ICCJ. Decizia nr. 2021/2012. Contencios
| Comentarii |
|
I. Circumstanțele cauzei
Prin sentința nr. 1364 din 23 februarie 2011, Curtea de Apel București a constatat că reclamantul M.L. a renunțat la judecarea capetelor de cerere privind anularea Ordinelor nr. 3894/2004 și 3967/2005 emise de Ministrul Educației și Cercetării, precum și la judecarea excepțiilor de nelegalitate invocate.
Totodată, Curtea de apel a respins, în rest acțiunea reclamantului în contradictoriu cu Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și B.C., în sensul că a apreciat ca fiind neîntemeiate capetele de cerere privind plata unor daune materiale indexate cu rata dobânzii de referință, reprezentând diferența dintre salariu de profesor universitar și salariul de conferențiar universitar de la începutul semestrului al doilea al anului universitar 2003/2004 și până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile, în sumă de 186.792 lei, a unor daune morale în valoare de 100lei /zi în cazul unor eventuale întârzieri.
Prin aceeași sentință, Curtea a respins cerere de intervenție formulată în interesul reclamantului de către Asociația Europeană a Cadrelor Didactice - Secțiunea Națională Română.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că sunt nefondate capetele de cerere privind obligarea pârâților la plata unor despăgubiri în considerarea faptului că ordinele atacate sunt nelegale, având în vedere că reclamantul a renunțat a judecarea capătul de cerere privind anularea acestor ordine și nici nu s-a constatat existența vreunei alte hotărâri prin care aceste ordine să fi fost anulate.
împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs M.L. și Asociația Europeană a Cadrelor Didactice - Secțiunea Națională Română, criticând sentința pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
Prin Decizia nr. 352 din 25 ianuarie 2012, înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursurile formulate de reclamantul M.L. și de intervenienta Asociația Europeană a Cadrelor Didactice - Secțiunea Națională împotriva sentinței nr. 1364 din 23 februarie 2011 a Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.
Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut, în esență, că sunt neîntemeiate susținerile recurenților privind încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, atâta vreme cât reclamantul și intervenienta au fost prezenți în sala de judecată la termenul la care s-a discutat admisibilitatea cererii de intervenție, cu atât mai mult cu cât această cerere a fost admisă în principiu.
De asemenea, instanța de control judiciar a constatat că sunt neîntemeiate și criticile privind fondul cauzei, întrucât acordarea despăgubirilor în materia contenciosului este condiționată de constatarea nelegalității unui act administrativ, or în cauză reclamantul recurent a renunțat la judecarea capetelor de cerere privind constatarea nelegalității actelor administrative pretins vătămătoare.
în fine, instanța de recurs a reținut că sentința nr. 1629 din 7 aprilie 2010 a Curții de Apel București, invocată de recurent, se referă la acte administrative decât cel a cărui anulare a constituit obiectul judecății în prezentul dosar și la a cărui judecată a renunțat în fața primei instanțe.
De altfel, în cazul în care prin această sentință invocată de recurent, ar fi fost anulat actul pretins vătămător, temeiul de drept al acțiunii reclamantului ar fi trebuit să fie art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, iar nu art. 18 din aceeași lege.
3. Cererea de revizuire formulată.
Prin cererea formulată, reclamantul M.L. a solicitat revizuirea acestei decizii pentru motivele prevăzute de art. 322 - art. 324 C. proc. civ.
în motivarea a cererii de revizuire, s-a arătat că instanța de recurs nu s-a pronunțat cu privire la autoritatea de lucru judecat consfințită prin sentința nr. 1629/2010 a Curții de Apel Bacău, care impus obligativitatea sa de a renunța la judecata capetelor de cerere care vizau anularea ordinelor contestate.
Revizuentul a mai susținut că instanța de recurs nu s-a pronunțat nici cu privire la încălcarea art. 52 alin. (3) C. proc. civ., deși a fost invocată prin motivele de recurs.
în fine, revizuentul concluzionează, susținând că atât instanța de fond, cât și cea de recurs nu au respectat alin. (2)-(4) din pagina 7 a Deciziei de casare nr. 5862/2009 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție relativă la intervenient.
înalta Curte, înainte de a analiza motivele cererii de revizuire, constată că la data de 24 aprilie 2012, ora 16:20, după închiderea dezbaterilor în cauză, precum și a ședinței de judecată, a fost depusă la dosarul cauzei, o cerere formulată de intimata Asociația Europeană a Cadrelor Didactice - Secțiunea Națională Română prin care s-a solicitat acordarea unui nou termen de judecată.
în raport de faptul că cererea de amânare a cauzei a fost depusă, prin serviciul registratură, după terminarea ședinței de judecată, înalta Curte respinge cererea de amânare a cauzei.
II. Considerentele înaltei Curți asupra cererii de revizuire
Analizând temeiurile de fapt și de drept invocate de revizuent, în temeiul art. 326 alin. (2) C. proc. civ., înalta Curte reține că aceasta este inadmisibilă și urmează a fi respinsă ca atare pentru considerentele în continuare arătate.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ., prevederile legale care o reglementează fiind de strictă interpretare.
în sensul acestor prevederi legale, pot forma obiectul revizuirii hotărârile definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și cele date de instanța de recurs, atunci când evocă fondul.
Cererea de revizuire se judecă potrivit dispozițiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată, dezbaterile fiind limitate însă la admisibilitatea revizuirii, potrivit dispozițiilor art. 326 pct. (3) C. proc. civ.
Din economia prevederilor legale care reglementează revizuirea rezultă că această cale extraordinară de atac vizează îndreptarea erorilor de fapt, spre deosebire de recurs care are în vedere în primul rând erorile de drept, iar admisibilitatea ei se examinează sub următoarele aspecte: hotărârea atacată să fie cel puțin definitivă; această hotărâre să fie dată după cercetarea fondului; criticile formulate să se încadreze în motivele limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ.
în ceea ce interesează materia revizuirii, a evoca fondul înseamnă, în primă instanță, a examina raportul juridic dedus judecății prin prisma probelor administrate în cauză, iar în căile de atac aceasta presupune schimbarea situației de fapt în urma analizei materialului probator.
Ca atare, se poate reține că o hotărâre a instanței de recurs evocă fondul numai atunci când recursul a fost admis și a fost casată sau modificată hotărârea atacată.
O astfel de situație nu se întâlnește însă și atunci când instanța de recurs respinge recursul, cum este și cazul deciziei ce formează obiectul cererii de revizuire, în pricina de față.
Motivele dezvoltate de revizuent se circumscriu în realitate unor critici ce pot fi încadrate ca motive de recurs, însă revizuentul a beneficiat de calea de atac a recursului.
în speță, demersul revizuentului fiind în vădită contradicție cu reglementarea restrictivă a acestei căi extraordinare de desființare a unei hotărâri judecătorești, astfel că, pentru toate considerentele anterior redate, înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2015/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1614/2012. Contencios → |
|---|
