ICCJ. Decizia nr. 2464/2012. Contencios
| Comentarii |
|
I. Procedura în fața primei instanțe
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul P.C.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii, cultelor și Patrimoniului Național, anularea adresei din 08 septembrie 1997 emisă de Secretariatul de Stat pentru Culte.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că după ce a intrat posesia copiei adresei din 08 septembrie 1997 emisă de Secretariatul de Stat pentru Culte, a solicitat, în data de 14 iulie 2008, Ministerului Culturii și Cultelor, anularea tuturor adreselor și actelor de aceeași natură cu adresa menționată, întrucât sunt ilegale și prin folosirea lor se creează pagube incomensurabile, nu numai patrimoniului public, primind răspuns din partea Ministerului Culturii și Cultelor, prin adresa din 06 august 2008.
în susținerea acțiunii, reclamantul a mai arătat că adresa menționată este emisă de o autoritate care nu a fost și nici în prezent, nu este abilitată de lege să emită asemenea acte și că un asemenea act, în situația existenței Legii nr. 21/1924, nu avea și nu are motivație acoperită legal, deoarece în legea arătată nu este stipulată posibilitatea ca o simplă adresă să poată motiva și dovedi existența calității de persoană juridică a unei alcătuiri de persoane fizice, indiferent de felul acesteia.
Pârâtul Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, prin întâmpinare, a invocat excepțiile tardivității cererii, în raport de dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, a lipsei de interes a reclamantului, motivat de faptul că nu a fost lezat nici un interes legitim public, astfel cum acesta este definit de art. 2 alin. (1) lit. r) din Legea menționată, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin încheierea din 11 noiembrie 2009, în temeiul art. 161din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel a dispus introducerea în cauză în calitate de pârât a Ordinului Franciscanilor Observanți, reținând că actul a cărui anulare se solicită privește acest ordin.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, pârâtul Ordinul Franciscanilor Observanți a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că nu există vreun raport juridic de natură administrativă sau de altă natură între acesta și reclamant, precum și excepția lipsei de interes a reclamantului. De asemenea, față de solicitarea scrisă depusă de reclamant la dosar la data de 20 aprilie 2010, la termenul de judecată din 21 aprilie 2010, instanța de fond a dispus introducerea în cauză în calitate de pârât și a Secretariatul de Stat pentru Culte de pe lângă Guvernul României.
Prin încheierea de ședință din 06 aprilie 2010, Curtea de Apel a luat act de renunțarea reclamantului la judecata acțiunii în contradictoriu cu Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național
2. Hotărârea primei instanțe
Prin sentința nr. 4398 din 22 iunie 2011, Curtea de Apel București a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ordinul Franciscanilor Observanți, ca neîntemeiată și a admis excepția lipsei de interes invocată de pârâtul Ordinul Franciscanilor Observanți.
Curtea de Apel a respins acțiunea formulată de reclamantul P.C.D., în contradictoriu cu pârâții Ordinul Franciscanilor Observanți prin Oficiul Provincial al Ordinului Franciscanilor Observanți și Secretariatul de Stat pentru Culte de pe lângă Guvernul României, ca lipsită de interes.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ordinul Franciscanilor Observanți este neîntemeiată, având în vedere că adresa din 08 septembrie 1997 este destinată Oficiului Provincial al Franciscanilor și privește Ordinul Franciscanilor Observanți din România, făcând referire la statutul de persoană juridică a acestui ordin, astfel că în cauză se justifică calitatea procesuală pasivă a Ordinului Franciscanilor Observanți.
Referitor la excepția lipsei de interes invocată de același pârât, prima instanță a apreciat că deși acțiunea în contencios administrativ formulată de o persoană fizică poate avea ca temei vătămarea unui interes legitim public, în măsura în care se întemeiază, în primul rând, pe vătămarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim privat, în sensul arătat și de art. 8 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, în cauză, reclamantul nu a probat existența interesului legitim în promovarea acțiunii în contencios administrativ.
S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că prin adresa din 08 septembrie 1997 emisă de Secretariatul de Stat pentru Culte se aduce la cunoștința Oficiului Provincial al Franciscanilor faptul că Ordinul Franciscanilor Observanți din România se bucură de statutul de persoană juridică, în conformitate cu Legea pentru regimul general al cultelor religioase, în cuprinsul adresei menționându-se că din coroborarea prevederilor H.G. nr. 831/1991, care a abrogat H.C.M. nr. 810/1949, cu prevederile art. 28 din Legea menționată, rezultă că Ordinul Franciscanilor are statutul de persoană juridică prin efectul Legii pentru regimul general al cultelor, care prevede că "sunt persoane juridice" și "părțile componente locale" ale cultelor recunoscute în România.
Judecătorul fondului a constatat că susținerile reclamantului, în sensul că în baza adresei contestate a fost emis de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj la data de 05 februarie 2002, certificatul de înregistrare fiscală nr. DD, prin care s-a recunoscut calitatea de persoană juridică a Mănăstirii Franciscanilor din Cluj-Napoca, iar ulterior, în baza aceleiași adrese, Ordinul Franciscanilor a formulat peste 200 sute de cereri de restituire a unor bunuri ce aparțin domeniului public, nu sunt de natură a justifica existența unui interes legitim al reclamantului în prezenta cauză.
