ICCJ. Decizia nr. 2673/2012. Contencios
| Comentarii |
|
I.Circumstanțele cauzei
1.Procedura în fața primei instanțe
Prin acțiunea înregistrată la 19 ianuarie 2011, reclamantul T.C. a solicitat anularea ordinului din 2 noiembrie 2010 emis de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, reintegrarea sa în funcția de controlor vamal și obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești, începând cu data de 5 noiembrie 2010 și până la data reintegrării efective în funcție.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, prin ordinul atacat a fost destituit în mod nelegal din funcția publică deținută, de controlor vamal gradul profesional principal, întrucât nu a săvârșit faptele reținute în sarcina sa ca abateri disciplinare repetate, care ar fi impus sancționarea sa prin încetarea raporturilor de serviciu.
2.Soluția instanței de fond
Curtea de Apel București, secția a VII-a contencios administrativ și fiscal a pronunțat sentința civilă nr. 5787 din 11 octombrie 2011, prin care a admis acțiunea, a anulat ordinul din 2 noiembrie 2010 emis de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, a dispus reintegrarea reclamantului în funcția publică deținută anterior emiterii ordinului și a obligat pârâta să plătească reclamantului drepturile bănești cuvenite cu începere de la data de 5 noiembrie 2010 și până la data reintegrării efective.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că, prin ordinul întocmit de pârâtă, reclamantul a fost sancționat nelegal, întrucât nu au fost respectate dispozițiile art. 78 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, care impun procedura de cercetare prealabilă a faptei considerată abatere disciplinară și audierea funcționarului public.
Instanța de fond a avut în vedere că, autoritatea pârâtă nu a depus la dosar actele întocmite de Comisia de disciplină cu ocazia cercetării administrative, iar nota de constatare în baza căreia a fost aplicată sancțiunea disciplinară nu poate constitui dovada faptei ilicite săvârșite și nu poate suplini obligația de a efectua procedura administrativă prevăzută de lege.
3. Calea de atac exercitată
împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională a Vămilor - D.R.A.O.V. București, solicitând ca, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Recurenta a susținut că în mod greșit a fost anulat ordinul de sancționare a intimatului, deși sancțiunea a fost corect aplicată în baza dispozițiilor art. 77 alin. (2) lit. e) și lit. g) din Legea nr. 188/1999 pentru intervenția sau stăruința în soluționarea unei cereri în afara cadrului legal și manifestări care aduc atingere prestigiului autorității sau instituției publice în care funcționarul public își desfășoară activitatea.
De asemenea, a fost criticată concluzia instanței de fond că nu a fost depusă la dosarul cauzei documentația care a stat la baza emiterii ordinului de sancționare și s-a arătat că au fost prezentate următoarele înscrisuri: raportul comisiei de disciplină din 201 decembrie 2010, nota de constatarea compartimentului verificări interne din 18 noiembrie 2009, raportul comisiei de disciplină din 28 octombrie 2009 și contestația formulată de intimat înregistrată din 5 noiembrie 2010.
Referitor la soluția de reintegrare în funcție a intimatului, cu acordarea drepturilor bănești, recurenta a susținut că instanța de fond nu a avut în vedere reorganizarea care a avut loc la nivelul autorității, prin reducerea numărului maxim de posturi de Ia 4.586 la 3.159 și neîndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de art. 998 - 1000 C. civ. pentru angajarea răspunderii sale civile, deoarece nu s-au dovedit fapte, ilicita, a autorității și vinovăția acesteia, ca element definitoriu al abuzului de drept.
II.Considerentele înaltei Curți asupra recursului
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport și e dispozițiile art. 304 și art. 3041C. proc. civ., înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:
1 .Argumente de fapt și de drept relevante
Prin ordinul din 2 noiembrie 2010 emis de Autoritatea Națională a Vămilor s-a dispus, cu începere de la data de 5 noiembrie 2010, încetarea raporturilor de serviciu ale intimatului -reclamant T.C., controlor vamal grad profesional principal treapta 1, gradația 5 la Compartimentul Supraveghere Specială din cadrul Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Ilfov prin destituire din funcția publică, în baza dispozițiilor art. 97 lit. d) și art. 101 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999, republicată.
Acest ordin a fost întocmit în baza raportului al Comisiei de disciplină organizată la nivelul Autorității Naționale a Vămilor prin care s-a constatat că intimatul reclamant a săvârșit următoarele abateri disciplinare prevăzute de art. 77 alin. (1) lit. e) și lit. g) din Legea nr. 188/1999, republicată, reprezentând intervenții sau stăruințe pentru soluționarea unor cereri în afara cadrului legal și manifestări care aduc atingere prestigiului autorității sau instituției publice în care funcționarul public își desfășoară activitatea.
Instanța de fond a constatat corect nelegalitatea acestui ordin emis de către autoritatea recurentă cu încălcarea dispozițiilor art. 78 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, republicată, care prevăd că, sancțiunile disciplinare nu pot fi aplicate decât după cercetarea prealabilă a faptei săvârșite și după audierea funcționarului public, care trebuie consemnată în scris, sub sancțiunea nulității.
