ICCJ. Decizia nr. 2637/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2637/2012
Dosar nr. 2227/2/2010
Şedinţa publică din 29 mai 2012
Prin Sentinţa nr. 3581 din 19 mai 2011, rejudecând cauza după casare, ca urmare a pronunţării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a Deciziei nr. 194/2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. MARFĂ" S.A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin care solicita anularea Deciziei nr. 14589 din 25 iunie 2008 privind soluţionarea contestaţiei nr. J1.4/1336/2008 formulată de S.N.T.F.M. „C.F.R. Marfă” S.A., anularea Dispoziţiei nr. 13719 din 16 mai 2008 privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, urmare a procesului-verbal nr. 131718 din 16 mai 2008, precum şi suspendarea executării actelor administrative contestate până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin Dispoziţia nr. 13719 din 16 mai 2008 privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală emisă de ANAF - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili s-a dispus înregistrarea în evidenţa contabilă a reclamantei SNTFM „CFR Marfă” S.A. a sumei de 14.267.358 RON reprezentând majorări de întârziere neachitate aferente TVA de plată restantă către bugetul de stat la data de 19 octombrie 2000, conform prevederilor O.U.G. nr. 163/2000 pentru diminuarea arieratelor la bugetul de stat.
La baza emiterii acestei dispoziţii au stat Raportul de inspecţie fiscală nr. 13341 din 25 aprilie 2008 şi Procesul - verbal nr. 13718 din 16 mai 2008, întocmite urmare a controlului tematic efectuat la SNTFM „CFR Marfă” S.A. privind modul de îndeplinire a dispoziţiilor stabilite prin Procesul - verbal nr. 303848 din 30 noiembrie 2001.
Prin Procesul - verbal nr. 303848 din 30 noiembrie 2001 organele de control din cadrul Ministerului Finanţelor Publice au stabilit în sarcina reclamantei majorări de întârziere în sumă de 142.673.577.849 ROL din care: 140.326.592.992 ROL majorări pentru plata cu întârziere a TVA calculată până la data de 19 octombrie 2000 şi 2.346.984.857 ROL majorări de întârziere calculate pentru amânarea la plată a TVA.
Pentru a beneficia de scutirea la plată a majorărilor de întârziere în sumă de 142.673.577.849 ROL, potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 163/2000, reclamanta avea obligaţia achitării diferenţei suplimentare de TVA în termen de 15 zile de la data încheierii sau comunicării documentelor de verificare şi constatare, în conformitate cu art. 11 din O.U.G. nr. 163/2000.
Procesul - verbal nr. 303848 din 30 noiembrie 2001 a fost înregistrat la SNTFM „CFR Marfă” S.A. sub nr. 5220 din 30 noiembrie 2001, iar în urma verificării modului de aducere la îndeplinire a obligaţiilor cuprinse în acesta s-a stabilit, prin Procesul - verbal nr. 13718 din 16 mai 2008, că societatea nu beneficiază de facilitatea prevăzută de O.U.G. nr. 163/2000 şi că majorările de întârziere în sumă de 142.673.577.849 ROL (14.267.358 RON) rămân în sarcina acesteia.
Împotriva Procesului - verbal nr. 13718 din 16 mai 2008 şi a Dispoziţiei nr. 13719 din 16 mai 2008 reclamanta a formulat contestaţie, care a fost respinsă ca neîntemeiată şi nesusţinută prin Decizia nr. 14589 din 25 iunie 2008 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.
Primul motiv de nelegalitate invocat de reclamantă vizează soluţionarea contestaţiei de către un organ necompetent, în opinia reclamantei, competenţa de soluţionare a contestaţiei revenind Direcţiei Generale de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în raport de dispoziţiile art. 209 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 18 din O.U.G. nr. 19/2000.
Potrivit art. 209 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003 (forma în vigoare la data emiterii Deciziei nr. 14589 din 25 iunie 2008), contestaţiile formulate împotriva deciziilor de impunere, a actelor administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, precum şi a deciziilor pentru regularizarea situaţiei, având ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora, al căror cuantum este de 1.000.000 lei sau mai mare se soluţionează de Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală; alin. (2) stabileşte competenţa organelor fiscale emitente în soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva altor acte administrative fiscale.
Aceste din urmă dispoziţii legale sunt incidente în cauză, întrucât Dispoziţia de măsuri nr. 13719 din 16 mai 2008 nu este un act asimilat deciziei de impunere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 88 din O.G. nr. 92/2003, care au următorul conţinut:
„Sunt asimilate deciziilor de impunere şi următoarele acte administrative fiscale:
a) deciziile privind rambursări de taxă pe valoarea adăugată şi deciziile privind restituiri de impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri ale bugetului general consolidat;
b) deciziile referitoare la bazele de impunere;
c) deciziile referitoare la obligaţiile de plată accesorii;
d) procesele-verbale prevăzute la art. 142 alin. (6) şi art. 168 alin. (2);
e) deciziile privind nemodificarea bazei de impunere”.
