ICCJ. Decizia nr. 3155/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3155/2012
Dosar nr. 1628/57/2009
Şedinţa publică de la 21 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea precizată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, reclamanta SC "I.L." SRL - Hunedoara a chemat în judecată pe pârâtele Administraţia Financiară pentru Contribuabilii Mijlocii Hunedoara (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "A.F.C.M. Hunedoara") şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "D.G.F.P. Hunedoara") solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună:
- anularea Deciziei nr. 89 din 29 iunie 2009 emisă de D.G.F.P. Hunedoara, prin care a fost soluţionată contestaţia formulată de societate şi înregistrată sub nr. 10420 din 14 aprilie 2009 împotriva Deciziei de impunere nr. 72 din 18 martie 2009 emisă de A.F.C.M. Hunedoara;
- anularea în parte a Deciziei de impunere nr. 72 din 18 martie 2009 emisă de A.F.C.M. Hunedoara, respectiv a cap. 2.1.1. privitor la obligaţiile fiscale suplimentare, respectiv, impozit pe profit, în cuantum de 468.044 RON şi majorări de întârziere în cuantum de 293.069 RON, precum şi anularea în parte a Raportului de inspecţie fiscală nr. 87 din 17 martie 2009, încheiat de organele de inspecţie ale pârâtei, în ceea ce priveşte impozitul pe profit pe perioada supusă controlului fiscal;
- obligarea pârâtei la restituirea sumei de 771.113 RON, încasată din TVA rambursabil dedus din deconturile de TVA ale societăţii, a sumei reprezentând impozit pe profit, în cuantum de 478.044 RON şi majorări de întârziere de 293.069 RON, calculate prin actele administrativ-fiscale atacate.
În motivarea acţiunii, reclamanta susţine că obligaţia fiscală constând în impozit pe profit şi majorări aferente, stabilite ca obligaţii fiscale suplimentare, nu se întemeiază pe situaţia de fapt reală, contrar dispoziţiilor art. 5, 6, 7 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, întrucât exercitarea dreptului de apreciere al organului nu s-a întemeiat pe constatări complete asupra împrejurărilor edificatoare în cauză, organul de inspecţie fiscală neexercitându-şi rolul său activ, care presupune examinarea din oficiu a stării de fapt reale, pe baza tuturor informaţiilor şi documentelor necesare pentru determinarea corectă a situaţiei fiscale a contribuabilului.
Se arată că, în perioada 2005 - 2008, societatea a utilizat pentru finanţarea activităţii de exploatare şi investiţii (modernizare) sumele lăsate temporar la dispoziţia agentului economic de către asociaţi, înregistrate legal în contabilitate în creditul contului 455 - "Sume datorate asociaţiilor", iar, în cazul împrumuturilor obţinute de la alte entităţi decât instituţiile de credit autorizate, dobânda deductibilă este limitată la nivelul ratei de referinţă a BNR, corespunzătoare ultimei luni din trimestru pentru împrumuturile în lei. Potrivit Ordinului M.F.P. nr. 306/2002, Ordinului M.F.P. nr. 1752/2005 şi Ordinului M.F.P. nr. 2374/2008, pentru sumele menţionate, agentul economic era îndreptăţit să calculeze şi să beneficieze de cheltuieli cu dobânzile deductibile fiscal pe perioada 2005 - 2008, în sumă de 1.958.065 RON, care influenţează profitul impozabil prin diminuarea cu suma respectivă.
Conform art. 24 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cheltuielile aferente achiziţionării, producerii, construirii, asamblării, instalării sau îmbunătăţirii mijloacelor fixe amortizabile se recuperează, din punct de vedere fiscal prin deducerea amortizării cu luarea în considerare a duratelor normale de funcţionare, potrivit H.G. nr. 2139/2004.
În declaraţia privind impozitul pe profit pe anul 2006, reclamanta, din eroare, a cuprins ca nedeductibilă cheltuiala cu amortizarea evidenţiată în balanţa de verificare din 31 decembrie 2006 la cheltuieli de exploatare cu amortizarea în sumă de 404.807 RON, majorând nelegal baza impozabilă a profitului pe anul 2006 cu 404.807 RON, cu o influenţă în determinarea şi achitarea către bugetul statului a unei sume necuvenite privind impozitul pe profit, de 64.769 RON.
