ICCJ. Decizia nr. 3067/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3067/2012
Dosar nr. 8096/2/2011
Şedinţa publică de la 19 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 16 septembrie 2011 reclamanta SC BCRL SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, suspendarea Deciziei pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscala nr. F-MC 323 din data de 30 august 2011, emisă în temeiul Raportului de Inspecţie Fiscala nr. F-MC 147 din data de 30 august 2011 de către Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Activitatea de Inspecţie Fiscală.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin Sentinţa nr. 6.422 din 3 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă acţiunea reclamantei SC BCRL SA, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin decizia de impunere a situaţiei privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. F-MC 323 din 30 august 2011, emisă de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Activitatea de Inspecţie Fiscală, s-au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale suplimentare, prin impunerea TVA suplimentară, în sumă de 19.266.551 RON, precum şi majorări de întârziere în sumă de 9.502.774 RON.
Pentru a se stabili aceste obligaţii de plată s-a avut în vedere faptul că din verificarea efectuată a reieşit că bunurile prezentate în anexa nr. 15, ce au făcut obiectul unor contracte de leasing reziliate nu au fost reposedate în termenul prevăzut în contract. În situaţia în care bunurile de capital nu mai există fizic şi nu pot fi casate, fiind lipsă în gestiune din alte motive decât cele prevăzute la art. 128 alin. (8) lit. a) - c) C. fisc., aceasta constituie o livrare de bunuri în sensul taxei pe valoare adăugată şi trebuie colectată TVA, iar operaţiunea este definită drept o livrare către sine, conform art. 1251 alin. (1) pct. 16 din Legea nr. 571/2003.
Întrucât SC BCRL SA nu a procedat la aplicarea acestor dispoziţii legale, echipa de inspecţie fiscală a recalculat TVA colectată, stabilită de societate, rezultând un debit suplimentar în sumă de 19.266.551 RON.
Instanţa de fond a reţinut, în considerarea celor două principii incidente în materie, al legalităţii actului şi al executării acestuia din oficiu, că suspendarea executării constituie o situaţie de excepţie şi poate fi dispusă numai în cazurile şi în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de lege, respectiv numai în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente.
Instanţa a reţinut că, pentru a exista un caz bine justificat, trebuie să rezulte din împrejurările cauzei o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate, însă cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce ţin de legalitatea actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acţiunii în anulare.
Instanţa de fond a reţinut că reclamanta a invocat aspecte legate de aplicarea retroactivă a dispoziţiilor H.G. nr. 150/2011, neaplicabilitatea prevederilor cu privire la livrarea către sine, baza de impozitare în cazul livrării către sine şi modalitatea de calcul a obligaţiilor accesorii.
Însă, în raport de aceste motive de nelegalitate, Curtea a apreciat că analizarea lor ar presupune o verificare minuţioasă a tuturor elementelor ce au stat la baza luării măsurii recalculării TVA-ului şi stabilirii debitului suplimentar, precum şi a raţionamentelor făcute de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili pentru a ajunge la concluzia existenţei operaţiunilor care reprezintă o livrare către sine şi a dispoziţiilor aplicabile, împrejurări care ar presupune o prejudecare a fondului cauzei, iar nu o analiză a aparenţei de legalitate a actului administrativ contestat.
Instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că această împrejurare ar echivala practic cu o tranşare definitivă a acestor chestiuni, fapt ce este incompatibil cu limitele legale ale cadrului procesual trasat de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, instanţa a constatat că, deşi reclamanta relevă o serie de consecinţe ale actului administrativ, acestea sunt pur ipotetice şi speculative, cu atât mai mult cu cât în justificarea îndeplinirii condiţiei pagubei iminente nu pot fi pur şi simplu invocate efectele actului.
De asemenea, instanţa a reţinut că măsura suspendării, astfel cum a fost avută în vedere de legiuitor, reclamă un caracter urgent în ceea ce priveşte prejudicierea persoanei fizice/juridice, însă, din această perspectivă, reclamanta nu a făcut dovada că riscul invocat este unul actual sau iminent, ci doar eventual.
3. Recursul declarat de SC BCRL SA
Motivele de recurs, prin care se critică ca nelegală şi netemeinică soluţia de respingere a cererii de suspendare, se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. invocându-se interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 14(1) din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte primul motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. recurenta arată că instanţa de fond a interpretat greşit măsura adoptată la data de 1 martie 2011 cu privire la taxa pe valoarea adăugată aferentă contractelor de leasing reziliate şi asupra modului în care organele de control înţeleg să aplice în practică acestei proceduri.
