ICCJ. Decizia nr. 2818/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 1 din 29 iunie 2005, Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a admis acțiunea având ca obiect Legea nr. 115/1996 privind pe cercetații C.P. și C.S., în contradictoriu cu P.N.A. - Serviciul Teritorial Anticorupție Craiova și intimatul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, și a dispus confiscarea, în folosul Statului Român, a sumelor de 20.340 euro, 2940 dolari S.U.A. și 129.000.000 RON.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin ordonanța nr. 5 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, s-a trimis cauza având ca obiect cercetarea averii numiților C.P. și C.S., la Curtea de Apel Craiova.
Comisia de Cercetare a Averilor a constatat că între averea declarată la data numirii în funcție și cea dobândită pe parcursul executării acesteia există diferențe vădite însă numai cu privire la sumele de bani în valută, respectiv 20.340 EURO; 2940 dolari S.U.A. și 129.000.000 RON, sume de bani nedeclarate și pentru care nu s-a justificat proveniența, din venituri legale sau pe căi licite.
S-au avut în vedere dispozițiile art. 7 și 11 din Legea nr. 115/1996 care condiționează pornirea procedurii de cercetare a averii pentru persoanele prevăzute la art. 2 de existența unor diferențe vădite dintre averea declarată la data investirii sau numirii în funcție și cea dobândită pe parcursul exercitării, trebuind să existe dovezi certe că unele bunuri sau valori nu puteau fi dobândite din veniturile legale realizate de persoana în cauză.
S-a reținut că la data apariției Legii nr. 115/1996, cercetatul C.P. deținea funcția de Inginer Șef în cadrul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri, neavând obligația de a depune declarația de avere, această obligație revenindu-i prin intrarea în vigoare a Legii nr. 161/2003, de modificare a Legii nr. 115/1996 și prin care s-a lărgit cadrul persoanelor care au obligația de a depune declarație de avere.
La data apariției acestei legi, cercetatul deținea funcția Director general și a depus declarația de avere pe data de 19 mai 2003, respectiv 07 iulie 2003, și raportând aceste dispoziții legale la considerentele de fapt, s-a concluzionat că cererea de cercetare nu indică dovezile pe care se întemeiază și sursele de unde pot fi solicitate, fiind însoțită doar de actul de sesizare din care a rezultat că asupra cercetatului s-au găsit sume de bani în valută și în RON, care nu au putut fi justificate, precum și actele de proprietate pentru imobilele dobândite anterior numirii în funcție, fără a se indica dovezile obținerii, unor venituri pe căi licite.
Acțiunea este întemeiată numai în ceea ce privește sumele de bani găsite în autoturismul O.V., proprietatea celor doi cercetați, sume de bani a căror proveniența soții C. nu au putut-o justifica.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 115/1996, pentru declararea și controlul averii demnitarilor, magistraților, a unor persoane cu funcții de conducere și de control, și a funcționarilor publici, în cazul în care între averea declarată la data investirii sau numirii în funcție a persoanelor prevăzute la art. 2 și cea dobândită pe parcursul executării funcției, se constată diferențe vădite și există dovezi certe că unele bunuri, ori valori nu putea fi dobândite din veniturile legale realizate de persoana în cauză, sau pe alte căi licite, averea este supusă controlului în condițiile legii.
De asemenea, dispozițiile art. 11 din aceeași lege arată că cererea de cercetare va indica în mod obligatoriu dovezile pe care se întemeiază și sursele de unde acestea pot fi solicitate, sau va fi însoțită de acte doveditoare.
Sub acest aspect, sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Craiova de către P.N.A. nu întrunește dispozițiile legale arătate mai sus privind averea imobilă și mobilă a celor doi cercetați, decât în ceea ce privește sumele de bani în RON și valută găsite în autoturismul proprietatea familiei respective.
Astfel, cercetatul C.P. a deținut funcția de director în cadrul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova în perioada 11 iunie 2001 - 06 decembrie 2003, când în urma testării preventive s-a dispus suspendarea din funcție a acestuia, până la finalizarea cercetării penale.