Cu privire la cauzele înregistrate pe rolul Tribunalului Cluj, cu privire la care reclamantul afirmă că au fost folosite înscrisurile menționate, s-a depus, în copie, cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj sub nr. 4276/2004, prin care Ordinul Franciscanilor a solicitat în contradictoriu cu Statul Român și Centrul Județean de Consultanță Agricolă Cluj, restituirea unui imobil situat în Cluj.
De asemenea, Curtea de Apel a apreciat că nu pot fi reținute în dovedirea interesului legitim nici afirmațiile reclamantului în sensul că urmare a cererii pe care a formulat-o, în temeiul Legii nr. 544/2004, Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național a emis adresa din 06 august 2008, al cărei conținut nu reflectă realitatea și neagă efectele produse de existența în circuitul civil a adresei din 08 septembrie 1997, întrucât această ultimă adresă este destinată Oficiului Provincial al Franciscanilor și în conținutul acesteia se face referire la statutul de persoană juridică a Ordinului Franciscanilor Observanți din România, cu indicarea temeiului în drept al acestui statut.
în fine, instanța de fond a constatat că reclamantul nu este parte în cauzele înregistrate pe rolul instanțelor judecătorești având ca obiect acțiunile în revendicare formulate de Ordinul Franciscanilor, iar mențiunile din cuprinsul adresei contestate nu sunt de natură să-i afecteze interesele legitime.
3.Recursul reclamantului
împotriva sentinței Curții de Apel, a declarat recurs P.C.D., considerând-o nelegală și netemeinică.
în esență, recurentul a susținut că în mod greșit instanța de fond a apreciat acțiunea ca fiind lipsită de interes, întrucât justifică un interes personal și un scop legitim având în vedere calitatea sa de cetățean român vătămat în drepturile sale legitime încălcate prin fraudarea legii.
în motivarea căii de atac, recurentul a reiterat apărările din fața instanței de fond, susținând că adresa din 08 septembrie 1997, a cărui anulare o solicită, este un act inexistent, fiind emis prin fraudă la lege.
De asemenea, s-a susținut că textul adresei din 08 septembrie 1997 este în totalitatea lui în contrazicere cu legile României și ordinea de drept, purtând totodată stigmatul răstălmăcirii literei legii.
II. Considerentele înaltei Curți asupra recursului
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentul-reclamant P.C.D., cât și potrivit art. 304 C. proc. civ., sub toate aspectele, înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare.
Instanța de control judiciar constată că în speță judecătorul fondului a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică adecvată.
Obiectul cererii deduse judecății îl reprezintă anularea adresei din 08 septembrie 1997 emisă de Secretariatul de Stat pentru Culte, prin care se aduce la cunoștința Oficiului Provincial al Franciscanilor faptul că Ordinul Franciscanilor Observanți din România se bucură de statutul de persoană juridică, în conformitate cu Legea pentru regimul general al cultelor religioase.
în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 "persoană vătămată este orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri; în sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vătămate și grupul de persoane fizice, fără personalitate juridică, titular al unor drepturi subiective sau interese legitime private, precum și organismele sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate".
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004 "interes legitim privat este posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat".
Instanța de control judiciar, în acord cu judecătorul fondului constată că reclamantul - recurent nu justifică un interes direct în ceea ce privește actul administrativ contestat, care este adresat altui subiect de drept.
Interesul constituie una din condițiile esențiale ale oricărei acțiuni civile și trebuie să fie îndeplinită în legătură cu toate formele procedurale care alcătuiesc conținutul acțiunii.
Interesul este definit ca fiind tocmai folosul practic, material sau moral, pe care-l urmărește cel care promovează o acțiune și trebuie să fie legitim și personal. Cu alte cuvinte, această cerință exprimă ideea că, în principiu, nu este îngăduit unei persoane să apere interesul unei alte persoane, și deci, nici interesul colectiv, iar cerința ca interesul să fie personal celui care acționează reprezintă aspectul subiectiv al condițiilor de exercițiu al acțiunii.
De asemenea, interesul trebuie să fie născut și actual, să existe în momentul în care este formulată cererea, deoarece un interes eventual nu poate fi luat în considerare.
Prin impunerea condiției interesului se urmărește evitarea unor litigii lipsite de utilitate pentru reclamant, pur vexatorii.
Având în vedere cele redate, înalta Curte nu poate reține susținerile recurentului-reclamant în sensul că ar avea un interes legitim în promovarea cererii de anulare a adresei din 08 septembrie 1997 emisă de Secretariatul de Stat pentru Culte, întrucât așa cum rezultă din conținutul adresei, în acest act se face referire la statutul de persoană juridică a Ordinului Franciscanilor Observanți din România, iar mențiunile din cuprinsul adresei contestate nu sunt de natură să-i afecteze reclamantului interesele legitime.
în aceste condiții, instanța de fond a făcut o corectă interpretare a situației de fapt raportată la prevederile legale incidente în cauză. Astfel, recurentul - reclamant nu este parte în raportul de drept administrativ care conferă calitate procesuală titularilor de drepturi și obligații născute, modificate sau stinse ca efect al actului administrativ supus judecății.
2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs
Pentru considerentele expuse, înalta Curte a constatat că sentința recurată nu era afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 3041C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) Teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, înalta Curte a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2766/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1744/2012. Contencios → |
|---|
