ICCJ. Decizia nr. 2478/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2478/2012
Dosar nr. 4881/2/2010
Şedinţa publică de la 18 mai 2012
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanţii R.Ş. şi P.M. au solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor obligarea sa la înaintarea dosarului aferent dispoziţiei de restituire unui evaluator autorizat, obligarea pârâtei C.C.S.D. de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire în cuantumul stabilit prin expertiză, obligarea A.N.R.P. la emiterea de titluri de plată în cuantumul stabilit prin titlurile de despăgubire, întocmirea raportului de evaluare în 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, emiterea în termen de 5 zile de la data întocmirii raportului de evaluare a deciziei reprezentând titlu de despăgubire, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că deşi prin Dispoziţia nr. 9202 din 30 noiembrie 2007 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul din Bucureşti, în ciuda numeroaselor cereri formulate nici până în prezent nu a fost emisă decizia reprezentând titlul de despăgubiri.
Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin întâmpinare, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că dosarele se soluţionează într-o anumită ordine.
Prin încheierea de şedinţă din 16 februarie 2011, Curtea de apel a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi a dispus scoaterea din cauză a acestei pârâte.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 5095 din 14 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea precizată, în parte, formulata de reclamanţii R.Ş. şi P.M., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi a obligat pârâta atât la desemnarea unui evaluator autorizat, să efectueze evaluarea şi să emită titlul de despăgubiri, în termenul legal, cât şu la plata către reclamanţi a sumei de 20 lei/zi de întârziere si 4,30 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin Dispoziţia nr. 9202 din 30 noiembrie 2007 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti s-a dispus acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în strada Argintului, iar dispoziţia împreună cu dosarul aferent, întocmite potrivit dispoziţiilor Titlului VII capitolul 5, art. 16 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 247/2005 au fost înaintate pârâtei A.N.R.P. care ar fi trebuit să urmeze procedura prevăzută de alin. (4), (5) şi (6) ale aceluiaşi articol în vederea emiterii deciziei cuprinzând titlul de despăgubiri.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că deşi legea nu impune un termen de soluţionare a cererilor, iar prin Decizia nr. 2 din 28 februarie 2006 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor s-a stabilit o modalitate aleatorie de selectare a dosarelor aferente dispoziţiilor de restituire, neefectuarea nici uneia din operaţiunile juridice necesare emiterii titlului de despăgubire într-un interval de 1 an de la data înregistrării dosarului poate fi însă apreciată ca reprezentând o încălcare a dreptului reclamantelor la soluţionarea cererilor într-un termen rezonabil, astfel cum acesta este prevăzut de dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O.
Cu privire la cererea de obligarea A.N.R.P. la emiterea titlurilor de plată în cuantumul stabilit prin expertiză, prima instanţă a apreciat că acesta ar fi prematur formulat în condiţiile în care dosarul nu a fost înaintat unui evaluator autorizat pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor şi având în vedere dispoziţiile art. 18 alin. (2) din O.U.G. nr. 81/2007 care impun parcurgerea unei proceduri speciale pentru emiterea acestor titluri.
Judecătorul fondului a constatat că este nefondat capătul de cerere privind obligarea evaluatorului de a întocmi raportul în 30 de zile, în condiţiile în care evaluatorul nu poate fi indicat nominal pentru opozabilitate.
Cu privire la penalităţile de întârziere de 100 lei/zi de întârziere în executarea hotărârii, Curtea de ape, având în vedere prevederile dispoziţiilor art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, a considerat admisibil în parte acest capăt de cerere.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
Astfel, printr-un prim set de critici, circumscrise motivului de recurs prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţine recurenta că în mod netemeinic şi nelegal, instanţa de fond a admis cererea reclamanţilor şi a dispus obligarea sa la emiterea deciziei, fără a se ţine cont de faptul că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, presupune parcurgerea mai multor etape, cu proceduri complexe, în care sunt implicate mai multe entităţi, ceea ce presupune în mod obiectiv o durată mai mare de soluţionare a cererilor.
Se mai arată că în privinţa reclamanţilor au fost parcurse etapele procedurii administrative, astfel că este nelegală obligarea sa la plata unor penalităţi de 20 lei/zi, în condiţiile în care nu are nici o culpă în întârzierea derulării procedurii administrative reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
În ceea ce priveşte obligarea la cheltuieli de judecată, recurenta susţine că nu se justifică obligarea instituţiei la suportarea contravalorii acestora. Recurenta a invocat prin concluziile scrise şi prevederile O.U.G. nr. 4/2012, prin care s-a suspendat pe o perioadă de 6 luni emiterea titlurilor de despăgubiri, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri.
Il. Considerentele înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta - pârâtă şi a prevederilor art. 304 C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este fondat doar sub următoarele aspecte:
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Intimaţii - reclamanţi au solicitat despăgubiri, potrivit Legii nr. 10/2001, iar prin Dispoziţia nr. 9202 din 30 noiembrie 2007 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul din Bucureşti, strada Argintului, dosarul aferent dispoziţiei menţionate anterior fiind transmis Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor, pentru a se urma procedura de stabilire şi plată a despăgubirilor reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei.
