ICCJ. Decizia nr. 2993/2012. Contencios
| Comentarii |
|
I. Circumstanțele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, reclamanta SC E.F. SA a solicitat suspendarea executării efectelor deciziei nr. 165 din 29 iulie 2011 a Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, prin care s-a dispus revocarea autorizației de antrepozit fiscal din 19 decembrie 2003 și respingerea cererii de reautorizare ca antrepozit fiscal a locului situat în județul Bihor, sat P.
Prin sentința nr. 9/CA din 16 ianuarie 2012, Curtea de Apel Oradea a admis cererea formulată de reclamanta SC E.F. SA, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru autorizarea operațiunilor de produse supuse accizelor armonizate și a dispus suspendarea executării efectelor deciziei nr. 165 din 29 iulie 2011 a Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, până la pronunțarea instanței de fond.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că susținerile reclamantei referitoare la încălcarea principiului proporționalității care trebuie să existe între măsura luată și măsurile produse, prin exercitarea excesivă a dreptului de apreciere prevăzut de art. 206 alin. (2) C. fisc., ignorarea de către organul fiscal a prevederilor art. 9 alin. (1) C. proc. fisc., nerespectarea exigențelor emiterii unei decizii aparținând unui organ colegial, formalități a căror neîndeplinire antrenează nulitatea actului administrativ fiscal emis de către organul pluripersonal; încălcarea unui drept constituțional al societății reclamante, respectiv "libertatea economică", garantată de art. 45 din Constituție; nedatorarea sumelor impuse la plată de către Statul Român, care în realitate este dator societății reclamante, având în vedere împrejurarea că retragerea autorizației de antrepozit fiscal s-a făcut după ce I.C.S.I.D. a rămas în pronunțare în litigiul în care statului i se imputa situația precară a SC E.F. SA, ca urmare a retragerii facilităților acordate în anul 2002; neaplicabilitatea prevederilor O.U.G. nr. 54/2010 și ale art. 20628 alin. (2) C. fisc., fiind contrare prevederilor C.E.D.O. și prevederilor din Tratatele constitutive ale Uniunii Europene; nerespectarea dispozițiilor legale privitoare la competența de instrumentare și soluționare a cererilor de emitere și/sau revocare a autorizațiilor de antrepozit fiscal, sunt de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, fiind îndeplinită astfel cerința existenței unui caz bine justificat, în sensul art. 2 lit. t) din Legea contenciosului administrativ.
în ceea ce privește condiția cazului bine justificat, prima instanță a constatat că executarea actului administrativ a cărui suspendare se solicită este de natură a provoca societății reclamante prejudicii grave și iremediabile, având în vedere că interdicția de a mai produce bere după data de 12 decembrie 2011 va duce la disponibilizarea a peste 750 de angajați, ca urmare a intrării societății în insolvență, împrejurare ce ar putea atrage consecințe în plan social.
2. Recursul exercitat în cauză
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate, criticând soluția instanței de fond.
în susținerea cererii de recurs, recurentul a susținut că reclamanta nu a dovedit cu acte îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar invocarea fondului cauzei este irelevantă.
II. Considerentele înaltei Curți asupra recursului
Referitor la excepția lipsei de reprezentant a Direcției Generale a Finanțelor Publice Bihor, invocată intimata-reclamantă, înalta Curte reține următoarele:
înalta Curte, în temeiul art. 137 C. proc. civ., respinge excepția lipsei calității de reprezentant a Direcției Generale a Finanțelor Publice Bihor, având în vedere atât mandatul de reprezentare depus la dosarul cauzei, care face dovada reprezentării Ministerul Finanțelor Publice, cât și faptul că, astfel cum reiese din considerentele și dispozitivul sentinței atacate, Ministerul Finanțelor Publice a fost parte la judecarea cauzei pe fond.
Examinând cauza prin prisma înscrisurilor depuse în recurs și a prevederilor legale incidente, înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nul, pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 3021C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Art. 304 din același act normativ enumera situațiile în care se poate cere modificarea sau casarea unor hotărâri, numai pentru motive de nelegalitate: când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale; când hotărârea s-a dat de alți judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii; când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii; când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești; când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2); dacă instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut; când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii; când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia; când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".
De asemenea, este neîndoielnic că, în cauză, înalta Curte se află în situația prevăzută de art. 3041C. proc. civ., în care recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele.
Cu toate acestea, analizând cererea recurentului și susținerile acestuia, precum și înscrisurile depuse în probatoriu, înalta Curte constată că în cuprinsul cererii de recurs nu sunt dezvoltate argumente care ar putea fi calificate ca motive de recurs, potrivit legii.
în aceste condiții, recursul declarat este nul.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 3021, înalta Curte a respins excepția lipsei calității de reprezentant a Direcției Generale a Finanțelor Publice Bihor și a constatat nul recursul formulat în cauză de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2939/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3004/2012. contencios → |
|---|
