ICCJ. Decizia nr. 2740/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2740/2012
Dosar nr. 8146/1/2011
Şedinţa publică de la 1 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta I.V. a chemat în judecată Guvernul României şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâţii să dispună:
- anularea O.U.G. nr. 37 din 22 aprilie 2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice;
-anularea Ordinului Ministrului Muncii şi Protecţiei Sociale nr. 439 din 23 aprilie 2009.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că are calitatea de funcţionar public fiind numită în funcţia publică de inspector şef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Călăraşi, prin Ordinul Ministrului Muncii şi Protecţiei Sociale nr. 371 din 31 mai 2000, iar prin Ordinul nr. 439 din 23 aprilie 2009 funcţia publică de conducere pe care o cupa s-a desfiinţat.
Arată reclamanta că singurele posibilităţi legale de modificare, suspendare ori încetare a raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici sunt cele prevăzute de art. 87-92, art. 94-96 şi art. 97-102 din Statutul funcţionarilor publici.
Cât priveşte O.U.G. nr. 37/2009, reclamanta arată că nu este motivată din punct de vedere al urgenţei, fiind emisă cu încălcarea prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituţia României, prin acest act normativ fiind afectate drepturi fundamentale, precum dreptul la muncă şi la protecţia socială a muncii şi dreptul la un nivel de trai decent, drepturi cu o natură complexă care includ şi dreptul la salariu şi dreptul la condiţii rezonabile de viaţă.
În drept reclamanta îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art. 19 şi 15 din Legea nr. 554/2004.
La data de 7 august 2009 pârâtul Guvernul României a depus întâmpinare, invocând faţă de cererile ce vizează anularea Ordinului nr. 439 din 23 aprilie 2009 emis de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Astfel, s-a susţinut că, în cauză calitate procesuală pasivă are Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, care este emitentul Ordinului nr. 439 din 23 aprilie 2009 şi căruia îi revine obligaţia corelativă de a susţine legalitatea actului atacat.
La data de 12 august 2009, în proces a intervenit în interesul pârâtului Guvernul României, intervenientul Ministerul Administraţiei şi Internelor, întemeindu-şi cererea pe dispoziţiile art. 49 alin. (3) C. proc. civ. şi motivând-o prin aceea că Ministerul Administraţiei şi Internelor a avut calitatea de iniţiator al O.U.G. nr. 37/2009.
În ceea ce priveşte cererea de anulare a O.U.G. nr. 37/2009, care constituie primul petit al cererii introductive de instanţă, raportat la motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază s-a susţinut că este inadmisibilă, întrucât ordonanţele sunt acte administrative de autoritate cu putere de lege iar calea de contestare a acestora este cea prevăzută de lege, rolul instanţei de contencios administrativ fiind acela de a analiza şi aprecia dacă-s întrunite prevederile Legii nr. 47/1992 referitoare la sesizarea Curţii Constituţionale.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 4976 din 9 septembrie 2011 a respins excepţia inadmisibilităţii cererii ca neîntemeiată, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României şi a respins cererea de anularea a Ordinului nr. 439 din 23 aprilie 2009 împotriva acestui pârât.
Totodată, a respins cererea de intervenţie accesorie în interesul pârâtului Guvernul României formulată de M.A.I. ca rămasă fără obiect şi a admis cererea reclamantului împotriva pârâtului Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, dispunând anularea Ordinului nr. 439 din 23 aprilie 2009, emis de acest pârât.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut următoarele:
Referitor la excepţia inadmisibilităţii cererii, instanţa de fond a reţinut că aceasta este neîntemeiată, întrucât instanţa supremă a considerat în mai multe rânduri că în baza art. 7 alin. (5) şi art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004 îndeplinirea procedurii prealabile nu mai este necesară, pe de o parte, iar, pe de altă parte, hotărârile instanţei de recurs sunt obligatorii asupra problemelor de drept dezlegate, aşa cum este cazul în speţă.
Pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, Curtea de apel a reţinut că doar emitentul actului are calitate procesuală pasivă (Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale) iar nu şi Guvernul României.
Pe fondul cauzei s-a reţinut că prin decizia nr. 1257/2009 Curtea Constituţională a declarat neconstituţională O.U.G. nr. 37/2009, astfel că reclamanta a renunţat la capătul de cerere privind anularea acestei ordonanţe.
Cum O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională şi cum ordinul nr. 439 din 23 aprilie 2009 a cărei anulare se solicită a fost emis în baza acestei ordonanţe neconstituţionale rezultă că aceasta atrage şi nulitatea ordinului ca act subsecvent.
Totodată, faţă de renunţarea reclamantei la capătul de cerere privind anularea O.U.G. nr. 37/2009 şi legăturii acesteia din urmă cu cererea de intervenţie accesorie, în baza art. 49-56 C. proc. civ. instanţa a dispus respingerea cererii de intervenţie accesorie că rămasă fără obiect.
Împotriva acestei sentinţe, considerată netemeinică şi nelegală, a declarat recurs Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, întemeindu-şi în drept cererea pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ.
Recurentul a susţinut în esenţă că înţelege să critice temeiul legal pe care se sprijină soluţia instanţei de fond, respectiv art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
Astfel, arată că acţiunea reclamantei a fost pronunţată la data de 22 mai 2009, anterior momentului la care Decizia nr. 1257/2009 a putut produce efecte juridice conform art. 147 alin. (4) din Constituţia României.
