ICCJ. Decizia nr. 2603/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2603/2012
Dosar nr. 50890/3/2010
Şedinţa publică de la 25 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanţii B.M., B.V.T., B.F.D., C.D., C.M., C. (A.) E., D. (fostă T.) L., F.C., G. (fostă V.) G., I.I., M.L., M. (fostă C.) D., M. (fostă C.) A., M.L.S., P. (fostă H.) L.A., P. (fostă S.) M., P.V.M., S.C. (fostă D.) F.C., V.D., V. (fostă G.) S. şi Z. (fostă Za.) R.E., în contradictoriu cu pârâţii Universitatea S.H. şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi intervenienta C. (fostă F.) A., în contradictoriu cu pârâţii Universitatea S.H. şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării Tineretului şi Sportului, au solicitat obligarea pârâtei Universitatea S.H. la eliberarea diplomei de licenţă şi a suplimentului de diplomă.
Cererea introductivă a fost precizată, în sensul că reclamanţii solicită obligarea Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licenţă pentru reclamanţi şi intervenientă.
Pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia calităţii procesuale pasive a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, motivat de faptul că acest pârât nu are atribuţii privind eliberarea diplomelor pentru absolvenţii învăţământului superior.
Pârâta Universitatea S.H. a depus întâmpinare şi cerere de chemare în garanţie, solicitând respingerea acţiunii având ca obiect obligarea sa la eliberarea diplomei de licenţă şi a suplimentului de diplomă şi obligarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului la aprobarea tipăririi formularelor tipizate constând în diplomă de licenţă şi suplimentul la diplomă pentru reclamanţi, sub sancţiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 începând cu a 10 a zi de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a depus întâmpinare la cererea de intervenţie, prin care a reiterat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a invocat excepţia inadmisibilităţii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile în ceea ce îi priveşte pe intervenienţi.
Chemata în garanţie a depus întâmpinare la chemarea în garanţie la data de 26 ianuarie 2012, ulterior pronunţării soluţiei, motiv pentru care Curtea nu a analizat conţinutul acestei întâmpinări.
Prin sentinţa civilă nr. 372 din 23 ianuarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a dispus următoarele:
- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului;
- a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de intervenţie, pentru lipsa procedurii prealabile faţă de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului;
- a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie în raport cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului;
- a admis cererea principală, formulată de reclamanţii B.M., B.V.T., B.F.D., C.D., C.M., C. (A.) E., D. (fostă T.) L., F.C., G. (fostă V.) G., I.I., M.L., M. (fostă C.) D., M. (fostă C.) A., M.L.S., P. (fostă H.) L.A., P. (fostă S.) M., P.V.M., S.C. (fostă D.) F.C., V.D., V. (fostă G.) S. şi Z. (fostă Za.) R.E. în contradictoriu cu pârâţii Universitatea S.H. şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului;
- a obligat Universitatea S.H. să emită diplome de studii reclamanţilor, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii;
- a obligat Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului să aprobe tipizarea diplomelor de licenţă pentru reclamanţi în termen de 30 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii;
- a admis cererea de intervenţie formulată de C. (fostă F.) A., în contradictoriu cu Universitatea S.H. şi a obligat această pârâtă să emită diplomă de studii intervenientului, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii;
- a respins ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanţie.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, aceasta a fost respinsă, având în vedere că solicitarea de eliberare diplomă s-a formulat în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H., iar nu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (conform cererii introductive şi cererii modificatoare). Astfel, prin cererea modificatoare s-a solicitat obligarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licenţă pentru reclamanţi şi intervenientă, pentru care această pârâtă are calitate procesuală pasivă întrucât, din înscrisurile depuse de pârâta Universitatea S.H., anexate cererii de chemare în garanţie, rezultă că în precedent, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a avizat achiziţionarea de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenţilor Universităţii pârâte.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii cererii de intervenţie, pentru lipsa procedurii prealabile faţă de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, aceasta a fost admisă, reţinând că intervenienta nu a depus nici un înscris la dosarul cauzei din care să rezulte îndeplinirea procedurii prealabile faţă de acest pârât conform art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi în consecinţă, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de intervenţie în raport cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Pe fondul primului capăt de cerere, Curtea de Apel a constatat că reclamanţii au susţinut toate examenele în conformitate cu legislaţia în vigoare a învăţământului şi planul de învăţământ, conform actelor depuse la dosarul cauzei şi că nu există nici un act normativ sau hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă prin care să se fi anulat aceste examene susţinute, astfel că în baza art. 1 şi 18 din Legea nr. 554/2004, a admis acest capăt de cerere, a admis cererea reclamanţilor şi cererea de intervenţie principală şi a obligat pe pârâta Universitatea S.H. să elibereze reclamanţilor şi intervenientului diplomele de studii (de licenţă) şi suplimentele de diplomă, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri judecătoreşti.
