ICCJ. Decizia nr. 2655/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 2189 din 7 mai 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice și Termice T. SA București și de intervenienții U.M.E., C.L.M., I.M., M.R.T., U., S.N., G.M., A.I., B.A., S.A., I.I.N., C.C., C.A., A.S., V.A., S.M. și U.I., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, și a anulat în totalitate încheierea din 25 noiembrie 2009 și parțial Decizia nr. 3 din 25 septembrie 2009 emise de Curtea de Conturi a României - Departamentul IV, în ceea ce privește, pct. 1.1 lit. c), pct. 1.2; pct. 2; pct. 3; pct. 4; pct. 5; pct. 7 și pct. 8 și, în mod corespunzător, procesul-verbal înregistrat la Societate sub nr. 7091 din data de 22 iulie 2009; a fost obligată pârâta către reclamantă la plata sumei de 8.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, (admise în parte), la plata către intervenienții accesorii A.Ș., V.A. și S.M. a sumei de 5355 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, și la plata către intervenienții accesorii U.M.E., C.L.M., I.M., M.R.T., N.M., S.N., G.M., A.I., B.A., S.A., I.I.N., C.C., C.A. și U.I. a sumei de 8.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; s-a constatat că intervenientul accesoriu D.D.M. nu a solicitat cheltuieli de judecată. De asemenea, instanța de judecată a respins excepția inadmisibilității acțiunii.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Cu privire la excepție.
Se apreciază că acțiunea este admisibilă, excepția fiind neîntemeiată, întrucât întocmirea actelor de control ale Curții de Conturi se face conform pct. de la 62 la 80 din Regulamentul privind organizarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea nr. 1 a Plenului Curții de Conturi a României din data de 04 februarie 2009, publicat în M. Of. al României, Partea I, nr. 78/10.02.2009.
Valorificarea constatărilor rezultate din desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, înscrise în procesele-verbale de constatare, se face în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (2), art. 32 și 33 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, precum și în temeiul pct. de la 85 la 120 din Regulament, prin emiterea unei decizii, așa cum s-a procedat și în speța de față, emițându-se decizia nr. 3 din 25 septembrie 2009, prin care s-au stabilit măsuri pe care conducerea entității verificate trebuie să le ducă la îndeplinire.
însă, așa cum rezultă din cuprinsul Deciziei nr. 3/2009, despre care pârâta susține că este practic actul emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea executării în concret a legii, care dă naștere unor raporturi juridice între aceasta și entitatea verificată, aceasta a avut la bază tocmai procesul-verbal de constatare care face parte din procedura administrativă și care a fundamentat emiterea deciziei.
însă, chiar dacă s-ar accepta ideea că procesul-verbal de constatare este un act premergător emiterii deciziei, necesar fundamentării acesteia și nu are caracterul unui act administrativ, în sensul că nu exprimă o manifestare de voință unilaterală a autorității publice emitente, Curtea de Conturi, cum este cazul deciziei contestate, acesta reprezintă o operațiune administrativă, realizată în cadrul procedurii de verificare, conform competențelor legale ce-i revin Curții de Conturi, astfel încât, în raport de prevederile, art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ este competentă să se pronunțe și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății.
Prin urmare, având în vedere procedura în ansamblu, reglementată de prevederile art. 12 alin. (2), art. 32 și 33 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi și 85 la 120 din Regulamentul privind organizarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea nr. 1 a Plenului Curții de Conturi a României din data de 04 februarie 2009, publicat în M. Of. al României, Partea I, nr. 78/10.02.2009, entitatea ce a făcut obiectul controlului poate supune analizei instanței de contencios administrativ toate actele emise în procedura de control, atât actul de verificare, cât și decizia, prin care se stabilesc măsuri în sarcina conducerii acesteia și încheierea prin care s-a soluționat contestația formulată în prealabil în fața Comisiei de soluționare a contestațiilor a Curții de Conturi.
Pe fondul cauzei, se reține că reclamanta a arătat, în esență, că faptele constatate de auditorii publici externi nu corespund realității iar argumentele folosite și măsurile dispuse în sarcina Societății sunt netemeinice.
