ICCJ. Decizia nr. 2842/2012. Contencios
| Comentarii |
|
I. Circumstanțele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 6 februarie 2012 pe rolul Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul T.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "M.A.I."), suspendarea executării Ordinului ministrului administrației și internelor din 27 decembrie 2011, până la pronunțarea instanței de fond, și anularea ordinului respectiv.
în motivarea acțiunii, reclamantul arată, în esență, că prin ordinul contestat s-a dispus încetarea raporturilor sale de serviciu pentru motivul că unitatea se reorganizează și se reduce numărul de posturi finanțate.
Sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ contestat.
în privința cazului bine justificat, reclamantul arată că actul contestat nu cuprinde o expunere a motivelor întemeiate pentru care a fost pus la dispoziția unității, în sensul art. 22 alin. (8) din Legea nr. 360/2002, modificată și completată prin Legea nr. 133/2011, și a fost emis cu nerespectarea dispozițiilor art. 120,art. 120 alin. (1) și (3) din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 300/2004, art. 100 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici. Totodată, reclamantul susține că ministrul administrației și internelor nu a emis ordinul de atribuire a competențelor în emiterea actelor administrative cu caracter personal prin care să poată fi pusă în aplicare măsura de punere la dispoziția unității, așa cum prevăd dispozițiile art. 22 alin. (7) din Legea nr. 360/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 133/2011.
Reclamantul invocă recomandarea nr. 89/8/1989 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei.
2. Soluția pronunțată de Curtea de Apel
Prin încheierea din 9 februarie 2011, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul T.V. și a dispus suspendarea executării Ordinului ministrului administrației și internelor din 27 decembrie 2011 până la pronunțarea instanței de fond cu privire la anularea actului administrativ respectiv.
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel a reținut, în esență, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru următoarele considerente:
în cauza dedusă judecății, reclamantul a făcut dovada întrunirii condițiilor de admisibilitate a cererii sale, respectiv a cazului bine justificat și a existenței unei pagube iminente.
Existența unui caz bine justificat poate fi reținută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative. în cauza de față însă, reclamantul s-a referit și a susținut acest element, dovedind că a atacat actul administrativ, susținând și motivând nelegalitatea acestuia.
în cadrul procedurii de suspendare, instanța nu trebuie să analizeze aceste motive, ci doar să constate că ele au fost invocate și ar putea conduce la desființarea actului atacat.
Paguba iminentă este definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Susținerile reclamantului confirmă iminența pagubei condiționată de punerea de îndată în executare a deciziei atacate, acesta neputând rămâne fără mijloace materiale.
3. Recursul declarat de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor
împotriva încheierii pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul M.A.I., în temeiul art. 304 pct. 5 și art. 3041C. proc. civ.
Sub aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurentul-pârât susține că ministerul nu a fost citat în termen legal pentru data la care s-a judecat cererea de suspendare a executării actului administrativ, fiind încălcate prevederile art. 105 alin. (2) și art. 1141alin. (3) C. proc. civ. și ale art. 14 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instituția fiind astfel privată de o cercetare judecătorească judicioasă și echilibrată, cu nesocotirea dreptului la apărare garantat de art. 24 alin. (1) din Constituție. Recurentul-pârât susține că nu a fost citat cu cel puțin 5 zile înainte de termenul de judecată.
Pe fondul cauzei, recurent-pârât susține că reclamantul nu a motivat existența cazului bine justificat, cu încălcarea dispozițiilor art. 112 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., argumentele invocate în cerere fiind simple considerații acceptate ca atare de Curtea de Apel. Cu privire la condiția prevenirii unei pagube iminente, recurentul-pârât susține că instanța de fond a motivat soluția pe considerente pur teoretice, nesusținute de un suport probator.