Se arată că instanţa de fond, în mod greşit nu şi-a însuşit poziţia recurentului faţă de interpretarea organelor de control fiscal a modificărilor aduse prin H.G. nr. 150/2011 la Normele metodologice la Codul fiscal.
În raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se invocă greşita aplicare a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 41(1) din Legea nr. 554/2004 în ceea ce priveşte aprecierea greşită privind neîndeplinirea condiţiilor cumulative prevăzute de art. 14(1) din Legea nr. 554/2004, care a determinat respingerea nelegală a cererii de suspendare.
În raport de acest motiv de recurs, recurenta apreciază că cererea sa de suspendare, având ca obiect Decizia pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. nr. F-MC 323 din 30 august 2011, emisă în baza raportului de inspecţie fiscală nr. F-MC 147 din 30 august 2011, îndeplineşte condiţiile cumulative prevăzute de art. 14(1) din Legea nr. 554/2004, respectiv condiţia existenţei unor cazuri bine justificate şi condiţia existenţei unei pagube iminente.
În ceea ce priveşte prima condiţie a cererii de suspendare în sensul existenţei unor cazuri bine justificate conform dispoziţiilor art. 2(1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 recurenta arată că actele contestate sunt vădit nelegale atât în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor de formă cât şi a condiţiilor de fond privind aplicarea în mod retroactiv a dispoziţiilor H.G. nr. 150/2011 şi în concret greşit privind stabilirea în sarcina reclamantei-recurente a obligaţiilor fiscale suplimentare prin impunerea TVA suplimentară în sumă de 19.266.551 RON precum şi majorări de întârziere în sumă de 9.502.774 RON.
Se arată faptul că recurenta a invocat aspecte vădite de nelegalitate privind impunerea greşită a sumei datorate cu titlu de TVA şi a majorărilor aferente, aspecte neanalizate de prima instanţă.
În ceea ce priveşte a doua condiţie cea a existenţei unei pagube iminente se arată că prejudiciul suferit de recurentă nu este nu numai de ordin financiar ci este şi unul de natură comercială şi socială fiind de natură a afecta raporturile economice cu alte societăţi şi relaţiile cu angajaţii societăţii.
Se solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii cererii de suspendare până la pronunţarea instanţei de fond.
Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate, curtea îl apreciază ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., curtea apreciază că în cauză nu poate fi reţinută susţinerea în sensul interpretării greşite a măsurii adoptate la data de 1 martie 2011 cu privire la TVA aferentă contractelor de leasing reziliate.
Curtea apreciază că această verificare a legalităţii acestei măsuri precum şi a modului de aplicare a acestei măsuri de către organele fiscale excede controlului aparent de legalitate al actelor contestate, control sumar care pot fi efectuate pe calea unei cereri de suspendare formulată în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În soluţionarea cererii de suspendare a executării conform art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanţa cercetează doar aparenţa de nelegalitate a actelor administrative atacate, neputându-se efectua evaluării de o asemenea profesiune cum se solicită în cererea de chemare în judecată şi cum se arată în cererea de recurs.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. acesta nu este fondat.
În mod corect instanţa de fond, prin sentinţa recurată a respins cererea de suspendare pentru neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 14(1) din Legea nr. 554/2004 neputându-se reţine aplicarea greşită a legii.
Aspectele invocate în motivele de recurs privind îndeplinirea condiţiile cererii de suspendare nu sunt fondate, în mod corect prima instanţă reţinând că aspectele care privesc interpretarea dispoziţiilor legale şi valoarea probatorie a înscrisurilor nu pot forma obiectul unei cereri de suspendare, deoarece reprezintă aspecte de fond, care privesc motive de anulare a actelor fiscale contestate.
În mod corect s-a apreciat că în cauză nu este îndeplinită condiţia existenţei unor cazuri bine justificate, în sensul dispoziţiilor art. 2(1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 deoarece motivele de nelegalitate invocate de recurentă nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate deciziei a cărei suspendare se solicită, ci necesită o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecăţii.
În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei pagube iminente în sensul dispoziţiilor art. 2(1) lit. s) din Legea nr. 554/2004 în mod corect s-a apreciat prin sentinţa atacată că recurenta nu a probat procedura unui prejudiciu iminent, iar susţinerile din recurs nu probează caracterul urgent şi iminenta producerii unui prejudiciu materiale, care nu poate fi înlăturat decât pe calea suspendării provizorii a executării.
Faţă de cele expuse mai sus, curtea în baza art. 312(1) şi (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat, menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de SC BCRL SA Bucureşti împotriva Sentinţei nr. 6.422 din 3 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 iunie 2012.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 2974/2012. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 3073/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
