ICCJ. Decizia nr. 2135/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2135/2012
Dosar nr. 10024/2/2011
Şedinţa publică de la 3 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.Circumstanţele cauzei.
1.Procedura în faţa primei instanţe.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul O.A. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, suspendarea executării Ordinului Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. II/4134 din 2 noiembrie 2011.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin ordinul în speţă a fost eliberat din funcţia de ofiţer de poliţie, începând cu data de 2 noiembrie 2011, ca urmare a reorganizării unităţii.
Reclamantul a apreciat întrunite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, arătând sub acest aspect că a formulat plângere prealabilă împotriva ordinului în discuţie, existând un caz bine justificat, suspendarea impunându-se în vederea prevenirii unei pagube iminente.
În ceea ce priveşte existenţa cazului bine justificat, reclamantul a susţinut că ordinul criticat nu îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de lege, în sensul că nu menţionează termenul de preaviz de care acesta ar fi trebuit să beneficieze, în temeiul dispoziţiilor art. 76 C. muncii şi al prevederilor art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, în realitate pârâtul neacordându-i acest preaviz, obligatoriu conform dispoziţiilor art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 republicată. Sub acest aspect, reclamantul arată că în perioada 20 iunie 2011 – 01 noiembrie 2011 s-a aflat în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, astfel că în acest răstimp raportul de serviciu a fost suspendat de drept, şi în consecinţă pârâtul nu putea dispune încetarea raporturilor de serviciu decât din iniţiativa sau cu acordul său, astfel cum prevede art. 96 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 republicată, cu modificări şi completări ulterioare.
În acest context, pârâtul avea obligaţia de a acorda reclamantului preavizul de 30 zile, începând cu data încetării cauzei de suspendare a raportului de serviciu. Totodată, pârâta nu a respectat procedura prevăzută de art. 100 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 188/1999, în sensul că nu a realizat o selecţie a funcţionarilor publici ce urmau să fie menţinuţi în funcţiile publice, în baza criteriilor prevăzute de art. 100 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, procedând direct la organizarea concursului de departajare.
Reclamantul a mai precizat că Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Suceava a procedat la punerea la dispoziţie a tuturor celor şapte ofiţeri de poliţie de frontieră din cadrul Biroului de Supraveghere şi Controlul Trecerii Frontierei Suceava, reducând cele 8 posturi existente în vechea organigramă la numai 6 posturi în noua organigramă.
Un alt motiv de nelegalitate invocat de reclamant îl constituie împrejurarea că pârâtul şi-a încălcat obligaţia de a rezerva postul său pe durata concediului pentru incapacitate temporară de muncă, şi nu i-a dat posibilitatea de a susţine concursul pentru ocuparea funcţiei ce ar fi trebuit să fie rezervată. Deoarece s-a aflat în concediu medical în perioada 20 iunie 2011 - 1 noiembrie 2011, dar şi pentru că a contestat dispoziţia prin care a fost pus la dispoziţie, nu a fost în măsură să se înscrie şi să participe la concursul ce urma să fie desfăşurat cel târziu la 25 iulie 2011, astfel că I.J.P.F. Suceava a oferit direct colegilor săi de serviciu toate cele 6 posturi noi, rezultate în urma restructurării, fără a mai organiza concurs.
În ceea ce priveşte condiţia prevenirii unei pagube iminente, reclamantul a arătă că este căsătorit şi are doi copii minori în întreţinere, soţia sa aflându-se în concediu pentru creşterea şi îngrijirea copilului în vârstă de până la doi ani, în afara cheltuielilor pentru întreţinerea familiei, contractând şi un credit bancar, pe care nu mai reuşeşte să-l restituie.
Pârâtul a depus întâmpinare, invocând excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare a executării, susţinând că ordinul în discuţie este un act de autoritate cu executare „uno ictu” şi prin urmare, actul emis şi-a epuizat conţinutul printr-un singur act de executare, astfel că nu se mai poate discuta o cerere de suspendare a executării sale.
În fond, pârâta solicită respingerea cererii reclamantului, considerând că ordinul criticat de reclamant a fost emis cu respectarea dispoziţiilor legale, iar argumentele invocate în acţiunea sa nu atestă existenţa cazului bine justificat şi nici existenţa unei pagube iminente.
2.Hotărârea Curţii de Apel.
Prin Sentinţa Civilă nr. 7685 din 16 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii cererii, precum şi cererea formulată de reclamant.
În ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtă prin întâmpinare, prima instanţă a reţinut că dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu instituie un fine de neprimire în privinţa cererilor având ca obiect suspendarea executării actului administrativ cu executare „uno ictu";, astfel că în lipsa reglementării legale a unei atare inadmisibilităţi excepţia nu poate fi primită.
A mai reţinut judecătorul fondului că, astfel cum a arătat pârâta în cuprinsul întâmpinării sale, ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. II/4134 din 2 noiembrie 2011 şi-a epuizat conţinutul printr-un singur act de executare, consumat la momentul emiterii sale şi concretizat în încetarea raportului de serviciu al reclamantului, ca urmare a reorganizării unităţii în care reclamantul a fost încadrat.