4. Excepțiile invocate de intimatul-reclamant în fața instanței de recurs
Cauza a fost înregistrată pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 139/44/2012/a1, iar, la termenul de judecată din 7 iunie 2012, intimatul-reclamant a invocat, în temeiul art. 137 C. proc. civ., următoarele excepții:
-excepția lipsei calității procesuale active a Direcției Generale Juridice din M.A.I. de a declara recurs, motivat de faptul că direcția respectivă nu a participat la judecarea cauzei, nefiind parte în proces și neavând astfel calitatea de a declara recurs. Se mai arată că ordinul contestat a fost emis de M.A.I., care avea dreptul de a declara recurs;
-excepția inadmisibilității recursului, întrucât recursul a fost declarat de F.N. - împuternicit director general al Direcției Generale Juridice, care nu a fost parte în proces, iar nu de către ministrul administrației și internelor, cu încălcarea prevederilor art. 7 și art. 8 din O.U.G. nr. 30/2007 și ale art. 302 C. proc. civ. Se mai arată că cererea de recurs nu cuprinde o detaliere și o motivare în mod concis, precis și clar, a motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, respectiv a criticilor aduse hotărârii judecătorești recurate;
-excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului recursului - F.N., împuternicit director general al Direcției Generale Juridice, întrucât nu există la dosar nicio împuternicire dată persoanei respective de către ministrul administrației și internelor;
-excepția lipsei de interes a recursului, motivat de faptul că, prin suspendarea executării actului contestat, ministerul nu a suferit nici un prejudiciu, astfel că recurentul nu are un interes legitim, personal și direct, născut și actual. Se arată și că, prin sentința nr. 158/2012, pronunțată de Curtea de Apel Galați, instanța de fond a admis acțiunea în anularea ordinului;
-excepția netimbrării;
II. Considerentele înaltei Curți asupra recursului
1. Cu privire la excepțiile invocate de intimatul-reclamant
în temeiul art. 137 C. proc. civ., având a se pronunța cu prioritate asupra excepțiilor invocate de intimatul-reclamant, înalta Curte le va respinge, ca neîntemeiate, pentru motivele arătate în continuare:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a Direcției Generale Juridice din M.A.I. de a declara recurs, excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului recursului - F.N. și excepția inadmisibilității recursului (sub aspectul declarării recursului), înalta Curte constată că recursul a fost exercitat cu respectarea dispozițiilor legale, având în vedere următoarele:
- potrivit art. 4 alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare a Direcției generale juridice, aprobat prin Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 100/2011: "(3) Directorul general, precum și directorii generali adjuncți ai direcției generale semnează/aprobă, în numele ministrului administrației și internelor și pentru acesta, acțiuni în justiție, căi de atac, renunțarea la acțiuni și căi de atac, precum și orice mijloace legale de apărare a intereselor ministerului în fața instanțelor de judecată și a altor organe de jurisdicție."
- potrivit art. 8 alin. (2) lit. l) din același Regulament: "Pe linie de asigurare a asistenței juridice, direcția generală are următoarele atribuții principale specifice: [_] l) introduce acțiuni, depune întâmpinări, dă răspunsuri la interogatorii, exercită căi de atac, renunță la acțiuni și căi de atac și exercită orice mijloace legale de apărare a intereselor ministerului la instanțele judecătorești și la alte organe de jurisdicție, în cauzele în care este citat ministerul";
- prin Ordinul ministrului administrației și internelor din 15 noiembrie 2011 (depus de recurent-pârât în ședința publică - la dosarul de recurs), comisarul de poliție N.A.F.M. a fost împuternicit să îndeplinească atribuțiile funcției de director general al Direcției Generale Juridice, iar recursul a fost semnat la data de 16 martie 2012, dată la care semnatarul acestuia se afla în exercitarea atribuțiilor conferite de dispozițiile citate anterior.
Cu privire la excepția inadmisibilității recursului, înalta Curte constată că recursul a fost declarat pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și în temeiul art. 3041C. proc. civ., recurentul expunând pe larg motivele pentru care apreciază că încheierea pronunțată de Curtea de Apel este netemeinică și nelegală, sub aspectul soluției de suspendare a executării actului administrativ contestat prin prisma condițiilor prevăzute de art. 15 alin. (1) coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 referitoare la cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.
Cu privire la excepția lipsei de interes a recursului, înalta Curte constată că recurent-pârât justifică un interes legitim, personal și direct, născut și actual în promovarea căii de atac, având în vedere că, prin hotărârea judecătorească recurată, instanța de fond a dispus suspendarea executării unui ordin emis de ministrul administrației și internelor, astfel că interesul recurentului rezidă în obținerea unei hotărâri judecătorești care să îi permită punerea în executare a actului.
Cu privire la excepția netimbrării, așa cum s-a arătat în practicaua prezentei hotărâri, prin concluziile verbale ale apărătorului ales, intimatul-reclamant nu a insistat în susținerea acesteia, iar înalta Curte are în vedere faptul că litigiul se circumscrie dispozițiilor art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora "Sunt scutite de taxe judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la: a) încheierea, executarea și încetarea contractului individual de muncă, orice drepturi ce decurg din raporturi de muncă, stabilirea impozitului pe salarii, drepturile decurgând din executarea contractelor colective de muncă și cele privind soluționarea conflictelor colective de muncă, precum și executarea hotărârilor pronunțate în aceste litigii".