în ceea ce privește pct. 1, din acțiunea în anulare, referitor la punctul 1.1 lit. c) din Decizie și punctul 2.1 lit. c) din procesul-verbal de constatare, respectiv punctul 1.1 lit. a) din contestația administrativă, se apreciază ca fiind întemeiat, întrucât reclamanta a făcut o plată legală, pentru o creanță bugetară neprescrisă la data plății și neanulată de către o instanță de judecată, neputându-se susține că suma a fost plătită în plus și că trebuia recuperată; plata obligațiilor bugetare se face de către debitori în baza titlurilor de creanță fiscală, în speță actele de constatare, și nu doar după ce se începe executarea silită, prin emiterea somației și a titlului executoriu.
în ceea ce privește pct. 2, din acțiunea în anulare, referitor la punctul 1.2 din decizie și pct. 2.2 din procesul-verbal de constatare, respectiv punctul 1.2 din contestația administrativă, se apreciază ca fiind întemeiat, pentru că reclamanta a luat măsuri de recuperare a debitului, fiind parte vătămată și constituindu-se parte civilă în fața instanței penale, neputându-i-se imputa suma, doar pentru că nu a formulat în paralel și o acțiune civilă, ce urma a fi suspendată până la soluționarea definitivă a cauzei penale, fără a se fi constatat de către instanța de judecată, irevocabil, că ar fi intervenit prescripția extinctivă cu privire la aceste sume.
în ceea ce privește pct. 3, din acțiunea în anulare, referitor la pct. 2 din decizie și pct. 3.1 din procesul-verbal de constatare, respectiv pct. 2 din contestația administrativă, se apreciază ca fiind întemeiat, fiind corectă susținerea reclamantei că în cuprinsul ordinului se utilizează, în descrierea activelor ce pot fi aduse ca aport în natură la realizarea proiectelor I.P.P., noțiuni echivalente în înțelesul lor comun: "bunuri ale societății", "active disponibile", "active"; această interpretare este în concordanță cu conținutul memorandum-urilor și este susținută și de inițiatorul ordinului nr. 1572/2007, M.E.C.
în ceea ce privește pct. 4, din acțiunea în anulare, referitor la pct. 3 din decizie și pct. 3.2 din procesul-verbal de constatare, respectiv pct. 3 din contestația administrativă, se apreciază ca fiind întemeiat, întrucât la stabilirea cuantumului indemnizației s-a avut în vedere remunerarea prin raportare la complexitatea unui singur proiect și nu în ansamblu, apreciată abstract, indiferent de numărul de proiecte în care era implicat, neexistând nici o prevedere prin care să se stabilească un alt calcul al indemnizației, în ipoteza în care un specialist este implicat în mai multe proiecte; calitatea de membru al comisiei a fost stabilită nominal, avându-se în vedere obiectul proiectului și competențele profesionale ale acestor persoane, specifice în raport de acel proiect, fiind evident că, pentru fiecare proiect, persoanele în cauză trebuiau remunerate corespunzător.
în ceea ce privește pct. 5, din acțiunea în anulare, referitor la pct. 4 din decizie și pct. 4.2 din procesul-verbal de constatare, respectiv pct. 4 din contestația administrativă, se apreciază ca fiind întemeiat, pentru că în perioada reținută, raporturile juridice dintre reclamantă și directorul acesteia, U.I., s-a desfășurat în urma unui contract de mandat comercial încheiat, urmare a aprobării acestuia prin Hotărârea A.G.A. nr. 9 din 31 martie 2008, cu mandatarul M.E.F. în A.G.A., urmare a numirii acestuia prin ordin al M.E.F., acte juridice valabile, ce nu au fost anulate, neputându-se reține că acestuia i-au fost acordate drepturi salariale necuvenite; pe cale de consecință, reținându-se că directorului general nu i-au fost stabilite drepturi salariale necuvenite, se reține că nici indemnizațiile acordate administratorului special, membrilor A.G.A., Consiliului de Administrație, cenzorilor precum și membrilor comisiilor de negociere și secretariatelor tehnice desemnate pentru realizarea proiectelor I.P.P. B., I.P.P. B.A. și I.P.P. D., pentru perioada aprilie-iunie 2008, nu au fost acordate necuvenit.