Deşi au trecut 10 ani de la notificarea imobilului pentru care intimaţii - reclamanţi au pretins despăgubiri, ca urmare a imposibilităţii restituirii în natură şi mai bine de 5 ani de la recunoaşterea dreptului acestora la despăgubiri prin dispoziţia nr. 9202/2007 a Primarului Municipiului Bucureşti, dosarul aferent acestei dispoziţii nu a fost încă soluţionat.
Recursul pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Bucureşti declarat împotriva sentinţei Curţii de Apel Bucureşti prin care a fost obligată să desemneze un evaluator sub sancţiunea plăţii unor penalităţi de 20 lei de la rămânerea definitivă şi irevocabilă acestei hotărâri nu cuprinde critici propriu-zise cu privire la soluţia primei instanţe, ci reia susţinerile şi argumentele prezentate în întâmpinarea depusă la fond, ce vizează complexitatea şi etapele procedurii reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, inexistenţa unei culpe a autorităţii în derularea acesteia şi pe cale de consecinţă concluzionează că nu există nici un refuz nejustificat al soluţionării solicitării acesteia, de desemnare a unui evaluator.
Deşi argumentele recurentei privind complexitatea procedurilor reglementate de Legea nr. 247/2005 care cuprind mai multe etape, în care sunt antrenate mai multe entităţi (organe investite cu soluţionarea notificării, evaluatorii) sunt corecte, acestea nu reprezintă un motiv legal pentru depăşirea termenului rezonabil de rezolvare a situaţiei litigioase a intimaţilor.
Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen de finalizare pentru fiecare etapă a procedurii administrative nu îndreptăţeşte autoritatea publică de a determina discreţionar acest interval de timp, fiind necesar ca etapele procedurii să fie parcurse într-un termen rezonabil, în sensul dispoziţiilor art. 6 par. 1 C.E.D.O.
Termenul rezonabil priveşte atât durata procedurilor administrative preliminare, cât şi timpul necesar finalizării procedurilor judiciare propriu-zise şi de executare a hotărârilor judecătoreşti, astfel că Statul român avea obligaţia de a organiza astfel funcţionarea puterilor sale, încât să răspundă acestor cerinţe şi persoana îndreptăţită să poată beneficia efectiv de protecţia asigurată prin prevederile art. 6 C.E.D.O.
Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite discreţionare, de pasivitate, a autorităţilor publice.
Atunci când Statul Român şi-a asumat obligaţia de a compensa prin măsuri reparatorii persoanele al căror drept de proprietate a fost încălcat de statul comunist prin preluarea abuzivă a imobilelor, era dator să stabilească măsuri legislative adecvate, transparente, coerente, care să asigure punerea în aplicare a procedurilor administrative de restituire a imobilelor, sau de plată a despăgubirilor într-un termen rezonabil, pentru persoanele cărora li s-a recunoscut dreptul la restituire sau la despăgubiri şi care astfel au devenit posesoarele unui „bun"; în sensul art. l din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în acest sens pronunţându-se Curtea de la Strasbourg prin hotărârile Viaşu împotriva României, Katz şi Faimblat din anul 2009.
În speţă, raportat la perioada îndelungată de 10 ani, care a trecut de la data declanşării procedurii de restituire a terenului luat abuziv de statul comunist de la autorul intimatei, respectiv de la emiterea notificării, prima instanţă a concluzionat în mod corect că au fost încălcate dispoziţiile art. 6 C.E.D.O. privind dreptul la un proces echitabil, susţinerile recurentei privind nesocotirea criteriilor pe baza cărora se apreciază termenul rezonabil, rezultate din jurisprudenţa C.E.D.O., nefiind justificate.
În fine, critica referitoare la aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 4/2012, se reţine că atât acţiunea, cât şi hotărârea judecătorească în discuţie, au fost introduse, respectiv emise, anterior apariţiei actului normativ invocat, de unde rezultă că obligaţia executării acesteia este în fiinţă.
În sens contrar, accesul la justiţie al reclamanţilor ar fi unul iluzoriu şi ineficient.
Este nefondat motivul de recurs privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, deoarece pârâta nu a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamanţilor, pentru a se aplica dispoziţiile art. 275 C. proc. civ., ci a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii astfel că, fiind căzută în pretenţii, în mod corect prima instanţă a obligat-o să plătească cheltuielile de judecată ocazionate de proces, fiind incidente prevederile art. 274 C. proc. civ.
Este în schimb întemeiată critica pârâtei care vizează nelegala sa obligare la plata unor penalităţi de 20 lei/zi întârziere de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, întrucât în cazul neexecutării hotărârii judecătoreşti sunt incidente prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004, modificată.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., înalta Curte va admite recursul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi va modifica sentinţa atacată în sensul că va respinge cererea de obligare a pârâtei la plata de penalităţi de întârziere, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de Statul Român - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 5095 din 14 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în parte, în sensul că respinge cererea de obligare a pârâtei la plata penalităţilor de întârziere.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2476/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2481/2012. Contencios → |
|---|
