ICCJ. Decizia nr. 3009/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3009/2012
Dosar nr. 3528/2/2010
Şedinţa publică de la 14 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 655 din 31 ianuarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamanta D.D.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că la petiţia formulată de reclamantă şi înregistrată la 17 septembrie 2009, pârâtul i-a răspuns prin adresa din 01 octombrie 2009, în sensul că petiţia sa a fost transmisă Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, întrucât, potrivit art. 69 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, Ministrul Justiţiei nu are căderea de a controla măsurile dispuse de procuror în cursul urmăririi penale şi soluţiile adoptate, motiv pentru care reclamanta invocă un pretins refuz nejustificat al pârâtului Ministerul Justiţiei de a-i soluţiona cererea.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că cererea înregistrată sub nr. 105105 din 17 septembrie 2009, nu a fost întemeiată pe dispoziţiile Ordonanţei nr. 27/2002, ci pe dispoziţiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, reclamanta solicitând prin această cerere, după expunerea unei situaţii de fapt în legătură cu o serie de abateri pretins a fi săvârşite de către poliţiştii din cadrul Biroului de Cercetări Penale al secţiei ZZ Poliţie în dosarul penal nr. 2670/P/2009, efectuarea unui control potrivit dispoziţiilor art. 69 alin. (1) din Legea nr. 304/2004.
Judecătorul fondului a constatat că în răspunsul pârâtului, comunicat reclamantei prin adresa din 01 octombrie 2009, nu se regăsesc elementele excesului de putere, nici în modalitatea exercitării dreptului de apreciere cu încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege, nici prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor reclamantei, întrucât Ministrul Justiţiei nu are dreptul de a exercita nici un control asupra măsurilor dispuse de procuror în cursul urmăririi penale şi soluţiile adoptate.
Prin urmare, prima instanţă, având în vedere că reclamanta a sesizat aspecte în legătură cu modalitatea de soluţionare a unui dosar penal, precum şi activitatea poliţiştilor şi procurorilor implicaţi în activitatea de cercetare şi supraveghere penală, a constatat că în mod corect pârâtul a apreciat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 69 alin. (2) teza I din Legea nr. 304/2004, ci art. 69 alin. (2) Teza a II -a, direcţionând sesizarea reclamantei organelor competente legal să exercite supravegherea ierarhică, inclusiv asupra măsurilor dispuse în cursul urmăririi penale.
Împotriva sentinţei civile nr. 655 din data de 31 ianuarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen legal D.D.A. solicitând admiterea căii extraordinare de atac şi modificarea în tot a sentinţei civile atacate în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.
Se susţine de către recurentă că instanţa de fond a reţinut greşit în considerentele hotărârii că sesizările adresate Ministerului Justiţiei nu ar fi petiţii, conform Ordonanţei nr. 27/2002, ci „sesizări” întemeiate pe Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, schimbând în acest fel înţelesul noţiunii de petiţie, prevăzute de art. 2 din O.G. nr. 27/2002.
Se mai arată că în cuprinsul considerentelor nu sunt menţionate susţinerile făcute de recurentă în cererea introductivă şi în precizările depuse, instanţa reproducând punctul de vedere al pârâtului, chiar mai mult decât acesta a susţinut în întâmpinare, schimbând în interesul pârâtului înţelesul noţiunii de petiţie, altfel decât este prevăzut în O.G. nr. 27/2002, astfel fiind pronunţată o hotărâre arbitrară, contrară dispoziţiilor legale.
În drept recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În cauză a depus întâmpinare intimatul Ministerul Justiţiei solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei civile atacate ca fiind legală şi temeinică.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În mod corect, prin hotărârea recurată, instanţa de fond a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta D.D.A., prin care s-a solicitat constatarea refuzului nejustificat al Ministerului Justiţiei de a-i rezolva cererea înregistrată sub nr. 105105 din 17 septembrie 2009 şi obligarea pârâtului la soluţionarea cererii conform obiectului acesteia, reţinându-se în mod judicios că nu există, în cauză, un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, adică o exprimare explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane.
Recurenta D.D.A. a sesizat ministrul justiţiei cu petiţia înregistrată la 17 septembrie 2009 prin care s-a solicitat a se dispune efectuarea unui control referitor la aspectele sesizate, conform prevederilor art. 69 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, iar la această sesizare s-a răspuns petentei, potrivit art. 6 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, comunicându-se că petiţia a fost transmisă spre competentă soluţionare autorităţii cu atribuţii în rezolvarea problemei sesizate, anume Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
De asemenea, în mod legal, Ministerul Justiţiei a mai comunicat recurentei, prin aceeaşi adresă din 01 octombrie 2009 Ministerul Justiţiei, că potrivit art. 69 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, ministrul justiţiei nu are căderea de a controla măsurile dispuse de procuror în cursul urmăririi penale şi soluţiile adoptate, şi că abaterile disciplinare săvârşite de procurori, activitatea ori conduita necorespunzătoare a acestora, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturilor cu justiţiabilii pot fi reclamate Consiliului Superior al Magistraturii, în temeiul art. 97 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată.
În raport de cele mai sus arătate, constatându-se că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză şi că hotărârea atacată este legală şi temeinică se va dispune, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamanta D.D.A. împotriva sentinţei civile nr. 655 din data de 31 ianuarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de D.D.A. împotriva sentinţei nr. 655 din 31 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2990/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3017/2012. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
