ICCJ. Decizia nr. 2922/2012. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2922/2012
Dosar nr. 11368/2/2009
Şedinţa publică de la 12 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată la data de 02 decembrie 2009 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta V.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Municipiul Brăila prin Primar şi Instituţia Prefectului Brăila, obligarea pârâtelor Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la desemnarea unui evaluator/societate de evaluare pentru întocmirea raportului de evaluare și obligarea la emiterea unui titlu de despăgubire de către pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, urmare a notificării din 06 august 2001 formulată de autorii săi în baza Legii nr. 10/2001 şi a dispoziţiei din 23 martie 2004 emisă de Primarul Municipiului Brăila, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, urmare notificării din 06 august 2001, Primarul Municipiului Brăila a emis în baza Legii nr. 10/2001 dispoziţia din 23 martie 2004, prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatori prin echivalent în valoare de 2.030.710.903 ROL pentru imobilul situat în strada P., Brăila, având în vedere imposibilitatea restituirii în natură, iar dosarul a fost înaintat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor unde a fost înregistrat cu nr. 23029/CC/2006, însă dosarul nu a fost soluţionat potrivit dispoziţiilor Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
Reclamanta a susținut că, deşi legiuitorul nu a stabilit în cuprinsul Legii nr. 247/2005 un termen pentru finalizarea procedurii administrative, acest fapt nu poate constitui o justificare pentru autorităţile publice implicate în acest demers pentru nesoluţionarea dosarului într-un termen rezonabil.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Municipiul Brăila prin Primar a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, solicitând respingerea acţiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat, prin întâmpinare, respingerea acţiunii reclamantei, ca neîntemeiată.
Autoritatea pârâtă a susținut că, în cauză, reclamanta este beneficiara titlurilor de valoare nominală în cuantum de 2.030.710.903 ROL, astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 29 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, respectiv procedura de convertire a titlurilor de valoare nominală, iar solicitarea reclamantei de desemnare a unui evaluator este neîntemeiată.
Pârâta a precizat faptul că cererea reclamantei de convertire a titlurilor de valoare nominală în titluri de despăgubire a fost conexată la dosarul transmis de către Primăria Municipiului Brăila, entitatea care a emis dispoziţia din 23 martie 2004.
Prin urmare, a arătat instituția pârâtă, fiind verificată imposibilitatea restituirii în natură a terenului notificat, în următoarea şedinţă a Comisiei Centrale va fi emisă decizia ce reprezintă titlul de despăgubire, în cuantumul actualizat al titlurilor de valoare nominală, potrivit procedurii prevăzute de art. 29 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Referitor la solicitarea reclamantei privind obligarea Comisiei Centrale la plata cheltuielilor de judecată, pârâta a precizat, pe de o parte, că reprezintă o entitate în subordinea Ministerului Finanţelor, neavând un buget propriu, iar pe de altă parte, că nu se opune cererii formulate, astfel că se impune respingerea cererii privind plata cheltuielilor de judecată, potrivit art. 275 C. proc. civ.
Pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a formulat, de asemenea, întâmpinare, invocând excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, față de dispozițiile art. 2 din H.G. nr. 361/2005, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd principalele atribuţii ale Autorităţii.
Referitor la cererea reclamantei privind obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la plata cheltuielilor de judecată, pârâta a arătat faptul că Autoritatea nu are calitate procesuală în cauză, motiv pentru care a solicitat respingerea cererii, conform art. 275 C. proc. civ.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 654 din 31 ianuarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Municipiul Brăila şi Instituţia Prefectului Judeţului Brăila şi a respins acţiunea în contradictoriu cu aceşti pârâţi, ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; a admis, în parte, acţiunea formulată, aşa cum a fost completată, de reclamanta V.M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor; a admis excepţia rămânerii fără obiect a capetelor de cerere referitoare la obligarea pârâtului Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la desemnarea unui evaluator şi emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, precum şi fixarea unui termen pentru aducerea la îndeplinire a obligaţiei stabilite de instanţă sub sancţiunea plăţii penalităţilor în valoare de 100 RON/zi de întârziere şi a respins aceste capete de cerere, ca fiind rămase fără obiect; a obligat pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata către reclamantă a despăgubirilor materiale reprezentate de dobânda legală aplicată sumei de 226.488,18 RON, stabilită prin decizia nr. 8324 din 18 mai 2010, pentru perioada cuprinsă între data de 14 noiembrie 2007 şi data emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire nr. BB, respectiv 18 mai 2010 și a obligat pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata sumei de 20.000 RON, cu titlu de daune morale către reclamantă.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond, examinând cu prioritate excepțiile invocate în cauză, a reținut următoarele:
Reclamanta V.M. este, împreună cu D.M.J. şi S.D., titulara dispoziţiei din 23 martie 2004 emisă de Primarul Municipiului Brăila, prin care, în urma soluţionării notificării din data de 06 august 2001, s-a stabilit ca valoare echivalentă a imobilului imposibil de restituit în natură, situat în municipiul Brăila, str. P., judeţul Brăila, suma de 2.030.710.903 ROL, în limita căreia s-a stabilit că se vor acorda măsuri reparatorii sub formă de titluri de valoare nominală, folosite exclusiv în procesul de privatizare, potrivit opţiunii solicitantei (art. 2).
