ICCJ. Decizia nr. 2057/2012. Contencios. Pretentii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2057/2012
Dosar nr. 6684/2/2010
Şedinţa publică de la 26 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Soluţia instanţei de fond.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la 26 iulie 2010 reclamanta SC A. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţionala de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) şi Ministerul Finanţelor, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ilfov (D.G.F.P. Ilfov), obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor constând în actualizarea cu rata inflaţiei a sumei de 5.287.349 lei pentru intervalul de timp cuprins între momentul plăţii acestei sume de către societate, respectiv 18 mai 2006, şi data restituirii sumei de către pârâtă, respectiv 26 aprilie 2010, dobânda de întârziere calculată la suma de 5.287.349 lei pentru intervalul de timp cuprins între momentul plăţii acestei sume de către societate, respectiv 18 mai 2006, şi data restituirii sumei de către pârâtă, respectiv 26 aprilie 2010.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în cursul anului 2003, societatea a încheiat, în scopul obţinerii eşalonării plăţii obligaţiilor sale bugetare, un număr de patru convenţii de eşalonare la plată, respectiv:
- Convenţia 291 din 26 iunie 2003 încheiată cu Ministerul Finanţelor Publice, înlesniri la plata obligaţiilor restante la bugetul de stat (anexa 1);
- Convenţia ET 1973 din 19 martie 2003 încheiată cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, înlesniri la plata obligaţiilor la Fondul Naţional unic al asigurărilor sociale de sănătate.
- Convenţia 229/RU din 03 martie 2003 încheiată cu Ministerul Muncii si Solidarităţii Sociale, înlesniri la plata obligaţiilor către bugetul asigurărilor sociale de stat si/sau bugetul asigurărilor pentru şomaj.
- Convenţia 117/RU din 10 februarie 2003 încheiată cu Ministerul Muncii si Solidarităţii Sociale, înlesniri la plata obligaţiilor către bugetul asigurărilor sociale de stat si/sau bugetul asigurărilor pentru şomaj.
A mai arătat reclamanta că din cauza blocajului economic, nu a reuşit, la începutul anului 2005, să-şi onoreze obligaţiile asumate prin convenţiile de eşalonare menţionate.
A mai arătat reclamanta că în data de 28 aprilie 2005, ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 26/2005, privind abrogarea dispoziţiilor legale referitoare la acordarea înlesnirilor la plata obligaţiilor bugetare restante, s-a adresat A.N.A.F. solicitând să se emită o adresă prin care să confirme faptul că beneficiază de facilităţile obţinute prin convenţiile de eşalonare amintite.
A arătat reclamanta că prin adresa nr. 17.696 din 12 mai 2005, A.N.A.F. a comunicat că societatea nu se încadrează în prevederile O.U.G. nr. 26/2005 şi că, prin urmare, va începe procedura de executare silită.
Împotriva acestui act administrativ reclamanta a formulat contestaţie care a fost respinsă ca neîntemeiată de A.N.A.F. prin Decizia nr. 20.662 din 17 august 2005.
Ulterior, la data de 19 septembrie 2005, societatea a contestat în instanţă actele administrative nelegale, cauza fiind înregistrată sub nr. 31.823/2/2005 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Prin Sentinţa civilă nr. 645 din 15 martie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a-VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă şi a anulat actele administrative emise de pârâta A.N.A.F.
Prin Decizia civilă nr. 2581 din 18 mai 2007, Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia contencios administrativ si fiscal a casat sentinţa civilă nr. 645 din 15 martie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a-VIII-a contencios administrativ si fiscal şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În al doilea ciclu procesual, acţiunea societăţii a fost din nou admisă iar prin Decizia civilă nr. 555 din 04 februarie 2010 pronunţată de Î.C.C.J. s-a respins recursul.
Urmare acestei hotărâri, la data de 11 mai 2010 reclamanta s-a adresat din nou pârâtei D.G.F.P. Ilfov cu solicitarea de a-i acorda despăgubirile pentru prejudiciul suferit. D.G.F.P. Ilfov a refuzat să acorde despăgubirile solicitate motivând că Decizia civilă nr. 555 din 04 februarie 2010 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia contencios administrativ si fiscal „nu dispune şi acordarea de dobânzi societăţii între momentul plăţii nedatorate şi data restituirii efective”.
Pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Ilfov a depus întâmpinare prin care a invocat prescripţia dreptului de a cere despăgubiri, raportat la prevederile art. 19 din Legea nr. 554/2004 modificată.
Pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibila.
