ICCJ. Decizia nr. 2524/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2524/2012
Dosar nr. 18/43/2011
Şedinţa publică de la 22 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta B.V. a solicitat în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Mureş, anularea hotărârii nr. 5248 din 29 noiembrie 2010 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că are calitatea de refugiat, deoarece împreună cu mama sa, fiind persecutată de trupele hortiste, s-au refugiat din localitatea Grindeni, jud. Mureş, în luna septembrie 1940, în localitatea Mihai Viteazu, judeţul Cluj, unde au locuit până în luna martie 1945 când s-au întors în localitatea natală.
În susţinerea acţiunii reclamanta a depus hotărârea atacată, acte de stare civilă, declaraţii de martori, adresa nr. C/4013 din 19 octombrie 2010 a Arhivelor Naţionale, Serviciul Judeţean Cluj.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 137 din 31 mai 2011, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantă.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, potrivit recensământului din 1941, Studia Cenzualia Transilvanica, Recensământul din 1941 Transilvania, Editura Universitară Clujană 2002, ambele localităţi se aflau în perioada menţionată în teritoriul administrativ al României, iar dispoziţiile Legii nr. 189/2000 acordă drepturi doar persoanelor persecutate, în speţă refugiate, din motive etnice.
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta B.V. a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că a fost nevoită să se refugieze împreună cu mama sa din motive etnice, ca urmare a cedării Ardealului.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre situaţiile expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Recurenta a încercat să-şi dovedească calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei testimoniale.
Or, simplele declaraţii ale martorilor din care rezultă că aceştia cunosc situaţia recurentei doar din spusele acesteia, nu pot fi luate în considerare mai ales că niciunul dintre aceştia nu a probat afirmaţiile cu acte oficiale.
Simpla mutare a recurentei, dintr-o localitate în alta, nu poate fi considerată refugiu cauzat de persecuţii etnice.
Aşa fiind, cum recurenta-reclamantă nu a făcut dovada în nici un fel că ar fi fost refugiată şi că acest lucru ar fi fost consecinţa unor persecuţii din motive etnice, în mod corect, instanţa de fond, a dispus respingerea acţiunii, ca nefondată.
Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.V., împotriva sentinţei civile nr. 137 din 31 mai 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2523/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2525/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