Prin urmare, nefiind o contestaţie formulată împotriva unei decizii de impunere sau a unui act administrativ fiscal asimilat deciziei de impunere, în mod legal, contestaţia formulată de reclamantă a fost soluţionată de organul emitent al Dispoziţiei nr. 13719 din 16 mai 2008, respectiv Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, şi nu Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Al doilea motiv de nelegalitate invocat de reclamantă vizează fondul contestaţiei şi are în vedere următoarele sume: 1.619.151.986 ROL reprezentând TVA aferentă veniturilor persoanelor nerezidente, 5.214.087.357 ROL reprezentând diferenţă suplimentară de TVA şi 459.561.857 ROL reprezentând majorări de întârziere.
În ceea ce priveşte suma de 1.619.151.986 ROL, susţinerile reclamantei sunt neîntemeiate, având în vedere următoarele aspecte:
Existenţa obligaţiei de plată a reclamantei cu privire la această sumă este evidenţiată în Procesul - verbal nr. 303848 din 30 noiembrie 2001 (pag. 48) şi reprezintă „obligaţia de plată TVA import servicii conform H.G. nr. 401/2001”. Legalitatea acestui proces - verbal nu face obiectul prezentei cauze.
Reclamanta a procedat la înregistrarea acestei sume în contabilitate în perioada controlului, prin nota contabilă 45 din august 2001 însă, ulterior încheierii şi comunicării Procesului - verbal nr. 303848 din 30 noiembrie 2001, a anulat înregistrarea prin nota contabilă 49 din noiembrie 2001.
În aceste condiţii, în mod legal s-a reţinut, prin Procesul - verbal nr. 13718 din 16 mai 2008, încălcarea de către reclamantă a prevederilor art. 105 alin. (9) din O.G. nr. 92/2003 potrivit cărora, contribuabilul are obligaţia să îndeplinească măsurile prevăzute în actul întocmit cu ocazia inspecţiei fiscale, în termenele şi condiţiile stabilite de organele de inspecţie fiscală.
Pentru a beneficia de scutirea la plată a majorărilor de întârziere în sumă de 142.673.577.849 ROL, reclamanta avea obligaţia achitării sumei de 1.619.151.986 ROL în termenul prevăzut de art. 11 din O.U.G. nr. 163/2000, respectiv 15 zile de la data încheierii sau comunicării documentelor de verificare sau constatare, obligaţie pe care nu şi-a îndeplinit-o.
Faptul că suma de 1.619.151.986 ROL nu figurează înscrisă şi în Capitolul IX „Recapitularea obligaţiilor de plată” din Procesul - verbal nr. 303848 din 30 noiembrie 2001, ca diferenţă de plată, nu înseamnă că obligaţia de plată nu există şi că reclamantei nu i-ar fi revenit obligaţia de executare în termen de 15 zile de la data comunicării procesului - verbal, pentru a beneficia de facilităţile prevăzute de O.U.G. nr. 163/2000.
Referitor la suma de 459.561.857 ROL reprezentând majorări de întârziere, susţinerile reclamantei sunt, de asemenea, neîntemeiate, întrucât obligaţia de plată s-a stabilit prin Procesul - verbal nr. 303848 din 30 noiembrie 2001 (pag. 49), iar reclamanta nu a procedat la îndeplinirea ei în termen de 15 zile de la comunicarea procesului - verbal, pentru a beneficia de facilităţile prevăzute de O.U.G. nr. 163/2000.
Executarea obligaţiei de plată a sumei de 459.561.857 ROL a avut loc la data de 23 ianuarie 2007, conform O.P. nr. 1070220011 din 23 ianuarie 2007, împrejurare reţinută în Decizia nr. 14589 din 25 iunie 2008 şi necontestată de reclamantă, astfel că în mod corect organele fiscale au interpretat şi aplicat dispoziţiile art. 11 din O.U.G. nr. 163/2000.
În privinţa sumei de 5.214.087.357 ROL reprezentând diferenţă suplimentară de TVA, în Procesul - verbal nr. 303848 din 30 noiembrie 2001 s-a reţinut executarea obligaţiei de plată, cu O.P. 1209 din 25 iulie 2001 şi, parţial, prin compensare cu TVA de rambursat (pag. 73).