Prin Încheierea de la 05 noiembrie 2010, Curtea a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală cât şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâta D.G.F.P. Ilfov, ca neîntemeiate.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că, raportat la art. 19 din Legea nr. 554/2004 cu referire la excepţia invocată de D.G.F.P. Ilfov şi excepţia inadmisibilităţii invocată de A.N.A.F., excepţiile nu sunt întemeiate avându-se în vedere că dreptul reclamantei de a solicita despăgubiri a luat naştere la data de 04 februarie 2010 prin pronunţarea Deciziei civile nr. 555 din 04 februarie 2010 de către Î.C.C.J.
Prin Sentinţa nr. 2798 din 7 aprilie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC A. SA, a obligat pârâtele la plata dobânzii prevăzută de art. 120 alin. (7) C. proc. fisc., pentru suma de 5.287.349 lei, dobândă ce se va calcula începând cu data 15 aprilie 2010 - 26 aprilie 2010, a respins capătul de cerere privind actualizarea sumei cu rata inflaţiei şi a obligat pârâţii la 11965 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a constatat că în cazul în cazul în care un contribuabil a plătit eronat sume către bugetul de stat acesta poate cere restituirea sumelor respective.
Prin urmare s-a apreciat că cererea debitorului este cea care declanşează procedura restituirii de sume plătite eronat la buget de către contribuabili.
S-a mai reţinut că legiuitorul a prevăzut în art. 117 alin. (9) C. proc. fisc. că procedura de restituire a sumelor de la buget se aprobă prin ordin al Ministerului economiei şi finanţelor.
Prin Ordinul nr. 1899/2004 s-a aprobat procedura de restituire şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite cu depăşirea termenului legal.
Dobânda se plăteşte potrivit art. 124 alin. (1) C. proc. fisc. şi Cap.II pct. 4 din Ordinul nr. 1899/2004 la cererea contribuabilului constituind un drept al acestuia de a cere dobânda.
În speţă, s-a apreciat că cererea de plată a actualizării sumei cu rata inflaţiei şi a dobânzii s-a făcut la 15 aprilie 2010 şi, prin urmare, începând cu această dată şi până la efectuarea plăţii 26 aprilie 2010, reclamanta are dreptul la dobânzi.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind actualizarea sumei cu rata inflaţiei în baza răspunderii civile delictuale consacrate de dispoziţiile art. 998-999 C. civ., Curtea a apreciat că acest capăt de cerere este neîntemeiat, respingându-l, prevederile C. civ. nefiind aplicabile speţei, întrucât C. proc. fisc. reglementează o procedură derogatorie de la dreptul comun.
A concluzionat Curtea că organul fiscal are obligaţia de calcula dobânda de la data de 15 aprilie 2010 la 26 aprilie 2010, dobândă prevăzută de dispoziţiile art. 120 alin. (7) C. proc. fisc. pentru suma de 5.287.349 lei.
De asemenea, pârâţii au fost obligaţi la cheltuielile de judecată în sumă de 11.965 lei către reclamantă.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, au declarat recurs SC A. SA, A.N.A.F. şi D.G.F.P. Ilfov.
În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a susţinut netemeinicia şi nelegalitatea sentinţei recurate şi a invocat ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9, teza a II-a şi art. 3041 C. proc. civ.
În esenţă, s-au adus următoarele critici sentinţei atacate:
- Instanţa de fond a aplicat un temei de drept greşit cererii de chemare în judecată respectiv dispoziţiile art. 117 alin. (1) lit. d) şi art. 124 C. proc. fisc. coroborate cu cele ale O.M.F.P. nr. 1899/2004, deşi această cerere a fost întemeiată de reclamantă pe dispoziţiile art. 52 alin. (1) din Constituţia României, art. 8 şi 19 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
- Instanţa de fond trebuia să acorde despăgubirile solicitate pentru perioada cuprinsă între data plăţii, 18 mai 2006 şi data restituirii, 26 aprilie 2010.
De asemenea, despăgubirile pentru lipsirea sa de suma de 5.287.349 lei trebuiau să cuprindă cumulat, atât actualizarea cu rata inflaţiei cât şi dobânda legală, acestea fiind calculate conform raportului de expertiză întocmit în cauză la suma de 8.911.234,3 lei, solicitată a-i fi plătită de autorităţile pârâte.