în ceea ce privește pct. 6, din acțiunea în anulare, referitor la pct. 5 din decizie și pct. 5 din procesul-verbal de constatare, respectiv pct. 5 din contestația administrativă, se apreciază ca fiind întemeiat, întrucât O.U.G. nr. 128/2006 a inclus SC T. SA între companiile beneficiare ale unor măsuri de sprijin similare celor deja preconizate și notificate iar Decizia Consiliului Concurenței din 10 octombrie 2006 devine aplicabilă la data comunicării sale, D.G.A.M.C. procedând la instituirea măsurilor de scutire în termen de 30 de zile de la data de 21 martie 2007, dată la care le-a fost comunicată Decizia Consiliului Concurenței nr. 210 din 10 octombrie 2006 cu adresa înregistrată la D.G.A.C.M. din 21 martie 2007; nu se poate susține că datorită autorizării ajutorului de stat pentru SC T. SA S.A., anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 128/2006, termenul de punere în aplicare este data intrării în vigoare a acestui act normativ, în condițiile în care, ordonanța a preluat în conținutul ei și societatea reclamantă, iar măsurile de scutire se aplica de organele fiscale competente, în termen de 30 de zile de la autorizarea ajutorului de stat, conform legii.
în ceea ce privește pct. 7, din acțiunea în anulare, referitor la pct. 7 din decizie și pct. 5 din procesul-verbal de constatare, respectiv pct. 7 din contestația administrativă, se apreciază ca fiind întemeiat, pentru că nu se poate susține că prin neobținerea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor a fost diminuat patrimoniul societății și implicit capitalul social, întrucât valoarea unui teren se stabilește prin raportare la alte criterii, ce vizează regimul juridic, regimul tehnic, locul de amplasare, prețul pieței în zonă, etc., iar evaluarea efectuată în conformitate cu criteriile asupra terenului se reactualizează cu coeficientul de reevaluare stabilit de legislația în vigoare.
în ceea ce privește pct. 8, din acțiunea în anulare, referitor la pct. 8 din decizie și pct. 8 din procesul-verbal de constatare, respectiv pct. 8 din contestația administrativă, se apreciază ca fiind întemeiat, întrucât, față de împrejurarea că SC E.B. SA a majorat capitalul social cu încălcarea art. 210 din Legea nr. 31/1990, care prevede că diferențele favorabile din reevaluarea patrimoniului vor fi incluse in rezerve, fără a majora capitalul social, prin hotărâre A.G.A., publicată în M. Of. și înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului, înscrierea în contabilitatea societății mame a acestei operațiuni presupune emiterea unor acte și parcurgerea unor proceduri de clarificare a situației juridice a acestor acțiuni de către SC E.B. SA, neputându-se imputa reclamantei că nu a procedat în mod nelegal la majorarea capitalului său social, în contextul în care sumele respective trebuiau incluse în rezerve fără a se majora capitalul social; s-a constatat faptul că reclamanta nu a evidențiat în contabilitate contravaloarea celor 40.908.196 acțiuni emise suplimentar și, implicit, în patrimoniul acesteia, însă prin decizia nr. 3 se reține o altă abatere, neclarificarea situației juridice a celor 40.908.196 acțiuni nominative înregistrate la O.R.C. și neevidențiate în contabilitate, așa cum s-a consemnat la pct. 8 din procesul verbal de constatare din 22 iulie 2009, or tocmai în vederea clarificării situației juridice a acestor acțiuni, reclamanta nu a procedat la înregistrare iar clarificarea acestei situații presupune tocmai intrarea în legalitate prin exercitarea controlului financiar de gestiune.
în temeiul art. 274 C. proc. civ., va fi obligată pârâta către reclamantă la plata de cheltuieli de judecată, potrivit dovezilor de la dosarul cauzei, reprezentând onorariu avocat, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ., întrucât onorariul solicitat prin înscrisuri este nepotrivit de mare în raport de valoarea pricinii și munca prestată. în acest sens, pentru redactarea acțiunii, reprezentarea la cele două termene de judecată, susținerea cauzei în faza dezbaterilor și depunerea de concluzii scrise după amânarea pronunțării, se va micșora onorariul la o sumă apreciată corespunzător.
