ICCJ. Decizia nr. 2036/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2036/2012
Dosar nr. 1157/36/2010
Şedinţa publică de la 26 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Soluţia instanţei de fond
Prin acţiunea formulată, reclamantul G.D., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (C.C.S.D.), a solicitat:
- anularea Deciziei nr. 12388/FF din 18 mai 2010 emisă de pârâtă, în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor stabilite;
- obligarea pârâtei la emiterea titlului de despăgubire într-un cuantum reprezentând valoarea de piaţă a terenului, evaluat provizoriu la 38.054 RON (echivalent a 9.000 EURO).
Pârâta, prin întâmpinare, a invocat excepţia lipsei procedurii prealabile, iar pe fond a solicitat respingerea contestaţiei.
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanţie a SC T.E. SRL Bucureşti, în calitate de evaluator al terenului în litigiu, susţinând că titlul de despăgubire se întemeiază pe raportul de evaluare întocmit de această societate, iar întocmirea unui raport de evaluare necorespunzător nu este culpa Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Prin Sentinţa civilă nr. 159/CA din 17 mai 2011 Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:
- a respins excepţia inadmisibilităţii cererii;
- a respins, ca nefondată, cererea principală promovată de reclamantul G.D., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi chemata în garanţie SC T.E. SRL Bucureşti;
- a respins cererea de chemare în garanţie a SC T.E. SRL Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii ca neîntemeiată, reţinând că din probatoriul administrat în cauză rezultă că reclamantul a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut faptul că prin Decizia nr. 12388/FF din 18 mai 2010 s-a emis titlu de despăgubire în cuantum de 6.500 RON în favoarea reclamantului, reprezentând despăgubiri băneşti aferente imobilului – teren 1 ha, că decizia de despăgubiri a fost emisă în baza hotărârii Comisiei Judeţene de aplicare a legii fondului funciar Constanţa nr. 484 din 11 septembrie 2006, prin care a fost soluţionat dosarul întocmit în baza cererii nr. 203/2005 şi a raportului de evaluare întocmit în dosarul intern cu nr. 5480/FFCC/2007.
Instanţa a mai reţinut că raportul de evaluare a fost întocmit de către chemata în garanţie SC T.E. SRL Bucureşti, în conformitate cu dispoziţiile art. 16 pct. 5-6 din Legea nr. 247/2005, titlul VII şi a stabilit valoarea terenului la suma de 6.500 RON, iar împotriva acestui raport, reclamantul a formulat contestaţie, susţinând că valoarea terenului nu reflectă valoarea reală a acestuia, solicitându-se reevaluarea sa.
S-a mai reţinut de către instanţă că prin adresa nr. 257 din 11 februarie 2010, evaluatorul SC T.E. SRL Bucureşti a comunicat reclamantului, dar şi A.N.R.P., că valoarea terenului de 6.500 RON/ha este rezonabilă în raport cu destinaţia sa (teren agricol), dar şi cu actuala conjunctură imobiliară.
În urma soluţionării contestaţiei împotriva raportului de evaluare s-a emis Decizia nr. 12388/FF din 18 mai 2010, reprezentând titlul de despăgubire în limita propusă de evaluator – respectiv 6.500 RON.
S-a reţinut în considerentele hotărârii atacate că expertiza efectuată în cauză de expertul tehnic judiciar D.G. a stabilit valoarea terenului în funcţie de: metoda de evaluare după profit, la 23.140 RON şi metoda de evaluare pe bază de rentă funciară, la 17.395 RON, iar după aplicarea coeficienţilor de corecţie valoarea terenului nu depăşeşte valoarea stabilită de către SC T.E. SRL şi care a fost avută în vedere în actul administrativ contestat.
Instanţa a apreciat că, în raport de concluziile raportului de evaluare şi de faptul că suma stabilită în actul contestat reflectă valoarea reală a terenului, nu se impune anularea deciziei menţionate.
În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie, instanţa a dispus respingerea acesteia, constatând că pârâta nu a căzut în pretenţii faţă de reclamant.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul G.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 7,9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac se aduc, în esenţă, critici sentinţei recurate în sensul că: în mod nejustificat instanţa a înlăturat concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză prin care s-a menţionat o valoare a terenului între 17.395 RON şi 23.190 RON; argumentele instanţei nu au o bază reală şi conţin numeroase erori; necunoaşterea amplasamentului exact al terenului preluat abuziv nu implică stabilirea valorii de piaţă minime pentru terenul cel mai prost situat şi fără acces la utilităţi; nu s-a ţinut seama de restul probelor aflate la dosar, ci doar de raportul de evaluare întocmit de chematul în garanţie considerat ca fiind unul corect; soluţionarea cererii sale după mai mult de 4 ani de la înregistrare a determinat un tratament inegal în raport cu alte persoane ale căror cereri au fost soluţionate cu celeritate, fiindu-le acordate despăgubiri mult mai mari pentru terenuri vecine.
Intimata-pârâtă C.C.S.D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătându-se că: revenea recurentului obligaţia de a indica amplasamentul terenului; evaluarea prin capitalizarea rentei funciare este neconformă Standardelor Internaţionale de Evaluare şi nu respectă astfel cerinţele titlului VII al Legii nr. 247/2005, că valoarea terenului a fost stabilită conform Capitolului I pct. 3.1. şi pct. 3.2.3. din Standardele Internaţionale de Evaluare, fiind corect raportul de evaluare întocmit de evaluatorul desemnat în procedura administrativă.
Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, analizând recursul formulat, apreciază că este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu poate fi reţinut ca fiind incident în cauză.
