ICCJ. Decizia nr. 2466/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2466/2012
Dosar nr. 182/2/2011
Şedinţa publică de la 18 mai 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.Procedura în primă instanţă.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul M.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, a solicitat suspendarea deciziei de imputare nr. 251479 din 19 iulie 2010 precum şi anularea deciziei de imputare emisă de Direcţia Generală de Control şi audit Intern din cadrul pârâtului, a Hotărârii nr. 252186 din 22 septembrie 2010 pronunţată de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Corpului de Control al Ministrului şi a Hotărârii nr. 108 din 07 decembrie 2010 pronunţată de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Totodată, reclamantul a invocat excepţia de nelegalitate a Hotărârii nr. 19 din 08 aprilie 2010 pronunţată de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.
În motivarea excepţiei de nelegalitate, reclamantul a arătat că prin Hotărârea nr. 19 din 08 aprilie 2010, Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor a admis plângerea împotriva Hotărârii nr. 2266630/2010, a desfiinţat hotărârea şi a anulat decizia de imputare nr. 2837804/2009 pe motiv că nu s-a respectat termenul de efectuare a cercetării administrative şi există neclarităţi în ceea ce priveşte elementul esenţial al cercetării administrative, respectiv stabilirea valorii pagubei.
A mai arătat reclamantul că,în cauză, este vorba despre o depăşire a limitelor legale instituite de normele legale de către Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor, aceasta neavând competenţa sau posibilitatea legală să dispună efectuarea unei noi cercetări administrative.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi a depus la dosar documentaţia care a stat la baza actelor contestate.
La termenul de judecată din 07 septembrie 2011, Curtea de apel, la solicitarea reclamantului, a dispus introducerea în cauză în calitate de pârât a Academiei de Poliţie „A.I.C.” conform art. 161 din Legea nr. 554/2004.
2.Hotărârea Curţii de apel.
Prin Sentinţa nr. 7749 din 20 decembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Academia de Poliţie „A.I.C.”, ca neîntemeiată şi a admis excepţia de nelegalitate, constatând nelegalitatea pct. 4 din Hotărârea nr. 19 din 18 aprilie 2010 a Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din M.A.I.
Totodată, Curtea de apel a admis acţiunea formulată de reclamantul M.I., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Academia de Poliţie „A.I.C.” şi a anulat atât decizia de imputare nr. 251479 din 19 iulie 2010 emisă de Direcţia de Control Audit Intern din Ministerul Administraţiei şi Internelor, Hotărârea nr. 252186 din 22 septembrie 2010 a Comisiei de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Corpului de Control al Ministrului Administraţiei şi Internelor, precum şi Hotărârea nr. 108 din 07 decembrie 2010 a Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că susţinerea reclamantului în sensul că nu era competentă Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor să dispună efectuarea unei noi cercetări administrative este întemeiată, având în vedere că potrivit art. 38 pct. 189, alin. (2) din Instrucţiunile Ministrului Internelor nr. 830 din 20 ianuarie 1999 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse Ministerului Internelor, Comisia are posibilitatea de a cere executarea unor cercetări de către organele de control financiar şi de gestiune, organele din unităţi, specialişti şi tehnicieni, precum şi efectuarea de expertize tehnice şi contabil judiciare, însă în cauză nu s-a cerut din partea emitentului, la ComisiaJurisdicţională a Imputaţiilor repunerea în termenul de cercetare administrativă.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că, deşi Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor a constatat şi alte aspecte cu privire la prejudiciu stabilit în sarcina reclamantului pentru care se impunea efectuarea unei cercetări administrative, de această dată din cadrul Corpului de Control din Ministerul Administraţiei şi Internelor şi nu de la Oficiul Român pentru Imigrări, totuşi nu a motivat de ce era competentă această structură să efectueze o nouă cercetare, cu un nou termen de efectuare, cercetare dispusă cu lezarea drepturilor şi intereselor legitime ale reclamantului, motiv pentru care a constatat că pct. 4 din dispozitivul Hotărârii nr. 19 din 08 aprilie 2010 emisă de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din Ministerul Administraţiei şi Internelor este nelegal.
Prin urmare, instanţa de fond, reţinând că pct. 4 din Hotărârea nr. 19/2010 a Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor este nelegal, a constatat că şi actele administrative, respectiv decizia de imputare nr. 251479 din 19 iulie 2010, Hotărârea nr. 252186 din 22 septembrie 2010 şi Hotărârea nr. 108 din 07 decembrie 2010, emise în temeiul acestui punct, sunt nelegale.
Conchizând, prima instanţă a apreciat că pârâta Academia de Poliţie „A.I.C.” are calitate procesuală în cauză, întrucât soluţia cuprinsă în pct. 4 din Hotărârea nr. 19/2010 de efectuare a unei noi cercetări administrative s-a datorat şi lipsei de claritate în comunicarea modului de calcul a sumei imputate de către Academie, astfel că se justifică chemarea sa în judecată.
