ICCJ. Decizia nr. 2056/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2056/2012
Dosar nr. 1092/45/2011
Şedinţa de la 26 aprilie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţiile instanţelor care au declanşat conflictul negativ de competenţă
Prin Sentinţa civilă nr. 6476 din 7 noiembrie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta N.N., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, în favoarea Curţii de Apel Iaşi.
Instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt: în urma controlului specific de frontieră efectuat la Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, s-a apreciat că începând cu data de 01 ianuarie 2007, şederea reclamantei pe teritoriul României a devenit ilegală, deoarece aceasta nu a prezentat un document cu viză eliberată de misiunile diplomatice sau oficiile consulare române, conform dispoziţiilor H.G. nr. 1883/2006. În raport de aceasta, în acord cu prevederile referitoare la măsura interzicerii intrării în România, şi anume art. 105 alin. (2) şi art. 106 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, pentru şederea ilegală pe teritoriul României în perioada 01 ianuarie 2007 – 28 ianuarie 2011, Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Vaslui a propus instituirea măsurii interzicerii intrării în România pe o perioadă de 5 ani faţă de reclamanta din prezenta cauză, începând cu data de 29 ianuarie 2011.
În soluţionarea excepţiei necompetenţei teritoriale invocată din oficiu, în raport de situaţia de fapt descrisă anterior şi având în vedere dispoziţiile art. 105 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002, precum şi faptul că reclamanta a fost surprinsă în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, văzând şi autoritatea care a propus măsura interzicerii intrării pe teritoriul României, respectiv Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Vaslui, Curtea a apreciat că instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză este Curtea de Apel Iaşi.
Apreciind că în speţă este reglementată o competenţă teritorială exclusivă, deci absolută, conform art. 159 alin. (1) pct. 3 C.pr.civ., de la care nu se poate deroga, Curtea a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi.
Prin Sentinţa nr. 47 din 2012 din 10 februarie 2012 Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis, la rândul său, excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect anularea măsurii de interzicere a intrării reclamantei N.N. în România şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Iaşi a reţinut că obiectul acţiunii îl reprezintă anularea măsurii interdicţiei de intrare a reclamantei pe teritoriul României pentru o perioadă de 5 ani, măsură ce i-a fost comunicată prin adresa nr. 17 din 28 ianuarie 2011, emisă de Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa.
Având în vedere prevederile art. 105 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002 şi faptul că, aşa cum rezultă din comunicarea nr. 177 din 28 ianuarie 2011, precum şi din adresa nr. 630893/1 din 28 ianuarie 2011, măsura interzicerii intrării reclamantei în România, pe o perioadă de 5 ani, a fost luată de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Curtea de Apel Iaşi a considerat că soluţionarea cererii având ca obiect anularea măsurii de interzicere a intrării reclamantei N.N. în România este de competenţa Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, apreciind ca fiind lipsit de relevanţă faptul că luarea măsurii interdicţiei a fost propusă de o structură din subordinea pârâtului.
Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă reglementat de art. 20 pct. 2 C. proc. civ., văzând şi dispoziţiile art. 22 C. proc. civ., Curtea a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.
2. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca regulator de competenţă
Înalta Curte, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a adopta această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
După cum se constată, obiectul cauzei deduse judecăţii îl constituie anularea măsurii interdicţiei de intrare în România pentru o perioadă de 5 ani.
Potrivit dispoziţiilor art. 105 alin. (2) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, măsura interzicerii intrării în România pe o perioadă determinată poate fi dispusă de Oficiul Român pentru Imigrări sau de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, în condiţiile legii.
Conform art. 105 alin. (5) din acelaşi act normativ, „Interzicerea intrării în România poate fi contestată de către străin în termen de 10 zile de la comunicare la curtea de apel în a cărei rază de competenţă se află formaţiunea care a dispus această măsură. Contestaţia nu suspendă executarea măsurilor de îndepărtare. Hotărârea instanţei este irevocabilă”.
Aceste dispoziţii stabilesc o regulă de competenţă teritorială exclusivă, în funcţie de sediul autorităţii publice care a dispus această măsură a interzicerii intrării în România.
Cum măsura interzicerii intrării în România a fost dispusă de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră care are sediul în Bucureşti, potrivit dispoziţiilor art. 105 alin. (5) menţionat, contestarea acestei măsuri se poate face la Curtea de Apel Bucureşti, căreia îi revine şi competenţa teritorială de soluţionare a cauzei.
În consecinţă, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., revine competenţa de soluţionare a cauzei, Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta N.N. şi pe pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2048/2012. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 2057/2012. Contencios. Pretentii. Recurs → |
|---|
