ICCJ. Decizia nr. 2220/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2220/2012
Dosar nr. 1103/36/2011
Şedinţa publică de la 8 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul P.F. a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea următoarelor ordine:
- Ordinul nr. 2406 din 04 iulie 2011;
- Ordinul nr. 2407 din 04 iulie 2011;
- Ordinul nr. 2589 din 02 iulie 2011;
- Ordinul nr. 2619 din 15 iulie 2011 şi suspendarea executării primelor două ordine.
De asemenea, a chemat în judecată şi pe pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor, solicitând anularea următoarelor acte administrative.
- actul administrativ prin care a fost respinsă contestaţia împotriva rezultatului interviului;
- lista privind rezultatul soluţionării contestaţiilor la proba interviu din perioada 25-27 iulie 2011, a examenului de testare profesională organizat de Autoritatea Naţională a Vămilor;
- raportul final al concursului;
- lista cuprinzând rezultatele fiscale obţinute la examenul de testare profesională organizat în perioada 19-17 iulie 2011;
- ordinul nr. 7438 din 02 august 2011 şi suspendarea executării celei din urmă ordin.
Totodată, reclamantul a solicitat reintegrarea în funcţia deţinută cu plata de despăgubiri şi, de asemenea, a invocat şi excepţia de nelegalitate a preavizului din 05 iulie 2011.
Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 16/CA din 12 ianuarie 2010, a respins cererea de suspendare a executării următoarelor acte: Ordinul nr. 2406/2011; Ordinul nr. 2407/2011 şi Ordinul nr. 7438 din 02 august 2011.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că împotriva Ordinului nr. 7438 din 02 august 2011 reclamantul a formulat plângere prealabilă la data de 29 august 2011 în timp ce Ordinul nr. 2406 din 04 iulie 2011 şi Ordinul nr. 2407 din 04 iulie 2011 au fost atacate cu plângere prealabilă după formularea acţiunii.
Natura celor două ordine reprezintă o problemă ce constituie obiectul fondului cauzei.
În speţă, s-a constatat că condiţia cazului bine justificat nu este îndeplinită. Astfel, reclamantul apreciază că Ordinul nr. 7438 din 02 august 2011 de eliberare din funcţie este nelegal, or acest lucru poate fi analizat doar cu prilejul soluţionării fondului cauzei.
Referitor la cea de a doua condiţie a suspendării s-a reţinut că într-adevăr nerespectarea obligaţilor din contractul de credit poate conduce la executarea silită, însă, aşa cum s-a arătat, pentru a opera suspendarea, cele două condiţii trebuie îndeplinite cumulativ.
Împotriva sentinţei nr. 16/CAS din 12 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul P.F.
Recurentul a susţinut, în esenţă, că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că în cauză plângerea prealabilă a fost formulată după sesizarea instanţei, deoarece la cererea de chemare în judecată reclamantul a depus 5 confirmări de primire aferente plângerilor prealabile formulate împotriva fiecăruia din actele administrative atacate.
Referitor la modalitatea de soluţionare a cererii de suspendare s-a susţinut de către recurent că în mod greşit prima instanţă a apreciat că în cauză nu este îndeplinită cerinţa cazului bine justificat.
Astfel, recurentul apreciază că nepublicarea în M. Of. al Ordinelor nr. 2406/2407/2011 cu consecinţa încălcării dispoziţiilor art. 11 şi 12 din Legea nr. 24/2000, precum şi a dispoziţiilor art. 5 alin. (4) din H.G. nr. 110/2009 este o neregularitate ce ţine de aparenţa de nelegalitate a actelor, nefiind necesară examinarea în totalitate a fondului cauzei pentru a reţine că suntem în prezenta unor acte administrative.
Printr-o altă critică, recurentul a susţinut că, în speţă nu este necesară administrarea de probe ce ţin de fondul cauzei pentru a constata absenţa motivării cu privire la modalitatea de repartizare a numărului de posturi aprobat pentru Autoritatea Naţională a Vămilor. Acest viciu se desprinde cu uşurinţă din simpla lecturare a actului normativ, creând o aparenţă de nelegalitate a acestuia.
Recursul este nefondat.
Conform celor expuse, reclamantul P.F. a învestit instanţa, în temeiul art. 4 şi 8 din Legea nr. 554/2004, şi a art. 15 din Legea nr. 554/2004 cu anularea următoarelor ordine: Ordinul nr. 2406/2011, 2407/2011, 2589/2011 şi nr. 2619/2011, precum şi suspendarea executării primelor două ordine.
Reclamantul a mai solicitat şi anularea următoarelor acte administrative: actul prin care a fost respinsă contestaţia împotriva interviului, lista privind rezultatul soluţionării contestaţiilor la interviul din 25-27 iulie 2011; raportul fiscal al concursului, lista cuprinzând rezultatele finale obţinute la examenul de testare profesională, ordinul nr. 7438 din 2 august 2011, şi suspendarea executării lui.
Totodată, reclamantul a invocat şi excepţia de nelegalitate a preavizului din 05 iulie 2011.
Referitor la cererea de suspendare a Ordinelor nr. 2406/2011, 2407/2011 şi 7438 din 02 august 2011, întemeiat pe dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în mod corect a fost respinsă de către instanţa de fond pe considerentul că în speţă nu s-a făcut dovada existenţei unui caz bine justificat.
Într-adevăr, suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative şi în art. 15 din aceeaşi lege, pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ, constituie un instrument procedural menit să asigure protecţia juridică provizorie a subiectelor de drept în privinţa cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare.
Această măsură de protecţie, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiţii prevăzute cumulativ de lege:
- cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ;
- paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.
Pe de altă parte trebuie menţionat că actul administrativ se bucură şi de prezumţia de legalitate, de unde rezultă principiul executării din oficiu. Aşa fiind, suspendarea executării actelor administrative reprezintă o situaţie de excepţie la care judecătorul poate recurge doar atunci când sunt îndeplinite condiţiile Legii nr. 554/2004.
Cum în speţă condiţia cazului bine justificat nu este îndeplinită, cu ocazia soluţionării cererii de suspendare instanţa nu poate analiza fondul cauzei, aceasta fiind posibilă numai cu prilejul soluţionării cererii de anulare a celor două ordine.
Tot atunci pot fi analizate şi celelalte aspecte semnalate de reclamant.
Examinând şi din oficiu hotărârea recurată, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie şi neconstatându-se existenţa motivelor de casare, recursul declarat de P.F. va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de P.F. împotriva sentinţei civile nr. 16/CA din 12 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2187/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2377/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
