ICCJ. Decizia nr. 2518/2012. Contencios. Sechestru judiciar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2518/2012
Dosar nr. 9586/2/2011
Şedinţa publică de la 22 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată reclamanta G.M.C. a chemat în judecată pârâţii Statul Român - prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instituirea sechestrului judiciar asupra acţiunilor deţinute de Statul Român la SC F.P. SA, până la limita sumei de 663.200 lei.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că prin sentinţa civilă nr. 516 din 26 mai 2011 a Tribunalului Vâlcea, pronunţată în dosarul nr. 2041/90/2010, s-a admis plângerea pe care a formulat-o şi s-a dispus modificarea dispoziţiei Primarului Municipiului Râmnicu Vâlcea nr. 3233 din 03 mai 2010, în sensul acordării unor despăgubiri în cuantum de 162.300 euro.
Sentinţa a rămas irevocabilă şi a fost executată de bunăvoie de Primarul Municipiului Râmnicu. Vâlcea care a emis Dispoziţia 3888 din 02 septembrie 2011. Dosarul a fost înaintat către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi a fost înregistrat sub nr. 49681/CC/2011.
Pârâta A.N.R.P. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive faţă de împrejurarea că în cursul procedurii administrative reglementată de titlul VII al Legii 247/2005 nu a fost învestită cu emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire, această atribuţie revenind C.C.S.D.
Prin întâmpinare, pârâta C.C.S.D. a solicitat respingerea cererii, având în vedere că măsurile reparatorii prev. de titlul VII al Legii 247/2005 nu pot face obiectul unui sechestru asigurator şi că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 591 C.proc.civ. pentru înfiinţarea sechestrului asigurator, reclamanta neavând o creanţă certă şi exigibilă.
Pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a depus la dosar note scrise prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii, susţinând că nu se regăseşte, în speţă, niciunul din cazurile prevăzute de Legea 554/2004, reclamanta solicitând aplicarea unor dispoziţii ale Legii 31/1990 şi a dispoziţiilor art. 598 şi art. 599 alin. (1) şi (2) C.proc.civ.
A mai fost invocată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, făcându-se referire la procedura administrativă reglementată de titlul VII al Legii 247/2005 şi la atribuţiile care revin C.C.S.D. şi A.N.R.P. în cadrul acestei proceduri, susţinându-se că Ministerul Finanţelor Publice nu poate răspunde în cazul în care aceste entităţi nu-şi îndeplinesc obligaţiile prevăzute de Legea 247/2005.
Prin sentinţa civilă nr. 280 din 17 ianuarie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Ministerul Finanţelor Publice şi excepţia inadmisibilităţii cererii şi a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta G.M.C. în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Ministerul Finanţelor Publice.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că este neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.R.P., constatând că motivele invocate în susţinerea acesteia se raportează la o cerere de chemare în judecată având ca obiect obligarea la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Neîntemeiată a fost considerată şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, având în vedere dispoziţiile art. 8 din Titlul VII al Legii 247/2005 conform cărora până la finalizarea procedurilor de despăgubire, Ministerul Finanţelor Publice va reprezenta statul român ca acţionar la SC F.P. SA şi va exercita toate drepturile care decurg din această calitate.
Excepţia inadmisibilităţii cererii, a fost apreciată, de asemenea, ca neîntemeiată, faţă de dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea 554/2004 potrivit cărora dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte. Compatibilitatea aplicării normelor de procedură civilă se stabileşte de instanţă, cu prilejul soluţionării cauzei.
Pe fondul cauzei, Curtea de apel a reţinut că în motivarea cererii se susţine că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 599 alin. (1) pct. 1 şi 2 C.proc.civ., deoarece acţiunile deţinute de Statul Român la SC F.P. SA sunt bunuri mobile oferite pentru despăgubire, existând suficiente indicii că aceste bunuri sunt insuficiente pentru acoperirea tuturor creanţelor, situaţie în care debitorul apare ca insolvabil.
Curtea de apel a mai apreciat că nu sunt îndeplinite în cauză condiţiile reglementate de art. 599 alin. (1) pct. 2 C.proc.civ. care este temeiul juridic al cererii, astfel cum rezultă din motivarea în fapt, întrucât acest text de lege se referă la existenţa unor motive temeinice din cauza cărora există temerea că bunul asupra căruia se solicită instituirea sechestrului judiciar va fi sustras, distrus ori alterat de posesorul său actual.
