ICCJ. Decizia nr. 2985/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Prin hotărârea nr. 579 din 13 septembrie 2011, Plenul C.S.M. a constatat că doamna S.A.S. nu îndeplinește condițiile prevăzute de regulament pentru numirea sa în funcția pentru care și-a depus candidatura, respectiv șef serviciul - Serviciu resurse umane pentru instanțele judecătorești.
Pentru a hotărî astfel, Plenul C.S.M. a reținut în esență că petenta S.A.S. și-a depus candidatura pentru funcția de șef Serviciu resurse umane pentru instanțele judecătorești, iar conform evidențelor direcție de resort doamna S.A. are o vechime în funcția de consilier juridic de 11 ani și 3 luni.
S-a mai arătat în considerentele hotărârii atacate că potrivit dispozițiilor art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, pe durata îndeplinirii funcției, personalul de specialitate juridică din cadrul C.S.M. este asimilat judecătorilor și procurorilor, în ceea ce privește drepturile și îndatoririle, inclusiv susținerea examenului de capacitate și promovare, iar potrivit art. 12 și art. 33 din aceeași lege, admiterea în magistratură are loc prin concurs organizat de Consiliul Superior a Magistraturii prin I.N.M.
Plenul C.S.M., având în vedere că doamna S.A.S. nu face parte din categoria persoanelor menționate la art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, a constatat că petenta nu îndeplinește condițiile prevăzute de regulament pentru numirea în funcția pentru care și-a depus candidatura.
împotriva hotărârii nr. 579 din 13 septembrie 2011 a Plenului C.S.M. a formulat recurs petenta S.A.S., invocând dispozițiile art. 21 din Legea nr. 304/2004 și cele ale art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, prin care a solicitat anularea acestei hotărârii.
Prin motivele de recurs recurenta susține, în esență, că în mod greșit a fost soluționat demersul său de încadrare în funcția de șef serviciu- Serviciu resurse umane pentru instanțele judecătorești , fiind nelegală susținerea conform căreia nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 12, 33,art. 87 din Legea nr. 303/2004.
De asemenea, recurenta a mai arătat că persoana angajată într-o asemenea funcție nu este magistrat detașat pentru o perioadă de timp limitată, ci este consilier juridic angajat definitiv și în această condiție poate asigura continuitate și coerență în funcționarea serviciului.
Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, motiv pentru care o va admite și, în temeiul dispozițiilor art. 158 alin. (3) C. proc. civ., va trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele expuse anterior, precum și următoarele aspecte:
Potrivit prevederilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 republicată, hotărârile adoptate de Plenul C.S.M. privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, prevăzute la art. 29 alin. (5), pot fi atacate cu recurs de către orice persoană interesată, în termen de 15 zile de comunicare sau de la publicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a înaltei Curți de Casație și Justiție.
Art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 este o normă de excepție, pentru că stabilește competența în recurs a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în comparație cu situația altor acte ale C.S.M. care sunt supuse controlului de legalitate exercitat în condițiile Legii nr. 554/2004.
Prin urmare, întrucât textul este de strictă interpretare, nu orice hotărâre a Plenului C.S.M. poate fi atacată cu recurs, ci exclusiv hotărârile jurisdicționale care privesc cariera ori drepturile judecătorilor și procurorilor.
în speță, hotărârea atacată de recurentă este o hotărâre de natură administrativă, supusă controlului instanței competente de contencios administrativ în condițiile Legii nr. 554/2004, nefiind o hotărâre ce face parte din categoria celor ce privesc cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, pentru a atrage competența specială a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, conform art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificări.
Față de împrejurarea că hotărârea atacată nu are ca obiect drepturile și cariera judecătorilor sau procurorilor, având natura și caracterele juridice ale unui act administrativ supus controlului de legalitate exercitat în condițiile Legii nr. 554/2004, înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare aparține Curții de Apel, ca instanță competentă material potrivit prevederilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 republicată.
în consecință, având în vedere considerentele expuse și în conformitate cu prevederile art. 158 alin. (3) și art. 159 pct. 2 C. proc. civ. precum și cu cele ale art. 10 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., s-a admis excepția necompetenței materiale a înaltei Curți, iar cauza a fost trimisă spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3003/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2981/2012. Contencios → |
|---|
