ICCJ. Decizia nr. 2357/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2357/2012
Dosar nr. 3687.1/2/2010
Şedinţa publică de la 15 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 26 aprilie 2011, reclamanta P.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România (U.N.B.R.) şi Baroul Bucureşti, anularea Deciziei nr. 743 din 20 martie 2010 emisă de Consiliul U.N.B.R. şi a sintagmei exclusiv pentru dobândirea calităţii de avocat stagiar din cuprinsul Deciziei nr. 521 din 01 iulie 2009 emisă de Consiliul U.N.B.R.
În motivarea acţiunii, s-a arătat de către reclamantă că a participat la examenul de primire în profesia de avocat din sesiunea septembrie 2009, pe care l-a promovat şi că ulterior a solicitat Baroului Bucureşti să facă aplicarea prevederilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 şi ale art. 281 din Statutul Profesiei de avocat, în sensul de a-i fi recunoscută calitatea de avocat definitiv, dar că prin Hotărârea nr. 11120 din 15 decembrie 2009 a Consiliului Baroului Bucureşti i s-a respins nelegal cererea.
A mai arătat că a contestat Hotărârea Baroului Bucureşti care, prin Decizia nr. 743 din 20 martie 2010 i-a respins contestaţia, reţinând că examenul pe care l-a promovat era exclusiv pentru dobândirea calităţii de avocat stagiar, conform prevederilor Hotărârii nr. 521/01 iulie 2009, emisă de Consiliul U.N.B.R.
A susţinut reclamanta că art. 16 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, stabileşte o singură posibilitate de primire în profesia de avocat, fără să facă diferenţiere între examen exclusiv pentru stagiari şi un altul pentru care au exercitat anterior o anumită perioadă de timp funcţii juridice, că în anul 2009 ş-a organizat un singur examen de primire în profesia de avocat definitiv, cu toate că anterior primirii în avocatură a exercitat funcţia de consilier juridic o perioadă de 6 ani, 2 luni şi 20 de zile, dobândind şi calitatea de consilier juridic definitiv.
La data de 21 ianuarie 2011, pârâţii au invocat excepţiile netimbrării şi inadmisibilităţii acţiunii motivat de faptul că reclamanta nu a realizat procedura prealabilă cu referire la petitul 2 de cerere.
Prin încheierea din 18 februarie 2011, Curtea a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii privind capătul 2 de cerere (anularea în parte a Deciziei nr. 521 din 01 iulie 2009), considerentele pentru care s-a admis această excepţie fiind prezentate în încheierea de la acea dată.
Reclamanta la data de 03 februarie 2001, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, a invocat excepţia de nelegalitate a Hotărârii nr. 521 din 01 iulie 2009 emisă de Consiliul U.N.B.R. solicitând analizarea hotărârii menţionate sub aspectul legalităţii iar în măsura în care se constată că aceasta încalcă prevederile legale, a nu ţine seama în mod parţial sau total de conţinutul nelegal.
Prin Sentinţa nr. 2570 din 1 aprilie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a respins petitul privind anularea Deciziei nr. 743 din 20 martie 2010 formulată de reclamanta P.M., ca neîntemeiat, a admis excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, a respins petitul privind anularea Hotărârii nr. 521 din 01 iulie 2009 formulată de reclamanta P.M. în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Baroul Bucureşti, ca inadmisibil şi a obligat reclamanta la 1000 lei cheltuieli de judecată către Baroul Bucureşti şi 800 lei cheltuieli de judecată către U.N.B.R.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut, în esenţă, următoarele.
Prin admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii cu privire la capătul 2 de cerere, (anularea Hotărârii nr. 521/2009) excepţia de nelegalitate invocată devine inadmisibilă, nemaiavând obiect; excepţia de nelegalitate invocată ar fi fost admisibilă doar în situaţia în care instanţa s-ar fi pronunţat în fond cu referire la Hotărârea nr. 521/2009.
În aceste condiţii, în opinia instanţei, prin admiterea excepţiei inadmisibilităţii capătului 2 de cerere, petitul privind anularea Hotărârii nr. 54 din 01 iulie 2009 a fost respins ca inadmisibil nefiind îndeplinită procedura administrativă prealabilă impusă de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte capătul 1 din cerere privind anularea Deciziei nr. 743 din 20 martie 2010 emisă de U.N.B.R., Curtea a reţinut următoarele.
Prin acţiune reclamanta a susţinut ca nelegal i s-a respins contestaţia împotriva Hotărârii nr. 11120 pronunţată de Baroul Bucureşti motivat de faptul că examenul din sesiunea septembrie 2009, organizat în baza prevederilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 ar fi fost exclusiv pentru avocaţii stagiari, cu toate că îndeplinea condiţiile pentru dobândirea calităţii de avocat definitiv, având o vechime în funcţii juridice de peste 6 ani şi că art. 16 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 nu face diferenţierea între examen pentru stagiari şi examen pentru persoane care au o anumită vechime în profesii juridice, iar în anul 2009 s-a organizat un singur examen pentru intrarea în avocatură.
Hotărârea nr. 743 din 20 martie 2010 a Consiliului U.N.B.R. este legală, având în vedere că a avut în vedere prevederile Hotărârii nr. 521/2009, emisă de Consiliul U.N.B.R., conform căreia examenul de primire în profesia de avocat din sesiunea septembrie 2009, a fost organizat exclusiv pentru avocaţii stagiari, în baza dispoziţiilor hotărârii Consiliului U.N.B.R. nr. 613/2009, prin care au fost validate rezultatele examenului de primire în profesia de avocat, sesiunea septembrie 2009.
