ICCJ. Decizia nr. 202/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 202/2012
Dosar nr. 1731/54/2010
Şedinţa publică de la 18 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta I.L.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, obligarea acesteia la emiterea deciziei de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, la valoarea de 311.061,60 lei, valoare stabilită prin procesul verbal de negociere din 31 ianuarie 2005, încheiat între reclamantă şi Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a fost proprietara imobilului situat la adresa sus menţionată, compus din casă şi teren aferent în suprafaţă de 1775 m.p., dobândit prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 1693 din 03 martie 1976 şi, potrivit dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974, la momentul transferului de proprietate, respectiv 03 martie 1976, terenul a trecut în proprietatea statului român, iar ulterior casa, potrivit Decretului nr. 134 din 21 aprilie 1980 şi procesului verbal nr. 12 septembrie 1980, a fost preluată de către stat.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, arătând că atribuţiile sale sunt prevăzute de art. 2 din H.G. nr. 361/2005, iar în cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, reglementată de titlul VII din Legea nr. 247/2005 Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este învestită cu emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire, faptul că această autoritate asigură organizarea şi funcţionarea Secretariatului Comisiei Centrale nu îi conferă calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, a arătat că etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor a fost parcursă, iar în urma analizării acestuia s-a constatat că proprietari ai imobilului notificat au fost, la momentul preluării abuzive, C.C., D.C., C.C.A., G.C. şi I.L.C. (numai asupra construcţiei dobândite în 1976), iar prin dispoziţia nr. 2858/2006 s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul notificat, în favoarea reclamantei I.L.C.
Pârâta a solicitat astfel date privind identificarea imobilului notificat (construcţie şi/sau teren), cu indicarea suprafeţei pentru fiecare corp în parte, precum şi completarea dosarului cu înscrisuri care să facă dovada calităţii reclamantei după toţi proprietarii; situaţia juridică detaliată a terenului în suprafaţă de 2227 m.p. +156 m.p., cu motivarea imposibilităţii restituirii în natură/totală şi înscrisuri din care să rezulte dacă pentru terenul expropriat au fost încasate despăgubiri în baza Decretului nr. 165/1964 şi Legea nr. 58/1974, caz în care dosarul a fost remis entităţii investite cu soluţionarea notificării, în vederea completării cu înscrisurile menţionate.
Ulterior, reclamanta a precizat acţiunea, în sensul că a chemat în judecată şi Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor, solicitând obligarea acesteia la emiterea deciziei de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, la valoarea de 311.061,60 lei, valoare stabilită prin procesul - verbal de negociere din 31 ianuarie 2005, încheiat între reclamantă şi Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 10/2001, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare, cerere reconvenţională şi cerere de chemare în garanţie a Primăriei Municipiului Craiova prin primar.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 2858/2006 emisă de Primăria Municipiului Craiova, arătând că aceasta a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor a fost parcursă, dosarul fiind înregistrat sub nr. 19062/CC, iar în urma analizării acestuia s-a constatat o stare de coproprietate la preluare, motiv pentru care dosarul fost remis entităţii investite cu soluţionarea notificării, în speţă Primăria Municipiului Craiova, în vederea completării cu înscrisurile menţionate în adresa nr. 19062/CC din 22 iunie 2010, invocând, cu privire la etapa evaluării, Decizia nr. 2815/16 septembrie 2008.
Prin cererea reconvenţională, pârâta a solicitat obligarea reclamantei să facă dovada calităţii de persoană îndreptăţită după ceilalţi moştenitori, respectiv C.C., D.C., C.C.A., G.C. asupra imobilului, în caz contrar nu poate fi obligată la emiterea unei decizii pentru întreg imobilul.
În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie a Primăriei Municipiului Craiova prin primar, pârâta a arătat că în dosarul de despăgubire trebuie să se regăsească toate înscrisurile ce au stat la baza emiterii dispoziţiei emise în temeiul Legii nr. 10/2001, în speţă fiind incidente dispoziţiile art. 16 alin. (2) din titlul VII şi pct. 16.5 din normele metodologice de aplicare a titlului VII din actul normativ amintit, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, solicitând ca primăria să răspundă pentru eventualul prejudiciu cauzat prin acordarea daunelor cominatorii şi prin stabilirea cheltuielilor de judecată pretinse de reclamantă în cauză.
Prin sentinţa nr. 596 din 16 decembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamantă şi a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită reclamantei decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova.
Prin aceeaşi sentinţă a respins cererea de sesizare a instanţei de contencios cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate, invocată de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu privire la Dispoziţia nr. 2858/2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova, precum şi cererile reconvenţională şi de chemare în garanţie a Primăriei Municipiului Craiova prin primar, formulate de această pârâtă.
Totodată, a respins acţiunea faţă de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor către reclamantă la plata sumei de 3500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Reclamanta a solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul, situat în Craiova, imobil expropriat şi demolat, iar prin dispoziţia nr. 2858 din 23 ianuarie 2006, Primarul Municipiului Craiova a propus acordarea respectivelor măsuri pentru imobilul imposibil de restituit în natură, dosarul fiind transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi înregistrat sub nr. 19062/CC la data de 28 iunie 2006.
Prima instanţă a constatat că reclamanta a început procedura de recuperare a bunului sau a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001, autoritatea locală, cu competenţa în materie, emiţând dispoziţia în data de 23 ianuarie 2006.
Pentru că între data depunerii notificării (2001) şi data introducerii acţiunii (09 iunie 2010) au trecut aproximativ 9 ani, fără ca în perioada respectivă autorităţile abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii, prima instanţă a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil.