În privinţa cererii de chemare în garanţie, instanţa de fond a reţinut că prin adresele sale din 25 august 2009, înregistrată la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului sub nr. de intrare CC din 2 septembrie 2009, din 08 octombrie 2009, înregistrată la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului sub nr. de intrare DD din 9 octombrie 2009 şi din 26 octombrie 2009, înregistrată la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului sub nr. de intrare GG din 27 octombrie 2009, pârâta a solicitat chematei în garanţie să îi fie dată aprobarea pentru a putea tipări formularele tipizate la R., dar niciuna din aceste adrese nu a fost urmată de un răspuns pozitiv, astfel că pârâta este pusă în imposibilitatea practică de a obţine tipărirea formularelor tipizate constând în actele de studiu solicitate de reclamanţi, din vina chematei în garanţie.
Din aceste motive, în baza art. 60-63 C. proc. civ., art. 1 şi 18 din Legea nr. 554/2004, Curtea a obligat pe pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licenţă pentru reclamanţi în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii şi văzând că cererea reclamanţilor de obligare a pârâtului Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului la aprobarea tipizatelor formularelor de diplomă este comună în privinţa obiectului cu cererea de chemare în garanţie formulată de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, a respins această cerere ca rămasă fără obiect, întrucat s-a dispus deja obligarea Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului să aprobe tipizarea diplomelor de licenţă pentru reclamanţi în termen de 30 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ., se arată că Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a formulat întâmpinare împotriva cererii principale, întâmpinare la cererea de intervenţie şi întâmpinare la cererea precizatoare a reclamanţilor şi la cererea de chemare în garanţie a Universităţii, că instanţa de fond nu a luat în considerare apărările recurentului-pârât expuse în întâmpinarea la cererea precizatoare a reclamanţilor şi la cererea de chemare în garanţie a Universităţii S.H., motivând că întâmpinarea a sosit după ce instanţa se pronunţase, deşi din actele dosarului rezultă contrariul, că instanţa de fond a admis acţiunea reclamanţilor fără să analizeze cadrul legal aplicabil, fără să analizeze apărările pe fondul cauzei formulate de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, motivând hotărârea luată extrem de sumar.
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului solicită admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii în totalitate a acţiunii formulate de reclamanţi şi în subsidiar, admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea spre rejudecare la instanţa de fond.
Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele în continuare arătate:
Instanţa de contencios judiciar apreciază că în cauză prezintă relevanţă prevederile art. 159 alin. (1) pct. 2, precum şi cele ale art. 1591 alin. (4) C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 202/2010.
Astfel, conform art. 159 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad.
Potrivit art. 1591 alin. (4) C. proc. civ., la prima zi de înfăţişare, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate.
Înalta Curte constată că cele două texte legale anterior citate nu au fost respectate de către judecătorul fondului cauzei.
Mai precis, învestită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Bucureşti nu a dat eficienţă dispoziţiilor art. 1591 alin. (4) C. proc. civ., întrucât nu a verificat dacă este competentă material să judece pricina. Astfel, în cuprinsul încheierilor de şedinţă de la termenele de judecată din data de 24 octombrie 2011, 21 noiembrie 2011, respectiv 16 ianuarie 2012, nu se regăsesc temeiurile de drept pentru care instanţa a apreciat că este competentă material.