în perioada respectivă, care se circumscrie contextului legal, ca de altfel în perioada 1996 -2003, cei doi cercetați C.P. și C.S. au dobândit 3 imobile, respectiv imobilul din str. B., obținut prin ordonanța de adjudecare din 27 iunie 1996; apartamentul din str. P., dobândit prin contractul de vânzare cumpărare din 5 mai 1996 și un apartament în Mun. Timișoara, dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare din 3 aprilie 2003.
în privința acestor bunuri imobile, cele situate în Mun. Dr. Tr. Severin nu pot fi puse în discuție, fiind dobândite anterior anului 2001, data numirii în funcție a cercetatului C.P., în condițiile în care legea condiționează controlul averilor de existența unor diferențe vădite a acumulării de bunuri între data numirii în funcție și intervalul exercitării acesteia.
Singura discuție se poate face cu privire la apartamentul dobândit în Mun. Timișoara de către C.S., în cursul anului 2003, însă în privința acestui bun nu s-a probat în mod cert că a fost dobândit pe căi ilicite.
Potrivit dispozițiilor constituționale, există prezumția relativă că bunurile sunt dobândite în mod licit, prezumție care nu a putut fi răsturnată prin probele administrate în cauză atât în cadrul Comisiei de cercetare, cât și în cadrul instanței.
Apartamentul respectiv a fost dobândit în cursul lunii aprilie 2003, iar din actul de sesizare cât și din rechizitoriul întocmit de P.N.A. pe data de 38 decembrie 2003, a rezultat faptul că sumele de bani primite de către soții C. de la denunțătorul M.T. privesc luna iulie a anului 2003 și în continuare.
Sesizarea Comisiei de cercetare a averilor de către P.N.A. se întemeiază în exclusivitate pe sumele de bani primite de către cei doi cercetați de la denunțător, sume primite începând cu luna iulie 2003, astfel încât nu s-a putut proba faptul că apartamentul din Mun. Timișoara a fost dobândit pe căi ilicite.
Este de reținut și faptul că, potrivit dispozițiilor legale, începând cu data numirii în funcție, cercetatul C.P. și soția sa și-au întocmit și depus declarațiile de avere, declarații în care apar cele trei imobile alături de două autoturisme, ai căror ani de fabricație sunt 1994 și, respectiv, 1982.
Referitor la cele două automobile, se constată faptul că au o vechime destul de mare și au fost dobândite cu mult timp înainte de data numirii în funcție, astfel încât nu intră în sfera de cercetare.
Ținând cont de aceste considerente, a fost respinsă cererea formulată de către reprezentanții P.N.A. și ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care au solicitat efectuarea unei expertize pentru lămurirea cauzei și care să stabilească dacă există diferențe vădite între veniturile obținute de către cei doi cercetați și averea acestora, și dacă bunurile imobile sau mobile proprietatea acestora au fost dobândite ilicit sau licit.
în ceea ce privește sumele de bani găsite în autoturismul O.V., respectiv 20.340 euro, 2.940 dolari S.U.A. și 129.000.000 RON, autoturismul de serviciu aflat în folosința lui C.P., este evident faptul că au fost dobândite în mod ilicit, cei doi cercetați neputând să justifice proveniența legală a acestora.
Caracterul ilicit al acestor sume de bani rezultă din procesul-verbal de flagrant, banii respectivi fiind primiți de către cercetatul C.P. cu titlu de mită.
Pe parcursul cercetării judecătorești, cei doi cercetați au încercat să justifice existența sumelor de bani respective, prin încheierea a două contracte de împrumut întocmite cu numiții B.C. și respectiv C.F.A., încercând să acrediteze ideea că sumele respective provin din împrumuturi.
Referitor la aceste contracte de împrumut, depuse la dosar , se reține faptul că au fost întocmite "pro cauza", în scopul evident de încercare a salvării situației celor doi cercetați.
Astfel, în ceea ce privește contractul de împrumut, autentificat din 19 aprilie 2004 la B.N.P. S. București, 2003, se constată faptul că a fost întocmit la o dată ulterioară actului de sesizare a instanței de către P.N.A.
