ICCJ. Decizia nr. 2651/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 108 din 24 martie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul S.F., în contradictoriu cu pârâții U.N.B.R. și Baroul Buzău, a anulat decizia nr. 72 din 23 septembrie 2010 emisă de Consiliul Baroului Buzău și decizia nr. 932/decembrie 2010 a Consiliului U.N.B.R., a constatat că reclamantul îndeplinește condițiile de vechime prevăzute de Legea nr. 51/1995, modificată, privind exercitarea profesiei de avocat și a obligat pârâtele să aprobe cererea reclamantului, înregistrată sub nr. 331 din 20 mai 2010.
Prin aceeași sentință, a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâți, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Cu privire la excepție.
în speța dedusă judecății este evidentă îndeplinirea condiției prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât reclamantul după primirea răspunsului de la Baroul Buzău s-a adresat în termen legal U.N.B.R,. nemulțumit de soluția de respingere a cererii adresată Baroului Buzău.
A interpreta în mod excesiv modalitatea efectuării procedurii prealabile în cazul de față, ar echivala cu încălcarea unui principiu fundamental, prevăzut atât de Constituția României dar și de Protocolul 1 al C.E.D.O., liberul acces la justiție și lipsirea acestuia de un proces echitabil.
De altfel practica în materie este constantă, pronunțându-se în acest sens nu numai celelalte curți de apel din țară, dar și î.C.C.J., secția de contencios administrativ.
Cu privire la fondul cauzei.
Reclamantul îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 51/1995, modificată, pentru a beneficia de scutirea de examen la data cererii de intrare în avocatură.
Cele două decizii contestate, conțin aceeași motivare, în cea de a doua fiind practic reluate justificările din decizia Baroului Buzău, motive care se regăsesc și în întâmpinarea depusă în prezenta cauză.
în cauză, practic, este vorba de o persoană, reclamantul, care este absolventă a facultății de drept a Universității București din anul 1997, situație necontestată nici de pârâți.
Argumentul refuzului celor doi pârâți constă în mențiunile conținute în carnetul de muncă al reclamantului, funcționar de specialitate și nu consilier juridic.
Atâta timp cât o persoană care din anul 1997 este licențiat în drept, iar din actele depuse la dosar rezultă că a îndeplinit funcția de consilier juridic, perioadă în care a avut funcție de conducere, șef serviciu juridic în cadrul instituției unde și-a desfășurat activitatea, este de neînțeles modul de interpretare a celor două legi de către pârâte (Legea nr. 51/1995 și Legea nr. 514/2003), prin care se adaugă la lege, concluzionându-se că este necesar examen pentru intrarea în avocatură, întrucât acesta nu a susținut examen de specialitate, civil, penal, procesual penal, procesual civil, când a devenit consilier juridic.
Conform Legii nr. 514/2003 privind activitatea consilierilor juridici, persoanele care au îndeplinit aceste funcții la data publicării legii sunt trecuți de drept pe tabelul consilierilor juridici definitivi, pe de o parte, iar pe de altă parte în activitatea de consilier juridic desfășurată, potrivit actelor de la dosar, a reprezentat cele două instituții în peste 2000 de cauze, având ca obiect acțiuni și cereri din toate domeniile specifice dreptului.
Este greu de presupus că în toată această perioadă, de peste 13 ani, când a îndeplinit funcția de consilier juridic, chiar șef departament oficiu juridic, a reprezentat instituția în cauze străine de normele de drept material și procesual la care se referă pârâtele prin cele două decizii de respingere a cererii reclamantului.
Pentru susținerea intereselor instituțiilor pe care le reprezintă în instanță, consilierii juridici se pregătesc intens, studiind dosarul, verificând în primul rând probleme de drept procesual și apoi obiectul cauzei, care cu siguranță nu poate fi special, străin de materiile la care s-a făcut referire în deciziile de respingere a cererii reclamantului. Practica demonstrează că cei mai mulți consilieri juridic se prezintă la instanță dovedind o temeinică pregătire a dosarelor din ședința respectivă, pe excepții și pe fond, la instanțe de diferite grade jurisdicționale.
