ICCJ. Decizia nr. 2666/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea scrisă formulată în cadrul Dosarului aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.M. a înțeles să invoce excepția de nelegalitate a Ordinului M.A.I. nr. 11/2387 din data de 11 martie 2010 prin raportare la dispozițiile art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului.
în motivarea excepției de nelegalitate s-a arătat că prin raportul din data de 25 februarie 2010, reclamantul a solicitat M.A.I., încetarea raportului de serviciu cu M.A.I., în temeiul art. 69 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 360/2002, motivând această solicitare prin faptul că a fost admis la I.N.M. și am dobândit calitatea de auditor de justiție.
A mai arătat că s-a aflat într-o gravă eroare de fapt deoarece la acel moment nu știa că funcția de auditor de justiție din cadrul I.N.M. este o funcție publică, astfel încât încetarea raportului de serviciu trebuia să se dispună în temeiul dispozițiilor art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002 care reglementează situația numirii într-o altă funcție publică.
în acest context a susținut nelegalitatea Ordinului M.A.I. nr. 11/2387 din 11 martie 2010, raportat la dispozițiile art. 69 alin. (1) lit. e), precum și la situația de fapt existentă la data emiterii acestuia, arătând că s-a produs o vătămare a drepturilor și intereselor sale legitime, stabilindu-se greșit în sarcina sa obligația de a restitui cheltuielile de școlarizare.
Prin încheierea din 25 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VlII-a contencios, administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate a Ordinului M.A.I. nr. 11/2387 din 11 martie 2010 prin raportare la dispozițiile art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002, invocată de reclamantul C.M., în contradictoriu cu pârâții M.A.I., I.G.P.R., Academia de Poliție A.I.C. și Guvernul României, ca neîntemeiată.
împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul C.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând generic dispozițiile art. 299 și următoarele C. proc. civ.
Prin cererea de recurs, reclamantul reiterează argumentele expuse în fața primei instanțe, cu privire la nelegalitatea ordinului contestat, raportat la dispozițiile art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002, precum și la situația de fapt existentă la data emiterii acestuia.
Examinând cauza, precum și încheierea atacată, în raport cu motivele invocate de recurent, cu actele dosarului și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.
Din studiul actelor aflate la dosarul cauzei, rezultă că printre acestea nu se regăsește actul administrativ ce face obiectul excepției de nelegalitate, în speță Ordinul M.A.I. nr. 11/2387 din 11 martie 2010. De asemenea, în cuprinsul încheierii sunt enumerate actele depuse de reclamant în susținerea excepției de nelegalitate, printre nu se regăsește și ordinul a cărui nelegalitate se invocă.
Mai mult decât atât, în dosarul înaintat înaltei Curți de Curtea de Apel București, spre a fi atașat cererii de recurs dedusă judecății, copia încheierii atacate nu este completă, lipsind pag. 2, 4, 6 și 8, astfel încât nu se poate constata existența vreunor referiri la o eventuală punere la dispoziția instanței a actului administrativ în discuție, în vederea studierii acestuia de către instanță.
Or, în lipsa încheierii în formă completă a Curții de Apel București și chiar a actului administrativ ce face obiectul excepției de nelegalitate, nu este posibilă o analiză a legalității prevederilor acestuia, cum, de altfel, nu este posibilă nici exercitarea controlului judiciar al soluției pronunțate de instanța de fond, motiv pentru care urmează să fie admis recursul, casată încheierea atacată și, în temeiul art. 313 și 315 alin. (1) C. proc. civ., trimisă cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.
Rejudecarea excepției de nelegalitate, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, s-a realizat în prezența actului supus controlului de legalitate pe calea prevăzută de art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2655/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2651/2012. Contencios → |
|---|
