ICCJ. Decizia nr. 2741/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2741/2012
Dosar nr. 9905/2/2011
Şedinţa publică de la 1 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 20 ianuarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis în principiu cererile de intervenţie accesorie în favoarea pârâtului Guvernului României formulate de intervenienţii Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Sindicatul Liber Independent H.S., Sindicatul Energetic Craiova, Sindicatul Cariera Seciuri Ruget Bustuchin, SC C.E.T. SA, SN a L.O. Complexul Energetic Craiova SA, SC Complexul Energetic Rovinari.
Totodată, a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării H.G. nr. 1024/2011 formulată de reclamantul Sindicatul Liber Independent Umanistul Minprest în contradictoriu cu Guvernul României.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că în cauză a fost dovedit interesul fiecărui intervenient, cât şi legătura cu fondul pricinii a cererilor de intervenţie, întrucât Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri este iniţiatorul actului normativ a cărei anulare se solicită iar ceilalţi intervenienţi au fost vizaţi de măsurile de reorganizare dispuse prin H.G. nr. 1024/2011.
Referitor la cererea de suspendare a executării H.G. nr. 1024/2011, s-a reţinut că este neîntemeiată, deoarece reclamantul nu a indicat care este cazul bine justificat şi nici paguba iminentă.
Împotriva acestei încheieri considerată neegală şi netemeinică a declarat recurs Sindicatul Liber Independent Umanistul Minprest, susţinând în esenţă că respingerea de către instanţa de fond a cererii de suspendare este nelegală pentru următoarele consideraţii:
- Iniţiatorii nu au dezvoltat cu argumente incontestabile necesitatea reorganizării, încât, economic, social şi juridic s-au cristalizat argumente serioase potrivnice proiectelor propuse, validate prin hotărâri irevocabile.
- Nu a existat o proiecţie a impactului reorganizării asupra unor componente importante ale mediului şi nu s-a desfăşurat într-un climat de transparenţă.
- Nu există o viziune organizatorică a viitoarelor companii ce se vor înfiinţa.
- Din punct de vedere social, pierderea mai multor locuri de muncă va avea un impact deosebit asupra populaţiei pe plan local.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de casare formulate în raport cu încheierea atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca fiind lipsit de interes pentru considerentele ce urmează:
Condiţia interesului în exercitarea căilor de atac este subliniată în mod expres prin dispoziţiile art. 129 din Constituţia României, care prevăd că împotriva hotărârilor judecătoreşti pot exercita căile legale de atac, Ministerul Public şi părţile „interesate”.
Recurentul nu este suficient să aibă capacitate procesuală (de folosinţă şi de exerciţiu) şi legitimare procesuală, ci mai este necesar ca acesta să justifice un interes în exercitarea căii de atac, constând în remedierea, cu prilejul soluţionării recursului, a hotărârii judecătoreşti atacate, care îi este defavorabilă.
Interesul recurentului în exercitarea căii de atac poate fi nu numai material ci şi moral, sau şi material şi moral, şi trebuie să îndeplinească, în principiu, în mod cumulativ, atributele de a fi legitim, de a fi născut şi actual şi de a fi personal.
Deşi codul de procedură civilă nu defineşte această condiţie de exerciţiu a acţiunii, în doctrină s-a arătat că prin interes se înţelege folosul practic pe care îl poate obţine prin promovarea acţiunii, interes care trebuie să se reflecte într-un avantaj material sau juridic în patrimoniul sau persoana reclamantului.
Activitatea judiciară nu poate fi iniţiată şi întreţinută fără justificarea unui interes legitim încălcat.
Lipsa totală a interesului recurentului în exercitarea recursului, precum şi lipsa unuia din atributele acestuia are drept consecinţă respingerea căii de atac.
Cum la termenul de judecată din 27 aprilie 2012 Curtea de Apel Bucureşti prin încheierea pronunţată în Dosarul nr. 9905/2/2012 a luat act de renunţarea reclamantului Sindicatul Liber Independent Umanistul Minprest la judecată se constată că cererea de recurs este lipsită de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Sindicatul Liber Independent Umanistul Minprest Gorj împotriva încheierii din 20 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 2740/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2749/2012. Contencios. Suspendare executare... → |
---|