ICCJ. Decizia nr. 2513/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2513/2012
Dosar nr. 1327/59/2011
Şedinţa publică de la 22 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul M.P. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor solicitând suspendarea executării Ordinului nr. 7264 din 2 august 2011 emis de pârâtă până la soluţionarea instanţei pe fond, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că prin Ordinul nr. 7264 din 02 august 2011 a cărei suspendare se solicită s-a dispus începând cu data de 08 august 2011 încetarea raporturilor de serviciu prin eliberarea din funcţia publică teritorială de execuţie de controlor vamal grad profesional superior, gradaţia 5, clasa de salarizare 32 la Biroul Vamal Zona Liberă Curtici din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize si Operaţiuni Vamale Timişoara.
Prin sentinţa civilă nr. 29 din 17 ianuarie 2012 Curtea de Apel Timişoara, Secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamantul M.P. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că reclamantul a fost eliberat din funcţia publică din cadrul D.J.A.O.V. Timişoara prin Ordinul nr. 7264 din 2 august 2011, măsura fiind pusă în aplicare efectiv de pârâtă începând cu data de 8 august 2011 aşa cum se declară prin acţiune.
Potrivit art. 14 raportat la art. 15 din Legea nr. 554/2004: „În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul administrativ sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămata poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ”.
Prin cerere, reclamantul a invocat motive de nelegalitate ale Ordinului nr. 7264 din 2 august 2011, în raport cu dispoziţiile Legii nr. 188/1999 sau că acesta s-a emis în baza unui act administrativ nepublicat în M. Of., ceea ce cade sub incidenţa prevederilor art. 2 alin. (1) lit. z) din Legea nr. 554/2004, făcând dovada procedurii prealabile.
Privitor la cerinţa legală legată de existenţa unei pagube iminente prin executarea actului administrativ, Curtea de apel a reţinut că art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 defineşte noţiunea de mai sus ca un prejudiciu material viitor şi previzibil, sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice.
Doar un prejudiciu iminent este unul care urmează a se produce într-un viitor foarte apropiat şi care nu poate fi înlăturat decât prin suspendarea executării unui act administrativ, deci iminenţa vizează o situaţie de fapt în care actul de autoritate încă nu şi-a produs efectele, iar dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reprezintă o contracarare legală a realizării acestora.
În cauză nu este îndeplinită această condiţie legală întrucât Ordinul nr. 7264 din 2 august 2011 a fost pus deja în executare, reclamantul fiind eliberat din funcţia publică începând cu data de 8 august 2011, aşa cum însuşi reclamantul a precizat prin cerere, astfel că nu mai există nici un prejudiciu iminent de înlăturat prin suspendarea acestuia.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamantul M.P. a declarat recurs, criticând-o pentru neegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că suspendarea executării actelor administrative, trebuie considerată ca fiind, în realitate un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorităţii emitente sau a instanţei de judecata fiind echitabil că atât timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acesta să nu îşi producă efecte asupra celor vizaţi.
Posibilitatea suspendării actelor administrative este consacrată şi în documentele emise de organismele internaţionale în condiţii similare cu reglementarea cuprinsă în Legea nr. 544/2004. Astfel, recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştrii al Consiliului Europei privitoare la protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă prevede, ca principiu, tocmai posibilitatea conferită celui ce se consideră vătămat de a solicita suspendarea executării unui act administrativ, suspendare pe care instanţa o va acorda atunci când, în raport de ansamblul circumstanţelor şi intereselor, se apreciază că executarea actului administrativ va fi de natură a crea pagube semnificative, dificil de reparat.
Recurentul consideră este îndeplinită condiţia cazului bine justificat în contextul în care îndoiala serioasă cu privire la legalitatea ordinului a cărei suspendare a solicitat-o este legată de nepublicarea în M. Of. şi prin urmare lipsirea de efecte juridice a Ordinelor nr. 2406 si 2407 din 4 iulie 2011, împrejurare care a fost examinată de instanţă, însă în mod eronat s-a reţinut că acestea sunt acte cu caracter individual şi nu acte cu caracter normativ, astfel că nu era necesară publicarea lor în M. Of.
Se mai arată că Ordinele 2406 şi 2407 au fost emise la 4 iulie 2011, de preşedintele cu rang de secretar de stat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscala, S.B., prin acest ordin s-a aprobat structura organizatorică a aparatului central al Autorităţii Naţionale a Vămilor, şi structurile organizatorice ale direcţiilor regionale pentru accize şi operaţiuni vamale şi direcţiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti”.
Caracterul de act normativ este determinat de împrejurarea că acesta reglementează structurile organizatorice ale aparatului central, ale direcţiilor regionale pentru accize şi operaţiuni vamale şi ale direcţiilor judeţene pentru accize şi operaţiuni vamale, statul de funcţii al aparatului central al A.N.V., statele de funcţii ale direcţiilor regionale pentru accize şi operaţiuni vamale, direcţiilor judeţene şi a Municipiului Bucureşti, numărul maxim de posturi şi de posturi de conducere.