Cum termenul de decădere de 1 an, prevăzut de art. 9 alin. (4) se calculează de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în M. Of. al României, recurentul susţine că dispoziţiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 nu sunt incidente în cauză.
Printr-o altă critică recurentul a susţinut că prin emiterea Ordinului nr. 439 din 23 aprilie 2009, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a executat întocmai dispoziţiile O.U.G. nr. 37/2009, act normativ aflat în deplină legalitate la momentul emiterii ordinului în cauză.
Recursul este nefondat.
În fapt, prin sentinţa sus-menţionată a fost admisă acţiunea reclamantei I.V. în contradictoriu cu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi s-a dispus anularea Ordinului nr. 439 din 23 aprilie 2009 emis de pârât în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.
Eliberarea din funcţie a reclamantei s-a făcut în aplicarea dispoziţiilor art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, funcţia publică de conducere de inspector şef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Călăraşi desfiinţându-se.
O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională de către Curtea Constituţională prin decizia nr. 1257/2009.
Prin această decizie publicată în M. Of. nr. 758 din 6 noiembrie 2009, s-a constatat neconstituţionalitatea Legii pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009, reţinându-se că O.U.G. „afectează” statutul juridic al unor funcţionari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ teritoriale, stabilite prin Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, adoptată de Parlament în conformitate cu prevederile art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, potrivit cărora statutul funcţionarilor publici se reglementează prin lege organică.
În considerarea neconstituţionalităţii O.U.G. nr. 37/2009, Curtea de Apel a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
În cauză, actul administrativ contestat respectiv Ordinul nr. 439 din 23 aprilie 2009 emis de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale prin care reclamanta a fost eliberată din funcţia publică de conducere de inspector şef adjunct la Inspectoratul Teritorial de Muncă Călăraşi a fost emis în temeiul dispoziţiilor art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, ale art. 97 lit. c) şi art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici şi ale art. 99 alin. (3) (5) (6) şi 7 din acest ultim act normativ.
Conform dispoziţiilor art. III alin. (1) şi alin. (11) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice:
„(1) Funcţiile publice, funcţiile publice specifice şi posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanţă de urgenţă, care face parte integrantă din aceasta, precum şi adjuncţii acestuia, se desfiinţează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.”
(3) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, funcţionarilor publici şi personalului încadrat în regim contractual, care ocupă posturi dintre cele prevăzute la alin. (1), li se vor aplica în mod corespunzător dispoziţiile legale cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a raporturilor de muncă prevăzute în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv în Legea nr. 53/2003 - C. muncii, cu modificările şi completările ulterioare”.
Totodată, este necontestat că prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituţie, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituţională, ca urmare a faptului că această ordonanţă de urgenţă este lovită de un viciu de neconstituţionalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora „O.U.G.(…) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului(…)”.
Or, a argumentat Curtea Constituţională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria funcţionarilor publici de conducere funcţiile de director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale.
Totodată, este necontestat că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009 publicată în M. Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituţională în privinţa dispoziţiilor art. I pct. 1-5 şi 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa 1, cu motivarea că acestea conţin aceleaşi reglementări şi aceleaşi soluţii legislative ca şi cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privinţa neconstituţionalităţii căreia Curtea Constituţională s-a pronunţat prin decizia nr. 1257/2009.
În plus, Curtea Constituţională a reţinut şi faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat şi dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.
În esenţă, instanţa de fond a motivat că actul administrativ atacat Ordinul nr. 439 din 23 aprilie 2009, atacat în cauză, este nelegal fiind emis în temeiul unei ordonanţe de urgenţă în privinţa căreia Curtea Constituţională a statuat că este afectată de un viciu de neconstituţionalitate.
Reţinând că prin decizia nr. 1257/2009 Curtea Constituţională a declarat neconstituţionalitatea O.U.G. nr. 37/2009, reclamanta, cu prilejul soluţionării pe fond a cauzei, a renunţat la capătul de cerere privind anularea acestei ordonanţe.
De altfel, un act administrativ care a fost emis în baza unei ordonanţe sau dispoziţie dintr-o ordonanţă declarată ulterior neconstituţională poate fi lipsit de efectele sale, dacă este atacat în termenele prevăzute de art. 9 din Legea nr. 554/2004, cum s-a procedat, în cauza de faţă.
Aşa fiind şi având în vedere dispoziţiile art. 1 şi 18 din legea contenciosului administrativ, în mod corect instanţa de fond a admis cererea reclamantei şi a anulat Ordinul nr. 439/2009 emis de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.
Faţă de renunţarea reclamantei la judecata primului capăt de cerere şi dată fiind legătura dintre acest capăt de cerere şi cel al intervenţiei accesorii, în temeiul art. 49-56 C. proc. civ. în mod legal a fost respinsă ca rămasă fără obiect cererea de intervenţie accesorie în interesul Guvernului României.
Examinând şi din oficiu hotărârea recurată, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie şi neconstatându-se existenţa motivelor de casare, recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale împotriva sentinţei civile nr. 4976 din 9 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2733/2012. Contencios. Alte cereri. Revizuire... | ICCJ. Decizia nr. 2741/2012. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