Recurenta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală invocă dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ. ca temei legal al recursului şi aduce, în esenţă, următoarele critici sentinţei atacate:
- Excepţia inadmisibilităţii invocată în cauză nu a fost corect soluţionată, întrucât Înştiinţarea nr. 17940 din 25 iunie 2010 care reprezintă actul administrativ prin care i s-a comunicat reclamantei că nu poate beneficia de dobânzi, nu a fost contestat, producând în continuare efecte juridice;
- În mod greşit instanţa a dispus obligarea sa la dobânzi aferente sumei de 5.287.349 lei pentru perioada 15 aprilie 2010 – 26 aprilie 2010, deoarece procedura de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor se derulează conform prevederilor O.M.F.P. nr. 1899/2004 coroborate cu cele ale O.G. nr. 92/2003 prin C. proc. fisc.
Astfel, potrivit pct. 2 din anexa 1, cap.I, pct. 1, 2 şi 3 din anexa 1, cap.II din O.M.F.P. nr. 1899/2004 şi art. 70, art. 124 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., contribuabilii au dreptul la dobândă pentru sumele de restituit de la buget din ziua expirării termenului legal de 45 zile prevăzut pentru soluţionarea cererilor, care se calculează numai asupra sumelor aprobate a fi restituite după efectuarea operaţiunii de compensare nu şi asupra celor compensate.
Se menţionează că cererea reclamantei a fost soluţionată în termenul legal, iar după compensarea sumei de 1.014.247 lei din suma totală de 5.287.349 lei i-a fost restituită suma de 4.273.102 lei, astfel că societatea nu avea dreptul la dobânzi, impunându-se modificarea sentinţei recurate şi respingerea acţiunii formulată de reclamantă.
- Instanţa de fond a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată fără să fie întrunite condiţiile prevăzute de art. 274 alin. (1) C. proc. civ. şi fără să facă aplicabilitatea dispoziţiilor art. 274 alin. (3), art. 276 din acelaşi act normativ.
Recurenta-pârâtă D.G.F.P. Ilfov, în recursul formulat a susţinut netemeinicia şi nelegalitatea sentinţei recurate şi a invocat ca temei al recursului dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac se aduc, în esenţă, următoarele critici sentinţei atacate:
- Hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a legii în ceea ce priveşte obligarea sa la plata dobânzii aferente sumei de 5.287.349 lei pentru perioada 15 aprilie 2010 – 26 aprilie 2010 pentru că, în raport de dispoziţiile pct. 3 anexa 1, cap.I, pct. 3 din anexa 1, cap.2 din Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004, art. 117, art. 124 C. proc. fisc. şi de faptul că cererea de restituire a sumei formulată de intimata-reclamantă a fost soluţionată cu respectarea termenelor de soluţionare, societatea nu are dreptul la acordarea de dobânzi;
- În mod greşit s-a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 11.965 lei în raport de dispoziţiile art. 274 şi art. 276 C. proc. civ.
3. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, analizând recursurile formulate de recurentele-pârâte A.N.A.F. şi D.G.F.P. Ilfov, în raport de motivele invocate, de dispoziţiile legale incidente, apreciază că acestea sunt fondate, pentru considerentele ce vor fi expuse.
O primă problemă de drept care trebuie rezolvată în cauză este de a stabili care sunt prevederile legale aplicabile cererii reclamantei prin care se solicită despăgubiri constatând în actualizarea cu rata inflaţiei a sumei de 5.287.349 lei pentru intervalul cuprins între momentul plăţii acestei sume, respectiv 18 mai 2006 şi data restituirii acesteia, respectiv 26 aprilie 2010, precum şi dobânda aferentă aceleiaşi sume, pentru aceeaşi perioadă.
Necontestat este că aceste despăgubiri izvorăsc din creanţe fiscale.
Potrivit art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., cu modificările şi completările ulterioare, „Creanţele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal”.
Conform art. 1 alin. (1) din acelaşi act normativ, „Prezentul cod reglementează drepturile şi obligaţiile părţilor din raporturile juridice fiscale”.
Din cuprinsul acestor dispoziţii rezultă că tuturor litigiilor legate de creanţele fiscale le sunt aplicabile dispoziţiile din actele normative speciale în materie, respectiv O.G. nr. 92/2003 şi O.M.F.P. nr. 188/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal.
Astfel, temeiul juridic invocat de reclamantă nu leagă instanţa, aceasta fiind în drept, în exerciţiul rolului ei activ, să dea acţiunii calificarea juridică exactă, alta decât aceea dată de reclamantă prin cererea de chemare în judecată.
Pentru aceste considerente urmează a fi respinse şi criticile recurentei-reclamante care vizează temeiul juridic al acţiunii.