3. Recursurile declarate de pârâţi.
Împotriva hotărârii Curţii de apel au declarat recurs Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Academia de Poliţie „A.I.C.”, criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând prevederile art. 299 şi 3041 C.proc.civ.
Prin memoriul de recurs, Academia de Poliţie „A.I.C.” critică hotărârea pentru soluţionarea greşită a excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a acestei instituţii, motivând că actele administrative a căror anulare se solicită au fost emise de către Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerul Administraţiei şi Internelor şi de către Direcţia Generală de Control şi Audit Intern din cadrul M.A.I., iar nu de către Academia de Poliţie, între reclamant şi Academie nu s-a născut în mod direct un raport juridic de drept administrativ. Sub acest aspect solicită casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Prin critici comune, recurentele arată că în mod eronat instanţa de fond a admis excepţia de nelegalitate a Hotărârii Comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor nr. 19 din 08 aprilie 2010, în ceea ce priveşte punctul 4 din dispozitivul acesteia, în raport cu prevederile art. 51 din O.G. nr. 121/1998 potrivit cărora „în situaţiile neprevăzute de prezenta ordonanţă se vor aplica dispoziţiile legislaţiei muncii şi legislaţiei civile”, precum şi de pct. 189 din I.M.I. nr. 830/1999,cu modificările şi completările ulterioare,care prevăd că în virtutea rolului activ, Comisa de jurisdicţie a imputaţiilor poate cerere executarea unor cercetări de către organele de control financiar de gestiune”.
Mai susţin că Hotărârea nr. 19 din 08 aprilie 2010 a Comisei de jurisdicţie a imputaţiilor constituite la nivelul M.A.I., inclusiv punctul 4 dispozitivul acesteia, a rămas definitivă în condiţiile statuate de prevederile art. 31 alin. (4) din O.G. nr. 121/1998.
4. Apărarea intimatului-reclamant.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-reclamant M.I. a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate şi menţinerea hotărârii recurate.
În acest sens insistă asupra faptului că pct. 4 din Hotărârea nr. 19 din 08 aprilie 2010 nu putea avea ca temei legal dispoziţiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ. şi nici pct. 189 din Instrucţiunile Ministerului de Interne nr. 830/1999 subliniind că O.G. nr. 121/1998 nu a reglementat posibilitatea „extinderii” sau „refacerii” cercetării administrative.
Verificând din oficiu regularitatea recursului declarat de Academia de Poliţie „A.I.C.” în raport cu temeiul prevăzut de art. 4 alin. (39) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte, reţine că recursul este tardiv.
Astfel potrivit dispoziţiilor legale menţionate ”soluţia instanţei de contencios administrativ este supusă recursului, care se declară în termen de 5 zile de la comunicare”.
Sentinţa atacată a fost comunicată recurentei la data de 27 ianuarie 2012, iar recursul a fost declarat la data de 14 februarie 2012, cu depăşirea termenului de 5 zile prevăzut de lege.
În cauză s-a dispus introducerea în cauză a autorităţii publice care a desfăşurat anumite operaţiuni administrative care au stat la baza emiterii actului administrativ contestat, potrivit art. 16 din Legea nr. 554/2004.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate,precum şi potrivit art. 304 C.proc.civ. sub toate aspectele, Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului pentru următoarele considerente:
Prin ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. S/11/4368 din 15 septembrie 2009 conform prevederilor art. 69 alin. (1) lit. f), art. 70 şi 73 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, intimatului-reclamant i-au încetat raporturile de serviciu cu Oficiul Român de Imigrări, instituţie din cadrul M.A.I., prin demisie, cu obligativitatea restituirii cheltuielilor efectuate cu pregătirea sa, proporţional cu perioada rămasă până la 10 ani,potrivit angajamentului încheiat în acest sens.
În urma cercetării administrative desfăşurată la nivelul O.R.I., s-a încheiat procesul verbal de cercetare administrativă nr. 2837266 din 30 octombrie 2009 şi s-a emis Decizia de imputare nr. 2837804 din 25 noiembrie 2009 pentru suma de 18.374,43 lei reprezentând cheltuieli de şcolarizare/întreţinere suportate de M.A.I., proporţional cu perioada rămasă până la împlinirea termenului minim de10 ani asumat prin angajament la data de 23 noiembrie 2001.
Prin Hotărârea nr. 2266630 din 28 ianuarie 2010, Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul O.R.I. a respins contestaţia formulată împotriva deciziei de imputare.
Totodată, prin Hotărârea nr. 19 din 08 aprilie 2010 Comisia de jurisdicţie din cadrul M.A.I. a admis plângerea formulată de reclamant, a desfiinţat Hotărârea nr. 2266630/2010 şi a anulat decizia de imputare şi la punctul 4 a dispus efectuarea unei cercetări administrative de către specialişti din cadrul D.G.C.A.I. Corpul de control, având în vedere discrepanţa în ceea ce priveşte termenele de efectuare a cercetării administrative şi stabilirea cu certitudine a valorii pagubei.