Deşi afirmaţiile reclamantei privitoare la executarea în termen legal a obligaţiei de plată a acestei sume sunt întemeiate, ele nu sunt de natură să determine anularea actelor administrative - fiscale contestate întrucât, pentru a beneficia de facilitatea prevăzută de O.U.G. nr. 163/2000, constând în scutirea de la plată a majorărilor de întârziere de 142.673.577.849 ROL, reclamanta avea obligaţia executării în termenul de 15 zile de la comunicarea Procesului - verbal nr. 303848 din 30 noiembrie 2001 a tuturor obligaţiilor reţinute în sarcina sa prin acest proces - verbal şi nu numai a obligaţiei de plată a sumei 5.214.087.357 ROL.
În plus, expertiza contabilă efectuată în cauză de expertul B.F. nu a evidenţiat executarea de către reclamantă a obligaţiei de plată în termenul legal, pentru sumele de 1.619.151.986 ROL şi 459.561.857 ROL, aspect esenţial în acordarea facilităţilor prevăzute de O.U.G. nr. 163/2000.
Împotriva acestei soluţii, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamanta.
Motivele de recurs invocate se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. invocându-se interpretarea greşită a actului dedus judecăţii respectiv a legalităţii Deciziei nr. 14589 din 25 iunie 2008 în ceea ce priveşte necompetenţa de soluţionare a contestaţiei formulate recurentă.
Se arată că instanţa de fond a apreciat greşit că dispoziţia de măsuri nu este un act asimilat deciziei de impunere.
Aceasta deoarece dispoziţia de măsuri contestată prin care s-a impus evidenţierea în contabilitate a sumei de 14.267.358 lei a echivalat cu obligaţia de plată a acestei sume, sumă care a fost compensată cu alte sume plătite în plus de recurentă.
Se arată că prin stabilirea unei obligaţii de plată actul administrativ contestat „decizia de măsuri” este în fapt un act asimilabil deciziei de impunere, competenţa de soluţionare a contestaţiei revenind Direcţiei Generale de Soluţionare a Contestaţiilor se arată că în cauză nu au fost ignorate dispoziţiile art. 209 pct. 1 lit. b) din O.G. nr. 92/2003.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. critică sentinţa atacată pe motivul aplicării greşite a legii.
Se arată că instanţa de fond a reţinut în mod greşit caracterul şi natura sumelor de 1.619.151.986 lei ROL şi 456.561.857 lei ROL făcând o confuzie cu privire la caracterul acestor sume cât şi cu privire la momentul achitării lor. Se arată că instanţa a înlăturat concluziile raportului de expertiză şi acte depuse de recurentă şi şi-a însuşit concluziile actelor administrative fără să se analizeze natura sumei, obligativitatea de plată, obligaţia de acordare a achitării şi modalitatea de achitare a acestor sume.
Se arată că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile O.U.G. nr. 163/2000 iar sumele reţinute ca fiind obligaţii de plată nu era condiţionată de acordarea facilităţilor prevăzute de O.U.G. nr. 163/2000.
Se invocă Deciziile nr. 194/2004 şi nr. 351/2006 emise de Curtea Constituţională invocându-se dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. şi solicitându-se a se verifica cauza sub toate aspectele.
Se solicită admiterea şi modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.
La dosar intimata-pârâtă a depus concluzii scrise în care se solicită respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente, ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. privind necompetenţa de soluţionare a contestaţiei în ceea ce priveşte Decizia nr. 14589 din 25 iunie 2008 nu poate fi reţinut.
Instanţa de fond a aplicat şi interpretat corect dispoziţiile art. 205 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 în sensul că Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili era competentă să soluţioneze contestaţia, în calitate de organ fiscal emitent.
Potrivit art. 205 alin. (1) C. proc. fisc., Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor ar fi fost competentă să soluţioneze contestaţia dacă aceasta ar fi privit o deciziei de impunere sau un act asimilat acestuia, ceea ce nu este cazul în speţă.
Dispoziţia de măsuri contestată nu este un act asimilat deciziei de impunere astfel cum prevăd art. 88 C. proc. fisc. şi în consecinţă competenţa de soluţionare revine organului emitent şi nu Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. privind greşita aplicare a legii nu poate fi reţinut, în mod corect şi legal fiind considerate aplicabile dispoziţiile O.U.G. nr. 163/2000 pentru diminuarea arieratelor la bugetul de stat.
Astfel, prin Dispoziţia de măsuri nr. 13719 din 16 mai 2008, întocmită de către DGAMC, în urma controlului efectuat la recurenta-reclamantă, s-a dispus măsura înregistrării în evidenţa contabilă a sumei de 14.267.358 lei (RON) reprezentând majorări neachitate aferente TVA de plată restante către bugetul de stat la data de 19 octombrie 2000, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 163/2000.
