ICCJ. Decizia nr. 3073/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3073/2012
Dosar nr. 11500/2/2010
Şedinţa publică de la 19 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual
Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta Universitatea V.A. din Bacău a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Sănătăţii solicitând anularea Cap. I din Anexa la Ordinul nr. 536/1997 al Ministrului Sănătăţii, pentru aprobarea Normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin Sentinţa nr. 4.411 din 24 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta Universitatea V.A. din Bacău în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, în sensul că a fost anulat Cap. I din Anexa la O.M.S. nr. 536/1997.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în esenţă că dispoziţiile Cap. I - Norme de igienă referitoare la zonele de locuit, din Ordinul nr. 536/1997, nu se încadrează în definiţia dată noţiunii de norme de igienă de art. 82 alin. (2) din Legea nr. 3/1978, privind asigurarea sănătăţii populaţiei, act normativ care era în vigoare la data adoptării O.M.S. nr. 536/1997 şi, care prevedea, la momentul respectiv, că "Prin normele de igienă se stabilesc condiţiile de asigurare a calităţii apei, aerului şi solului, de igienă la locul de muncă şi în unităţile de folosinţă publică, de protecţie sanitară a alimentelor, surselor şi instalaţiilor de alimentare cu apă potabilă, de prevenire a contaminării radioactive, de salubritate a localităţilor, unităţilor socialiste, mijloacelor de transport în comun şi locuinţelor, de îndepărtare şi neutralizare a apelor uzate şi a reziduurilor solide".
Prima instanţă a apreciat că aspectele la care se referă Cap. I din Ordinul nr. 536/1997, pentru aprobarea Normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei, capitol intitulat Norme de igienă referitoare la zonele de locuit, reprezintă reguli de urbanism care exced definiţiei legale a normelor de igienă şi nu se referă la condiţiile de asigurare a calităţii apei, aerului şi solului, de igienă la locul de muncă şi în unităţile de folosinţă publică, de protecţie sanitară a alimentelor, surselor şi instalaţiilor de alimentare cu apă potabilă, de prevenire a contaminării radioactive, de salubritate a localităţilor, unităţilor socialiste, mijloacelor de transport în comun şi locuinţelor, de îndepărtare şi neutralizare a apelor uzate şi a reziduurilor solide.
3. Recursul declarat de Ministerul Sănătăţii
În termen legal, împotriva hotărârii sus arătate a formulat recurs autoritatea pârâtă Ministerul Sănătăţii, invocând ca temei al căii de atac promovate prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În esenţă, prin criticile aduse hotărârii primei instanţe, recurenta-pârâtă a susţinut următoarele:
- instanţa de fond şi-a motivat sumar şi insuficient soluţia adoptată, concluzia potrivit cu care norma reprezintă "reguli de urbanism ce exced definiţiei legale a normelor de igienă" fiind neconvingătoare;
- ordinul în discuţie a fost emis în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 3/1978 şi nu numai prin raportare la art. 82, fiind expres stipulată obligaţia ministerelor de a răspunde de respectarea normelor de igienă şi de aplicare a măsurilor necesare pentru înlăturarea factorilor ce ar putea dăuna sănătăţii publice;
- normele de igienă sunt concepute ca măsuri profilaxice destinate a proteja, menţine şi dezvolta sănătatea populaţiei;
- reglementările cuprinse în Ordinul nr. 536/1997 nu sunt reguli de urbanism ce exced definiţiei legale a normelor de igienă, astfel cum în mod eronat a reţinut instanţa de fond.
4. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Recursul este fondat în sensul şi pentru considerentele în continuare arătate.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente dar şi la apărările intimatei cuprinse în întâmpinarea depusă la dosar, Înalta Curte reţine incidenţa în cauză a motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi drept urmare, pe temeiul arătat, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., ca o consecinţă a admiterii recursului, va modifica hotărârea atacată în sensul că va fi respinsă ca neîntemeiată acţiunea reclamantei Universitatea V.A. din Bacău, faţă de argumentele înfăţişate în cele ce urmează.
