ICCJ. Decizia nr. 1969/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1969/2012
Dosar nr. 368/43/2011
Şedinţa publică de la 6 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Judeţul Mureş, prin L.E.E., Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună suspendarea executării notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. CA-75029 din 10 octombrie 2011 până la pronunţarea instanţei de fond.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin nota aflată în discuţie s-a reţinut faptul că documentaţia întocmită pentru licitaţia lucrărilor din cadrul Proiectului Cod SMIS 1242 cuprinde o neregulă la criteriile de calificare şi selecţie, motiv pentru care se aplică o corecţie de 5% din valoarea Acordului Contractual încheiat între Judeţul Mureş şi SC "G.T." SRL.
Reclamantul a precizat faptul că a formulat contestaţie administrativă împotriva notei anterior individualizată, care se află în curs de soluţionare.
În ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, reclamantul a menţionat că actul administrativ dedus judecăţii este nelegal, întrucât, prin Adresa nr. 14605/CT/2011, A.N.R.M.A.P. a arătat că nu a identificat elemente care să exceadă cadrului legal privind achiziţiile publice.
În legătură cu existenţa prejudiciului, reclamantul a subliniat faptul că restituirea sumei de 135.016,11 RON ar afecta interesul public, raportat la realizarea programului de dezvoltare locală şi la diminuarea resurselor financiare ale autorităţii publice.
În drept, reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată.
În întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a solicitat respingerea acţiunii.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 240 din 09 decembrie 2011, a respins acţiunea ca nefondată.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut că, la o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate, nu au fost oferite indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate a actului administrativ atacat. Toate aspectele invocate de reclamant ţin de legalitatea actului şi vor fi analizate numai în cadrul acţiunii în anulare. Menţionarea de către reclamant a unor argumente ce tind să demonstreze aparenţa de nelegalitate a notei de constatare nu sunt de natură să creeze o îndoială puternică şi evidentă asupra legalităţii acesteia.
În plus, reclamantul nu a făcut dovada verosimilităţii prejudiciului invocat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş în numele şi pe seama Judeţului Mureş, care a solicitat modificarea sa, în sensul admiterii acţiunii.
În motivarea căii de atac, încadrabilă în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., recurentul a susţinut faptul că sentinţa contestată nu este corespunzător motivată şi este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ.
În dezvoltarea acestor motive de recurs au fost formulate de către recurent următoarele critici de nelegalitate:
Existenţa cazului bine justificat nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă, căci o asemenea cerinţă şi interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei.
Cu alte cuvinte, existenţa unor simple argumente juridice, aparent valabile, este suficientă pentru răsturnarea prezumţiei relative de legalitate a actului administrativ.
Prima instanţă nu a analizat dacă există aspecte de nelegalitate ale notei de constatare deduse judecăţii, ci doar s-a limitat a aprecia că acestea urmează să fie analizate în cadrul acţiunii în anulare.
Argumentele juridice prezentate de parte, chiar sumar probate, dar aparent valabile, sunt de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalităţii actului contestat.
Condiţia pagubei iminente este îndeplinită, atât în considerarea cuantumului corecţiei financiare aplicate prin nota de constatare cât şi în raport de destinaţia pe care o au sumele primite de autoritatea contractantă, respectiv rambursarea cheltuielilor efectuate în cadrul proiectului, asupra cărora se aplică aceeaşi corecţie.
Paguba iminentă presupune o anumită urgenţă pentru a putea opera suspendarea efectelor unui act administrativ. Există urgenţă atunci când executarea actului administrativ aduce o atingere gravă şi imediată unui interes public, care trebuie apărat.
În raport de împrejurarea că autoritatea contractantă a fost obligată la restituirea sumei de 135.016,11 RON, ce reprezintă corecţia financiară pentru sumele eligibile deja rambursate, iar procentul de 5% se aplică prin reţinerea şi din plăţile viitoare, pentru întreg proiectul a rezultat un minus de finanţare de aproximativ un milion lei. În această situaţie, este evident că apare un dezechilibru între interesul general apărat prin emiterea actului şi interesul particular, care, în speţa de faţă, este tot un interes public.
Bugetul proiectului este prejudiciat de aceste corecţii şi, în atare condiţii, apare posibilitatea întârzierii derulării unor activităţi ale proiectului sau chiar imposibilitatea desfăşurării lor din lipsa fondurilor pe care autoritatea contractantă nu le poate asigura suplimentar faţă de cele prevăzute iniţial.
Ca atare, chiar în ipoteza anulării actului administrativ atacat şi a recuperării de către autoritatea contractantă a sumelor reţinute sau care urmează a fi reţinute în temeiul notei de constatare considerată nelegală, diminuarea fondurilor alocate pentru derularea proiectului ar putea avea drept consecinţă eşecul implementării proiectului.
Intimatul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
În speţă, este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, conform jurisprudenţei instanţei de la Strasbourg, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi, în mod real, problemele esenţiale care i-au fost supuse şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare.
Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.
Întrucât Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, dreptul aflat în discuţie nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată.
Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.
Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.
Respectarea acestei cerinţe a motivării actului jurisdicţional aflat în calea extraordinară de atac a recursului s-a analizat în raport de motivele prezentate în acţiunea dedusă judecăţii şi de argumentele aduse în apărare de partea adversă.
În speţa de faţă, instanţa de control judiciar consideră că, într-adevăr, hotărârea recurată nu îndeplineşte cerinţele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât prima instanţă nu a expus în mod corespunzător argumentele care au determinat formarea convingerii sale, cu privire la condiţia cazului bine justificat, impus de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Curtea de apel a făcut trimitere doar la dispoziţiile art. 14 din Legea contenciosului administrativ şi la prevederile Recomandării R(89)8 adoptată de Comitetul de Miniştri din cadrul Consiliului European.
Mai precis, prima instanţă nu a analizat dacă există aspecte de nelegalitate ale notei de constatare deduse judecăţii, ci doar s-a limitat a aprecia că acestea urmează să fie analizate în cadrul acţiunii în anulare.
Procedând astfel, instanţa a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, respectiv în analiza condiţiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată: cazul bine justificat şi paguba iminentă.
În raport de motivul de casare anterior reţinut, instanţa de control judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurentă în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pentru toate considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. 5 teza I şi art. 313 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de L.E.E., împotriva Sentinţei nr. 240 din 9 decembrie 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1943/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1976/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
