ICCJ. Decizia nr. 2719/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2719/2012
Dosar nr. 419/36/2011
Şedinţa publică de la 31 mai 2012
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa la data de 13 aprilie 2011, reclamantul T.D. a chemat în judecată pârâta C.C.S.D., solicitând instanţei ca prin hotărâre să se dispună obligarea pârâtei la emiterea Deciziei reprezentând titlu de despăgubire, în conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, pentru imobilul situat în Constanţa, str. E. şi obligarea pârâtei la daune cominatorii în cuantum de 100 RON/zi de întârziere, până la emiterea deciziei, începând cu data depunerii prezentei acţiuni.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin notificarea nr. N1. din 14 august 2001, a solicitat Primăriei Municipiului Constanţa restituirea loc pe loc a suprafeţei de 125 mp situată în Constanţa, str. E., precum şi restituirea în natură a construcţiei în suprafaţă de 55,15 mp situată la aceeaşi adresă.
Prin dispoziţia nr. D1. emisă de Primăria Municipiului Constanţa, ce a fost ulterior modificată şi completată prin dispoziţia nr. D2. emisă la solicitarea pârâtei, s-a dispus restituirea în natură în favoarea reclamantului, a suprafeţei de teren de 125 mp amplasată în Constanţa, str. E. iar pentru construcţia demolată s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile titlului VII din Legea nr. 247/2005, actul respectiv, împreună cu dosarul aferent fiind înregistrat la autoritatea pârâtă la data de 3.06.2009 sub nr. 11609.
Reclamantul a susţinut că de la data înregistrării dosarului de despăgubire şi până la data sesizării instanţei cu prezenta acţiune, pârâta nu a întreprins nici un demers, trecând astfel aproximativ 10 ani de la data depunerii cererii întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, notificarea nr. N1. din 14 august 2001, fără ca în această perioadă autorităţile abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii.
În opinia reclamantului, faptul că, deşi au fost adoptate mai multe acte normative pentru accelerarea procedurilor de restituire a proprietăţilor preluate în mod abuziv şi de acordarea despăgubirilor în acest sens, în speţă, Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente şi O.U.G. nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, soluţionarea dosarelor înaintate Comisiei Centrelor de Acordare a Despăgubirilor este tergiversată la nesfârşit, încălcându-se astfel în mod vădit şi nejustificat drepturile legale ale persoanelor păgubite prin preluarea abuzivă a imobilelor proprietatea acestora.
Pârâta C.C.S.D. Bucureşti, prin întâmpinarea depusă la dosar a invocat inadmisibilitatea capătului de cerere privind plata daunelor cominatorii, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, susţinând în esenţă, faptul de a nu fi fost emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire, nu poate constitui o neexecutare din partea C.C.S.D., din moment ce procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în urma cărei Comisia Centrală emite decizia conţinând titlul de despăgubire, nu este finalizată în prezentul litigiu.
Pe fondul cauzei a arătat că dosarul privind acordarea de despăgubiri în favoarea reclamantului face parte din categoria dosarelor transmise Secretariatului Comisiei Centrale după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007, urmând a se respecta ordinea de înregistrare a dosarelor. Comisia Centrală va desemna un evaluator, va transmite la evaluare în vederea efectuării raportului de evaluare şi va emite decizia privind titlul de despăgubire numai după parcurgerea procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, ţinând cont de prevederile deciziei nr. 2815/2008.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 176 din 01 iunie 2011, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul T.D., în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D.; a obligat pârâta să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire în conformitate cu art. 16 alin. (7) din Titlu VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul din Constanţa, str. E. şi a respins capătul de cerere privind plata daunelor cominatorii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că reclamantul a început procedura de recuperare a bunului ori a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001, autoritatea locală cu competenţe în materia stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferent imobilului preluat în mod abuziv pronunţând dispoziţia nr. D1. emisă de Primăria Municipiului Constanţa, ce a fost ulterior modificată şi completată prin dispoziţia nr. D2. emisă la solicitarea pârâtei, prin s-a dispus restituirea în natură în favoarea reclamantului, a suprafeţei de teren de 125 mp amplasată în Constanţa, str. E. iar pentru construcţia demolată s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Ulterior, dosarul întocmit în vederea acordării despăgubirilor a fost transmis către C.C.S.D. pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire potrivit dispoziţiilor titlului VII din Legea nr. 554/2004, fiind înregistrat sub nr. 11609/CC/2009, obligaţie ce nu a fost adusă la îndeplinire până la acest moment de pârâta Comisia Centrală, deşi au trecut 2 ani de la data înregistrării dosarului reclamanţilor.