Potrivit dispoziţiilor pct. 34.3 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003, beneficiara D.M.J. a depus dispoziţia la Biroul pentru restituiri prin titluri de valoare nominală din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, în vederea emiterii acestor titluri, în cuantumul stabilit prin dispoziţia din 23 martie 2004, titluri emise de către minister, care ulterior au fost depuse la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea convertirii acestora în titlu de despăgubire, potrivit prevederilor art. 29 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cererea fiind înregistrată la Secretariatul Comisiei la data de 21 septembrie 2005.
Totodată, Curtea a constatat că dispoziţia din 23 martie 2004 emisă de Primarul Municipiului Brăila, împreună cu toate documentele anexate acesteia au fost transmise de autoritatea notificată la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu procesul-verbal din 02 noiembrie 2005, fiind înregistrate la Secretariatul Comisiei sub nr. 23029/CC/2006. Cererea de convertire a titlurilor de valoare nominală emise de Ministerul Finanţelor Publice în titlu de despăgubire, înregistrată la data de 21 septembrie 2005, a fost conexată la dosarul conţinând dispoziţia din 23 martie 2004, înregistrat la Secretariatul Comisiei sub nr. 23029/CC/2006, cu adresa din 25 iulie 2006, Secretariatul Comisiei comunicându-i beneficiarei D.M.J. că cererea de convertire a titlurilor de valoare nominală urmează a fi analizată în următoarea şedinţă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Beneficiara D.M.J. a revenit cu numeroase memorii către Secretariatul Comisiei, potrivit bonurilor de ordine aflate la dosarul cauzei, solicitând, printre altele, şi restituirea parţială în natură a imobilului, iar Primarul Municipiului Brăila a confirmat, prin adresele din 22 ianuarie 2007 şi din 13 iunie 2007, că pe teren este edificată piaţa de fructe şi legume „Piaţa M.”, acesta fiind parţial liber.
Prin adresa din 25 septembrie 2007, la cererea reclamantei V.M., Primarul Municipiului Brăila îi comunică acesteia că obiectivul Piaţa M. „ocupă funcţional terenul notificat” şi „aparţine domeniului public al Municipiului Brăila, legal aprobat prin H.G.R. nr. 363/2002 - destinaţie Piaţă publică amenajată”, şi că „acelaşi obiectiv este prevăzut în Planul Urbanistic General al Municipiului Brăila aprobat prin H.C.L.M. nr. 2/2001 cu aceeaşi destinaţie, fiind cuprinsă în zona de servicii şi utilităţi publice”, adresa fiind depusă şi înregistrată la registratura Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţiilor la 08 octombrie 2007, iar la registratura Secretariatului Comisiei la 01 octombrie 2007.
Prima instanţă a mai reţinut că, la data de 14 noiembrie 2007, a fost redactat un proiect de decizie „nr. … din 19 septembrie 2006” privind acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII - Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005”, prin care se decidea emiterea titlului de despăgubire în favoarea reclamantei V.M. şi a beneficiarei D.M.J., „în cuantum de 226.488,18 RON, reprezentând valorile actualizate, potrivit indicelui de inflaţie comunicat de Institutul Naţional de Statistică, a titlurilor de valoare nominală emise de către Ministerul Finanţelor Publice, la data de 09 noiembrie 2004” (art. 1).
La data de 18 mai 2010 a fost emisă decizia nr. 8324 din 18 mai 2010 privind acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII - Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005, prin care s-a decis emiterea titlului de despăgubire în favoarea reclamantei V.M. şi a beneficiarei D.M.J., „în cuantum de 281.175,23 RON, reprezentând valorile actualizate, potrivit indicelui de inflaţie comunicat de Institutul Naţional de Statistică, a titlurilor de valoare nominală emise de către Ministerul Finanţelor Publice, la data de 09 noiembrie 2004” (art. 1).
