ICCJ. Decizia nr. 2966/2012. Contencios
| Comentarii |
|
1.Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentința civilă nr. 602 din 21 noiembrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de intervenție formulată de M.A.I. și Municipiul Caracal, a respins excepția de nelegalitate a prevederilor art. 65 lit. c) și art. 66 lit. c) din H.G. nr. 611/2008 precum și acțiunea formulată de reclamantul R.V.E. în contradictoriu cu pârâții A.N.F.P., Guvernul României, M.A.I. și Municipiul Caracal prin Primar, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele:
Excepția inadmisibilității invocată de pârât prin întâmpinare, a fost respinsă cu motivarea că din analiza dispozițiilor art. 62 alin. (2), art. 63,art. 66 și art. 68 din H.G. nr. 611/2008, reiese că instanța de contencios administrativ poate fi sesizată în cazul respingerii contestației de către comisia de soluționare a contestațiilor, în condițiile legii.
Cu privire la excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 65 lit. c) și art. 66 lit. c) din H.G. nr. 611/2008, instanța de fond a reținut că reclamantul critică dispozițiile art. 65 lit. c) și art. 66 lit. c) din H.G. nr. 611/2008 sub aspectul încălcării principiilor prevăzute art. 57 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 și în special a principiului competenței.
în acest context a apreciat instanța de fond că dispozițiile prevăzute de art. 65 lit. c) și art. 66 lit. c) din H.G. nr. 611/2008 care prevăd respingerea contestației de către comisia de soluționare a contestațiilor dacă nu se constată o diferență mai mare de 10 puncte / probă, (1 punct este raportat la o scală de 1 la 100) contrar celor susținute de reclamant, nu sunt de natură a încălca principiul competenței, ci dimpotrivă, acestea protejează atât respectivul principiu dar în egală măsură și celelalte principii prevăzute de art. 57 din Legea nr. 188/1999, respectiv principiul competenței deschise, principiul transparenței, principiul meritelor profesionale, principiul egalității accesului la funcțiile publice pentru fiecare candidat care îndeplinește condițiile legale de participare la concurs.
Față de aceste motive, instanța de fond a considerat că nu poate primi susținerea reclamantului în sensul că, fiecare candidat trebuie să beneficieze de nota ce mai favorabilă pe care o obține după recorectarea lucrării sau reevaluarea răspunsurilor date la interviu, fără să existe condiționarea reglementată de art. 65 lit. c) și art. 66 lit. c) din H.G. nr. 611/2008, întrucât în acest mod nu s-ar mai putea ține conte de corectarea efectuată de comisia de concurs.
în concluzie, instanța de fond a constatat că dispozițiile contestate nu sunt nelegale în raport de principiul competenței prevăzut de art. 57 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 și sunt instituite în limita dreptului de apreciere pe care îl are autoritara publică la reglementarea unor astfel de situații prin acte administrative cu caracter normativ subordonate legii, așa încât va fi respinsă excepția de nelegalitate invocată de reclamant.
Pe fondul cauzei, instanța de fond față de respingerea excepției de nelegalitate, a respins cererea privind anularea raportului final al concursului, constatând că nu poate fi reținut nici un motiv pentru anularea respectivului raport final, ce a fost întocmit potrivit dispozițiilor legale în vigoare și punctajelor obținute de către cei doi candidați.
Referitor la cererea de admitere a contestațiilor depuse de reclamant la cele două probe ale concursului și implicit validarea punctajelor acordate de comisia de soluționare a contestațiilor ca punctaj final, instanța de fond a constatat, în raport de dispozițiile art. 64 alin. (2) din H.G. nr. 611/2008, că aceasta cerere excede atribuțiilor instanței de judecată.