Prin urmare fiind susceptibil să se aplice unui număr indefinit de situaţii, ordinele sunt acte cu caracter normative şi nu individual.
Fiind acte normative emise de Agenţia Naţională de Administrare Fiscal, instituţie centrală, se impunea publicarea lor în M. Of. Partea I, în vederea intrării lor în vigoare, conform art. 10 alin. (1),din Legea 24/2000.
Recurentul consideră că şi cea de a treia condiţie „prejudiciu material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public” este îndeplinită, actul administrativ în litigiu determină o situaţie care nu are justificare obiectivă şi rezonabilă în sensul art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, situaţia de fapt generată în urma emiterii deciziei de concediere fiind de natură se creeze un dezechilibru între interesul general şi obligaţia protejării drepturilor fundamentale ale reclamantului ca urmare a suprimării veniturilor salariate şi a asigurărilor sociale ca fiind o sarcină excesivă şi disproporţionată.
De asdemenea, recurentul susţine că motivarea instanţei în privinţa lipsei prejudiciului iminent şi a pagubei datorită punerii deja în executare a ordinului, nu este justificată, urmare suprimării veniturilor sale, lipsa activităţii remunerate produce prin efectele sale consecinţe negative asupra subzistenţei lui şi a familiei.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport de actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Actul administrativ unilateral cu caracter individual se bucură de prezumţia de legalitate, fiind el însuşi titlu executoriu.
Suspendarea actului administrativ, ca operaţiune juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia reprezintă o situaţie de excepţie de la regula executării din oficiu şi ea se poate dispune numai dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anulare a actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate”.
Prin urmare, legea impune următoarele condiţii pentru a se dispune suspendarea executării în condiţiile art. 15 rap. la art. 14 din Legea nr. 554/2004:
- să se ceară suspendarea executării unui act administrativ unilateral;
- să se facă dovada că s-a formulat plângerea prealabilă;
- să se facă dovada existenţei „cazului bine justificat”;
- să se facă dovada „pagubei iminente”.
Primele două condiţii sunt îndeplinite pentru că se solicită suspendarea unui act administrativ unilateral şi s-a formulat plângere prealabilă.
„Cazul bine justificat” este definit în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Prin urmare, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.
Altfel spus, pentru a interveni suspendarea executării unui act administrativ, trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.
În cadrul cererii de suspendare instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să se limiteze numai la împrejurări de fapt sau/şi de drept care creează o îndoială puternică asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ, or asemenea împrejurări nu au fost invocate de reclamantă pentru a se considera îndeplinită condiţia „cazului bine justificat”.
„Paguba iminentă”, o altă condiţie ce trebuie îndeplinită cumulativ pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ este definită în art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, republicată, ca fiind „prejudiciul material, viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării autorităţii publice sau a unui serviciu public”.
Şi în privinţa acestei condiţii, susţinerile sunt nefondate.
Recurentul-reclamant a invocat numai pierderi de natură financiară, dar prejudiciile cauzate de emiterea ordinului a cărui suspendare se solicită, dacă acesta va fi anulat, vor fi analizate de către instanţa investită cu soluţionarea acţiunii în anulare.
În cadrul cererii de suspendare se analizează numai prejudiciul material, viitor şi previzibil şi care nu ar putea fi recuperat, or, în cazul anulării actului administrativ, instanţa va obliga şi la recuperarea prejudiciilor cauzate.
Recurentul a invocat, în sprijinul admiterii cererii de suspendare şi Recomandarea (89)/8 a Comitetului de Miniştri, însă, trebuie avut în vedere faptul că aceasta vizează sistemul de protecţie care poate fi acordat luând în considerare interesele relevante, respectiv ale societăţii, ale destinatarului actului şi ale terţelor persoane.
Înalta Curte constată că nici motivul de recurs privind nepublicarea ordinelor în M. Of. nu poate fi primit.
Modul de intrare în vigoare a unui act normativ este reglementat în cuprinsul art. 11 din Legea nr. 24/2000. Sancţiunea care se aplică în cazul nepublicării actelor normative este inopozabilitatea acestora, evident cu excepţiile prevăzute în această lege, sau în alte legi cu caracter special.
Instanţa de contencios administrativ nu are competenţa de a constata existenţa unei stări de fapt, ci ea se pronunţă aşa cum s-a precizat mai sus asupra legalităţii unui act administrativ, respectiv în sensul verificării respectării condiţiilor de legalitate a actului, adică al conformităţii acestuia cu actul normativ cu forţă juridică superioară, în baza căruia a fost emis.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Mot Petru, împotriva sentinţei civile nr. 29 din 17 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2512/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2518/2012. Contencios. Sechestru judiciar.... → |
|---|