Ca urmare, apreciază judecătorul fondului, durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului echitabil, ceea ce a determinat aplicarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în sensul că autoritatea pârâtă a fost obligată să emită dispoziţia pentru stabilirea despăgubirilor privitoare la imobilul ce a aparţinut reclamantului
Concluzionând, apreciază instanţa de fond că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare trebuie să se desfăşoare în termen rezonabil, în speţa de faţă, depăşirea unui termen de 10 ani de la data formulării cererii de acordarea a măsurilor reparatorii constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din C.E.D.O. şi a art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţie.
Susţinerile pârâtei, în sensul că dosarul aferent dispoziţiei nr. 8237/2008 emisă de Primăria Municipiului Constanţa a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale şi analizat sub aspectul legalităţii respingerii cererii de restituire în natură, nu reprezintă, în opinia instanţei, un argument pertinent al nesocotirii termenului rezonabil şi aceasta pentru că potrivit legii, aceasta are ca atribuţie doar verificarea legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, aspect care, însă, nu a fost contestat, refuzându-se trimiterea dosarului către evaluator.
În ce priveşte modalitatea de selectare a dosarelor în procedura de evaluare, prima instanţă a constatat că motivul invocat de pârâtă nu poate justifica refuzul de a iniţia procedura de evaluare în termen rezonabil de la înaintarea dosarului, conform prevederilor Legii nr. 247/2005.
Împrejurarea că, prin reglementări interne, pârâta a stabilit iniţial o modalitate aleatorie de selectare a dosarelor în vederea soluţionării, iar ulterior a schimbat acest mod de lucru, nu poate fi invocată în justificarea situaţiei de fapt, deoarece pârâta nu se poate prevala de propriile reglementări pentru a justifica întârzierea în soluţionarea dosarului reclamantului, întrucât orice act cu caracter de reglementare emis în executarea unei legi nu trebuie să conducă la ineficienţa acesteia, depăşirea unui termen rezonabil în aplicarea dispoziţiilor legale echivalând cu nerespectarea legii de către pârâtă.
Capătul de cerere privind obligarea pârâtei la daune cominatorii în cuantum de 100 RON/zi de întârziere a fost respins ca inadmisibil, în considerarea dispoziţiilor art. 24 şi 28 din Legea nr. 554/2004 cu raportare la art. 3803 alin. (5) din C. proc. civ.
3. Recursul declarat de C.C.S.D.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Constanţa a declarat recurs C.C.S.D., invocând art. 299, art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta combate hotărârea fondului sub următoarele aspecte:
3.1 Au fost ignorate etapele procedurii administrative prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
La acest punct recurenta critică procedeul instanţei de fond de a o obliga direct la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, trecând peste etapele administrative prealabile, este nejudicioas şi poate duce la conjuncturi juridice „anormale”, autoritatea publică fiind pasibilă de sancţiunile prevăzute în art. 24 din Legea nr. 554/2004.
În plus, a fost obligată să parcurgă procedura în cel mult 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, deşi executarea obligaţiei depinde şi de evaluatori, aşa cum rezultă din prevederile art. 16.12 - 16.14 ale Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
3.2. Instanţa de fond a reţinut în mod greşit încălcarea termenului rezonabil de soluţionare a cauzei, fără a ţine seama de succesiunea etapelor procedurale reglementate în art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, modificat şi completat prin O.U.G. nr. 81/2007 şi de împrejurarea că dosarul intimatului-reclamant a fost analizat în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură.
4. Apărările intimaţilor
Prin întâmpinarea formulată pentru termenul din 31 mai 2012, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, însuşindu-şi considerentele prezentate de prima instanţă în sentinţa atacată, iar prin răspunsul la concluziile scrise, a arătat că intenţia recurentei de nu se supune dispoziţiilor egale este evidentă, dovadă în acest sens, fiind faptul că nici înainte de apariţia O.U.G. nr. 4/2012, aceasta nu a iniţiat nici un demers în vederea soluţionării dosarului.