În urma cercetării administrative desfăşurate în cauză, Comisia de cercetare administrativă constituite la nivelul Corpului de control al ministrului administraţiei şi internelor, a constatat potrivit procesului-verbal de cercetare administrativă nr. 251477 din 19 iulie 2010 că suma de 16.341,096 lei, stabilită în sarcina reclamantului, constituie prejudiciu în conformitate cu prevederile art. 2 din O.G. nr. 121/1998, pct. 4 şi pct. 5 alin. (1) lit. j). din I.M.I. nr. 830/1999 şi s-a emis Decizia de impunere nr. 251479 din 19 iulie 2010, prin care a fost angajată răspunderea materială împotriva reclamantului.
Această decizie a fost contestată şi prin Hotărârea nr. 252286 din 22 septembrie 2010 Comisia de soluţionare a contestaţiilor a respins contestaţia.
Reclamantul a contestat şi această hotărâre la Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor constituită la nivelul M.A.I., care, prin Hotărârea nr. 108 din 07 decembrie 2010 a dispus în sensul respingerii plângerii astfel formulate şi menţinerii dispoziţiile Hotărârii nr. 252286 din 22 septembrie 2010 şi celor ale Deciziei de imputarenr. 251479 din 19 iulie 2010.
Instanţa de contencios administrativ a fost sesizată de reclamant cu cererea având ca obiect suspendarea şi respectiv anularea Deciziei de imputare nr. 25479 din 19 iulie 2010 emisă de Direcţia Generală Control şi Audit Intern din cadrul M.A.I. şi,pe cale de consecinţă,şi a actelor administrative subsecvente, respectiv Hotărârea nr. 252186 din 22 septembrie 2010 pronunţată de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Corpului de Control al Ministerului, şi Hotărârea nr. 108 din 07 decembrie 2010, pronunţată de Comisia de Jurisdicţie al Imputaţiilor din cadrul M.A.I., invocând totodată excepţia de nelegalitate a Hotărârii nr. 19 din 08 aprilie 2010, pronunţată de Comisia de Jurisdicţie al Imputaţiilor din cadrul M.A.I.,excepţie care vizează numai punctul 4 din dispozitivul hotărârii menţionate.
Prin cele expuse anterior se constată că în cauză s-a urmat o procedură administrativ-jurisdicţională, în cadrul căreia s-au emis actele menţionate de autoritatea administrativă învestită cu atribuţii de a soluţiona un conflict.
Excepţia de nelegalitate reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu poate viza un act administrativ-jurisdicţional.
În ceea ce priveşte obiectul de reglementare al art. 4 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că sintagma „act administrativ unilateral”, utilizată în alin. (1) al textului menţionat cu referire la obiectul excepţiei de nelegalitate se impune a fi interpretată prin raportare la definiţiile legale cuprinse în art. 2 alin. (1) al aceleiaşi legi, în care se face distincţie între actul administrativ unilateral [art. 2 alin. (1) lit. c)] şi actul administrativ-jurisdicţional [art. 2 alin. (1) lit. d)].
Prin urmare, contrar celor reţinute de Curtea de apel, a pus semnul egalităţii între admisibilitatea acţiunii directe şi admisibilitatea excepţiei de nelegalitate vizând acest tip de acte, fără a avea în vedere trăsăturile distinctive ale actelor administrativ-jurisdicţionale, Înalta Curte reţine că, deşi art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu exclude expres actul administrativ jurisdicţional din câmpul de aplicabilitate al procedurii excepţiei de nelegalitate, sensul normei enunţate rezultă cu claritate din contextul legal la care s-a făcut referire.
Întrucât excepţia de nelegalitate invocată este inadmisibilă, iar prima instanţă reţinând nelegalitatea pct. 4 din Hotărârea nr. 19/2000 a Comisia de soluţionare a Imputaţiilor a constat că şi actele administrative emise în temeiul acestui punct sunt nelegale, fără a mai analiza legalitatea acestora practic nu a mai intrat în cercetarea fondului cauzei.
În concluzie,Înalta Curte apreciază că în cauză se impune casarea hotărârii recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, ocazie cu care vor fi avute în vedere toate motivele de nelegalitate invocate de reclamant, competenţa comisiei din cadrul M.A.I. pentru a dispune refacerea cercetării administrative, inclusiv termenul de prescripţie a atragerii răspunderii materiale reţinut prin actul final emis în cadrul procedurii administrativ-jurisdicţionale şi cuantumul prejudiciului imputat în temeiul dispoziţiilor O.G. nr. 121/1998.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.
Pentru considerentele expuse la pct. II. 1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1), (3) şi (5) C.proc.civ. şi art. 20 alin. (39) din Legea nr. 554/2004, se va admite recursul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi se va casa sentinţa cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul Ministerului Administraţiei şi Internelor împotriva Sentinţei nr. 7749 din 20 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceiaşi instanţă.
Respinge recursul Academiei de Poliţie „A.I.C.” împotriva Sentinţei nr. 7749 din 20 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2012
| ← ICCJ. Decizia nr. 2459/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2475/2012. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