Astfel, sesizarea adresată Curții de Apel Craiova, Comisiei de cercetare a averilor a avut loc pe data de 28 martie 2004, iar contractul de împrumut a fost încheiat ulterior, la o dată relativ scurtă, respectiv 19 aprilie 2004.
Referitor la cel de-al doilea contract de împrumut încheiat între B.C. și C.S., în calitate de beneficiar, se reține faptul că nu este autentificat, fiind materializat sub forma unui înscris sub semnătură privată intitulat "chitanță" încheiat pe data de 2 aprilie 2003, act semnat numai de către cele două persoane, fără să poarte semnătura unui martor asistent.
înscrisul respectiv, nefiind autentificat și neavând dată certă, nu poate fi opozabil terților, cu atât mai mult cu cât la încheierea convenției nu a participat nici un martor asistent.
Se reține și faptul că înscrisul respectiv, deși este anterior sesizării comisiei de cercetare, este însoțit de o declarație autentificată dată pe propria răspundere de către împrumutătorul B.C., declarație ulterioară sesizării (22 iulie 2004), cum că ar fi primit suma de bani împrumutată, respectiv 30.000 euro.
Vor fi înlăturate, în consecință, apărările celor doi cercetați, în sensul că sumele de bani ar fi provenit din cele două convenții de împrumut.
Referitor la actul de sesizare, cei doi cercetați prin apărător au susținut că este lovit de nulitate, denunțătorul P.N.A. fiind lipsit de calitate procesuală activă, în condițiile în care la data sesizării, 28 martie 2004, Legea nr. 115/1996 nu prevedea posibilitatea ca cererea de cercetare să poată fi făcută și de către Procurorul General al P.N.A.
Excepția respectivă este neîntemeiată, întrucât Legea nr. 115/1996 a fost modificată prin Legea nr. 161/2003 și O.U.G. nr. 24/2004, modificări prin care s-a prevăzut ca sesizarea către comisia de cercetare să fie realizată și de către Procurorul General al P.N.A., astfel încât nulitatea a fost acoperită, chiar dacă la dată sesizării instituția respectivă nu era competentă în această privință.
Concluzionează prima instanță că, față de cele arătate, și raportând materialul probator administrat în cauză la dispoz.art. 7 și 12 din Legea nr. 115/1996, se constată că actul de sesizare și, implicit, acțiunea sunt întemeiate numai în privința sumelor de bani despre care s-a făcut vorbire mai sus, pentru restul bunurilor imobile și mobile proprietatea celor doi cercetați, nerăsturnându-se prezumția relativă a dobândirii licite a averii.
împotriva sentinței nr. 1 din 29 iunie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs cercetații C.V.P. și C.S.
Motivele de recurs invocate și precizate se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 invocându-se greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor Legii nr. 115/1996, actul normativ special în baza căruia s-a făcut sesizarea către Curtea de Apel - Craiova, ca instanță competentă.
în cadrul recurentul se invocă atât aspecte de nelegalitate cât și de netemeinicie privind atât soluționarea excepțiilor invocate cât și în ceea ce privește soluția de fond dispusă de admitere a sesizării formulării în baza Legii nr. 115/1996.
Se arată că în mod greșit, prin încălcarea principiului neretroactivității legii civile a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a P.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova privind sesizarea formulată către Comisia de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Craiova, deoarece cercetarea a început la solicitarea unei persoane necunoscute.
Se arată că în mod greșit cauza a fost trimisă Curții de Apel Craiova de către Comisie întrucât nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 115/1996, respectiv existența de diferențe vădite între averea declarată și cea dobândită. Se arată că a fost încălcată prin soluția recurată prezumția dobândirii licite a bunurilor, în condițiile în care nu au existat dovezi certe privind dobândirea ilicită a bunurilor.
Ca motive de netemeinicie se invocă faptul că în realitate nu există o diferență vădită între averea declarată și cea dobândită și nu există probe certe care să probeze modul ilicit de dobândire a bunurilor.