A considerat instanța de fond că este neîntemeiată și cererea privind obligarea comisiei de concurs să procedeze la întocmirea unui nou raport final cuprinzând punctajul obținut de reclamant în urma celor două contestații și, implicit declararea acestuia ca admis la concursul organizat, în condițiile în care respingerea contestațiilor a fost legală în raport de dispozițiile art. 65 lit. c) și art. 66 lit. c) din H.G. nr. 611/2008 și, astfel, nu se impune întocmirea unui nou raport final și cu atât mai mult declararea drept admis a reclamantului, din moment ce acesta a obținut un punctaj mai mic decât persoana situată pe prima poziție și declarată admisă, în speță G.C.I.
Cât privește obligarea A.N.F.P. să propună Primarului Municipiului Caracal numirea reclamantului în funcția publică de conducere vacantă de secretar al municipiului Caracal, această cerere nu are, în opinia instanței de fond, nici un suport legal cât timp ocuparea postului vacant menționat s-a făcut prin concursul organizat în temeiul H.G. nr. 611/2008 în urma căruia o altă persoană a fost declarată admisă, obținând un punctaj superior celui obținut de reclamant.
2.Recursul declarat în cauză
împotriva sentinței nr. 602 din 21 noiembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul R.V.E., în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 3041C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susținut, în esență, următoarele:
Printr-un set de critici circumscris motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susține recurentul că instanța de fond, respingând excepția de nelegalitate a prevederilor art. 65 lit. c) și art. 66 lit. c) din H.G. nr. 611/2008, a făcut o greșită aplicare și interpretare a textelor de lege invocate în susținerea respectivei excepții, respectiv a art. 55,art. 57 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 188/1999,art. 4 din H.G. nr. 611/2010.
Astfel, arată recurentul că în mod greșit instanța de fond a considerat că prevederile art. 65 lit. c) și ale art. 66 lit. c) din H.G. nr. 611/2008 nu contravin dispozițiilor art. 57 alin. (3) din Legea nr. 188/199 în condițiile în care: cele două articole au un caracter arbitrar, nu au o bază legală, diferența de 10 puncte este foarte mare și nu se justifică, diminuând practic șansele de admitere ale unei contestații, afectând desfășurarea concursului în baza principiilor stabilite de Legea nr. 188/1999 și selectarea candidaților exclusiv pe criteriul competenței; sunt contrare întregii practici în domeniul organizării și desfășurării concursurilor deoarece prevederi de acest gen nu sunt regăsite în nici un act normativ ce reglementează acest domeniu (cu titlu de exemplu este indicată Legea nr. 303/2004); dispozițiile legale contestate diminuează sau chiar înlătură posibilitatea candidatului nemulțumit de nota acordată de comisia de concurs de a beneficia de nota cea mai favorabilă pe care o poate obține după recorectarea lucrării sau reevaluarea răspunsurilor date la interviu, practic acestuia fiindu-i înlăturată orice șansă și speranță în obținerea unei note mai bune după recorectare.
Consideră recurentul că instanța de fond a ignorat prevederile art. 3 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 611/2008, conform cu care cele două comisii de concurs și de soluționare a contestațiilor sunt organe colegiale special constituite în vederea luării unei decizii, conform legii asupra rezultatelor desfășurării procedurilor de recrutare și selecție. în acest sens, arată recurentul că deși ambele comisii trebuie să aibă același nivel și putere de decizie, instanța de fond nu a observat că puterea de decizie a comisiei de soluționare a contestațiilor este limitată prin aplicarea condiției impuse de art. 65 lit. c) și art. 66 lit. c) din H.G. nr. 611/2008 privind admiterea/respingerea contestației doar dacă există/nu există o diferență de 10 puncte/probă.
Mai arată recurentul că deși î.C.C.J. a subliniat necesitatea ca excepția să fie analizată prin prisma definiției principiului competenței, instanța de fond începe prin a face o analiză a condițiilor de validitate prevăzute în actele normative în vigoare la momentul adoptării H.G. nr. 611/2008, acte ce nu au nici o relevanță în cauză deoarece adoptarea oricărei hotărâri de guvern trebuie să respecte normele de tehnică legislativă.