Cu atât mai surprinzător și nejustificat este refuzul pârâtelor, invocând prevederile art. 24 din Legea nr. 514/2003, fără să găsească argumentul juridic din art. 29 alin. (1) din statutul profesiei de consilier juridic, conform căruia persoana care la data intrării în vigoare a legii îndeplinea funcția de consilier juridic, indiferent de vechimea în activitatea juridică, este trecută pe tabel cu mențiunea definitiv.
Motivarea celor două pârâte, constând în aceea că reclamantul nu a susținut examen pentru a deveni definitiv în funcția de consilier juridic, rămâne fără suport juridic, în condițiile interpretării corecte a actelor normative la care s-a făcut referire mai sus.
Se apreciază că motivarea celor două decizii contestate nu se regăsește într-o reglementare expresă nici în Legea nr. 514/2003, reclamantul fiind indubitabil consilier juridic definitiv, și nici în Legea nr. 51/1995, modificată, care se aplică evident numai după elaborarea statutului profesional de avocat, în care se regăsesc invariabil neconcordanțe evidente cu textul legii care guvernează domeniul de activitate al avocatului, Legea nr. 51/1995.
Chiar așa fiind, parcurgând art. cu art. din statut, nu rezultă că o persoană care a îndeplinit funcția de consilier juridic trebuie să facă dovada definitivării în această profesie (art. 15 Statut). Răspunsul este simplu, ar fi fost o evidentă contradicție între ceea ce prevede Legea nr. 51/1995, referitor la condițiile de intrare în avocatură cu scutire de examen, și cele din Legea nr. 514/2003, care statuează fără echivoc, în art. 29 alin. (1) din Statutul profesiei de consilier juridic, indiferent de vechime, persoanele care la data intrării în vigoare a legii îndeplineau această funcție au fost trecute în tabelul consilierilor juridici definitivi.
în ceea ce privește activitatea desfășurată de reclamant, ca și consilier juridic, în care a reprezentat instituția într-un număr considerabil de cauze, în fața diferitelor instanțe judecătorești, se constată că acest argument este pe cât de logic pe atât de evident și real, încât justificarea celor două pârâte legată de mențiunea din carnetul de muncă al reclamantului nu rezistă în fața acestor argumente legale, pertinente și relevante regăsindu-și corespondentul legal în cele două legi speciale, aplicabile în speța de față.
împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs pârâții.
Motivele de recurs invocate de ambii recurenți conform art. 3041C. proc. civ. se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 invocându-se aplicarea greșită a dispozițiilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, în raport de situația reclamantului-intimat și probele administrate în cauză.
Se arată că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995. Potrivit recurenților, textul legal nu conferă un drept subiectiv ci doar o vocație în ceea ce privește dreptul de a fi primit în profesia de avocat, cu scutire de examen.
în ceea ce privește pe reclamant se arată că acesta nu îndeplinea criteriile legale, în condițiile în care acesta a desfășurat activitate de consilier juridic începând cu 3 august 2010. în mod greșit instanța de fonda reținut că reclamantul a lucrat în calitate de consilier juridic din anul 1997 - anul licențierii în drept.
Recurenții arată că prima instanță nu a ținut cont de dispozițiile art. 281 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat și de un act normativ valabil care nu a fost anulat respectiv Hotărârea nr. 902/2010.
Potrivit acestui act normativ reclamanta trebuia să facă dovada că a susținut examenul de definitivare din posesia din care provine prin susținerea examenului la cel puțin trei materii compatibile cu examenul de definitivare în profesia de avocat sau să fi avut o vechime de 5 ani la data intrării în vigoare a Legii nr. 514/2003.
Se arată că reclamantul nu îndeplinea cumulativ condițiile de primire în profesia de avocat conform Legii nr. 51/1995 și Statutului profesiei de avocat.
Se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate, invocându-se ca practică judiciară sentinței civile nr. 98/2001 a Curții de Apel Ploiești.
La dosar reclamantul - intimat a depus concluzii scrise în care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
Analizând recursurile declarate, în raport de motivele invocate, Curtea le va aprecia ca nefondate pentru următoarele considerente:
Sentința pronunțată de instanța de fond atât pe excepție cât și pe fondul cauzei este legală și temeinică fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 16 alin .2 din Legea nr. 51/1995 în ceea ce privește reținerea corectă în sensul că reclamantul îndeplinește condițiile cumulative prevăzute de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.