Se arată că în baza Deciziei pronunțate nr. 1180 din 26 martie 2010 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală. S-a dispus definitiv confiscarea, în procesul penal a sumei de 46.000 RON neputând opera o dublă confiscare cu privire la această sumă.
Se invocă în concluziile scrise practica Curții Constituțională și faptul că instanța constituțională a semnat asupra practicii în legătură cu neconstituționalitatea art. 18 din Legea nr. 115/1996.
Se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în respingerea sesizării ca inadmisibilă și fiind formulată de o persoană fără calitate și în subsidiar ca neîntemeiată.
Recursul împotriva sentinței civile nr. 1 din 29 iunie 2005 a fost înregistrat pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă sub nr. 27786/1/2005.
în această fază procesuală în perioada anterioară modificării competenței funcționale, cauza a fost suspendată conform încheierii din 25 ianuarie 2007 pronunțată de secția civilă a înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin încheierea din 25 ianuarie 2007 s-a admis cererea recurenților și s-a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (1) lit. b) și c) precum și de art. 18 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 115/1996 și s-a dispus suspendarea cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.
La data de 5 iunie 2007 s-a depus la dosar Decizia nr. 414 din 3 mai 2007 a Curții Constituționale, cauza fiind repusă pe rol la data de 14 iunie 2007 cu citarea părților pentru data de 18 octombrie 2007, dosar secția civilă a înaltei Curți de Casație și Justiție.
în ședința din 18 octombrie 2007, la cererea recurenților s-a dispus suspendarea judecării recursului în baza art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., apreciindu-se străină legătura între soluționarea prezentului recurs și soluționarea unei cauze penale în curs.
Cauza a fost repusă pe rol la data de 22 septembrie 2011 conform încheierii aflată la dosar acordându-se termen la 12 ianuarie 2012.
în ședința publică din 22 septembrie 2011 Curtea a luat act că suspendarea cauzei s-a făcut la data de 18 octombrie 2007 în baza art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
în aceeași ședință s-a invocat de recurent excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 115/1996, acordându-se termen la 12 ianuarie 2012 pentru a se lua la cunoștință de excepția invocată.
La termenul de judecată din 12 ianuarie 2012 s-a dispus în raport de dispozițiile art. 20 din Legea nr. 115/1996 astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 94/2008 scoaterea cauzei de pe rolul secției I civilă a înaltei Curți de Casație și Justiție și trimiterea dosarului secției de contencios administrativ a înaltei Curți de Casație și Justiție.
Cauza a fost înregistrată pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 17 februarie 2012.
La termenul din 29 mai 2012, recurenții au depus la dosar copia deciziei penale nr. 1180 din 26 martie 2010, invocându-se excepția de perimare a recursului de către intimat, excepție susținută și de reprezentantul Ministerului Public.
în termenul de amânare a pronunțării s-au depus concluzii scrise de recurenții în care s-a reiterat cererea de sesizare a Curții Constituționale, iar pe fond s-a solicitat admiterea recursului în raport de motivele invocate.
Curtea asupra excepției perimării recursului, Curtea în baza art. 137 alin. (1) C. proc. civ. o va respinge pentru următoarele motive:
Conform art. 250 alin. (22) C. proc. civ. Cursul perimării este suspendat cât timp dăinuiește suspendarea judecății, pronunțată de instanța în cazurile prevăzute de art. 244, precum și în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată.
în cauză soluționarea judecării recursului a fost dispusă a doua oară la data de 18 octombrie 2008, cauza fiind suspendată în baza art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. în perioada 18 octombrie 2008 - 22 septembrie 2011, Curtea apreciază că pentru perioada 18 octombrie 2008 - 22 septembrie 2011 sunt aplicabile dispozițiile art. 2502. alin. (1) C. proc. civ., cursul perimării fiind suspendat de drept. Soluționarea recursului a fost reluată la data de 22 septembrie 2011 și s-a acordat termen în continuare neputându-se reține lăsarea cauzei în nelucrare din vina părții pentru a opera sancțiunea perimării recursului conform art. 248 C. proc. civ.