Recurenta nu a dovedit respectarea acestor condiții legale prevăzute cu caracter imperativ pentru angajarea răspunderii disciplinare a funcționarului public.
Respectarea procedurii administrative, prin efectuarea cercetării prealabile și audierea funcționarului public, este impusă de lege sub sancțiunea nulității, care a fost corect constatată de prima instanță cu privire la ordinul dedus judecății.
Din acest motiv, se constată că sunt lipsite de relevanță susținerile formulate în primul motiv de recurs cu privire la situația de fapt avută în vedere la emiterea ordinului contestat, întrucât aceasta nu a fost stabilită în cursul unei cercetări prealabile, în conformitate cu dispozițiile generale privind procedura cercetării administrative cuprinse în H.G. nr. 1344/2008 privind normele de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină, cu modificările și completările ulterioare și în ordinul A.N.A.F. nr. 71/2008, cu modificările și completările ulterioare.
Conform acestei reglementări în vigoare la data emiterii ordinului contestat, procedura cercetării administrative este obligatorie pentru sancționarea disciplinară a funcționarului public și constă în: audierea persoanei care a formulat sesizarea și a funcționarului public a cărui faptă a fost sesizată ca abatere disciplinară, a altor persoane care pot oferi informații cu privire la soluționarea cazului sau a persoanelor desemnate să efectueze cercetarea disciplinară;
administrarea probelor propuse de părți, precum și dacă este cazul, a celor solicitate de Comisia de disciplină; dezbaterea cazului.
Aceeași procedură prevede că, audierea funcționarului public se consemnează într-un proces - verbal distinct, care conține întrebările formulate de membrii Comisiei de disciplină sau de persoanele desemnate să efectueze cercetarea administrativă.
Autoritatea recurentă nu a dovedit îndeplinirea acestor condiții procedurale care afectează valabilitatea actului administrativ de aplicare a sancțiunii disciplinare și instanța de fond a constatat corect că actele în baza cărora a fost emis ordinul contestat nu pot fundamenta sancțiunea aplicată, deoarece nu au fost întocmite cu respectarea cerințelor impuse pentru organizarea și funcționarea comisiilor de disciplină competentă să analizeze faptele funcționarilor publici sesizate ca abateri disciplinare și să propună modul de soluționare a sesizărilor formulate cu privire la asemenea fapte.
Pentru același considerent, se dovedește a fi nefondată și susținerea recurentei privind administrarea tuturor probelor care i-au fost solicitate la prima instanță, întrucât în sentința recurată s-a reținut în mod întemeiat caracterul incomplet al documentației avută în vedere la emiterea ordinului atacat și lipsa acelor înscrisuri prevăzute cu caracter obligatoriu în procedura administrativă, pentru care s-a constatat nulitatea actului de aplicarea a sancțiunii disciplinare.
Critica din recurs formulată cu privire la soluția de reintegrare a intimatului și de acordare a drepturilor salariale se dovedește a fi nefondată, întrucât aceste măsuri sunt o consecință a nelegalității actului administrativ de încetare a raporturilor de serviciu, constatată în funcție de cadrul legislativ în vigoare la data emiterii actului nelegal de către autoritatea recurentă.
în atare situație, se dovedește a fi lipsită de relevanță susținerea din recurs privind reorganizarea ulterioară a autorității publice, sub aspectul numărului maxim de posturi de funcționari publici, cu atât mai mult cu cât această apărare nu a fost dovedită în fapt și în drept cu privire la funcția publică de natura și de categoria celei ocupată de către intimatul -reclamant la data destituirii sale ilegale prin ordinul nr. 7522 din 2 noiembrie 2010.
Susținerile din recurs privind aplicarea greșită a dispozițiilor art. 998 - 1000 C. civ. sunt de asemenea nefondate, întrucât instanța de fond a stabilit judicios că, față de natura raporturilor de funcție dintre părți, este incidență reglementarea cu caracter special cuprinsă în statutul funcționarilor publici.
Astfel, se reține că, potrivit art. 106 din Legea nr. 188/1999, republicată, în cazul în care se dispune anularea actului administrativ de încetare a raporturilor de serviciu, la solicitarea funcționarului public, în condițiile și termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004, instanța care a constatat nulitatea actului administrativ, va dispune reintegrarea acestuia în funcția publică deținută și plata de către autoritatea sau instituția publică emitentă a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public.
în consecință, recurenta a solicitat în mod neîntemeiat exonerarea sa de răspunderea pentru nelegalitatea actului adniinistrativ prin invocarea dispozițiilor cu caracter general privind răspunderea civilă delictuală.
Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de prima instanță, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
în baza prevederilor art. 274, raportat la art. 316 C. proc. civ., recurenta a fost obligată să plătească intimatului cheltuieli de judecată în sumă de 1.500 RON, reprezentând onorariu de avocat în recurs.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2687/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2668/2012. Contencios → |
|---|