2. Cu privire la recursul declarat de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate în raport cu art. 304 pct. 5 și art. 3041C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. este neîntemeiat, întrucât, conform art. 14 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 aplicabil în virtutea art. 15 alin. (2) din aceeași lege, "instanța soluționează cererea de suspendare, de urgență și cu precădere, cu citarea părților", iar citarea pârâtului cu mai puțin de 5 zile înaintea termenului de judecată fixat este permisă de art. 89 alin. (1) teza a doua din C. proc. civ., conform cărora "în pricinile urgente, termenul poate fi și mai scurt, după aprecierea instanței", dispoziții apreciate și aplicate de instanță ca fiind compatibile cu specificul cauzei ce privește o măsură de protecție provizorie față de iminența executării actului administrativ considerat nelegal de către persoana care se consideră vătămată.
în ceea ce privește soluția dată cererii de suspendare a executării, conform celor expuse anterior, reclamantul T.V. a învestit instanța de contencios administrativ, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 cu o cerere de suspendare a executării Ordinului ministrului administrației și internelor din 27 decembrie 2011, prin care s-a dispus că, începând cu data de 27 decembrie 2011, îi încetează raporturile de serviciu, ca urmare a reorganizării acestei structuri și reducerii unor posturi de natura celui ocupat, neexistând posibilitatea încadrării într-o funcție similară în aceea unitate sau în alte unități.
Suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative și în art. 15 din aceeași lege, pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ, constituie un instrument procedural menit să asigure protecția juridică provizorie a subiectelor de drept în privința cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare.
Această măsură de protecție, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute cumulativ de lege:
- cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ;
- paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.
în cauză, însă, instanța de control judiciar, învestită cu recursul declarat în cadrul litigiului având ca obiect cererea de suspendare a executării actului susmenționat, constată că, prin sentința nr. 158 din 29 martie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea reclamantului T.V. și a fost anulat Ordinul ministrului administrației și internelor din 27 decembrie 2011.
Soluția pronunțată de instanța de fond învestită cu acțiunea în anularea actului administrativ, care formează obiectul prezentei cereri de suspendare a executării întemeiate pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, conferă consistență concluziei că, în cauză, este îndeplinită condiția cazului bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, pentru a fundamenta dispunerea, în cadrul procedurii sumare reglementate de art. 15 din Legea nr. 554/2004, a măsurii provizorii de suspendare a executării actului a cărui nelegalitate a fost constată pe calea acțiunii în anulare.
în contextul anulării de către Curtea de Apel Galați a actului administrativ a cărei suspendare a executării se solicită, se vădește a fi întemeiată aprecierea instanței de fond referitoare la îndeplinirea condiției cazului bine justificat, întrucât actul respectiv nu se mai bucură de prezumția de legalitate ca urmare a hotărârii pronunțate de instanța de fond cu privire la acțiunea în anulare.
în ceea ce privește condiția referitoare la prevenirea unei pagube iminente, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, rezultă că aceasta are în vedere producerea unui prejudiciu.
Or, în cauză, este necontestat că prin măsura dispusă de autoritatea pârâtă în ceea ce îl privește pe reclamant, acesta este lipsit de veniturile salariale ca urmare a încetării raporturilor de serviciu. Or, în situația în care această consecință este cauzată de un act administrativ în privința căruia a fost răsturnată prezumția de legalitate, prin anularea sa, diminuarea respectivă nu mai are caracter prezumat legal, astfel că în mod corect s-a apreciat de instanța de fond că este îndeplinită condiția pagubei iminente.
De altfel, conform dispozițiilor art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, "în ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condițiile art. 14, se prelungește de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1)".
Instanța apreciază că dispozițiile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 sunt aplicabile și în ipoteza în care măsura de suspendare a executării actului administrativ a fost dispusă în condițiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar nu numai în condițiile art. 14 din aceeași lege. Rațiunile pentru care legiuitorul a apreciat că se impune prelungirea de drept a măsurii dispuse în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 se regăsesc și în cazul măsurii dispuse în condițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, fiind justificate de necesitatea de a asigura persoanei care se consideră vătămată prin actul administrativ o protecție provizorie față de consecințele pe care le poate produce actul a cărui nelegalitate a fost analizată și constatată în fond de instanța învestită cu acțiunea în anulare.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte a respins recursul declarat de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2847/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2846/2012. Contencios → |
|---|