Totodată, Înalta Curte apreciază că, în situaţia dată, nu pot fi incidente prevederile art. 158 alin. (3) C. proc. civ., care menţionează faptul că dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent.
Pe acest aspect, Înalta Curte are în vedere, pe de o parte, textele legale mai sus indicate care nu au fost respectate de către prima instanţă, iar pe de altă parte, prevederile Titlului IV din C. proc. civ., care reglementează conflictul de competenţă între instanţe.
Pentru că nu a fost stabilită potrivit legii competenţa instanţei, respectiv cu respectarea prevederilor art. 1591 alin. (4) C. proc. civ., modificat, Înalta Curte poate invoca, din oficiu, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
În privinţa acestui motiv de recurs se constată că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea normelor de competenţă.
Obiectul litigiului în faţa instanţei de fond l-a constituit, în principal, obligarea unei universităţi la eliberarea unor diplome de licenţă, dar a fost chemat în judecată şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Pârâta Universitatea S.H. poate fi încadrată în noţiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) Tteza I din Legea nr. 554/2004, modificată, care include în această definiţie orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.
Or, în speţa de faţă, prin Legea nr. 443/2002, a fost înfiinţată Universitatea S.H. din Bucureşti, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
Pe de altă parte, potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi are rol de sinteză şi coordonare în aplicarea strategiei şi Programului de guvernare în domeniul educaţiei, învăţământului, cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice, tineretului şi sportului.
Faptul că instituţiile de învăţământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condiţiile stabilite prin Legea nr. 84/1995, ce era în vigoare la data finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamantă, nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului naţional de învăţământ. Această reglementare prevedea că, la nivel naţional, autonomia universitară se manifestă prin relaţie directă a rectorului instituţiei de învăţământ superior cu Ministerul Educaţiei, care, printre altele, avea competenţa de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului şi de a-l suspenda din funcţie.
Aceste prerogative legale revin unui organ central al administraţiei publice, astfel că unitatea de învăţământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educaţiei.
În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituţie, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autorităţile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.
În cauza de faţă, Universitatea S.H. nu poate fi o autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le poate emite sunt consecinţa unei delegări de competenţe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem naţional de învăţământ.
În mod evident, Universitatea S.H. din Bucureşti este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial.
În alţi termeni, Universitatea S.H. nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale. De altfel, niciun act normativ nu conţine o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu.
Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorităţi publice locale.
În prezentul litigiu sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care menţionează următoarele: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale Curţilor de Apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Prin urmare, specificul litigiilor care se desfăşoară între persoanele fizice sau juridice şi administraţia publică determină, în mod necesar, existenţa unor reguli imperative în privinţa competenţei instanţelor de contencios administrativ.
Pentru stabilirea competenţei materiale, art. aflat în discuţie instituie două criterii: cel al rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice, respectiv criteriul valoric.
În cauza de faţă este aplicabil primul criteriu enunţat anterior. În plus, trebuie subliniat faptul că tribunalul este competent să soluţioneze acest litigiu de contencios administrativ, faţă de împrejurarea că Universitatea S.H. din Bucureşti este o autoritate publică locală. De asemenea, mai trebuie să fie relevat art. 2 pct. 1 lit. d) din C. proc. civ.
În altă ordine de idei, potrivit prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului; dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale.
În speţa de faţă, reclamanţii au optat pentru instanţa de la domiciliul lor ales, care este şi instanţa de la sediul pârâţilor, astfel că nu se mai poate pune în discuţie competenţa teritorială a instanţei în soluţionarea cauzei.
De asemenea, trebuie precizat că dispoziţiile art. 17 C. proc. civ. prevăd că cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.
Or, în litigiul de faţă, este evident faptul că cererea de chemare în garanţie este o cerere incidentală, care va fi soluţionată de către instanţa competentă să soluţioneze cererea principală.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312 alin. (6) şi art. 304 pct. 3 din C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului împotriva sentinţei civile nr. 372 din 23 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2594/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2604/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