Analizând într-o manieră detaliată dispoziţiile art. 16 din cap. 5 - Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, precum şi art. 29 alin. (1) din Legea nr. 247/2005, Curtea a reţinut că procedura de evaluare şi stabilirea sumei totale ce urmează a fi acordată este coordonată în mod exclusiv de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind finalizată cu emiterea titlului de despăgubire, titlu care ulterior este înaintat pârâtei Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor, în vederea emiterii titlului de plată, astfel încât, în această etapă a procedurii administrative, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor nu are nicio obligaţie legală în legătură cu obligaţia de desemnare a unui evaluator sau cu stabilirea valorii despăgubirilor, între părţi neexistând nici un raport juridic obligaţional, motiv pentru care excepţia lipsei calităţii procesuale pasive este întemeiată.
De asemenea, instanţa de fond a apreciat că pârâţilor Ministerul Finanţelor Publice şi Instituţia Prefectului Judeţului Brăila nu le sunt stabilite, în această procedură administrativă specială, niciun fel de obligaţii, motiv pentru care a apreciat că nici aceste instituţii nu au calitate procesuală pasivă raportat la obiectul acţiunii.
Cu privire la fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că, prin emiterea deciziei nr. 8324 din 18 mai 2010, capetele de cerere iniţiale, referitoare la obligarea pârâtului Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la desemnarea unui evaluator şi la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, precum şi fixarea unui termen pentru aducerea la îndeplinire a obligaţiei stabilite de instanţă sub sancţiunea plăţii penalităţilor în valoare de 100 RON/zi de întârziere, au rămas fără obiect.
În raport de situaţia de fapt redată şi examinată, Curtea a apreciat că se impune cenzurarea atitudinii pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în ceea ce priveşte emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri nr. BB din 18 mai 2010 după mai bine de 4 ani de la înregistrarea documentaţiei pe rolul său, din perspectiva faptului că, pe de o parte, omisiunea autorităţilor administrative de a se conforma într-un termen rezonabil unei decizii definitive, chiar de ordin administrativ, poate antrena o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi, pe de altă parte, că beneficiarii au fost lipsiţi de prerogativele dreptului de proprietate asupra imobilelor preluate de stat în sensul art. 1 alin. (1) din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
Pe cale de consecinţă, Curtea a reţinut că dobânda legală solicitată de către reclamantă reprezintă beneficiul nerealizat al sumei de 226.488,18 RON, de care reclamanta a fost privată prin neemiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire la momentul redactării proiectului de decizie, 14 noiembrie 2007 şi până la emiterea deciziei nr. 8324, iar privarea de această sumă este cauzată de atitudinea pârâtei, întrucât motivul invocat de către aceasta referitor la incertitudinea în care s-a aflat cu privire la existenţa unei suprafeţe de teren liberă nu mai este susţinută de înscrisurile existente la dosarul cauzei după data de 01 octombrie 2007.
Astfel, pârâta avea suficiente elemente (H.G.R. nr. 363/2002 şi Planul Urbanistic General al Municipiului Brăila aprobat prin H.C.L.M. nr. 2/2001) la care să se raporteze încă de la acea dată pentru a aprecia dacă întreaga suprafaţă de teren era afectată obiectivului Piaţa M., iar demersurile ulterioare prin care s-au solicitat Primarului mun. Brăila comunicarea „situaţiei juridice clare a imobilului-teren”, „situaţia juridică actuală”, „un punct de vedere” reprezintă un abuz de putere din partea pârâtei, prin depăşirea competenţelor sale şi încălcarea dreptului la despăgubiri al beneficiarelor.
De asemenea, Curtea a apreciat că prin atitudinea imprevizibilă şi lipsită de transparenţă manifestată pe parcursul a 3 ani de zile, după curgerea unei perioade anterioare de 6 ani de la înregistrarea notificării, autoritatea pârâtă a cauzat un prejudiciu moral reclamantei, urmând să admită cererile completatoare de obligare a pârâtului la plata despăgubirilor materiale şi morale.
3. Motivele de recurs înfăţişate de recurentul-pârât
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (C.C.S.D.), criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi ale art. 304¹ C. proc. civ.