Reclamanta intimată a sesizat instanţa de contencios administrativ cu cererea de anulare a întregului Cap. I din Anexa la Ordinul nr. 563/1997 al Ministrului Sănătăţii (O.M.S. nr. 536/1997), pentru aprobarea Normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei, susţinând în esenţă că aspectele la care se referă respectivul Cap. I, intitulat "Norme de igienă referitoare la zonele de locuit", reprezintă reguli de urbanism care exced definiţiei legale a normelor de igienă, ceea ce le conferă un caracter nelegal.
Această susţinere a reclamantei-intimate a fost totodată preluată şi în succintele considerente ale hotărârii primei instanţe, fiind totodată argumentul esenţial ce a fundamentat soluţia adoptată.
Contrar celor astfel reţinute şi în acord cu criticile recurentei-pârâte, Înalta Curte apreciază că nu se impunea anularea întregului Cap. I din Anexa la Ordinul O.M.S. nr. 536/1997 întrucât nu au fost înfăţişate şi nici probate veritabile critici şi vicii menite a demonstra caracterul nelegal al reglementării.
Pornind de la principiul legalităţii actelor administrative ce semnifică, în primul rând, că actele administrative ale organelor administraţiei publice trebuie adoptate şi/sau emise numai pe baza şi pentru executarea legii, Înalta Curte reţine că O.M.S. nr. 536/1997 a fost emis, astfel cum rezultă din preambulul său, inter alia, în considerarea dispoziţiilor legale în vigoare privind igiena mediului de viaţă şi muncă înscrise în Legea nr. 3/1978, privind asigurarea sănătăţii populaţiei, dispoziţii obligatorii atât pentru unităţile publice şi private precum şi pentru întreaga populaţie a ţării.
Aşa fiind, raportarea conţinutului celor 20 de capitole cuprinse în Cap. I din Anexa la O.M.S. nr. 536/1997 numai la definiţia noţiunii de "norme de igienă" dată de art. 82 alin. (2) din Legea nr. 3/1978 apare ca fiind nu numai insuficientă şi simplistă dar şi irelevantă.
Şi aceasta întrucât în cuprinsul Legii nr. 3/1978 - privind asigurarea sănătăţii populaţiei, la Cap. IV - Secţiunea 1 - Igiena mediului de viaţă şi muncă, se prevede expres, în art. 83, în vigoare la momentul adoptării O.M.S. nr. 536/1997, după cum urmează:
"Art. 83 - Ministerul Sănătăţii îndrumă şi controlează întreaga activitate de asigurare a condiţiilor de igienă a mediului de viaţă şi muncă, în care scop:
a) studiază calitatea factorilor de mediu în vederea valorificării în practica asigurării sănătăţii a influenţei pozitive a acestora pentru dezvoltarea şi întărirea sănătăţii;
b) urmăreşte dinamica stării de sănătate a populaţiei, organizează şi efectuează investigaţii medicale de masă pentru cunoaşterea influenţei factorilor nocivi şi stabileşte măsuri pentru eliminarea acestora;
c) organizează şi efectuează investigaţii pentru cunoaşterea stării igienico-sanitare a colectivităţilor de copii şi tineri, propune măsuri pentru ca procesul instructiv-educativ şi regimul de activitate şi odihnă să contribuie la dezvoltarea armonioasă, fizică şi intelectuală, a acestora;
d) elaborează şi supune spre aprobare normele de igienă, răspunde de aplicarea şi respectarea strictă a acestora pe întreg teritoriul ţării;
e) ia măsuri pentru aplicarea strictă a normelor de igienă la locurile de muncă, organizează acţiuni în vederea prevenirii îmbolnăvirilor profesionale şi pentru înlăturarea cauzelor care determină îmbolnăviri cu incapacitate de muncă;
f) urmăreşte şi ia măsuri pentru respectarea normelor de igienă privind calitatea apei potabile, protecţia sanitară a surselor şi instalaţiilor de alimentare cu apă, a aerului, solului şi a sistemelor de îndepărtare şi neutralizare a apelor uzate şi reziduurilor solide, precum şi pentru prevenirea contaminării radioactive;
g) controlează respectarea normelor de igienă la fabricarea, prelucrarea, depozitarea, transportul şi desfacerea alimentelor, utilizarea coloranţilor, conservanţilor şi altor substanţe chimice folosite la prepararea alimentelor, precum şi aplicarea normelor de alimentaţie raţională."
