ICCJ. Decizia nr. 2520/2012. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2520/2012
Dosar nr. 6213/1/2011
Şedinţa publică de la 22 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 211 din 24 iunie 2011 Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis, în fond după casare, acţiunea formulată de reclamantul P.M.D., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din Cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, a modificat în parte Decizia nr. 4359 din 23 aprilie 2009 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor pe care îl stabileşte la suma de 3584,40 lei şi a obligat pârâta la plata sumei de 306 lei către reclamant cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că despăgubirile (măsuri reparatorii prin echivalent) cuvenite persoanelor îndreptăţite la restituirea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, despăgubiri stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, pot fi actualizate în raport cu rata inflaţiei, aplicabilă la data plăţii efective.
Actualizarea cu indicele de inflaţie la data plăţii efective a despăgubirilor stabilite prin hotărâre judecătorească nu aduce atingere autorităţii de lucru judecat şi este justificată de principiul reparaţiei integrale ca urmare a împrejurării că suma respectivă a fost reţinută în mod nejustificat de către debitor.
Dispoziţiile art. 16 alin. (9) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 permit actualizarea cu indicele de inflaţie inclusiv în privinţa sumelor stabilite prin titlul de despăgubire emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În speţă, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul instanţei la data de 5 noiembrie 2009, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanţei actualizarea sumei de 2.132,68 lei stabilită prin sentinţa civilă nr. 517 din 11 noiembrie 2002 a Tribunalului Buzău.
Conformându-se dispoziţiilor instanţei, Primăria Comunei Glodeanu Siliştea a emis Dispoziţia nr. 75 din 08 august 2003 pentru acordarea despăgubirilor stabilite prin respectiva hotărâre judecătorească, iar dosarul împreună cu documentaţia a fost transmis secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind înregistrat la această instituţie sub nr. 5271/ CC din 10 noiembrie 2006.
Întrucât valoarea despăgubirilor cuvenite reclamantului a fost stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, reclamantul a fost informat că poate opta, la acel moment, fie pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire în cuantumul stabilit de instanţă, fie pentru procedura de evaluare prevăzută de capitolul V al titlului VII din Legea 247/2005, iar reclamantul a optat pentru această din urmă procedură.
În raport cu Decizia nr. 52/2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pusă în practică de Comisia Centrală prin decizia nr. 1651/2008, în favoarea reclamantului a fost emisă Decizia nr. 4359 din 23 aprilie 2009 care a stabilit valoarea de despăgubire conform sentinţei civile nr. 517 din 11 noiembrie 2002 a Tribunalului Buzău, la suma de 2.132,68 lei
Având în vedere îndrumările instanţei supreme s-a încuviinţat suplimentarea probatoriilor cu o expertiză de specialitate care a reactualizat suma cu indicele de inflaţie din anul 2002 până în noiembrie 2009, la suma de 3.584,40 lei.
Reclamantul a solicitat acordarea despăgubirilor în cuantumul stabilit de expert, urmând a fi modificată decizia contestată în acest sens.
Instanţa de fond, la pronunţarea soluţiei a avut în vedere şi hotărârile pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în materia legislaţiei privind retrocedările /reparările prejudiciului cauzat prin privarea de dreptul de proprietate.
Împotriva hotărării instanţei de fond, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului, recurenta-pârâtă reia integral apărările formulate la judecata în fond a cauzei, referitoare la atribuţiile sale şi la etapele procedurii administrative reglementate de titlul VII al Legii nr. 247/2005, fără a-şi structura criticile cu privire la sentinţa recurată.
Se susţine că hotărârea atacată este criticată prin prisma greşitei interpretări a Deciziei nr. 52 din 4 iunie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite şi cu ignorarea Deciziei nr. 431 din 26 martie 2009 a Curţii Constituţionale.
Astfel, recurenta consideră că dispoziţiile legale în vigoare care reglementează modalităţile de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, nu prevăd posibilitatea actualizării cuantumului despăgubirilor, iar în cazul concret analizat, prin hotărâre judecătorească nu s-a prevăzut posibilitatea unei astfel de actualizări cu indicele de inflaţie.