În esenţă, prin motivele de recurs dezvoltate recurenta a înfăţişat următoarele critici faţă de sentinţa atacată:
- instanţa de fond nu a respectat dispoziţiile art. 132 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că a transformat acţiunea principală având ca obiect „obligaţia de a face” într-o acţiune în răspundere civilă delictuală, mai cu seamă că cererea precizatoare şi completatoare de acţiune din data de 1 octombrie 2010 a fost depusă de reclamantă, tardiv, ulterior primei zi de înfăţişare (12 mai 2010);
- instanţa de fond în mod nelegal a admis cererea reclamantei de acordare a despăgubirilor materiale, raportat la suma de 226.488,18 RON, cu titlu de dobândă aferentă pentru perioada cuprinsă între 14 noiembrie 2007 şi 18 mai 2020, data emiterii titlului de despăgubire nr. BB, câtă vreme înscrisul reţinut de instanţă ca „proiect al deciziei” nu este decât un simplu print de calculator, fără valoare juridică;
- prin reţinerea incertitudinii cu privire la o suprafaţă de teren liberă, care nici nu este susţinută de înscrisurile existente la dosar, instanţa de fond cu bună ştiinţă a ignorat prevederile legislaţiei în vigoare, respectiv art. 16 alin. (4) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005;
- este netemeinică şi nelegală motivarea instanţei de fond în sensul obligării Statului Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la despăgubirile materiale arătate, nefiind vorba despre un beneficiu nerealizat câtă vreme nu s-a dovedit întrunirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de lege pentru declanşarea răspunderii civile delictuale, respectiv existenţa şi întinderea prejudiciului suferit, legătura cauzală între prejudiciul pretins şi fapta pârâtei precum şi vinovăţia pârâtei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor;
- nici acordarea daunelor morale în sumă de 20.000 RON în favoarea reclamantei nu apare ca fiind o măsură legală, neputându-se reţine nicio tergiversare din partea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, decizia reprezentând titlul de despăgubire fiind emisă după transmiterea situaţiei juridice actuale a terenului notificat.
4. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, faţă de actele şi lucrările dosarului dar şi raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, incluzând art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este fondat şi urmează a fi admis, în limitele şi pentru considerentele în continuare arătate.
Instanţa de fond, sesizată cu acţiunea reclamantei intimate, întemeiată pe prevederile cuprinse în Legea nr. 247/2005 dar şi în Legea nr. 554/2004, republicată, ale cărei capete iniţiale de cerere au fost mai sus arătate, a admis în parte acţiunea formulată, astfel cum a fost completată, în sensul că a respins ca rămase fără obiect cererile referitoare la obligarea recurentei la desemnarea unui evaluator şi emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, incluzând fixarea unui termen pentru aducerea la îndeplinire a obligaţiei stabilite de instanţă sub sancţiunea plăţii de penalităţi pe zi de întârziere.
Prin aceeaşi hotărâre, instanţa de fond a admis însă celelalte cereri ale reclamantei cuprinse în cererea completatoare şi drept urmare a dispus obligarea recurentei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata în favoarea intimatei, (i) a despăgubirilor materiale reprezentate de dobânda legală aplicată sumei de 226.488,18 RON, stabilită prin decizia nr. 8324 din 18 mai 2010 pentru perioada cuprinsă între 14 noiembrie 2007 şi 18 mai 2010 şi totodată (ii) a daunelor morale în sumă de 20.000 RON.
4.1. Printr-un prim motiv de recurs recurenta critică primirea dar şi modalitatea de soluţionare de către prima instanţă a cererii completatoare a acţiunii introductive de instanţă, depusă de reclamanta intimată la data de 1 noiembrie 2010.
Prin încheierea de şedinţă din aceeaşi dată, 1 noiembrie 2010 instanţa de fond a luat act de completarea acţiunii de către reclamantă cu cele două capete de cerere, vizând obligarea autorităţii recurente la daune materiale constând în dobânda legală aplicată sumei de 226.488,18 RON, de la 14 noiembrie 2007 şi daune morale de 100 RON pe zi de la data de 14 noiembrie 2007 şi până la comunicarea deciziei la data de 17 mai 2010.
Deliberând asupra regularităţii depunerii cererii completatoare, judecătorul fondului a apreciat că se impune a se lua act de completarea acţiunii, date fiind (i) obiectul capetelor principale de acţiune, (ii) temeiul juridic al acestora ca şi (iii) împrejurarea de fapt constând în dovada efectuată abia la acelaşi termen, în sensul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubiri pe numele reclamantei. În plus, s-a apreciat că primirea cererii completatoare se impune şi în considerarea protejării efective a dreptului pretins de către reclamantă.
Raportat la aceste consideraţiuni şi faţă de prevederile art. 132 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că nu sunt fondate criticile recurentei pe aspectul menţionat în condiţiile în care, normele cu caracter dispozitiv cuprinse în textul de lege arătat au fost interpretate corect de prima instanţă chiar dacă într-o manieră nu lipsită de echivoc.