Reclamanta a invocat şi dispoziţiile art. 598 C.proc.civ. depunând la dosar dovada înregistrării pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII– a contencios administrativ şi fiscal a litigiului prin care solicită emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru suma de 663.200 lei şi obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi Ministerului Finanţelor Publice la plata acestei sume, însă pentru a se putea institui sechestrul judiciar asupra acţiunilor deţinute de Statul Român la SC F.P. SA, în baza acestui temei de drept, este necesar să existe un proces asupra proprietăţii sau a altui drept real principal, asupra posesiunii acestor acţiuni, iar măsura să fie necesară pentru conservarea dreptului respectiv.
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta G.M.C. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului reclamanta arată că are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent, dreptul său la despăgubire faţă de Statul Român fiind recunoscut şi necontestat, stabilit printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, respectiv sentinţa civilă nr. 516 din 26 mai 2011 a Tribunalului Vâlcea, pronunţată în dosarul nr. 2041/90/2010.
Se mai susţine că până în prezent, debitorul nu a întreprins nicio măsură efectivă prin care să asigure realizarea dreptului său, motiv pentru care a introdus acţiunea împotriva pârâţilor prin care a solicitat obligarea acestora la emiterea titlului de despăgubire pentru suma stabilită prin evaluarea realizată de ei (dosarul nr. 9584/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti).
Recurenta consideră că în virtutea actelor normative în vigoarea, singura posibilitate de despăgubire asigurată de stat pentru persoanele îndreptăţite la măsuri reparatorii pentru bunurile preluate abuziv este atribuirea de acţiuni la SC F.P. SA, deoarece emiterea de titluri de plată este suspendată pe o perioadă de doi ani (O.U.G. 60/2010), şi, oricum suma maximă pentru titlurile de plata ( 500.000 lei), în cazul său, este mai mică decât suma la care are dreptul. Prin urmare, acţiunile la SC F.P. SA sunt bunurile care sunt oferite chiar de către debitor pentru îndeplinirea obligaţiei sale.
În prezent, acţiunile deţinute de Statul Român la SC F.P. SA s-au diminuat la 0,2% din totalul acţiunilor, aşa cum reiese din raportul SC F.P. SA privind structura acţionariatului la data de 31 decembrie 2011, după ce, la începutul anului 2011, mai precis 28 februarie 2011, statul deţinea 38,6% din acţiuni. Este evident că este pericolul ca până la soluţionarea cererii sale de despăgubiri, statul să nu mai deţină efectiv acţiunile necesare pentru despăgubirea sa.
Recurenta consideră că sunt întrunite toate condiţiile prevăzute de art. 599 C. proc. civ., sechestrul fiind solicitat de reclamantă asupra unui bun pe care debitorul îl oferă spre liberarea sa, iar datele oficiale confirmă iminenţa epuizării acestor bunuri, ceea ce va duce la imposibilitatea realizării dreptului necontestat şi recunoscut de debitor.
Se mai arată că sechestrul judiciar apare, în aceste condiţii, ca singura măsură procedurală de natură să asigure realizarea dreptului său în condiţiile legii.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată incidente dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. atât în ceea ce priveşte calificarea şi admisibilitatea acţiunii formulate în raport cu dispoziţiile Legii nr. 554/2004 cât şi admisibilitatea cererii prin care se solicită instituirea sechestrului conform art. 591 C. proc. civ.
Înalta Curte apreciază că cererea prin care se solicită instituirea sechestrului, ca măsură asiguratorie este inadmisibilă, în cauză nefiind aplicabile dispoziţiile art. 598 şi 599 C. proc. civ. în raport cu dispoziţiile speciale ale Legii nr. 554/2004.
Sentinţa instanţei de fond este dată cu aplicarea greşită a legii pe motiv că a apreciat ca admisibilă cererea, apreciind pe fond că această cerere nu este întemeiată, în condiţiile în care această cerere, care priveşte în fapt o măsură asiguratorie este inadmisibilă în raport de dispoziţiile Legii nr. 554/2004, care nu sunt aplicabile.
Procedurile speciale prevăzute de dispoziţiile art. 598 şi 599 C. proc. civ. respectiv cererea de instituire a sechestrului nu sunt admisibile în contencios administrativ, în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 554/2004.
Înalta Curte apreciază că aceste dispoziţii generale C. proc. civ. sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere reglementate conform dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ.
Faţă de considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., va admite recursul şi va modifica hotărârea recurată în sensul că va respinge cererea formulată în condiţiile art. 598 şi 599 C. proc. civ., de instituire a sechestrului asigurator, ca inadmisibilă la instanţa de contencios administrativ.
Soluţia de admitere a recursului declarat de recurenta – reclamantă priveşte exclusiv admisibilitatea cererii formulate în raport de dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 554/2004, neputându-se reţine înrăutăţirea situaţiei în propria cale de atac formulată şi admisă pentru motivele expuse mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de G.M.C., împotriva sentinţei nr. 280 din 17 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge cererea formulată de G.M.C., ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2513/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2520/2012. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
