ICCJ. Decizia nr. 2747/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2747/2012
Dosar nr. 625/35/2011
Şedinţa publică de la 1 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii P.D.D., O.A. şi I.M. au chemat în judecată Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună suspendarea actelor administrative, respectiv a dispoziţiilor prin care au încetat raporturile de muncă ale petenţilor ca urmare a reorganizării, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii pe fond.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că la data de 4 octombrie 2011, prin Ordinul nr. 1/652 din 30 iunie 2011 au încetat raporturile de serviciu ale petenţilor, ca urmare a reorganizării Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Bihor.
Prin acest O.M.A.I. a fost aprobată organigrama şi numărul de posturi repartizate structurilor Poliţiei de Frontieră Române. Prin noul stat de organizare a fost redus numărul de personal de la I.G.P.F., persoanele în cauză fiind puse la dispoziţii la unităţii pe o perioadă de 3 luni de zile, în baza prevederilor art. 22 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului.
Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa 31/CA din 30 ianuarie 2012 a respins cererea de suspendare formulată de petenţi ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că în speţă nu sunt întrunite cumulativ cerinţele prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, privitor la cerinţa cazului bine justificat s-a reţinut că aspectele de nelegalitate invocate de petenţi nu pot fi analizate de instanţă, decât cu ocazia soluţionării acţiunii în anulare.
Referitor la condiţia pagubei iminente s-a reţinut că nu este îndeplinită, deoarece prejudiciul nu a fost dovedit.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii P.D.D., O.A. şi I.M., susţinând următoarele critici:
Recurenţii au reiterat cererea de suspendare a actului administrativ contestat, invocând în privinţa cazului bine justificat motive de nulitate absolută şi motive de netemeinicie. Ca motive de nulitate absolută, recurenţii au susţinut că ar fi următoarele:
- lipsa preavizului cerută de dispoziţiile art. 99 alin. (3)-(5) din Legea nr. 188/1999;
- neindicarea instanţei competente sau a autorităţii căreia i se adresează plângerea;
- nepublicarea Ordinului MAI în M. Of.;
- lipsa unui act normativ (HG) de modificare a organizării MAI, aprobată prin O.U.G. nr. 30/2007, în care să se stabilească numărul de posturi aprobat pentru fiecare structură.
În ce priveşte motivele de netemeinicie, recurenţii susţin că dispoziţiile art. 66 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului garantează stabilitatea poliţistului la locul de muncă.
Pe de altă parte, potrivit art. 100 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, reducerea unui post se face dacă atribuţiile aferente acestuia se modifică în proporţie de 50%, sau dacă sunt modificate condiţiile specifice de ocupare a postului respectiv, referitoare la studii.
Aceste dispoziţii însă nu au fost respectate, mai mult, pe posturile reduse s-a dispus a fi angajaţi absolvenţii promoţiilor anului 2011, începând cu data de 1 ianuarie 2012.
Referitor la cerinţa din art. 15 din Legea nr. 554/2004 „pentru prevenirea unei pagube iminente recurenţii au susţinut că această cerinţă este îndeplinită, întrucât încetarea raporturilor de serviciu în condiţii ilegale şi netemeinice a creat pagube financiare şi materiale în patrimoniul recurenţilor, afectându-le grav familiile.
Recursul este nefondat.
În fapt, prin Ordinul nr. 1/652 din 30 iunie 2011, recurenţilor – reclamanţi le-au încetat raporturile de serviciu ca urmare a reorganizării Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Bihor.
Urmare a acestui fapt prin noul statut de organizare, a fost redus numărul de personal de la I.G.P.F., reclamanţii fiind puşi la dispoziţia unităţii pe o perioadă de 3 luni de zile în baza art. 22 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului.
Considerând nelegală şi netemeinică dispoziţia de încetare a raporturilor de serviciu, reclamanţii au înaintat plângeri prealabile la actul administrativ emis, însă solicitările lor au fost respinse ca neîntemeiate, motiv pentru care au solicitat suspendarea executării actului în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Situaţia de excepţie a suspendării actului administrativ este reglementată prin art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 şi prevede îndeplinirea cumulativă a condiţiilor expres prevăzute de lege, respectiv existenţa cazului bine justificat şi iminenţa procedurii unei pagube.
Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 şi art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât şi în faza sesizării instanţei cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.
Este bine cunoscut faptul că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumţia de autenticitate şi de veridicitate şi, că acest act administrativ constituie el însuşi titlu executoriu.
A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept şi o democraţie constituţională.
Tocmai de aceea suspendarea actelor administrative, ca operaţie juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situaţie de excepţie, care poate fi de drept, când legea o prevede (ex. art. 123 alin. final din Constituţie) sau judecătorească, dar în limitele şi condiţiile prevăzute de lege.
Înalta Curte reţine că prin Ordinul MAI nr. 1.652 din 30 iunie 2011 a fost aprobată organigrama şi numărul de posturi repartizate structurilor Poliţiei de Frontieră Române.
Aşa fiind, prin noul stat de organizare recurenţii-reclamanţi au fost puşi la dispoziţia unităţii, în baza prevederilor art. 22 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului.
După punerea la dispoziţie conform prevederilor OMAI nr. 129 din 23 iunie 2011, recurenţii au arătat că în luna august şi septembrie 2011 nu li s-a oferit nicio alternativă de ocupare a altei funcţii, fapt ce i-a determinat să solicite suspendarea Ordinului nr. 1/625/2011.
Într-adevăr, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond”.
Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente, ireparabile sau dificil de reparat.
Noţiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
În jurisprudenţa sa constantă, Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/ sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/ şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ. În plus aspectele invocate de recurenţi cu privire la modul cum s-a făcut reorganizarea IGPF vizează fondul litigiului şi nu pot fi analizate de instanţă.
Înalta Curte a constatat că nu sunt indicii de nelegalitate a actului atacat, neexistând nicio împrejurare vădită de fapt sau de drept care să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ.
De asemenea, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege, rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu material viitor şi previzibil, greu sau imposibil de reparat, condiţie inexistentă în cazul de faţă recurenţii neproducând dovezi în acest sens.
Pentru toate aceste motive, constatând că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de P.D.D., O.A. şi I.M. împotriva sentinţei civile nr. 31/CA/2012-PI din 30 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Oradea, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2745/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2758/2012. Contencios → |
|---|