Recurenta a depus note de şedinţă, susţinând că a fost adoptată O.U.G. nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005, modificat şi completat prin O.U.G. nr. 81/2007, potrivit căreia se suspendă, pe o perioasă de 6 luni emiterea titlurilor de despăgubire (...)
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă şi a apărărilor cuprinse în concluziile scrise, dar şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante.
Intimatul-reclamant T.D. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect, în esenţă, obligarea recurentei-pârâte C.C.S.D. de a derula procedura administrativă reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu finalitatea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, corelativ constatării că a fost depăşit termenul rezonabil de soluţionare a Dosarului nr. 44232/CC/2009.
Necontestat, intimatul este titularul unui drept la despăgubiri pentru imobilul expropriat situat în Constanţa, str. E.
Acest drept i-a fost recunoscut prin dispoziţia nr. nr. D2. a Primăriei Municipiului Constanţa.
După exercitarea controlului de legalitate, Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti a predat, în original, dosarul aferent notificării nr. N1. din 14 august 2001 la Secretariatul C.C.S.D., unde s-a înregistrat sub nr. 11609/CC/2009.
Până la data soluţionării recursului de faţă, 31 mai 2012, recurenta nu a emis decizia reprezentând titlu de despăgubire şi, de altfel, nu a făcut dovada parcurgerii niciuneia dintre etapele prevăzute de art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
În aceste condiţii, Înalta Curte reţine, la fel ca judecătorul fondului, că s-a depăşit termenul rezonabil de soluţionare a cererii de acordare a despăgubirilor.
Răspunzând punctual criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte reţine următoarele:
1.1. Referitor la nesoluţionarea cererii de despăgubire într-un termen rezonabil
Apărarea recurentei în sensul că dosarul de despăgubire face parte din categoria celor înregistrate la autoritate după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007 şi va fi selectat în vederea trimiterii la evaluare pe baza criteriilor stabilite prin decizia nr. 2815/2008, adică în ordinea înregistrării la C.C.S.D., nu poate fi primită.
Fără a nega dreptul autorităţii recurente de a adopta norme în vederea organizării activităţii sale, Înalta Curte nu poate face abstracţie de faptul că dosarul intimatului a debutat cu notificarea din anul 2001 şi nu a fost soluţionat nici la data de 31 mai 2012. Complexitatea etapelor procedurii administrative la care face referire recurenta nu poate constitui un argument care să justifice prelungirea sine die a momentului emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru intimat.
În plus, în prezenta cauză, prezintă relevanţă împrejurarea că, în urma verificărilor efectuate de recurentă, nu s-au constatat nici un fel de nereguli sau lipsuri în dosarul intimatului, care, dat fiind obiectul său, nu prezintă gradul de complexitate invocat în alte situaţii.
Conchizând, instanţa de recurs reţine, pe baza jurisprudenţei sale consecvente, precum şi a C.E.D.O., că autorităţile unui stat nu pot să invoce chestiuni de organizare a aplicării legii împotriva dreptului la un proces echitabil, pentru că aceasta înseamnă să-şi invoce propria culpă în privinţa încălcării drepturilor recunoscute prin Convenţie.
1.2. Referitor la obligaţia de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire
Contrar susţinerilor recurentei, obligarea sa la emiterea deciziei potrivit art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, este corectă.
Recurenta - pârâtă a invocat caracterul injust al obligării sale direct la emiterea deciziei, fără să se fi dispus, în prealabil, efectuarea raportului de evaluare, dar această critică este nefondată, pentru că etapele şi operaţiunile premergătoare sunt subsumate scopului emiterii actului administrativ prin care se finalizează procedura de stabilire a despăgubirilor, care, în întregul ei, este supusă imperativului termenului rezonabil.
Comisia Centrală este entitatea care, potrivit atribuţiilor prevăzute în lege, desemnează evaluatorul în vederea întocmirii raportului de evaluare, pe baza căruia urmează să procedeze apoi la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.C.S.D. împotriva sentinţei nr. 176 din 01 iunie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2715/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2720/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