În altă ordine, este evident că Înştiinţarea nr. 179401 din 25 iunie 2010 (fila 117 dos.fond) a fost emisă urmare a derulării procedurii prevăzute de O.M.F.P. nr. 1899/2004, respectiv conform pct. 6 alin. (2), cap.II, reprezentând decizia definitivă a autorităţii fiscale referitoare la cererea privind acordarea dobânzilor solicitate, aceasta nemaiavând nicio posibilitate legală de retragere a ei (revocare, anulare, modificare, etc.), fapt confirmat de însăşi poziţia sa procesuală.
Or, este lipsit de orice temei să se accepte că legiuitorul ar fi putut institui o procedură administrativ-fiscală lipsită de orice finalitate juridică pentru a fi apreciată ca întemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii reclamantei, urmare a neexercitării plângerii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 împotriva înştiinţării menţionate, în condiţiile în care se urmează procedura specială.
Prin urmare, faţă de cele reţinute, sunt nefondate criticile recurentei A.N.A.F. referitoare la aceste aspecte, soluţia corectă fiind cea de respingere a acestei excepţii.
În altă ordine, după cum se constată, ambele recurente, prin aceleaşi argumente, au susţinut nelegalitatea sentinţei atacate sub aspectul greşitei aplicări a legii în ceea ce priveşte obligarea acestora la plata de dobânzi aferente sumei de 5.287.349 lei pentru perioada 15 aprilie 2010 – 26 aprilie 2010 precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
Problema de drept care se impune a fi rezolvată în cauză este aceea dacă reclamanta are dreptul la dobândă de la momentul plăţii sumelor impuse la plată şi executate urmare a unor acte administrative anulate sau din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile prevăzut de legiuitor pentru soluţionarea cererii de restituit sau rambursat de la buget.
Astfel cum s-a reţinut anterior, incidente în cauză sunt prevederile speciale în materie din cuprinsul O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale O.M.F.P. nr. 1899/2004.
Instanţa de recurs reţine că potrivit dispoziţiilor pct. 2 din anexa 1, cap.I din O.M.F.P. nr. 1899/2004, procedura de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget: „Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului în termen de 45 de zile de la data depunerii şi înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competenţa de administrare a creanţelor bugetare, potrivit prevederilor art. 33 din O.G. nr. 92/2003 republicată, denumit în continuare organul fiscal competent”.
Necontestat este faptul că cererea de restituire formulată de reclamantă la 15 aprilie 2010 a fost soluţionată în termenul legal de 45 zile de la depunerea acesteia la organul fiscal, respectiv la 26 aprilie 2010, această situaţie fiind susţinută şi de înscrisurile de la dosarul cauzei.
Conform art. 124 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată: „1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70 după caz. Acordarea dobânzilor de face la cererea contribuabililor. 2) Nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 120 alin. (7) şi se suportă din acelaşi buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori”.
Totodată, pct. 1, 2 şi 3 din anexa 1, cap. 2, procedura de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal, la O.M.F.P. nr. 1899/2004 prevăd: „1) Pentru sumele nerestituite sau nerambursate în termenul prevăzut de art. 199 alin. (1) şi (2) sau de art. 112 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, republicată, după caz, contribuabilul are dreptul la dobândă conform dispoziţiilor art. 119 din aceeaşi ordonanţă. 2) Dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prevăzut la pct. 1 sau a celui prevăzut la cap.I pct. 4 alin. (3), după caz, până îţi ziua înregistrării, inclusiv, a operaţiunii de compensare şi/ sau a operaţiunii de restituire ori rambursare a eventualelor diferenţe rămase după efectuarea compensării, în conturile bugetare corespunzătoare, cu excepţia impozitului pe venit. 3) Dobânda se calculează de organul fiscal competent numai asupra sumei care a fost aprobată a fi restituită, după efectuarea operaţiunii de compensare, care se înmulţeşte cu numărul de zile determinate conform pct. 2 şi cu nivelul dobânzii prevăzute la art. 115 alin. (5) din O.G. nr. 92/2003, republicată”.
Astfel, conform prevederilor legale sus menţionate, contribuabilii au dreptul la dobânda pentru sumele de restituit de la buget din ziua următoare expirării termenului legal de 45 de zile prevăzut pentru soluţionarea cererilor contribuabililor si nu de la data formulării cererii, astfel cum, în mod eronat, a constatat instanţa de fond.
Potrivit art. 117 C. proc. fisc.: „1) Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:
- cele plătite fără existenta unui titlu de creanţă;
- cele plătite în plus fata de obligaţia fiscală;
- cele plătite ca urmare a unei erori de calcul;
- cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;
- cele de rambursat de la bugetul de stat;
- cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii;
- cele ramase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170;
h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reţinerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătoreşti prin care se dispune desfiinţarea executării silite.
