ICCJ. Decizia nr. 2527/2012. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2527/2012
Dosar nr. 1060/1/2012
Şedinţa publică de la 22 mai 2012
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 3990 din 29 octombrie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii T.P. şi T.P.A. împotriva sentinţei civile nr. 974 din 10 aprilie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că recurentul - reclamant s-a angajat, potrivit menţiunilor din cartea de muncă, începând cu decembrie 1963 la C.F.R. Secţia L4 Timişoara pe durată nedeterminată, iar la 21 mai 1974 i s-a desfăcut contractul individual de muncă, din iniţiativa persoanei, respectiv în conformitate cu prevederile art. 135 din Legea nr. 10/1972 C. muncii. Pensionarea acestuia s-a făcut la 01 iunie 1990 de la Întreprinderea de SC S.S SRL.
La momentul când reclamantul era angajat al Căilor Ferate, dar şi la momentul pensionării actul normativ care reglementa obţinerea permisului de călătorie gratuită era Decretul nr. 1/1981.
Potrivit acestui act normativ se putea beneficia de permise de călătorie gratuită dacă persoana se pensionează din rândul unităţilor de cale ferată şi care are o vechime de puţin 10 ani. iar în Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 5/1998 prin care au fost aplicate dispoziţiile decretului nr. 1/1981 s-a prevăzut că dreptul de folosinţă a permiselor de călătorie gratuită se pierde prin desfacerea contractului de muncă, iar prin pierderea dreptului de către persoane încadrate sau pensionare se pierde şi dreptul pentru membrii familiilor respective.
În speţă, reclamantul şi-a dat demisia din funcţia în care a fost încadrat la căile ferate, astfel că a pierdut, atât el, cât şi soţia sa, dreptul de a beneficia de permise gratuite de călătorie pe căile ferate române chiar şi faţă de actele normative în vigoare la momentul introducerii acţiunii, cererea reclamantului este nefondată.
Art. 8 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 112/1999 stabileşte condiţiile în care se poate beneficia de permise de călătorie pe căile ferate române. Astfel, pentru a putea beneficia de permise, persoane care se pensionează să fie salariată la o altă unitate decât cele ale căilor ferate dar dacă au o vechime de 25 de ani, bărbaţi, şi 20 de ani, femeile în unităţi aparţinând căilor ferate.
Prin urmare, chiar dacă nu mai era salariat al căilor ferate la data pensionării, recurentul putea beneficia de acest drept dacă avea o vechime de 25 de ani în sectorul căilor ferate, dar reclamantul are o vechime de 10 ani şi 6 luni în unităţi aparţinând căilor ferate.
Astfel s-a constatat că recurentul nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de actele normative în vigoare la data pensionării, nici pe cele stabilite în actele normative în vigoare la data introducerii acţiunii pentru a beneficia de permise de călătorie gratuite pe calea ferată.
Împotriva deciziei nr. 3990/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, T.P. şi T.P.A. au formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
În motivarea cererii revizuenţii consideră că se încadrau perfect în Decretul nr. 1/1981 lit. d) şi în prevederile din anexa nr. 3 la ordinul Ministrului Transporturilor, fiind beneficiari de permise gratuite pe C.F.R. de 10 ani şi 4 luni, fără întrerupere, din data de 1 ianuarie 1964 până la 30 aprilie 1974. În conformitate cu Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 118 din 27 februarie 1981, au beneficiat de permise gratuite de la 1 ianuarie 1964. Revizuenţii mai arată că Decretul nr. 1/1981, chiar dacă ar fi fost diferit de noile reglementări, se putea aplica numai salariaţilor care s-au pensionat în perioada în care acest act normativ a fost în vigoare, iar O.G. nr. 112/1999 se aplică salariaţilor care se pensionează după intrarea în vigoare a lor.
Examinând cererea de revizuire formulată, în raport cu dispoziţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., sub aspectul admisibilităţii şi al faptelor pe care se întemeiază, Înalta Curte, o va respinge ca inadmisibilă pentru considerentele în continuare arătate.
Pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de instanţa de recurs, legiuitorul a impus condiţia ca această instanţă să fi evocat fondul ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reţinută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii, faţă de cea care fusese aleasă până în acel moment.
O astfel de situaţie nu se întâlneşte însă şi atunci când instanţa de recurs respinge recursul, cum este şi cazul deciziei ce formează obiectul cererii de revizuire.
Drept urmare, calea extraordinară de atac promovată este inadmisibilă, dată fiind neîndeplinirea condiţiei de admisibilitate prevăzută de textul legal sus-arătat.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de T.P. şi T.P.A., împotriva deciziei nr. 3990 din 19 octombrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2525/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2528/2012. Contencios. Alte cereri. Revizuire... → |
|---|