Suma menţionată mai sus a fost stabilită prin Procesul-verbal nr. 303848 din 30 noiembrie 2001 şi reprezintă majorări pentru plata cu întârziere a TVA, majorări ce au fost calculate prin acest proces verbal până la data de 19 octombrie 2000.
Prin urmare, dispoziţia de măsuri nr. 13719 din 16 mai 2008 nu este un act administrativ prin care s-au stabilit sume de plata în sarcina recurentei-reclamante, ci prin aceasta s-a pus în vedere societăţii să evidenţieze în contabilitatea proprie sumele stabilite prin procesul-verbal nr. 303848 din 30 noiembrie 2001.
Pe cale de consecinţă, din analiza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, rezultă faptul că organele de control nu au reverificat o perioadă ce făcuse obiectul unui control, ci au verificat modul în care, ulterior acelui control, recurenta-reclamantă a înţeles să ducă la îndeplinire dispoziţiile din procesul verbal prin care s-a finalizat respectivul control.
Altfel spus organele de control au constatat omisiunea recurentei-reclamante de a aduce la îndeplinire dispoziţiile din Procesul-verbal nr. 303848 din 30 noiembrie 2001.
În ceea ce priveşte suma de 1.619.151.986 ROL reprezentând TVA aferentă veniturilor persoanelor nerezidente, în mod corect, a reţinut prima instanţă de fond, faptul că procesul verbal nr. 303848 din 30 noiembrie 2001 nu reia această sumă la recapitulaţia obligaţiilor de plată; acesta nu presupune că suma respectivă nu a făcut obiectul controlului finalizat în anul 2001.
Neconsemnarea acestei sume în capitolul final al procesului verbal este datorată faptului că, pe parcursul controlului, recurenta-reclamantă a înregistrat această sumă ca obligaţie de plată în contabilitate, menţionarea sumei în finalul procesului verbal nemaifiind necesară. Ulterior controlului, aceasta a anulat această înregistrare din contabilitate fără a exista dovada plăţii sumei respective.
De asemenea, în capitolul "măsuri şi sancţiuni" se arată că pe parcursul controlului s-au luat măsuri operative menite să înlăture deficienţele constatate şi în plus, se dispune înregistrarea în contabilitatea recurentei-reclamante a sumelor menţionate în capitolul intitulat "recapitulaţia obligaţiilor de plată".
Astfel, măsurile dispuse ca urmare a controlului finalizat în anul 2001 nu se reduc la înregistrarea în contabilitate a sumelor menţionate în capitolul intitulat "recapitulaţia obligaţiilor de plată" ci trebuie avute în vedere măsurile operative dispuse în timpul controlului (între care şi înregistrarea în contabilitate a datoriei de 1.619.151.986 ROL reprezentând TVA aferentă veniturilor persoanelor nerezidente).
În ceea ce priveşte suma de 459.561.857 lei, reprezentând majorări de întârziere calculate potrivit procesului verbal SM 1/09 din 3 mai 2001, în mod corect a reţinut instanţa de fond faptul că, prin procesul-verbal nr. 303848 din 30 noiembrie 2001 la fila 49, exista această obligaţie de plată.
Nepreluarea ei în capitolul privind "recapitulaţia obligaţiilor de plată" este determinată de faptul că exista deja un act de control prin care datoria respectivă a fost reţinută, organele de control rezumându-se astfel, în cuprinsul procesului verbal din 30 noiembrie 2001, să constate existenţa acestei datorii, de a cărei achitare în termen depindea acordarea facilităţilor prevăzute de prevederile art. 15 din O.U.G. nr. 163/2000.
În ceea ce priveşte suma de 5.214.087.257 lei (ROL), reprezentând diferenţa suplimentară de TVA, aceasta a fost menţionată în procesul-verbal nr. 303848 din 30 noiembrie 2001 dar s-a reţinut, totodată, că aceasta a fost achitată cu OP 1209 din 25 iulie 2009 şi, parţial, prin compensare cu TVA de rambursat.
Chiar dacă această sumă a fost achitată, recurenta-reclamanta nu a respectat prevederile art. 4 din O.U.G. nr. 163/2000, achitând TVA cu întârziere (nerespectând termenul de 15 zile de la data încheierii actului de control).
În mod corect instanţa de fond a înlăturat concluziile raportului de expertiză, concluziile care erau în contradicţie cu situaţia de fapt în sensul plăţii în termenele legale a sumelor reţinute ca debit, plata în termen, fiind o condiţie pentru acordarea facilităţilor prevăzute de O.U.G. nr. 163/2000.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "CFR MARFĂ" S.A. împotriva Sentinţei nr. 3581 din 19 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2627/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2647/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
