ICCJ. Decizia nr. 2612/2012. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2612/2012

Dosar nr. 179/59/2011

Şedinţa publică de la 25 mai 2012

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată reclamantul Teatrul pentru Copii şi Tineret M. Timişoara a chemat în judecată pe pârâta Curtea de Conturi a României, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea încheierii din 14 ianuarie 2011 a Curţii de Conturi cu privire la contestaţia formulată de Teatrul pentru Copii şi Tineret M. Timişoara împotriva pct. 4 din decizia nr. 55 din 06 septembrie 2010 emisă de Camera de Conturi a judeţului Timiş; să se constate că drepturile şi sporurile speciale acordate în baza contractului de muncă încheiat la nivel de instituţie şi înregistrat la Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială a Judeţului Timiş sub nr. 534 din 30 noiembrie 2007 au fost acordate salariaţilor în condiţiile legii; să se dispună suspendarea executării pct. 4 din decizia nr. 55 din 06 septembrie 2010 a Camerei de Conturi a judeţului Timiş până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a prezentei cauze.

Prin sentinţa civilă nr. 272 din 16 iunie 2011 Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul Teatrul pentru Copii şi Tineret M. Timişoara, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, având ca obiect anularea încheierii din 14 ianuarie 2011, emisă de pârâtă în soluţionarea contestaţiei administrative a reclamantei împotriva deciziei nr. 55 din 06 septembrie 2010 emisă de Camera de Conturi a Judeţului Timiş şi a respins cererea de suspendare a executării pct. 4 din decizia nr. 55 din 06 septembrie 2010 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, referitor la cererea de suspendare a executării actelor administrative atacate, faptul că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, precum şi faptul că actele administrative se bucură de prezumţia de legalitate, care nu a fost înlăturată în speţă de către reclamantă, astfel că se impune respingerea cererii de suspendare a executării formulată în cauză de către reclamantă, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, până la soluţionarea definită şi irevocabilă a cauzei.

Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut legalitatea constatărilor din actele administrative a căror anulare s-a solicitat în cauză, motiv pentru care a respins acţiunea reclamantei în întregime, ca nefondată şi a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul Teatrul pentru Copii şi Tineret M. Timişoara, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Cererea formulată de reclamantul Teatrul pentru Copii şi Tineret M. Timişoara are ca obiect decizia nr. 55 din 6 septembrie 2010, emisă de Camera de Conturi a Judeţului Timiş în examinarea abaterilor de la legalitate şi regularitate consemnate în procesul verbal de constatare încheiat în urma auditului financiar al contului de execuţie pe anul 2009, precum şi încheierea din 14 ianuarie 2011, emisă de Curtea de Conturi a României, prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva deciziei nr. 55 din 6 septembrie 2010.

În drept, decizia nr. 55 din 6 septembrie 2010 şi încheierea din 14 ianuarie 2011 s-au întemeiat pe prevederile Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi şi ale Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi.

Actele normative susmenţionate, şi care reprezintă temeiul juridic al actelor administrative deduse judecăţii, nu cuprind norme derogatorii de la regulile de drept comun din Legea nr. 554/2004 cu privire la competenţa materială de soluţionare a litigiilor de contencios administrativ.

Deşi art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu prevede expres, pentru soluţionarea cererii de suspendare a executării formulate în faza derulării procedurii prealabile administrative, aplicarea normelor de competenţă statuate pentru acţiunea în anularea actului administrativ, logica internă a textului impune ca măsurile provizorii să fie soluţionate de instanţa competentă să se pronunţe asupra fondului dreptului.

Astfel, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale Curţilor de Apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., făcând o dublă distincţie pentru stabilirea competenţei instanţelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene (litigii ce sunt date în competenţa tribunalelor administrativ-fiscale) şi acte administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale Curţilor de Apel).

În raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, litigiul privind un act administrativ emis de o autoritate publică locală se soluţionează în fond de către tribunal.

În acelaşi sens, în şedinţa Plenului secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 20 februarie 2012 s-a hotărât că aparţine tribunalului competenţa de soluţionare a litigiilor având ca obiect acţiuni prin care se solicită: (1) anularea încheierii emise de Curtea de Conturi a României în soluţionarea contestaţiei administrative formulate împotriva măsurilor prevăzute prin decizia emisă de Camera de Conturi Judeţeană; (2) anularea deciziei emisă de Camera de Conturi Judeţeană; (3) anularea procesului-verbal de constatare încheiat de Camera de Conturi Judeţeană.

Astfel, în raport cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare şi având în vedere actele ce formează obiectul litigiului, s-a apreciat că actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ, este decizia emisă de Camera de Conturi Judeţeană, care este o autoritate publică de nivel local.

S-a mai reţinut că şi atunci când, prin încheierea pe care o pronunţă, structura centrală a Curţii de Conturi a României respinge sau admite în parte contestaţia formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi Judeţeană, actul administrativ care produce efecte juridice şi care este supus obligaţiei de executare este tot decizia emisă de Camera de Conturi Judeţeană, care este o autoritate publică de nivel local.

Trebuie precizat că soluţiile de principiu adoptate la nivelul secţiei reprezintă un mecanism menit să preîntâmpine pronunţarea unor soluţii neunitare, mai ales că rolul Înaltei Curţi este acela de unificare a practicii judiciare, iar soluţiile acesteia nu pot constitui sursă de insecuritate a raporturilor juridice.

În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312 alin. (6) şi art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Teatrul pentru Copii şi Tineret M. Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 272 din 16 iunie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2012.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2612/2012. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs