detaşare.
La fel ca şi judecătorul naţional, funcţionarul european este numit în funcţie, nu încheie un contract de muncă iar exercitarea funcţiei de consilier juridic se face în condiţii de independenţă.
Ca şi în cazul concediului fără plată, în cazul detaşării, exerciţiul funcţiei de judecător se suspendă, alin. (3) al art. 58 din Legea nr. 303/2004 stipulând în mod clar că în perioada detaşării, judecătorii şi procurorii îşi păstrează calitatea de judecător sau procuror, dispoziţie similară cu cea din art. 19 al Hotărârii nr. 325/2005, care se referă la păstrarea tot a calităţii de judecător pe perioada concediului fără plată.
Astfel, o interpretare în sensul existenţei unei incompatibilităţi prevăzute de art. 5 din Legea nr. 303/2004 republicată, între calitatea de judecător aflat în concediu fără plată în interes personal prevăzut de art. 18 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005 şi calitatea de funcţionar al Uniunii Europene ar crea, indubitabil, o situaţie discriminatorie nejustificată între judecătorul detaşat care ocupă o funcţie într-o instituţie a UE şi cel aflat în concediu fără plată în interes personal, care nu ar putea ocupa o aceeaşi funcţie într-o instituţie a UE, cu păstrarea calităţii de judecător, din cauza incompatibilităţii prevăzute de art. 5 din Legea nr. 303/2004.
A considerat recurenta că diferenţa de tratament ce s-ar face, pe de o parte, între judecătorul detaşat care ocupă o funcţie într-o instituţie a UE şi care îşi păstrează calitatea de judecător pe perioada detaşării şi, pe de altă parte, judecătorul aflat în concediu fără plată în interes personal, care îşi păstrează calitatea de judecător, însă nu ar putea ocupa o aceeaşi funcţie într-o instituţie a UE, din cauza incompatibilităţii prevăzute de art. 5 din Legea nr. 303/2004, este lipsită de justificare obiectivă şi rezonabilă, nu respectă dreptul la egalitate de şanse şi de tratament, fiind astfel discriminatorie în sensul dispoziţiilor legale care interzic discriminarea, îndeosebi art. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi al art. 14 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existenţa unui raport acceptabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat (asigurarea independenţei şi imparţialităţii magistraţilor), cu toate particularităţile lui specifice.
3. Apărarea intimatului.
Prin întâmpinarea formulată conform art. 308 alin. (2) C. proc. civ. şi înregistrată la data de 6 decembrie 2011, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimatul arată că în contextul legislativ actual există incompatibilitate între funcţia de judecător în România şi funcţia de consilier juridic în cadrul Comisiei Europene, exercitată în perioada în care judecătorul se află în concediu fără plată în interes personal, astfel că nu există motive de nelegalitate a hotărârii atacate.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.
Examinând Hotărârea nr. 532 din 18 august 2011 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin prisma criticilor formulate de recurenta G.C.L. în cuprinsul recursului declarat în condiţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte constată că este legală.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Recurenta G.C.L. judecător în cadrul Curţii de Apel Iaşi a primit din partea Comisiei Europene - Direcţia Resurse Umane şi Securitate, o ofertă de angajare pentru postul de consilier juridic în cadrul Serviciului Juridic al Comisiei Europene, pentru care a fost desfăşurată o procedură de selecţie directă, care nu a implicat autorităţile române.
În urma acceptării ofertei de angajare recurenta a formulat cerere de transfer din funcţia de judecător în România în funcţia de consilier juridic în cadrul Serviciului juridic al Comisiei Europene, pentru ca ulterior printr-o cerere precizatoare şi completatoare să solicite să se constate că nu există incompatibilitate în sensul dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, între calitatea de judecător aflat în concediu fără plată în interes personal şi aceea de consilier juridic în cadrul Serviciului Juridic al Comisiei Europene, situaţie în care înţelege să-şi retragă cererea de transfer şi să o înlocuiască cu o cerere de concediu fără plată în interes personal.
Prin Hotărârea recurată Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că există incompatibilitate între funcţia de judecător în România şi funcţia de consilier juridic în cadrul Serviciului Juridic al Comisiei Europene, chiar dacă judecătorul se află în concediu fără plată în interes personal, devenind aplicabile prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Problema de drept care se impune a fi rezolvată în prezenta cauză vizează incidenţa prevăzută de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 la situaţia relevată de recurentă care având funcţia de judecător în România a primit oferta de angajare pe postul de consilier juridic al Comisiei Europene, precum şi relevanţa noţiunilor de "funcţie" şi ce de "calitate" de judecător prevăzută în Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi Regulamentul privind concediile judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 325/2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările şi completările ulterioare în raport cu obiectul cererii deduse judecăţii.
Potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, funcţia de judecător este incompatibilă cu orice alte funcţii publice sau private, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior, precum şi a celor de instruire din cadrul Institutului Naţional al Magistraturii şi al Şcolii Naţionale de Grefieri, în condiţiile legii.
Înalta Curte constată în acord cu Hotărârea recurată că ocuparea de către recurentă a unui post de consilier juridic în cadrul Serviciului Juridic al Comisiei Europene atrage incompatibilitatea în exercitarea funcţiei de judecător, incompatibilitate care subzistă şi în cazul în care recurenta s-ar afla în concediu fără plată în interes personal, acordat în condiţiile art. 18 alin. (3) din Regulamentul privind concediile judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 325/2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările şi completările ulterioare.
Susţinerile recurentei privind ignorarea obiectului cererii sale cât şi a distincţiilor între noţiunile de "funcţie" şi de "calitate" de judecător sau procuror, nu pot fi primite, deoarece legea nu distinge iar incompatibilitatea subzistă la nivelul existenţei funcţiei, iar nu doar la nivelul exercitării acesteia.
Referitor la solicitarea recurentei privind exercitarea funcţiei de consilier juridic în cadrul Serviciului Juridic al Comisiei Europene pe perioada concediului fără plată în interes personal, trebuie reţinut că recurenta a fost numită ca funcţionar stagiar consilier juridic conform actului de numire depus în copie la dosar, funcţie care nu este temporară, postul fiind câştigat prin concurs.
Concediul fără plată este o cauză de suspendare a contractului individual de muncă, prin acordul părţilor, iar în cazul judecătorilor, aceasta reprezintă o cauză de suspendare a raporturilor de serviciu.
Este adevărat că art. 79 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 republicată şi art. 18 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005 dă dreptul judecătorilor şi procurorilor la concediu fără plată, însă aşa cum arată intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, prin întâmpinare, în această perioadă se menţin însă interdicţiile şi incompatibilităţile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât nu există o dispoziţie legală contrară, astfel cum este cea prevăzută de art. 62 alin. (4) din aceeaşi lege, care prevede că "pe perioada suspendării din funcţie, judecătorului sau procurorului nu îi sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la interdicţiile şi incompatibilităţile prevăzute la art. 5 şi 8 ".
Reţinând considerentele avute în vedere de legiuitor la reglementarea regimului incompatibilităţilor magistraţilor, marja de apreciere a fiecărei ţări în restrângerea activităţii exterioare funcţiei de magistrat, Înalta Curte apreciază contrar susţinerilor recurentei că magistratul român nu poate cumula calitatea de judecător sau de procuror cu cea de funcţionar european. Mai mult, judecătorul nu e funcţionar european, astfel comparaţia făcută de recurentă e lipsită de suport.
De altfel, în Franţa conform art. 9-2 din Ordonanţa nr. 58-1270 din 22 decembrie 1958 cu privire la legea organică referitoare la statutul magistraţilor invocată de recurentă magistratul care şi-a întrerupt temporar funcţia sau care solicită acest statut, atunci când îşi propune să exercite o altă funcţie, trebuie să comunice acest lucru Ministrului Justiţiei, care se poate opune exercitării acestei activităţi.
Există astfel posibilitatea suspendării din funcţie, suspendare care nu se acordă automat, fiind făcută o solicitare care se aprobă sau nu, în raport de motivele invocate în textele normative menţionate.
De altfel incompatibilitatea funcţiei de magistrat cu alte funcţii este reglementată şi în documentele internaţionale. În art. 7 din Statului Universal al Judecătorilor se prevede că judecătorul nu poate deţine nicio altă funcţie publică sau privată, remunerată sau nu, care nu este compatibilă cu atribuţiile şi statutul său, iar Principiul 4 pct. 4.2. din Carta Europeană a Statutului Judecătorului prevede restrângerea activităţii exterioare mandatului în măsura în care aceasta este incompatibilă cu încrederea sau imparţialitatea şi independenţa judecătorului.
Nu poate fi reţinută nici solicitarea recurentei privind detaşarea pe perioada cât e numită funcţionar european în condiţiile în care detaşarea reprezintă o măsură care constă în schimbarea temporară a locului de muncă, putând fi dispusă numai cu acordul magistratului şi numai pe o perioadă limitată.
Totodată spre deosebire de procedura detaşării, care se dispune în interesul instituţiei în cadrul căreia se face detaşarea, ocuparea unui post ca urmare a unei proceduri de selecţie la care candidatul participă benevol, din proprie iniţiativă, este strict în interesul acestuia.
2. Soluţia Înaltei Curţi
Pentru considerentele expuse la pct. II.1, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de faţă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de G.C.L. împotriva Hotărârii nr. 532 din 18 august 2011 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2012
| ← ICCJ. Decizia nr. 1885/2012. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 1943/2012. Contencios → |
|---|
