ICCJ. Decizia nr. 2870/2012. Contencios

Prin cererea înregistrată sub nr. 1261/36/2011 pe rolul Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul N.M.L. a învestit instanța, în contradictoriu cu pârâta A.N.F.P. solicitând suspendarea actelor emise de către A.N.F.P. în cadrul procedurilor de organizare și desfășurare a concursului organizat de A.N.F.P. de ocupare promovare a postului de comisar șef de divizie în cadrul Gărzii Financiare, secția Județeană Constanța respectiv, a anunțului publicat pe site la data de 17-21 noiembrie 2011.

în motivarea acțiunii reclamantul a arătat că față de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004,art. 21,art. 22 din Legea nr. 188/1999 reiese că actele emise de A.N.A.F., ca organ de specialitate al administrației publice centrale, sunt acte administrative emise în regim de putere publică în vederea executării legii privind funcționarii publici ce nasc, modifică, sting raporturi juridice ce au ca subiect de drept funcționarii publici și organele administrației publice.

Prin urmare s-a arătat că anunțul emis de A.N.F.P. privind organizarea concursului de promovare pentru ocuparea funcției publice de conducere vacantă de comisar șef de divizie - Garda Financiară, secția județeană Constanța, este act administrativ ce naște raporturi juridice între A.N.F.P. și titularii dreptului de participare la concurs, respectiv, naște, în sarcina A.N.F.P. obligația de desfășurare efectivă a concursului și dreptul celor ce dau curs anunțului de participare la concurs de a participa la concurs.

A mai susținut reclamantul că nu este îndeplinită condiția imperativă impusă de dispozițiile art. 39 din H.G. nr. 611/2008 potrivit cu care anunțul privind concursul se publică cu 30 de zile înainte de data stabilită pentru proba scrisă, afișându-se totodată condițiile de participare, de desfășurare, bibliografia, tematica la sediul autorității sau instituției publice organizatoare a concursului, sau pe pagina de internet a autorității sau instituției publice.

Prin cererea depusă la dosar la data de 14 noiembrie 2011 reclamantul prin apărător a precizat că obiectul acțiunii îl constituie suspendarea actului administrativ reprezentând avizul emis de A.N.F.P. privind organizarea concursului din data de 17-21 noiembrie în vederea ocupării funcției vacante de comisar șef de divizie - Garda Financiară.

A.N.F.P. și-a precizat poziția procesuală în întâmpinare solicitând respingerea cererii de suspendare. Pârâta a invocat excepția lipsei de interes în cererea de suspendare arătând că măsura suspendării anunțului este irelevantă atât timp cât cerința publicității concursului este îndeplinită.

Totodată pârâta a invocat excepția inadmisibilității cererii în raport de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 întrucât anunțul contestat îmbracă forma unui act preparator ce nu constituie act administrativ neproducând prin el însuși efecte juridice.

Prin sentința nr. 403/CA din 211 noiembrie 2011, Curtea de Apel Constanța a admis excepția inadmisibilității și a respins cererea de suspendare ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut că prin ordinul emis de către A.N.F.P. au fost aprobate condițiile de participare la concursul organizat la data de 7 septembrie 2011 și 9 noiembrie 2011 în vederea ocupării funcțiilor publice vacante.

în baza acestui text și a ordinului s-a procedat la emiterea și publicarea anunțului de organizare a concursului.

Astfel s-a reținut că nu acest anunț produce efecte juridice ci, astfel cum rezultă chiar din textul citat are rolul doar de a aduce la cunoștință organizarea concursului pentru ocuparea unor funcții publice în condițiile legii.

Practic, prin acest anunț se recunoaște un drept legal și anume acela de a beneficia de dreptul de a participa la un concurs pentru ocuparea unei funcții publice în conformitate cu dispozițiile Legii 188/1999, fără ca prin respectivul act să se dispună nașterea, modificarea sau încetarea unui raport juridic.

Prin urmare, anunțul nu se circumscrie dispozițiilor art. 2 lit. c) din Legea contenciosului administrativ .

împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel Constanța a declarat recurs reclamantul Marius Nicolae criticând sentința atacată pentru nelegalitate și netemeinicie.

Se arată că instanța de fond în mod eronat a admis excepția inadmisibilității cererii introductive de instanță motivat de faptul că actul a cărui suspendare se solicită nu este act administrativ.

Se mai susține că actele emise de A.N.F.P., ca organ de specialitate al administrației publice centrale sunt acte administrative emise în regim de putere publică în vederea executării legii privind funcționarii publici ce nasc, modifică, sting raporturi juridice ce au ca subiecte de drepte funcționarii publici și organele administrației publice.

Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză, cât și în temeiul dispozițiilor art. 3041C. proc. civ. se rețin următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat suspendarea actelor emise de către A.N.F.P. în cadrul procedurilor de organizare și desfășurare a concursului de promovare din 17-21 noiembrie 2011, respectiv a anunțului publicat pe site-ul A.N.F.P. în data de 4 noiembrie 2011 în funcția publică de conducere vacantă de comisar șef de divizie - Garda Financiară, secția Județeană Constanța.

Criticile formulate de recurent nu pot fi reținute întrucât instanța de fond în mod corect a constatat că acțiunea având ca obiect anularea anunțului publicat pe site-ul A.N.F.P. în data de 4 noiembrie 2011 privind organizarea concursului de promovare pentru ocuparea funcției publice de conducere vacante de comisar șef divizie - Garda Financiară, secția județeană Constanța este inadmisibilă, reținând că anunțul respectiv avizul nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 pentru a fi calificat ca fiind act administrativ.

Susținerile recurentului potrivit cărora avizul emis de A.N.F.P. în vederea organizării concursului de promovare în vederea ocupării funcției publice de conducere vacantă de comisar șef divizie are natura juridică a unui act administrativ nu pot fi reținute având în vedere că acesta nu întrunește trăsăturile definitorii ale actului administrativ.

în cazul de față anunțul respectiv avizul privind organizarea concursului de promovare în vederea ocupării funcției publice în discuție sunt acte premergătoare organizării concursului cu scopul de a se asigura publicitatea acestuia și care prin ele însele nu sunt de natură a da naștere, modifica sau stinge un raport juridic.

Prin urmare anunțul contestat nu se înscrie în categoria actelor administrative, astfel cum sunt definite de art. 2 alin.(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, având în vedere că nu a dat naștere, modificat sau stins raporturi juridice, neproducând prin el însuși efecte juridice.

în concluzie așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, anunțul nu se circumscrie dispozițiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, astfel încât cererea de suspendare este inadmisibilă.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte a respins recursul declarat de M.N.L. ca nefondat.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2870/2012. Contencios