De asemenea, în temeiul art. 274 C. proc. civ., va fi obligată pârâta către intervenienții accesorii A.Ș., V.A. la plata de cheltuieli de judecată, potrivit dovezilor de la dosarul cauzei, reprezentând onorariu avocat; în temeiul art. 274 C. proc. civ., va fi obligată pârâta către ceilalți intervenienți, cu excepția intervenientului M.D.D., care nu a solicitat cheltuieli de judecată, la plata cheltuielilor de judecată, potrivit dovezilor de la dosarul cauzei, reprezentând onorariu avocat, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ., întrucât onorariul solicitat prin înscrisuri este nepotrivit de mare în raport cu valoarea pricinii și munca prestată, în acest sens, pentru redactarea cererii de intervenție, reprezentarea la cele două termene de judecată, susținerea cauzei în faza dezbaterilor și depunerea de concluzii scrise după amânarea pronunțării, micșorându-se onorariul la o sumă apreciată corespunzător.
împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs reclamanta Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice și Termice T. SA București și pârâta Curtea de Conturi a României.
Recursul declarat de reclamanta-recurentă se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se aplicarea greșită a dispozițiilor art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. civ. în ceea ce privește măsura dispusă de instanța de fond de cenzurare a cheltuielilor de judecată respectiv micșorarea lor.
Se arată că în condițiile admiterii în totalitate a cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, în mod greșit și nelegal instanța de fond nu a obligat intimata la plata integrală a cheltuielilor de judecată solicitate de societate cu ocazia soluționării în fond a acțiunii care a format obiectul dosarului.
Recurenta arată faptul că instanța de fond apreciind dispozițiile art. 274 alin. (1) coroborat cu dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. nu a ținut cont de dispozițiile art. 274 alin. (2) C. proc. civ. prin care este reglementat principiul acoperirii integrale a prejudiciului.
Iar în prezenta cauză micșorarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat nu a ținut cont de valoarea cauzei de munca prestată de avocat față de situația premisă - parte căzută în pretenții prin admiterea acțiunii în integralitate.
Recurenta-reclamantă arată că onorariu solicitat a fost proporțional în raport cu valoarea în complexitatea cauzei și de munca efectiv prestată de avocat.
Se solicită admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței atacate în ceea ce privește cheltuielile de judecată prin acordarea lor în integralitate și înlăturarea aplicării dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Recursul declarat de recurenta-pârâtă se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare în ceea ce privește verificarea legalității actelor contestate respectiv a deciziei nr. 3 din 25 septembrie 2009 și a încheierii din 25 noiembrie 2009 emise de autoritatea recurentă.
Se arată în motivele de recurs că în mod nelegal și netemeinic prin sentința atacată au fost apreciate ca nelegale și anulate decizia din 25 septembrie 2009 și încheierea nr. 10 din 20 octombrie 2009 prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva deciziei Departamentului IV al Curții de Conturi.
Se arată că actele contestate sunt legale și temeinice.
Astfel prin decizia nr. 3 din 25 septembrie 2009 au fost respinse în mod corect în opinia recurentei obiecțiunile reclamantei-recurente SC T. SA București formulate împotriva procesului verbal de constatare înregistrat din 22 iulie 2009.
Procesul verbal de constatare, încheiat ca urmare a controlului efectuat pentru perioada 2007-2008 a evidențiat anumite abateri de la legalitate și regularitate care au afectat situația financiară a reclamantei, precum și anularea unor măsuri legale care au afectat patrimonial societatea controlată.
Se arată că în mod legal prin încheierea nr. 10 din 20 octombrie 2009, recurenta-pârâtă a respins contestația formulată împotriva deciziei din 25 septembrie 2009 menținându-se toate cele 8 pct. din decizie.
în motivele de recurs recurenta-pârâtă arată în mod detașat pe puncte pct. 1 lit. c) pct. 1.2 și pct. 2-8 din decizia nr. 3/2009, aspectele de nelegalitate și netemeinicie ale sentinței de fond prin care a fost anulată în parte decizia contestată și în mod corespunzător procesul verbal înregistrat sub nr. 7091 din 22 iulie 2009.
Se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate și menținerea ca legale a actelor contestate.