Din cuprinsul celor mai sus redate, rezultă aşadar că emiterea O.M.S. nr. 536/1997 nu s-a realizat nici cu exces de putere şi nici contrar normei în executarea căreia a fost emisă, Ministerul Sănătăţii îndeplinindu-şi practic atribuţiile stabilite în sarcina sa şi în vigoare la acel moment, în domeniul asigurării sănătăţii populaţiei.
Aşa fiind, în exercitarea atribuţiei de îndrumare şi control a activităţii de asigurare a condiţiilor de igienă a mediului de viaţă şi de muncă, autoritatea pârâtă era abilitată să elaboreze norme de igienă, inclusiv cu referire la cele menţionate în Cap.I din Anexa la O.M.S. nr. 536/1997, privind asigurarea unor condiţii de igienă în activitatea de proiectare şi construire a diferitelor categorii de construcţii, fără ca prin aceasta să fie depăşite limitele consacrate de actele normative cu forţă juridică superioară, în vigoare la momentul emiterii acestui act normativ.
În fine, Înalta Curte reţine totodată şi că actul administrativ normativ atacat este concordant cu prevederea cuprinsă în art. 89 din aceeaşi Lege nr. 3/1978 în executarea căreia a fost emis, potrivit cu care:
"Unităţile de proiectare sunt obligate ca la elaborarea studiilor şi proiectelor pentru orice fel de construcţii să adopte soluţii tehnice eficiente pentru aplicarea normelor de igienă, de tehnică securităţii muncii şi de protecţia mediului înconjurător, în vederea prevenirii îmbolnăvirilor şi accidentelor."
Astfel, pentru prevenirea îmbolnăvirilor, legea a statuat necesitatea reglementării la nivel de normă, ordin de ministru, prin stabilirea unor norme de igienă pe care unităţile de proiectare pentru proiectele de construcţii de orice fel aveau obligaţia de a le respecta în vederea prevenirii îmbolnăvirilor.
Normele de igienă referitoare la zonele de locuit nu reprezintă reguli de urbanism care exced definiţiei legale a normelor de igienă aşa cum menţionează reclamanta, ci reprezintă norme de igienă menite să asigure sănătatea populaţiei prin implementarea unor "soluţii tehnice eficiente pentru aplicarea normelor de igiena" aşa cum statuează legiuitorul. Perioada de însorire a locuinţei sau a imobilului, zgomotul, vibraţiile, praful şi substanţele toxice sunt de natura a influenţa sănătatea populaţiei, motiv pentru care aceşti toţi factori au făcut obiectul normelor de igienă.
În considerarea tuturor celor mai sus arătate, la care se adaugă şi împrejurarea că reclamanta intimată nu şi-a dovedit efectiv nici vătămarea dreptului său, căruia i-ar fi adus atingere actul a cărui anulare s-a solicitat, indicarea sumară a "interesului în promovarea acţiunii" nefiind de natură a satisface cerinţa prevederilor art. 1 şi 2 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte apreciază aşadar că sunt fondate criticile recurentei astfel că se va admite recursul promovat cu consecinţa modificării sentinţei atacate în sensul şi pe temeiul legal mai sus arătat.
Înalta Curte afirmă totodată că referirea intimatei la o decizie izolată, anterioară a instanţei (Decizia nr. 2.256 din 29 aprilie 2010) în care a fost examinat acelaşi ordin însă pe calea unei excepţii de nelegalitate, nu prezintă relevanţa unei jurisprudenţe consolidate, dat fiind atât cadrul procesual diferit ca şi premisele diferite de analiză avute în vedere în ceea ce priveşte atribuţiile şi competenţele autorităţii emitente.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Sănătăţii împotriva Sentinţei nr. 4.411 din 24 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantei ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 iunie 2012.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 3067/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3083/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