Astfel, Înalta Curte reţine că atitudinea procesuală a reclamantei a fost în adevăr generată de depunerea în faţa instanţei de fond, abia la data de 25 octombrie 2010 a dovezii de emitere a titlului de despăgubire solicitat de reclamantă, în condiţiile în care, în dosar, exista numai proiectul de decizie redactat la 14 noiembrie 2007, astfel că rămânerea fără obiect a primelor capete de cerere echivalează cu „pieirea” obiectului pe care o reglementează art. 132 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. atunci când îngăduie ca şi după prima zi de înfăţişare să se ceară valoarea obiectului pierdut, fără ca aceasta să echivaleze cu o veritabilă modificare de cerere.
Apreciind aşadar că această normă legală este incidentă în cauză şi pentru toate considerentele de fapt sus arătate, în contextul special al cauzei şi al dreptului subiectiv al reclamantei ce se impunea a fi proteguit, Înalta Curte reţine, în concluzie, că în mod corect a fost primită cererea din 1 noiembrie 2010, care din punct de vedere juridic nu echivalează propriu zis cu modificarea acţiunii iniţiale, pentru a se reţine tardivitatea invocată de recurentă şi cu ocazia judecăţii în fond.
4.2. Înalta Curte apreciază totodată că este fondat motivul de recurs vizând nelegalitatea acordării prin sentinţa atacată, a despăgubirilor materiale reprezentate de dobânda legală aplicată sumei de 226.488,18 RON stabilită prin decizia nr. 8324 din 18 mai 2010 pentru perioada cuprinsă între data de 14 noiembrie 2007 şi data emiterii titlului de despăgubire nr. BB, şi anume 18 mai 2010.
Este fondată critica recurentei vizând lipsa de valoare juridică a „proiectului de decizie” datat 14 noiembrie 2007.
În adevăr, înscrisul reţinut de instanţă ca fiind apt de a declanşa şi de a echivala cu momentul de la care începe să curgă obligaţia recurentei de plată a dobânzii, datat 14 noiembrie 2007, nu este decât un print de calculator, ce nu îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute în Legea nr. 247/2005, pentru a-i fi conferită valoare juridică, mai cu seamă în contextul arătat de prima instanţă.
Indiscutabil, actul generator de efecte juridice în sensul şi în limitele legii arătate este numai decizia nr. 8324 din 18 mai 2010.
În plus, instanţa de recurs reţine că reclamanta nu putea solicita acordarea dobânzii legale, câtă vreme respectivul înscris nu este şi nu ar putea fi calificat ca fiind un titlu de creanţă în favoarea reclamantei.
Numai creditorul obligaţiei având drept obiect a da o sumă de bani poate pretinde drept echivalent al prejudiciului încercat prin întârzierea la executare, dobânda legală, ceea ce în speţă nu este aplicabil mai cu seamă că nu este în discuţie angajarea unei răspunderi civile contractuale.
4.3. Nu mai puţin însă considerentele primei instanţe vizând atitudinea imprevizibilă şi lipsită de transparenţă manifestată de autoritatea recurentă pe parcursul a 3 ani ca şi durata procedurilor anterioare, de peste 6 ani, însuşite de Înalta Curte în contextul factual dezvoltat şi în sentinţa recurată, justifică, în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, republicată, acordarea daunelor morale. Această soluţie apare ca fiind o măsură nu numai întemeiată dar şi legală, textul de lege arătat consacrând caracterul de plină jurisdicţie al contenciosului administrativ subiectiv.
Contrar celor susţinute de recurentă, Înalta Curte apreciază că nesoluţionarea dosarului reclamantei pe o perioadă îndelungată, demonstrată, indiferent de motivaţia autorităţii recurente a fost de natură a o vătăma pe aceasta în dreptul său consacrat de lege.
4.4. Aşa fiind, în considerarea celor arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentă şi va modifica numai în parte sentinţa atacată, în sensul că va respinge cererea reclamantei de obligare la plata despăgubirilor materiale reprezentate de dobânda legală aplicată sumei de 226.488,18 RON pentru perioada cuprinsă între 14 noiembrie 2007 şi 18 mai 2010, ca neîntemeiată, urmând a fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei civile nr. 654 din 31 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că respinge cererea reclamantei de acordare a despăgubirilor materiale reprezentate de dobânda legală aplicată sumei de 226.488,18 RON pentru perioada cuprinsă între 14 noiembrie 2007 şi respectiv 18 mai 2010, ca neîntemeiată.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2915/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 2990/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