La dosar recurenta-reclamantă și intimații-pârâți au depus la dosar întâmpinări în care au solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-pârâtă ca nefondat și menținerea ca legală a sentinței pronunțate de instanța de fond.
La dosar intervenienții-reclamanți au depus la dosar concluzii scrise.
Analizând recursurile declarate, în raport de motivele invocate, Curtea le apreciază ca nefondate, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recursul declarat de reclamanta-recurentă, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. critică, în parte sentința atacată în sensul aplicării greșite și nelegale a dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., respectiv micșorarea cuantumului cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Recurenta-reclamantă arată că în mod greșit s-a dispus reducerea onorariului de avocat solicitat în cuantum de 12.643,75 RON, cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 274 alin. (3) fără a se ține cont de dispozițiile art. 274 alin. (2) C. proc. civ.
Curtea apreciază ca fiind legală și temeinică respectiv corectă și proporțională măsura reducerii proporționale a onorariului de avocat pretins.
Corect a motivat instanța de fond în sensul că onorariul pretins și probat cu acte la dosar este nejustificat de mare în raport de valoarea și complexitatea cauzei și munca efectiv prestată de avocat respectiv redactarea acțiunii reprezentarea la două termene de judecată, susținerea cauzei și depunerea de concluzii scrise.
în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. deoarece instanța de fond s-a pronunțat motivat exclusiv pe "cheltuielile de judecată și nu pe alte cheltuieli pe care partea le-a făcut", iar aprecierea asupra cheltuielilor se realizează de la caz la caz neputând fi aplicată la speță o altă cauză invocată de recurenta-pârâtă ca practică judecătorească.
în consecință, recursul declarat de recurenta-reclamantă urmează a fi apreciat ca nefondat și respins ca atare.
Recursul declarat de recurenta-pârâtă întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat în cauză sentința atacată, prin care s-a anulat încheierea din 20 noiembrie 2009 și pe fond a fost admisă contestația reclamantei anulându-se în parte decizia din 25 septembrie 2009 fiind legală și temeinică.
în mod corect și motivat instanța de fond a analizat legalitatea actelor contestate și fiecare punct din procesul-verbal și din decizia emisă, constatând în mod corect caracterul întemeiat al criticilor de legalitate invocate de recurenta-reclamantă.
în mod corect au fost anulate pct. 1.1 lit. c), pct. 1-2 pct. 2 pct. 3, pct. 4, pct. 5, pct. 7 și pct. 8 din decizia nr. 3/2009 și în mod corespunzător procesul-verbal înregistrat sub nr. 7091 din 22 iulie 2009.
în mod corect instanța de fond a apreciat ca fiind întemeiat pct. 1.1 din acțiune și a dispus anularea dispozițiilor pct. 1.1 lit. c) din decizia contestată privind neluarea măsurilor de recuperare în termenul legal de prescripție a cheltuielilor în cuantum de 12.361.716 RON de la Direcția Generală a Vămilor - Biroul Vamal Tulcea.
în raport de situația de fapt a contestației la executare în mod corect s-a constatat că suma imputată a reprezentat debit datorat și achitat legal de reclamantă chiar dacă s-au desființat formele de executare în legătură cu titlul executoriu în cauză nu mai era posibilă întoarcerea executării, iar reclamanta a efectuat o plată legală pentru o creanță bugetară neprescrisă la data plății și care nu a fost anulată de o instanță de judecată.
în mod corect instanța de fond a apreciat ca fiind întemeiat pct. 11. 2 din acțiunea în anulare și a dispus anularea dispozițiilor pct. 1.2 din decizie privind nerecuperarea debitelor în cuantum de 167.434,62 RON de la SC P. SA și SC E. SA în termenul legal de prescripție.
în mod corect s-a constatat că în cauză reclamanta nu a stat în pasivitate, deoarece a formulat plângeri penale împotriva societăților debitoare, s-a constituit parte civilă, iar imposibilitatea recuperării debitelor printr-o acțiune civilă separată a fost obiectivă deoarece societățile debitoare erau radiate, iar recurenta-reclamantă nu mai era în termen pentru a constata încheierea de radiere.
