ICCJ. Decizia nr. 253/2012. Contencios
| Comentarii |
|
1. Prima instanță
A) cererea de chemare în judecată
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A.A.V.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, suspendarea Ordinului Ministrului Culturii și Patrimoniului Național nr. 2562 din 4 octombrie 2010.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în ordinul contestat se folosește expresia "cercetare arheologică" deși acest termen se referă numai la autorizarea "cercetărilor arheologice de teren", iar cercetarea arheologică nu se rezumă doar la săpătura arheologică, existând o mulțime de programe și proiecte arheologice care nu implică săpături, finanțate prin Academia Română sau din alte surse ce nu trebuie autorizate de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național.
Reclamanta a mai arătat că sunt excluse de la cercetarea arheologică de teren o serie de instituții care, în conformitate cu H.G. nr. 551/2007, au obținut atestarea și chiar acreditarea ca unități de cercetare-dezvoltare prin decizii ale ANCS, deși, o parte a instituțiilor de profil muzeal nu sunt atestate ca unități de cercetare-dezvoltare.
b) întâmpinarea formulată în cauză
Pârâtul Ministerul Culturii și Patrimoniului Național a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a tribunalului, solicitând declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București și excepția inadmisibilității acțiunii, solicitând respingerea acțiunii ca inadmisibilă, iar în subsidiar, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
c) sentința Tribunalului București
Prin Sentința civilă nr. 82 din 10 ianuarie 2011, Tribunalul București a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reținând că actul administrativ a cărei executare se solicită a fi suspendată este emis de o autoritate centrală a administrației publice, astfel că potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare a cauzei revine Curții de apel.
d) excepțiile invocate în fața Curții de apel
La termenul de judecată din data de 22 iunie 2011, pârâtul Ministerul Culturii și Patrimoniului Național a invocat excepția lipsei de interes a cererii de suspendare.
e) sentința și considerentele Curții de apel
Prin Sentința nr. 4379 din 22 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei de interes și a respins cererea formulată de reclamanta A.A.V.P., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, ca fiind lipsită de interes.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență, că reclamanta a formulat o cerere de suspendare a executării Ordinului nr. 2.562 din 4 octombrie 2010 emis de Ministrul Culturii și Patrimoniului Național, invocând aparenta nelegalitate a acestuia, în măsura în care, în cuprinsul său se referă numai la autorizarea cercetărilor arheologice de teren.
Având în vedere că prin Ordinul nr. 2.178 din 17 martie 2011 s-a modificat și completat Ordinul nr. 2.562/2010, în sensul celor cerute de reclamantă, Curtea de apel a constatat că nu mai subzistă un interes actual al acesteia de a solicita suspendarea executării ordinului în forma sa inițială.
2. Instanța de recurs
împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A.A.V.P.
a) Motivele de recurs
Prin motivele de recurs reclamanta-recurentă a arătat că solicită atât suspendarea Ordinului nr. 2.562/2010 cât și a Ordinului nr. 2.178 din 17 martie 2011, prin care s-a modificat primul ordin.
S-a precizat că în cel de-al doilea ordin sunt folosite expresii vagi și neclare, ceea ce ar conduce la respingerea cererilor de autorizare a cercetărilor în cadrul unor situri.
b) întâmpinarea formulată în cauză
Ministerul Culturilor și Patrimoniului Național a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, deoarece prin Ordinul nr. 2.178 din 17 martie 2011 s-a modificat și completat Ordinul nr. 2.562/2010 în sensul urmărit de reclamantă.
c) Analiza motivelor de recurs
înalta Curte, din examinarea motivelor de recurs, a acțiunii, a probelor cauzei și legislației aplicabile, reține:
Prin Ordinul nr. 2.562/2010, Ministerul Culturii și Patrimoniului Național a adoptat procedura de acordare a autorizațiilor pentru cercetarea arheologică.
Urmare a demersurilor reclamantei acest ordin a fost modificat prin Ordinul nr. 2.178 din 17 martie 2011.
Prima instanță a apreciat că cererea de suspendare este lipsă de interes, având în vedere adoptarea unei noi proceduri care a modificat primul ordin.
înalta Curte arată că excepția lipsei de interes a fost corect admisă de prima instanță.
Interesul este o condiție de exercițiu a acțiunii, care trebuie să îndeplinească mai multe cerințe, respectiv să fie legitim, să fie născut și actual.
în cazul în care interesul nu îndeplinește una dintre cerințele de mai sus, acțiunea/cererea se respinge ca lipsită de interes.
în speța prezentă, interesul în promovarea cererii de suspendare nu mai îndeplinește cerința de a fi actual, pentru că ordinul a cărui suspendare s-a cerut a fost modificat printr-un alt ordin.
Prin suspendare, actul administrativ nu mai produce efecte, ori în cauză Ordinul nr. 2.562/2010 nu mai are existență juridică proprie, fiind modificat prin Ordinul nr. 2.178/2011.
în recurs, reclamanta a solicitat și suspendarea celui de-al doilea ordin.
Trebuie precizat că potrivit art. 294 C. proc. civ. aplicabil și în materia recursului ca efect al prevederilor art. 316 C. proc. civ., în calea de atac nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face cereri noi.
Așadar, legiuitorul interzice cererile noi în cadrul căii de atac, aceasta înseamnă că nu pot fi formulate în recurs pretenții, cereri care nu au fost sus-puse judecății primei instanțe.
Ca urmare, cererea de suspendare a Ordinului nr. 2.178/2011 nu va fi analizată în cadrul controlului judiciar, care se limitează la examinarea sentinței primei instanțe, sub aspectul legalității și temeiniciei acesteia, în raport de obiectul dedus judecății.
c) Soluția instanței de recurs
Având în vedere considerentele expuse în prezenta decizie, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul s-a respins, sentința primei instanțe fiind legală și temeinică.
| ← ICCJ. Decizia nr. 264/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 224/2012. Contencios → |
|---|
