ICCJ. Decizia nr. 2633/2012. Contencios
| Comentarii |
|
1. Circumstanțele cauzei. Hotărârea instanței de fond.
Prin sentința nr. 168 din 2 iunie 2011, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca inadmisibilă, acțiunea prin care reclamanta D.P.G. a solicitat obligarea pârâtului Guvernul României la emiterea unei hotărâri de Guvern prin care să fie obligați Ministerul Economiei și Oficiul Participațiilor Statului să stabilească procedurile, termenele și condițiile pentru vânzarea directă către reclamantă a pachetului de acțiuni în limita a 8 % din capitalul social al SC P. SA, să ofere spre vânzare directă pachetul de acțiuni la același preț către SC O. SA, să îndeplinească formalitățile necesare în vederea menționării la Oficiul Comerțului și Registrul Acționarilor a acțiunilor dobândite de reclamantă, să acorde acțiuni gratuite conform art. 168 alin. (6) din C.C.M. și să acorde dividende, aferente acestor acțiuni pe perioada 2003-2008.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că reclamanta nu a îndeplinit procedura plângerii prealabile, prevăzută de art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ceea ce înseamnă că există un "fine de neprimire a acțiunii" ce se încadrează în aria mai largă a excepției inadmisibilității.
2. Cererea de recurs.
împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, în termen legal, a declarat recurs reclamanta.
în esență, aceasta, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, a menționat că în mod nelegal prima instanță a respins acțiunea sa ca inadmisibilă pe motiv că nu ar fi fost parcursă procedura plângerii prealabile întrucât nu a contestat în cauză un act administrativ individual fiind solicitată numai obligarea pârâtelor la emiterea unei hotărâri, în sensul arătat, urmare a refuzului de stabilire a procedurilor și termenelor de vânzare a pachetului de 8% din capitalul social al SC P. SA, situație în care nu se aplică art. 7 din Legea nr. 554/2004, republicată.
3. Soluția și considerentele instanței de recurs.
Recursul este fondat.
înalta Curte, examinând sentința atacată sub aspectul criticilor formulate, ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și raportat la prevederile Legii nr. 554/2004, republicată, reține că este incident în cauză motivul de casare prevăzut de art. 312 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., vizând soluționarea procesului fără a se intra în cercetarea fondului. Drept urmare, pe temeiul legal arătat, se va casa sentința instanței de fond și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, în considerarea celor în continuare arătate.
Procedura prealabilă reglementată în cuprinsul art. 7 din Legea nr. 5654/2004, republicată, a fost concepută în dreptul administrativ ca fiind o cale ce poate oferi persoanei vătămate posibilitatea de a obține rezolvarea diferendului său printr-o recunoaștere mult mai rapidă și fără mijlocirea instanței, a dreptului sau a interesului legitim vătămat. Nu s-a urmărit însă ca o astfel de procedură să reprezinte un obstacol în exercitarea dreptului de acces liber la justiție.
Astfel, pentru acțiunile îndreptate împotriva actelor administrative asimilate, în sensul art. 2 alin. (2) din lege, refuzul explicit sau tacit de rezolvare a unei cereri, o normă de excepție a fost introdusă în mod expres în art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, republicată, ajungându-se la concluzia că în cazul refuzului nejustificat de rezolvare a unei cereri și în cazul tăcerii administrative nu se impune parcurgerea procedurii prealabile.
Reținând considerațiunile teoretice expuse și apreciind, raportat la obiectul cauzei de față cu care a fost învestită instanța de contencios administrativ, că reclamanta-recurentă, în adevăr, nu a contestat un act administrativ unilateral ci, practic, un refuz de soluționare a unei cereri, prin neemiterea hotărârii de guvern în sensul arătat, înalta Curte apreciază că prima instanță a făcut o greșită aplicare în cauză a prevederilor legale incidente din Legea nr. 554/2004, ceea ce a condus la nelegala respingere a acțiunii reclamantei, ca inadmisibilă.
De altfel, înalta Curte a statuat preponderent în practica sa în această materie, respectiv în cereri cu obiect similar (a se vedea în acest sens Deciziile 2953 din 24 mai 2011 și 4295 din 23 septembrie 2011) că în cazul refuzului de emitere a unui act de tipul celui solicitat în cauză, nu se mai impune parcurgerea procedurii prealabile reglementată în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată.
Față de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (3) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a admis așadar recursul de față și s-a casat hotărârea atacată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în vederea soluționării fondului cererii recurentei-reclamante.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2837/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2835/2012. Contencios → |
|---|