După cum se constată, hotărârea instanţei de fond respectă cerinţele impuse de dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., fiind menţionate în cuprinsul acesteia motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Nu poate fi reţinut ca fondat nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia „hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii”.
După cum se constată din expunerea prezentată la pct. 1 al prezentei decizii, urmare a parcurgerii etapelor procedurii administrative pentru acordarea despăgubirilor, prevăzute în cap.V din titlul VII al Legii nr. 247/2005, recurentului-reclamant i-a fost emisă Decizia nr. 12388/FF din 18 mai 2010, reprezentând titlul de despăgubire în sumă de 6.500 RON, care face obiectul contestaţiei sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate.
Necontestat este faptul că la emiterea acestei decizii au fost respectate dispoziţiile legale privind etapa evaluării prevăzute de dispoziţiile art. 16 alin. (6) şi (65) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi cele ale normei metodologice de aplicare a art. 16 din titlul VII, aprobată prin H.G. nr. 1095/2006.
În derularea acestei etape au fost soluţionate inclusiv obiecţiunile la raportul de evaluare formulate de recurent, după care, în temeiul art. 16 alin. (7) din Legea nr. 247/2005 a fost emisă decizia contestată.
Criticile privind stabilirea valorii despăgubirilor cuprinse în Decizia nr. 12388/FF din 18 mai 2010, nu sunt fondate.
Legiuitorul, în cuprinsul titlul VII, Cap.V, art. 16 alin. (1) şi (7) a prevăzut o procedură administrativă de acordare a despăgubirilor, raţiunea instituirii acesteia fiind de a se asigura o procedură unică pentru toate persoanele aflate în situaţii similare.
În acest scop s-a prevăzut că decizia reprezentând titlul de despăgubire se va emite în baza raportului de evaluare întocmit în conformitate cu Standardele Internaţionale de Evaluare, de un evaluator desemnat în condiţiile pct. 16.10 din H.G. nr. 1095/2005, în cauză acesta fiind SC T.E. SRL.
În cuprinsul art. 3 lit. d) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, este definită noţiunea de „evaluator” ca fiind „persoana fizică sau juridică cu experienţă semnificativă în domeniu, competentă în evaluare pe piaţa proprietăţilor imobiliare, care cunoaşte, înţelege şi poate pune în aplicare în mod corect acele metode şi tehnici recunoscute care sunt necesare pentru efectuarea unei evaluări credibile în conformitate cu Standardele Internaţionale de Evaluare, şi care este membru al unei asociaţii naţionale profesionale de evaluare recunoscute ca fiind de utilitate publică având calitatea de evaluator independent”, iar în cuprinsul lit. e) sunt definite „Standardele Internaţionale de Evaluare”, astfel: „sunt standardele editate de Comitetul pentru Standarde Internaţionale de Evaluare (I.V.S.C. - International Valuation Standards Committee)”.
Evaluarea efectuată de evaluatorul desemnat în conformitate cu dispoziţiile legale menţionate a fost realizată cu respectarea Standardelor Internaţionale de Evaluare, astfel cum au fost definite de legiuitor.
Astfel, în raportul de evaluare, evaluatorul, în stabilirea valorii de piaţă a terenului extravilan agricol (amplasament comunicat prin adresa din 9 noiembrie 2009 de Primăria Comunei Mihail Kogălniceanu) a utilizat metoda bazată pe venituri, capitalizarea rentei funciare, care se regăseşte în „metodele de evaluare a terenului”, conform I.V.S. – G.N.1, Evaluarea proprietăţilor imobiliare.
De asemenea, se constată faptul că evaluatorul a utilizat la întocmirea expertizei, date şi informaţii comunicate de Primăria Comunei Mihail Kogălniceanu (adresa din 6 octombrie 2009) respectând dispoziţiile art. 16 alin. (6) - 65 din Legea nr. 247/2005.
În mod corect instanţa de fond a înlăturat concluziile exprimate în raportul de expertiză judiciară referitoare la valoarea terenului, întrucât expertul desemnat, în raportul întocmit nu explică de ce a utilizat în calcul producţii ipotetice şi în acelaşi timp diferite referitoare la producţia medie de grâu la nivelul comunei Mihail Kogălniceanu şi respectiv renta plătită proprietarului, care nu corespund datelor furnizate în acest sens de această autoritate, prin adresele de la dosarul cauzei.
Mai mult, această probă trebuie coroborată cu celelalte înscrisuri ce se află la dosarul cauzei, iar aplicarea dispoziţiilor legale incidente speţei revine instanţei.
În consecinţă, evaluarea validată de instanţa de fond, efectuată de evaluatorul desemnat de autoritatea pârâtă în procedura prevăzută de titlul VII al Legii nr. 247/2005, este conformă Standardelor enunţate, astfel că soluţia pronunţată este temeinică şi legală.
În altă ordine, dosarul privind cererea de despăgubiri a fost soluţionat prin emiterea deciziei contestate în baza raportului de evaluare la data evaluării, după parcurgere acestei etape a procedurii administrative.
Sunt nefondate criticile recurentului referitoare la momentul evaluării şi raportarea la situaţiile anterioare are vizau valoarea despăgubirilor acordate altor persoane, întrucât nu s-a dovedit că s-a constatat refuzul nejustificat al autorităţii pârâte în ceea ce priveşte emiterea titlului de despăgubire, iar pe de altă parte, valoarea de piaţă trebuie să reflecte starea şi circumstanţele pieţei la data evaluării şi nu la o dată anterioară sau ulterioară.
Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/ 2004, modificată şi completată, va respinge recursul formulat ca nefundat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de G.D. împotriva Sentinţei nr. 159/CA din 17 mai 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2020/2012. Contencios. Pretentii. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 2044/2012. Contencios → |
|---|
