ICCJ. Decizia nr. 2223/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2223/2012
Dosar nr. 400/42/2011
Şedinţa publică de la 8 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul M.B. prin mandatar M.V.M. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitându-se obligarea acestuia să transmită dosarul evaluatorului sau societăţii de evaluare desemnată, în vederea întocmirii raportului de evaluare privind imobilul situat în Brăila, strada U. pentru care s-a admis cererea de acordare de despăgubiri prin dispoziţia D1. din 3 martie 2003 a Primăriei Municipiului Brăila.
În motivarea acţiunii, a arătat că prin notificarea nr. N1. a solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul proprietatea sa, situat în Brăila, strada U. preluat în mod abuziv la 14 octombrie 1952, vândut în totalitate chiriaşilor.
Prin dispoziţia nr. D1. din 3 martie 2003 emisă de Primăria municipiului Brăila s-a admis cererea sa de acordare de despăgubiri pentru acest imobil.
Dosarul anexă nr. 1175/2001 a fost transmis Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însă până la 9 mai 2011 acesta nu a parcurs nicio etapă din procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 247/2005.
Reclamantul a mai arătat că, la data de 5 decembrie 2007, prin adresa nr. A1., Comisia i-a făcut cunoscut că dosarul nu a fost trimis spre evaluare, întrucât selectarea se face aleatoriu, potrivit ordinului stabilit prin decizia comisiei centrale din 28 februarie 2006, dosarul său nefiind încă selectat.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 209 din 23 iunie 2011 a admis acţiunea formulată de reclamant şi a obligat pârâta să transmită dosarul evaluatorului sau societăţii de evaluare desemnată, în vederea întocmirii raportului de evaluare pentru imobilul situat în Brăila str. U.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că prezenta procedură nu prezintă o complexitate deosebită care să justifice nesoluţionarea cauzei într-o perioadă de peste 8 ani dacă se are în vedere şi conţinutul dispoziţiei nr. D1. din 3 martie 2003 precum şi motivul respingerii cererii de restituire în natură.
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că în cadrul procedurii administrative reglementată prin titlul VII din Legea nr. 247/2005 a fost parcursă etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor.
De asemenea, dosarul a fost analizat în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură, ocazie cu care s-a constatat că trebuie completat cu următoarele informaţii:
- identificarea imobilului, specificând suprafeţele atât pentru imobilul teren cât şi pentru construcţie;
- acte din care să rezulte descrierea construcţiilor;
- situaţia juridică actuală a imobilului şi motivul imposibilităţii restituirii în natură, ataşând documentele justificative;
- istoricul de arteră şi de număr poştal, întrucât la dosar se află contractul de vânzare-cumpărare nr. V1. şi unde numărul imobilului este diferit;
- actul de identitate valabil al reclamantului M.B..
Recurenta susţine că până în prezent dosarul nu a fost completat cu aceste informaţii absolut necesare etapei evaluării.
Printr-o ultimă critică, recurenta susţine că aspectele reţinute de instanţa de fond privind depăşirea termenului rezonabil nu sunt întemeiate, întrucât jurisprudenţa C.E.D.O. în materie de termen rezonabil stabileşte anumite criterii care nu au fost luate în calcul precum: complexitatea cauzei, conduita reclamantului şi a autorităţilor competente şi importanţa litigiului pentru reclamant.
Recursul este nefondat.
Prin dispoziţia nr. D1. din 3 martie 2003 emisă de Primăria municipiului Brăila s-a admis cererea reclamantului de acordare de despăgubiri pentru imobilul situat în Brăila, strada U.
Dispoziţia împreună cu întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii sale au fost trimise la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea evaluării bunului imobil şi emiterii deciziei ce reprezintă titlul de despăgubire, dosarul a fost predat autorităţii centrale, (respectiv 25114/CC), precizând în acelaşi timp că acesta nu a fost trimis spre evaluare, întrucât selectarea se face aleatoriu, potrivit ordinii stabilite prin decizia comisiei centrale nr. 2/28.02.2006, dosarul său nefiind încă selectat.
Deşi pârâta a învederat instanţei că dosarul reclamantului a fost returnat Primăriei Municipiului Brăila, întrucât din acesta lipseau documente importante privind identificarea imobilului în discuţie, în mod corect a reţinut instanţa de fond că întrucât pârâta nu a făcut nicio dovadă în acest sens, susţinerile acesteia sunt simple afirmaţii nedovedite, faţă de care devin incidente dispoziţiile art. 1169 C. civ.
Argumentele recurentei privind complexitatea procedurilor reglementate de Legea nr. 247/2005, care cuprind mai multe etape, în care sunt antrenate mai multe entităţi (organe investite cu soluţionarea notificării, evaluatorii) sunt corecte, acestea nu reprezintă un motiv legal pentru depăşirea termenului rezonabil de rezolvare a situaţiei litigioase a intimaţilor.
Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen de finalizare pentru fiecare etapă a procedurii administrative nu îndreptăţeşte autoritatea publică de a determina discreţionar acest interval de timp, fiind necesar ca etapele procedurii să fie parcurse într-un termen rezonabil, în sensul dispoziţiilor art. 6 parag. 1 C.E.D.O.
Termenul rezonabil priveşte atât durata procedurilor administrative preliminare, cât şi timpul necesar finalizării procedurilor judiciare propriu-zise şi de executare a hotărârilor judecătoreşti, astfel că Statul român avea obligaţia de a organiza astfel funcţionarea puterilor sale, încât să răspundă acestor cerinţe şi persoanele îndreptăţite să poată beneficia efectiv de protecţia asigurată prin prevederile art. 6 C.E.D.O.
Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite discreţionare, de pasivitate, a autorităţilor publice.
Atunci când Statul Român şi-a asumat obligaţia de a compensa prin măsuri reparatorii persoanele al căror drept de proprietate a fost încălcat de statul comunist prin preluarea abuzivă a imobilelor, era dator să stabilească măsuri legislative adecvate, transparente, coerente, care să asigure punerea în aplicare a procedurilor administrative de restituire a imobilelor, sau de plată a despăgubirilor într-un termen rezonabil, pentru persoanele cărora li s-a recunoscut dreptul la restituire sau la despăgubiri şi care astfel au devenit posesoarele unui „bun” în sensul art. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în acest sens pronunţându-se Curtea de la Strasbourg prin hotărârile Viaşu împotriva României, Katz şi Faimblat din anul 2009.
În speţă, raportat la perioada îndelungată de 8 ani care au trecut de la declanşarea prcedurii, respectiv de la emiterea dispoziţiei nr. D1./2003 a Primăriei Municipiului Brăila, prima instanţă a concluzionat corect că au fost încălcate dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O. privind dreptul la proces echitabil.
Astfel, C.E.D.O. a reţinut faptul ca durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei, luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudenţă, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente, precum şi miza litigiului pentru persoana interesată (vezi, printre multe altele, cauza Frydlender împotriva Franţei [GC], Cererea nr. 30.979/1996, parag. (43), C.E.D.O. 2000-VII, şi cauza Hartman împotriva Republicii Cehe, Cererea nr. 53.341/1999, parag. (73), C.E.D.O. 2003-VIII).
Or, faţă de criteriile precizate, prezenta procedură (având ca obiect acordarea de masuri reparatorii) nu prezintă o complexitate deosebită, care să justifice nesoluţionarea acesteia într-o perioada de peste 8 ani.
Faţă de ceea ce preced se constată că sentinţa atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. astfel că în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul pârâtei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei civile nr. 209 din 23 iunie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2221/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2224/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