În consecinţă, judecătorul fondului a apreciat că, în speţă, comportamentul pârâtei este de natură a încălca prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale art. 1 din Protocolul Adiţional nr. 1, prin depăşirea unui termen rezonabil de soluţionare a dosarului reclamantei şi încălcării obligaţiei statului de a respecta dreptul de proprietate al acesteia.
Aşa fiind, a înlăturat apărările pârâtei Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, având în vedere că de la data primirii dosarului privind pe reclamantă şi până în perioada actuală a curs o perioadă de timp suficientă pentru realizarea întregii proceduri reglementată de lege, de altfel, în speţă, pârâta nu a făcut dovada efectuării vreunei operaţiuni administrative prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005 de la data înaintării de către Primăria Municipiului Craiova a dosarului înregistrat la autoritate la data de 28 iunie 2006 şi până la data introducerii cererii de chemare în judecată.
Cu privire la cererea de sesizare a Tribunalului Dolj cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 22858/2006 emisă de Primăria Craiova, invocată de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prima instanţă a avut în vedere prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, reţinând că excepţia de nelegalitate poate fi invocată numai cu privire la actele ce pot forma obiectul unei acţiuni în anulare în faţa instanţelor de contencios administrativ, aşa încât această cerere apare ca inadmisibilă.
Referitor la cererea reconvenţională formulată în cauză, prima instanţă a reţinut, de asemenea, că şi aceasta este inadmisibilă, întrucât nu întruneşte condiţia de fond şi esenţială a unei astfel de cereri, respectiv aceea ca prin cererea formulată pârâtul să ridice „pretenţii în legătură cu cererea reclamantului”, în sensul art. 119 alin. (1) C. proc. civ.
Prin cererea intitulată reconvenţională, pârâta a solicitat ca reclamanta să facă dovada dreptului de proprietate în condiţiile dobândirii acestui drept prin înscris autentic, solicitându-se astfel administrarea unei probe, deci nu s-a formulat o pretenţie concretă împotriva reclamantei, cele indicate prin această cerere în sensul că în lipsa dovezii dreptului de proprietate pârâta nu poate fi obligată la emiterea deciziei ce constituie titlu de despăgubire în favoarea reclamantei constituie o simplă apărare, ce urmează a fi analizată odată cu fondul cauzei raportat la acţiunea principală, iar nu ca o cerere reconvenţională.
În ceea ce priveşte cererea de chemare in garanţie a Primăriei Municipiului Craiova prin primar, ca organ emitent al dispoziţiei de despăgubiri, prima instanţă a reţinut că pârâta nu justifică nici un temei de drept conform căruia în situaţia în care ar cădea în pretenţii să poată fi trasă la răspundere Primăria, Comisia fiind obligată, potrivit atribuţiilor legale, să cenzureze dispoziţia primarului, ceea ce reprezintă de fapt şi pretenţia reclamantei, neputând solicita antrenarea răspunderii subsidiare a primarului în acest cadru procesual.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale Pentru Restituirea Proprietăţilor, prima instanţă a reţinut că emiterea deciziei referitoare la acordarea titlului de despăgubire este în competenţa exclusivă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 13 alin. (1) din titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:
- în mod eronat instanţa de fond a respins cererea de sesizare a tribunalului în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 2858/2006 emisă de Primăria Municipiului Craiova, deşi s-a învederat că acest act administrativ a fost emis cu încălcarea unor dispoziţii ale Legii nr. 10/2001;
- reclamanta I.L.C. nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită de pe urma foştilor proprietari care, la momentul preluării abuzive au fost C.C., D.C., C.C.A. şi G.C.;
- instanţa de fond în mod greşit a obligat comisia la emiterea titlului de despăgubire, deşi dosarul de despăgubire fusese restituit Primăriei Municipiului Craiova, pentru completarea înscrisurilor doveditoare, având în vedere situaţia de coproprietate existentă la momentul preluării abuzive a imobilului.
Recurenta şi-a încadrat în drept, din punct de vedere procedural, motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În mod corect instanţa de fond a respins cererea de sesizare a tribunalului cu excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 2858/2006 (emisă în baza Legii nr. 10/2001, republicată), având în vedere că pentru verificarea legalităţii unei astfel de dispoziţii este prevăzută prin legea specială (art. 26 din lege) o altă procedură judiciară, ce nu intră în competenţa instanţei de contencios administrativ, ci în competenţa instanţei de drept civil.
Potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 modificată şi republicată „Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară”.
În privinţa motivelor de recurs ce privesc fondul cauzei, în mod corect instanţa a constatat refuzul nejustificat al autorităţii pârâte de emitere a titlului de despăgubire, având în vedere atât caracterul definitiv al Dispoziţiei nr. 2858/2006 emisă de Primăria Municipiului Craiova în baza art. 26 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 10/2001 republicată şi a prevederilor art. 16.7 din H.G. nr. 1095/2005 şi suspusă inclusiv verificării Instituţiei Prefectului, cât şi caracterul neîntemeiat al obiecţiunilor comisiei privind inexistenţa înscrisurilor referitoare la calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantei. Aceasta din urmă a depus la dosarul de despăgubire şi la prima instanţă sentinţa nr. 5493 din 7 decembrie 1956 privind sistarea stării de indiviziune între tatăl său şi ceilalţi coproprietari, precum şi acte de moştenire, notificare şi proces - verbal de negociere pentru suprafaţa de 1596 m.p. ce ar fi aparţinut în exclusivitate autorilor săi, iar nu şi celorlalţi coproprietari, acte ce au fost ignorate, însă de autoritatea pârâtă.
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., constatând că hotărârea atacată este legală şi temeinică, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 596 din 16 decembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2018/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2020/2012. Contencios. Pretentii. Revizuire -... → |
|---|