S-a constatat că prin reglementarea cuprinsă în dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, legiuitorul a pus la îndemâna subiectului de sezină un mijloc de protecţie provizorie împotriva consecinţelor executării unui act administrativ, emis în condiţii care pun la îndoială legalitatea sa, din cuprinsul dispoziţiilor art. 14 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, rezultând că suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea duratei suspendării, ceea ce conduce la concluzia că utilitatea procedurii prevăzute de textul legal citat este actuală în toate situaţiile în care actul administrativ în discuţie se execută succesiv, sau, în situaţia actelor cu executare dintr-odată (uno ictu), atunci când astfel de acte sunt afectate de un termen suspensiv de executare.
În ce priveşte solicitarea de „repunere în termen” formulată de reclamant prin cererea depusă în şedinţa publică de la 16 decembrie 2011, s-a constatat că o atare cerere a fost greşit întemeiată pe dispoziţiile art. 103 alin. (2) C. proc. civ., întrucât în cauză nu s-a pus problema neexercitării unei căi de atac sau neîndeplinirii oricărui alt act de procedură în termenul legal, nefiind în discuţie tardivitatea formulării cererii de suspendare.
3.Recursul reclamantului.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, în sensul că a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a invocat în esenţă următoarele critici, ce pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
- în mod greşit prima instanţă a respins cererea de suspendare a executării ordinului M.A.I. nr. 11/4134 din 02 noiembrue 2011 „constatând că actul a fost executat în întregime la data emiterii sale”, deoarece nu există nici o dispoziţie legală care să limiteze în mod expres dreptul persoanei la petiţie şi la a formula cererea de suspendare a executării unui act administrativ şi după data la care ar fi putut să producă juridice.
- este nelegală şi dezlegarea dată de către instanţa de fond atunci când a respins cererea de repunere în termenul de promovare a cererii de suspendare a executării actului administrativ.
4.Apărarea intimatului-pârât.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, Ministerul Administraţiei şi Internelor a solicitat respingerea recursului ca nefondat cu motivarea că cererea de suspendare vizează un act administrativ de autoritate cu executare uno ictu prin urmare, odată emis, acesta şi-a epuizat conţinutul printr-un singur act de executare, astfel că la data învestirii instanţei de fond cu soluţionarea cererii de suspendare şi, cu atât mai mult, la data soluţionării în fond a cererii, acesta a încetat să îşi mai producă efectele pentru care a fost emis, această situaţie fiind cunoscută ca şi modalitate de încetare a producerii efectelor actelor administrative de autoritate, alături de anulare şi revocare.
Susţine că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 respectiv cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube, astfel că şi sub acest aspect recursul este nefondat.
II.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, ţinând seama de apărările din întâmpinare, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.
1.Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Recurentul-reclamant a investit instanţa de contencios administrativ cu cererea vizând suspendarea executării Ordinului Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. II/4134 din 02 noiembrie 2011 prin care s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului cu M.A.I. ca urmare a reorganizării unităţii, cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit doctrinei, măsura suspendării actelor administrative vizează după caz, întreruperea vremelnică a producerii de efecte juridice în situaţia în care actul atacat este în vigoare, sau amânarea temporară a producerii de efecte juridice.
De asemenea, jurisprudenţa în materia contenciosului administrativ a stabilit că cererea prin care se solicită suspendarea executării unui act administrativ care a intrat deja în vigoare nu este inadmisibilă sau lipsită de obiect, instanţele judecătoreşti putându-se pronunţa în sensul întreruperii producerii efectelor juridice ale actului administrativ, după verificarea îndeplinirii în speţă a condiţiilor prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.
Posibilitatea suspendării executării unui act administrativ cu executarea uno ictu, este firească, având în vedere că majoritatea covârşitoare a actelor administrative sunt de acest tip, o altă interpretare, conducând la golirea de conţinut şi lipsirea de eficienţă a prevederilor art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.
Or, conform unei reguli de interpretare logică a legii civile, norma juridică trebuie să fie interpretată în sensul că aceasta să producă iar nu să fie lipsită de efecte juridice.
În aceste condiţii critica recurentului-reclamant este întemeiată întrucât nu se poate limita dreptul persoanei vătămate de a se adresa justiţiei pentru a se aprecia asupra suspendării unui act administrativ unilateral prin care s-a depus încetarea drepturilor de serviciu cu intimatul-pârât prin Ordinul nr. II/4134 din 02 noiembrie 2011.
Nu poate susţine că cererea vizează un act administrativ cu executarea uno ictu, nesusceptibilă de suspendare, odată ce măsura luată prin ordin a fost adusă la îndeplinire şi se execută din oficiu şi prin el însuşi respectiv, a fost pus în executare deîndată.
Faţă de cele arătate, se constată că prima instanţă pornind de la o premisă greşită nu a analizat condiţiile prevăzute de art. 14 din legea contenciosului administrativ, respectiv paguba iminentă care s-a produs în patrimoniul recurentului pentru motivele invocate pe larg la fondul cauzei şi nici condiţia cazului bine justificat cu referire la aspectele susţinute ca producând o puternică îndoială în privinţa legalităţii actului administrativ contestat.
2.Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul, în temeiul art. 20 alin. (3) teza finală din Legea nr. 554/2004, va casa sentinţa, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă pentru a analiza cererea de suspendare a Ordinului Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 11/4134 din 02 noiembrie 2011, în condiţiile art. 1 alin. (1) şi art. 14 din legea contenciosului administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de O.A. împotriva Sentinţei Civile nr. 7685 din 16 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2132/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 2136/2012. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