în consecință excepția perimării recursului va fi respinsă.
Cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 115/1996 și a dispozițiilor art. 245 C. proc. civ. formulată de recurenți urmează a fi respinsă în cauză nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 299 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 republicată.
în aceeași cauză Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiile art. 18 din Legea nr. 115/1996 invocată de recurent prin Decizia nr. 414 din 3 mai 2007 depusă la dosar, recurentul reținând în fapt aceeași excepție soluționată de Curtea Constituțională prin respingere.
în ceea ce privește dispozițiile art. 245 C. proc. civ. aceste norme de procedură nu au legătură cu soluționarea prezentului recurs.
în consecință, pentru neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate, Curtea în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurent.
Asupra recursului declarat, în cauză, Curtea pentru următoarele considerente îl apreciază ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Curtea nu va reține ca fondate motivele de nelegalitate și netemeinicie invocate, sentința recurată fiind legală și temeinică atât în ceea ce privește soluționarea excepției lipsei calității procesuale active a P.N.A. de a formula sesizarea în baza Legii nr. 115/1996 și pentru acest motiv nulitatea sesizării și a cercetării efectuate cât și în ceea ce privește fondul având ca obiect soluționarea acțiunii formulate în baza Legii nr. 115/1996.
în mod corect prima instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active și a constatat că deși nu era prevăzută expres P.N.A. avea la data sesizării 28 martie 2004 calitate procesuală activă în raport de situația concretă. Aceasta deoarece sesizarea nu a fost una anonimă și ea s-a declanșat ca urmare a constatării săvârșirii unei fapte penale de către recurentul C.V.P.
Ca o consecință a declanșării urmăririi penale și ținând cont de calitatea recurentului de Director General s-a impus sesizarea și verificarea administrativă cu aplicarea art. 10 din Legea nr. 115/1996 asupra averii și veniturilor ambilor recurenți - soț și soție.
în ceea ce privește pe fond soluția recurată, aceasta este legală fiind întemeiată în ceea ce privește măsura confiscării dispuse asupra sumelor de bani găsite în autoturismul O.V., proprietatea recurenților suma de bani pentru care nu s-a dovedit proveniența legală.
Curtea apreciază că în mod corect și temeinic motivat prima instanță a înlăturat contractul de împrumut încheiat pro cauza la 19 aprilie 2004 după data sesizării Comisiei - respectiv data de 28 martie 2008, iar al doilea din 2 aprilie 2003 nu a fost reținut ca valabil pentru neîndeplinirea unor condiții de formă.
în ceea ce privește caracterul ilicit al sumelor în litigiu acestea au fost confiscate ca fiind nejustificate în raport de dispozițiile Legii nr. 115/1990 și nu ilicite sub aspect penal.
Prin decizia penală nr. 1180 din 26 martie 2010 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, instanța penală nu s-a pronunțat asupra caracterului ilicit al sumelor acestea fiind confiscate, deoarece recurenții nu le-au putut justifica și nu datorită caracterului lor ilicit. Din cuprinsul deciziei penale rezultă obligarea recurentului la plata către martorul denunțător al sumei de 46.000 RON, sumă în privința căreia se dispusese confiscarea specială în baza art. 19 din Legea nr. 78/2000. Din considerentele deciziei nu rezultă că această sumă de 46.000 RON a format obiectul confiscării în folosul Statului Român dispusă prin sentința recurată pronunțată anterior de Curtea de Apel Craiova respectiv 29 iunie 2005, neputându-se reține existența unei duble confiscări - administrative și respectiv penale contrară Deciziei nr. 415/2009 a Curții Constituționale.
Confiscarea a fost dispusă corect de instanța de fond în baza Legii nr. 115/1996 pentru sumele de bani apreciate ca nejustificate consemnate la dispoziția P.N.A. la data de 10 decembrie 2003.
Față de considerente expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. a respins recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2841/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2798/2012. Contencios → |
|---|