în mod legal, pe fondul cauzei, în urma exercitării controlului de legalitate, prima instanță a anulat deciziile contestate emise e autoritățile recurente și a constatat că reclamantul-intimat cere un drept recunoscut de lege vătămat respectiv dreptul de a fi primit în profesia de avocat fără examen.
La data formulării cererii de primire în profesie de către intimat: 25 mai 2010 art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat avea următorul cuprins: "(2) La cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen: b) cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani și dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat".
Ulterior, prin Statutul profesiei de avocat, la art. 21 alin. (2) s-a adăugat că "în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, consiliul baroului poate să verifice cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat".
în fine, prin Hotărârea nr. 902 din 11 septembrie 2010 a Consiliului U.N.B..R., care la pct. 5 detaliază procedura de verificare a cunoștințelor privind legislația specifică profesiei de avocat, se mai adaugă suplimentar și că "Rezultatul verificării cunoștințelor_ poate determina respingerea cererii de primire în profesie cu scutire de examen":
Jurisprudența constantă a înaltei Curți de Casație și Justiție în această materie, mai ales după pronunțarea hotărârii C.E.D.O. din data de 27 ianuarie 2009 în cauza Ștefan și Ștef împotriva României care semnala divergențele de jurisprudență, a fost în sensul că impunerea unor condiții suplimentare celor indicate în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 precitat, conturează excesul de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 (exemplu: Decizia nr. 3228 din 17 iunie 2010 a î.C.C.J. - S.C.A.F.).
în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.
Contrar celor susținute de recurenți, înalta Curte reține că sintagma utilizată de legiuitor "poate fi primit în profesie cu scutire de examen", nu poate fi interpretată ca instituind o simplă vocație. Câtă vreme intimatul care a formulat cererea de primire în profesie cu scutire de examen îndeplinește condițiile expres arătate la lit. b), respectiv, a exercitat funcția de consilier juridic peste 10 ani și nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care să-l facă nedemn pentru profesia de avocat, în sensul explicitat la art. 13 din același act normativ, el are un drept subiectiv de a fi primit în profesie, drept care nu poate fi îngrădit decât pentru motive temeinice, proporționale cu scopul urmărit de recurenți în organizarea profesiei de avocat.
Situația de fapt, în raport de actele depuse de reclamant în ceea ce privește vechimea în funcția de consilier juridic, aceasta a fost stabilită în mod corect ca fiind de 11 ani, 01 luni și 19 zile la data depunerii cererii - 20 mai 2010. Aceasta vechime a fost calculată începând cu data de 1 aprilie 1999 și este probată cu carnetul de muncă astfel cum a fost rectificat și conform adeverinței din 19 mai 2010, instanța de fond apreciind în mod corect că cele două funcții "consilier juridic" și respectiv "inspector de specialitate" sunt echivalente.
în ceea ce privește definitivarea în profesia de consilier juridic aceasta s-a realizat în cazul reclamantului conform statutului profesiei de consilier juridic, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 514/2003, acesta fiind trecut în trecut în Tabelul cu mențiunea "definitiv". Prin Statutul profesiei de consilier juridic a fost recunoscut dreptul reclamantului de a fi trecut "definitiv" pe Tabloul consilierilor juridici și ca atare nu poate fi contestată calitatea sa de consilier definitiv.
Voința legiuitorului rezultă cu claritate din textul art. 16 alin. (2) lit. b) reprodus anterior și pornește de la premisa, corect stabilită de judecătorul fondului, că un consilier juridic (cazul intimatului-reclamant) cu peste 10 ani vechime în această profesie, a dobândit cunoștințele și experiența necesare pentru exercitarea profesiei de avocat așa încât nu mai sunt necesare, în această privință, verificări suplimentare.
înalta Curte reține, la fel ca judecătorul de la Curtea de Apel, că respingerea cererii de primire în profesia de avocat cu scutire de examen este nejustificată, soluția atacată fiind, prin urmare, legală și temeinică.
Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. a respins recursurile ca nefondate menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2666/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 264/2012. Contencios → |
|---|