în mod corect instanța de fond a dispus anularea dispozițiilor pct. 2 din decizie referitor la nerespectarea prevederilor legale în vigoare privind aportul de capital la înființarea societăților mixte de tip I.P.P.
în mod corect instanța de fond a constatat aplicarea corectă a dispozițiilor Legii nr. 348/2004 și a apreciat că Memorandumurile prin care reclamanta și-a manifestat acordul pentru aducerea ca aport în natură la constituirea I.P.P. B.A. și I.P.P. B. a blocurilor nr. 1 și 2.
în mod corect instanța de fond a dispus anularea pct. 3 din decizie referitor la efectuarea de cheltuieli în sumă de 397.695 RON reprezentând indemnizați acordate cu depășirea cuantumului de 20% din salariul brut al directorului general al T.
în cauză nu poate fi reținută încălcarea dispozițiilor ordinului M.E.C. nr. 1572/2007 deoarece stabilirea indemnizațiilor datorate membrilor comisiilor de negociere din cadrul proiectelor s-a făcut în funcție de complexitatea fiecărui Proiect și în raport de situația financiară a societății reclamante, cu respectarea dispozițiilor ordinului nr. 1572/2007.
în mod corect instanța de fond a dispus anularea dispozițiilor pct. 4 din decizie referitor la efectuarea de cheltuieli în sumă de 513.129 RON reprezentând drepturi salariale acordate directorului general peste nivelul indemnizației prevăzute de lege pentru funcția de secretar de stat și o sumă cel mult egală cu 50% din acesta.
în mod corect s-a apreciat de instanța de fond că în cauză nu erau aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 79/2001 față de contractul de mandat încheiat, deoarece directorul nu mai era ,salariat al societății reclamante ci mandatar al acestuia, iar dispozițiile O.U.G. nr. 79/2001 erau aplicabile salariilor.
în mod corect instanța de fond a apreciat ca fiind întemeiat pct. 116 din acțiune și a dispus anularea dispozițiilor pct. 5 din decizie referitor la nerespectarea prevederilor legale privind scutirea de la plata unor sume obligații fiscale.
S-a apreciat în mod corect de instanța de fond competența exclusivă a autorității fiscale în privința aplicării măsurilor de scutire prevăzute de art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 128 din 28 decembrie 2006, în raport de termenul de 30 de zile de la data comunicării Deciziei Consiliului Concurenței nr. 210 din 10 octombrie 2006 - 21 martie 2007 prin care a fost autorizat ajutorul de stat.
în mod corect organul fiscal a pus în aplicare față de reclamantă măsurile de scutire prevăzute de O.U.G .nr. 128/2006, inclusiv măsura de scutire de la plata accesoriilor ca debit accesoriu. în cauză legalitatea sau nu a aplicării dispozițiilor O.U.G. nr. 128/2006 revin organelor fiscale ne putându-se reține în sarcina recurentei-reclamante neîndeplinirea vreunei obligații în ceea ce privește aplicarea, în concret a acestui act cu caracter special.
în ceea ce privește anularea dispozițiilor pct. 7 din decizie referitor la nerespectarea prevederilor legale privind stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul T. în vederea obținerii certificatelor de atestare a dreptului de proprietate, Curtea o apreciază ca fiind corectă.
Aceasta deoarece procedura obținerii certificatelor de atestare a dreptului de proprietate este complexă, presupune activitatea unor terți neputându-se reține culpa reclamantei, în condițiile în care reclamanta a probat efectuarea unor demersuri în limita unor termene rezonabile pentru obținerea actelor necesare eliberării certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor.
în mod corect instanța de fond a dispus anularea pct. 8 din decizie referitor la neevidențierea în contabilitatea societății a celor 40.908.196 de acțiunii nominative înregistrate la Oficiul Registrului Comerțului de către SC E.B. SA. Aceasta deoarece în cauză nu a fost emis un document justificativ în sensul dispozițiilor art. 43 din Legea nr. 82/1991 republicată pe baza căruia să poată fi consemnată în contabilitate operațiunea economică financiară menționată la pct. 8, dat fiind complexitatea și consecințele acestei operațiuni.
Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. a respins recursurile ca nefondate, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2668/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2666/2012. Contencios → |
|---|