Metodologia înscrierii la examen, materia, tematica, bibliografia şi subiectele la examene sunt prevăzute în anexele la Hotărârea nr. 423 din 27 septembrie 2008 a Consiliului U.N.B.R.
Prin înscrierea la examenul din septembrie 2009, reclamanta a cunoscut că acest examen se organiza pentru dobândirea calităţii de avocat stagiar pentru care bibliografia şi subiectele la examen au fost concepute având gradul de dificultate aplicabil pentru dobândirea calităţii de avocat stagiar.
Ca urmare a culpei procesuale, în temeiul art. 274 C. proc. civ., reclamanta a fost obligată la 1.000 lei cheltuieli de judecată către pârâtul Baroul Bucureşti şi la 800 lei cheltuieli de judecată către pârâta U.N.B.R.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamanta P.M., care a susţinut în esenţă că hotărârea recurată este nelegală deoarece:
- nici Hotărârea nr. 521/2009 a U.N.B.R. şi nici Legea nr. 51/1995 privind Statutul profesiei de avocat şi respectiv Regulamentul privind organizarea examenului de primire în profesie nu interzic persoanelor care au fost definitivate într-o funcţie juridică exercitată anterior, de a participa la examenul de primire în profesie şi de a li se aplica dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 51/1995;
- ca urmare a promovării examenului de primire în profesia de avocat, în mod automat a dobândit calitatea de avocat stagiar, iar potrivit art. 19 din Legea nr. 51/1995, modificată prin Legea nr. 255/2004 în vigoare în 2009. a dobândit calitatea de avocat definitiv, fără a efectua un stagiu efectiv de 2 ani.
- susţine de asemenea recurenta-reclamantă că în urma promovării examenului de primire în profesia de avocat, a dobândit automat calitatea de avocat stagiar, ceea ce face ca în cazul îndeplinirii uneia din condiţiile prevăzute de art. 19 din Legea nr. 51/1995, cum este şi cazul ei, să dobândească calitatea de avocat definitiv fără a mai fi necesar efectuarea unui stagiu efectiv de 2 ani;
- recurenta-reclamantă critică hotărârea recurată şi sub aspectul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată arătând că în raport de obiectul acţiunii şi de calitatea pârâtei U.N.B.R., apare ca „imoral” să fie angajaţi avocaţi pentru apărarea unor interese ce ţin de profesia de avocat.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi în raport de dispoziţiile legale aplicabile, Curtea îl va respinge ca nefondat pentru următoarele considerente.
Recurenta-reclamantă P.M. a participat la examenul de primire în profesia de avocat în anul 2009, sesiunea din septembrie, examen pe care l-a şi promovat.
Acest examen a fost organizat aşa cum prevede Hotărârea nr. 524/2009 emisă de Consiliul Superior al Magistraturii U.N.B.R., exclusiv pentru avocaţii stagiari, avându-se în vedere la adoptarea sa hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr. 613/2009 prin care au fost validate rezultatele examenului de primire în profesia de avocat, sesiunea septembrie 2009.
Aşa fiind, prin înscrierea la examenul din septembrie 2009, recurenta-reclamantă a cunoscut că acesta se organizează pentru dobândirea calităţii de avocat stagiar, cu toate consecinţele ce decurg din această calitate, potrivit Legii nr. 51/1995, astfel cum a fost succesiv modificată.
În aceste condiţii, în mod legal, prin Hotărârea nr. 11120 din 15 decembrie 2009 a Consiliului Baroului Bucureşti, menţinută prin Decizia nr. 743 din 20 martie 2010, a fost respinsă cererea recurentei de a-i fi recunoscută calitatea de avocat definitiv fără efectuarea stagiului de 2 ani.
Susţinerea recurentei-reclamante, în sensul că în cazul ei devin aplicabile dispoziţiile art. 19 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 51/1995, în raport de care poate dobândi calitatea de avocat definitiv fără a mai fi necesar efectuarea unui stagiu de 2 ani, este lipsită de suport legal, urmând a fi respinsă ca neîntemeiată, având în vedere cadrul legal aplicabil la momentul susţinerii examenului, tempus regit actum.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, în forma în vigoare la data de 26 noiembrie 2008: „primirea în profesia de avocat se obţine numai pe baza unui examen la nivel naţional organizat de U.N.B.R. potrivit legii şi statutului profesiei de avocat”. Aceeaşi lege prevede în mod explicit în art. 1 că: „la începutul exercitării profesiei, avocatul efectuează în mod obligatoriu un stagiu de pregătire profesională cu durata de 2 ani, timp în care are calitatea de avocat stagiar”.
De la regula examenului prevăzută pentru intrarea în profesia de avocat, au fost prevăzute excepţiile reglementate de art. 16 alin. (2) şi art. 19 alin. (2) şi (3). Acestea dispoziţii legale însă au fost abrogate prin O.U.G. nr. 159/2008, rămasă în vigoare până la 9 februarie 2010.
Este evident aşadar că, la data susţinerii examenului de către recurentă, dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 51/1995 erau abrogate.
Cât priveşte motivul de recurs privind acordarea cheltuielilor de judecată, Curtea, având în vedere dispoziţiile exprese ale art. 274 alin. (1) C. proc. civ., urmează a-l respinge ca neîntemeiat, dovada acestor cheltuieli fiind făcută de pârâta-intimată U.N.B.R.
În raport de cele mai sus reţinute şi în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
Faţă de soluţia pronunţată având în vedere dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-reclamantă va fi obligată la 800 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă U.N.B.R. şi la 400 lei către Baroul Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.M. împotriva sentinţei nr. 2570 din 1 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta-reclamantă la 800 lei către intimata-pârâtă U.N.B.R. şi la 400 lei către Baroul Bucureşti, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2353/2012. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 2362/2012. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