Printr-un ultim set de critici susține recurentul că în mod greșit prima instanță a respins cererile formulate pe fondul cauzei, prin prisma respingerii excepției de nelegalitate a prevederilor art. 65 lit. c) și ale art. 66 lit. c) din H.G. nr. 611/2008 fără a ține cont de faptul că: nu este legal și corect să pierzi un concurs cu o diferență în plus de 7,2 puncte față de candidatul declarat admis; nu s-a solicitat instanței să se substituie atribuțiilor comisiei de concurs ci s-a solicitat validarea notelor acordate de comisia de soluționare a contestațiilor, nerecunoscute de respectiva comisie prin prisma dispozițiilor legale contestate, ceea ce ar fi impus și întocmirea unui nou raport de final conform art. 69 din H.G. nr. 611/2008 și implicit obligarea A.N.F.P., ca instituție organizatoare, să facă o nouă propunere către Primarul Municipiului Caracal, în temeiul art. 76 și art. 77 din H.G. nr. 611/2008.
3.Hotărârea instanței de recurs
Analizând actele dosarului, motivele de nelegalitate a hotărârii atacate invocate de recurent și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul nu este fondat, având în vedere considerentele în continuare arătate.
în cauză recurentul a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 65 lit. c) din H.G. nr. 611/2008 potrivit cărora comisia de soluționare a contestațiilor admite contestația modificând punctajul final acordat de comisia de concurs în situația în care constată că există o diferență mai mare de 10 puncte la proba scrisă între punctajele acordate de comisia de concurs și comisia de soluționare a contestațiilor și a dispozițiilor art. 66 lit. c) din același act normativ, potrivit cărora contestația va fi respinsă în situația în care între punctajul acordat de comisia de concurs și cel acordat de comisia de soluționare a contestațiilor nu este o diferență mai mare de 10 puncte/probă, în raport de prevederile art. 55 din Legea nr. 188/1999(forma în vigoare la data de 14 iulie 2008), potrivit cărora ocuparea funcțiilor publice vacante și a funcțiilor publice temporar vacante se poate face numai în condițiile prezentei legi și ale art. 57 alin. (3) din același act normativ, potrivit cărora concursul are la bază principiile competiției deschise, transparenței, meritelor profesionale și competenței, precum și cel al egalității accesului la funcțiile publice pentru fiecare cetățean care îndeplinește condițiile legal.
în primul rând, înalta Curte constată că prima instanță a examinat legalitatea actului administrativ în discuție, în limitele specifice procedurii instituite prin art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu respectarea dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., iar faptul că în considerentele hotărârii a făcut referire și la alte acte normative decât cele indicate de recurent în susținerea excepției de nelegalitate invocate, nu este de natură a afecta legalitatea soluției pronunțate în condițiile în care instanța de fond s-a referit la acte normative, în temeiul și în executarea cărora a fost emisă H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici.
Astfel, în mod corect s-a reținut că H.G. nr. 611/2008 a fost adoptată cu respectarea normelor de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000, Guvernul însușindu-și proiectul inițiat de M.A.I., ca organ de specialitate al administrației publice centrale cu atribuții privind funcția publică și A.N.F.P., avizat de către autoritățile publice interesate în aplicarea lui, precum și, din punct de vedere al legalității, de către Ministerul Justiției.