Referitor la dispoziţiile art. 16 alin. (8) şi (9) din titlul VII al legii invocate în motivarea sentinţei atacate, recurenta susţine că nu au legătură cu speţa de faţă, întrucât vizează o altă situaţie, respectiv a persoanelor care beneficiază de măsuri reparatorii, în temeiul art. 31 din Legea nr. 10/2001.
Recurenta critică soluţia pronunţată de instanţa de fond şi sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată, solciitând, în subsidiar, a se face aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Astfel cum rezultă din considerentele sentinţei atacate, problema de drept supusă dezbaterii vizează posibilitatea actualizării despăgubirilor stabilite prin hotărâre judecătorească, la nivelul anului 2002, în raport cu rata inflaţiei, aplicabilă la data plăţii efective a acestora.
Recurenta-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor prin criticile formulate, exclude posibilitatea oricărei actualizări, apreciind că, din interpretarea considerentelor Deciziei nr. 52 din 4 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite şi ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 431 din 26 martie 2009, rezultă că s-ar încălca autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti prin care s-au stabilit despăgubirile şi principiul securităţii juridice.
Înalta Curte constată că susţinerile recurentei sunt nefondate, întrucât prin sentinţa atacată s-a dispus emiterea unei noi decizii care să conţină titlul de despăgubire la valoarea stabilită prin sentinţa civilă nr. 517/2002 a Tribunalului Buzău, rămasă definitivă şi irevocabilă, actualizată cu rata inflaţiei la data emiterii deciziei, astfel că nu se încalcă autoritatea de lucru judecat şi implicit nici principiul securităţii juridice.
Actualizarea despăgubirilor nu presupune stabilirea din nou a acestora, ci reprezintă o măsură compensatorie menită să asigure aceiaşi valoare, reală, a despăgubirilor, având în vedere că perioada mare de timp scursă de la momentul cuantificării lor, prin efectul inflaţiei, a afectat valoarea reală a acestora.
Criticile recurentei referitoare la incidenţa în cauză a deciziei nr. 52 din 4 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite şi la Decizia Curţii Constituţionale nr. 431 din 26 martie 2009 nu pot fi reţinute, acestea fiind nefondate.
Astfel, în ceea ce priveşte decizia pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii s-a stabilit că „prevederile cuprinse în art. 16 şi următoarele din Legea nr. 247/2005 privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a acestei legi contestate în temeiul prevăzut în Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005”.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă, fără putinţă de tăgadă, că prin sentinţa atacată s-a reţinut aceiaşi valoare stabilită, cu autoritate de lucru judecat, fără a se considera necesară parcurgerea etapelor procedurii administrative reglementată de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 247/2005, reţinându-se în mod corect necesitatea actualizării valorii despăgubirilor acordate.
În ceea ce priveşte Decizia Curţii Constituţionale nr. 431 din 26 martie 2009, prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 se constată din considerentele acesteia, concluzia nelegalităţii repunerii în discuţie a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile.
Susţinerile recurentei referitoare la incidenţa în cauză a acestor considerente sunt nefondate, deoarece autorul excepţiei de neconstituţionalitate urmărea reevaluarea cuantumului despăgubirilor stabilite irevocabil prin hotărâre judecătorească, în cadrul procedurii reglementate de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 247/2005, ceea ce nu este cazul în cauza de faţă, unde se solicită doar actualizarea cu rata inflaţiei a acestora.
Criticile recurentei referitoare la lipsa cadrului legal pentru actualizarea cuantumului despăgubirilor cu indicele de inflaţie nu vor fi reţinute, având în vedere dispoziţiile art. 16 alin. (9) şi art. 22 alin. (4) şi (5), din titlul VII al Legii nr. 247/2005 care reglementează posibilitatea acestei actualizări, astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.
Având în vedere soluţia pronunţată, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect şi legal a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată, astfel că nici acest motiv de recurs nu poate fi primit.
Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt nefondate şi nu pot fi primite.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva sentinţei civile nr. 211 din 24 iunie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2518/2012. Contencios. Sechestru judiciar.... | ICCJ. Decizia nr. 2521/2012. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