2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferenţe de impozite rezultate din regularizarea anuala a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere.
3) Diferenţele de impozit pe venit de restituit mai mici de 5 lei vor rămâne în evidenta fiscala spre a fi compensate cu datorii viitoare, urmând a se restitui atunci când suma cumulata a acestora depăşeşte limita menţionata.
4) Prin excepţie de la alin. (3), diferenţele mai mici de 5 lei se vor putea restitui în numerar numai la solicitarea contribuabilului.
5) În cazul restituirii sumelor în valuta confiscate, aceasta se realizează conform legii, în lei la cursul de referinţa al pieţei valutare pentru euro, comunicat de B.N.R., de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care se dispune restituirea.
6) Dacă debitorul înregistrează obligaţii fiscale restante, sumele prevăzute la alin. (1) şi (2) se vor restitui numai după efectuarea compensării potrivit prezentului cod.
7) În cazul în care suma de rambursat sau de restituit este mai mica decât obligaţiile fiscale restante ale debitorului, se va efectua compensarea până la concurenta sumei de rambursat sau de restituit.
8) În cazul în care suma de rambursat sau de restituit este mai mare decât suma reprezentând obligaţii fiscale restante ale debitorului, se va efectua compensarea până la concurenta obligaţiilor fiscale restante, diferenţa rezultata restituindu-se debitorului.
9) Procedura de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, inclusiv modalitatea de acordare a dobânzilor prevăzute la art. 124, se aproba prin ordin al ministrului economiei si finanţelor”.
Rezultă din interpretarea coroborată a dispoziţiilor menţionate, că orice contribuabil are dreptul la restituire doar în ceea ce priveşte diferenţa care rezultă, şi în măsura în care rezultă, în urma efectuării operaţiunii de compensare.
Deci, cu alte cuvinte, operaţiunea de compensare este o operaţiune pe care organele fiscale sunt obligate legal să o execute înainte de operaţiunea de restituire, operaţiune la executarea căreia organul fiscal va trece numai în cazul în care rezultă o diferenţă de restituit.
Potrivit dispoziţiilor art. 124 alin. (1) C. proc. fisc., contribuabilii au dreptul la dobândă doar „pentru sumele de restituit sau de rambursat” care vor rezulta deci, în urma efectuării operaţiunii de compensare.
În concluzie, faţă de toate aceste considerente, societatea reclamantă, în contextul în care cererea de restituire a fost soluţionată cu respectarea termenului de soluţionare, fiindu-i restituită suma după compensare, nu are dreptul la acordarea de dobânzi, astfel că se impune respingerea cererii acesteia în acest sens.
De altfel, această soluţie corespunde jurisprudenţei instanţei de recurs cu privire la problema de drept în cauză, în acest sens fiind Deciziile nr. 476/2012 şi nr. 708/2009.
În altă ordine, referitor la solicitarea reclamantei de a fi acordată actualizarea cu rata inflaţiei a sumei plătite nedatorat, se reţine că potrivit dispoziţiilor legale speciale menţionate ca fiind incidente în cauză o astfel de solicitare este lipsită de suport legal, fiind corectă soluţia pronunţată de prima instanţă de respingere a acestui capăt de cerere.
Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte apreciază incidente în cauză dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/ 2004 cu modificările şi completările ulterioare, va admite recursurile declarate de A.N.A.F. şi D.G.F.P. Ilfov, va casa sentinţa recurată şi va respinge acţiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.
În raport de soluţia asupra fondului cauzei, este evident că în cauză nu se mai impune obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată conform art. 274 C. proc. civ.
Referitor la recursul recurentei-reclamante, Înalta Curte reţine că acesta este nefondat, faţă de considerentele expuse anterior, care nu se mai impun a fi reluate, şi pentru care au fost admise recursurile recurentelor-pârâte, casată sentinţa recurată şi respinsă acţiunea în integralitate, situaţie în raport de care sunt apreciate ca nefondate toate criticile acestei recurente, aduse sentinţei atacate.
Prin urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC A. SA Ilfov împotriva Sentinţei nr. 2798 din 7 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursurile declarate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ilfov împotriva aceleiaşi sentinţe.
Casează sentinţa recurată şi respinge acţiunea formulată de reclamanta SC A. SA Ilfov, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2056/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2060/2012. Contencios. Conflict de... → |
|---|