Pe fondul excepției de nelegalitate, înalta Curte, în acord cu instanța de fond, constată că dispozițiilor art. 65 lit. c) și art. 66 lit. c) din H.G. nr. 611/2008 nu încalcă prevederile art. 55 și art. 57 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, apreciind că impunerea unei limite minime (o diferență de 10 puncte, pe o scară de la 1 la 100, între notele acordate de comisia de concurs și respectiv comisia de soluționare a contestațiilor), pentru admiterea/respingerea contestațiilor, este justificată din punct de vedere obiectiv și rezonabil prin necesitatea de a asigura o evaluare obiectivă și echilibrată, cu respectarea principiilor generale prevăzute în art. 4 din H.G. nr. 611/2008, a candidaților pe întreaga perioadă de desfășurare a concursului pentru ocuparea unei funcții publice și nu afectează selecția candidaților exclusiv pe baza cunoștințelor, calităților și aptitudinilor profesionale în domeniul testat, cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs.
Prin urmare, înalta Curte constatând că dispozițiile citate, care conțin reguli de conduită generală și de aplicabilitate repetată la un număr nedeterminat de subiecți nu aduc atingere principiului competenței, în special, și principiilor generale, prevăzute în art. 57 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, în baza cărora se organizează orice concurs pentru ocuparea unei funcții publice, va înlătura toate criticile formulate de recurent în acest sens.
Totodată, în condițiile în care dreptul la contestație nu este un drept absolut, stabilirea prin normele legale contestate a unor limite în exercitarea acestui drept este legală. Iar impunerea, prin normele legale contestate, în sarcina comisiei de soluționare a contestațiilor, ca și condiție pentru admiterea/respingerea unei contestații, existența unei diferențe mai mare de 10 puncte, între notele acordate de cele două comisii, nu aduce atingere substanței acestui drept ci este de natură a asigura un echilibru între activitatea de evaluare desfășurată de cele două comisii, în etape și în condiții diferite ale concursului, în condițiile în care nu se poate nega o anumită marjă de apreciere subiectivă în activitatea de evaluare desfășurată de fiecare comisie implicată, cu atât mai mult cu cât comisia de concurs este competentă a elabora subiectele, baremele și planul de interviu pentru concurs.
Nu pot fi primite nici susținerile recurentului potrivit cărora fiecare candidat ar trebuie să beneficieze de nota ce mai favorabilă pe care o obține după recorectarea lucrării sau reevaluarea răspunsurilor date la interviu în condițiile în care competența și atribuțiile celor două comisii implicate în evaluarea candidaților participanți la un concurs nu sunt identice iar soluționarea unei contestații nu presupune luarea unei decizie asupra rezultatelor desfășurării procedurilor de recrutare, ceea ce ar presupune o recorectare a lucrării scrise și o reevaluare a răspunsurilor date la interviu, atribut exclusiv al comisie de concurs, potrivit art. 3 alin. (1) lit. (a) din H.G. nr. 611/2008, ci luarea unei decizii privind menținerea sau după caz modificării rezultatelor stabilite de comisia de concurs art. 3 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 611/2008 în urma analizării lucrării și a consemnării răspunsurilor la interviu în raport cu criticile formulate de contestator.
Totodată, având în vedere că instanța de contencios administrativ învestită cu soluționarea excepției de nelegalitate este abilitată să verifice doar concordanța actului administrativ supus analizei sale cu actele normative cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea căruia a fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, înalta Curte constată că excede limitelor prezentei analize aspectele referitoare la dispozițiile legale care reglementează instituția concursului în alte domenii decât cel reglementat de H.G. nr. 611/2008.
Având în vedere că de soluționarea excepției de nelegalitate depindea soluționarea cererile formulate de recurent pe fondul cauzei, în condițiile în care nu au fost invocate motive de nelegalitate în organizarea și desfășurarea concursului, în mod corect instanța de fond a apreciat asupra netemeiniciei respectivelor cereri, așa încât vor fi respinse și criticile formulate prin cererea de recurs sub acest aspect.
în contextul prezentat, înalta Curte a constatat că, hotărârea atacată a fost dată cu interpretarea și aplicarea corectă a tuturor prevederilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, neexistând motive pentru casarea/modificarea sentinței recurate și văzând dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, a respins ca nefondat recursul declarat în cauză.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2981/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2959/2012. Contencios → |
|---|