Susţine reclamanta că organele fiscale nu au respectat prevederile art. 7 din O.G. nr. 92/2003 în ceea ce priveşte determinarea situaţiei reale a persoanei controlate şi aplicarea regimului fiscal corespunzător, în sensul diminuării cu suma de 404.807 RON, apreciată din eroare de contribuabil ca nedeductibilă fiscal.
În acest sens, reclamanta susţine că organul fiscal nu a luat în considerare la determinarea creanţei fiscale suplimentare privind impozitul pe profit faptul că, în perioada 01.01 - 30 aprilie 2005, în balanţele de verificare lunare şi din documentele justificative înregistrate în contabilitate, societatea a evidenţiat creşteri de imobilizări amortizabile de 227.394 RON, rezultând cheltuieli deductibile la calculul impozitului pe profit în cuantum de 45.478 RON (227.394 x 20%) calculate conform art. 24 alin. (12) din C. fisc., care nu au fost luate în considerare de organele de inspecţie fiscală.
În ceea ce priveşte constatările organelor de control privind impozitul pe profit, reclamanta susţine că organele fiscale, la examinarea stării de fapt fiscale pentru stabilirea bazei de impunere a profitului pe perioada 2005 - 2008, nu au avut în vedere documentele justificative şi evidenţele financiar-contabile şi fiscale ale contribuabilului.
Se arată că determinarea obligaţiei suplimentare privind impozitul pe profit pe anul 2006, în sumă de 270.536 RON, s-a făcut prin nerecunoaşterea deductibilităţii cheltuielilor în cuantum de 1.690.850 RON, care, aşa cum rezultă din actul de tranzacţie încheiat între SC "I.L." SRL - Hunedoara şi O.S., reprezintă despăgubiri pentru lipsurile calitative ale mărfii livrate de reclamantă, ca agent economic român, către o persoană nerezidentă, stabilite în baza contractului de furnizare, care prevede, la pct. 10, că "O.S. va putea să treacă în contul SC I.L. SRL valoarea eventualelor contestaţii, în mod oportun documentate, pentru defecte de prelucrare descoperite şi puse în contul acesteia de către clienţii finali şi referitoare la produsele fabricate de SC "I.L." SRL, care va trebui să plătească în termen de 90 de zile suma solicitată (...)". Sub acest aspect, reclamanta afirmă că organul fiscal a aplicat în mod eronat dispoziţiile art. 21 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 571/2003, deoarece enumerarea limitativă a cheltuielilor nedeductibile fiscal nu cuprinde despăgubiri plătite persoanelor nerezidente, cu atât mai mult cu cât sumele plătite beneficiarului final reprezintă daune interese, aşa cum s-a reţinut inclusiv prin raportul de inspecţie fiscală.
Totodată, în raport cu prevederile art. 138 din C. fisc., reclamanta susţine că actul de tranzacţie încheiat, care conţine acordul scris cu O.S., prin care se acceptă refuzuri de calitate în sumă de 500.000 euro, conferă deductibilitatea cheltuielii respective la determinarea profitului impozabil, în acord cu prevederile art. 19 şi art. 21 din C. fisc..
Mai arată reclamanta că în mod eronat organele fiscale nu au admis deductibilitatea cheltuielilor în sumă de 45.309 RON, reprezentând contravaloarea stocului de piei de bovină trecută pe cheltuieli pe baza facturilor de achiziţie şi a notei de recepţie, documente care furnizează toate informaţiile prevăzute de normele legale şi recunoscute ca documente justificative ale cheltuielii, potrivit art. 6 din Legea contabilităţii nr. 82/1991 şi a art. 218 alin. (1) din Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1752/2005.
De asemenea, mai arată reclamanta că, prin actele contestate, contrar prevederilor art. 21 alin. (2) lit. h) din C. fisc., nu au fost recunoscute ca deductibile cheltuielile cu formarea personalului, în valoare de 522.271 RON, deşi cerinţa perfecţionării personalului societăţii a fost prevăzută în cuprinsul art. 3 din contractul de furnizare încheiat cu O.S. şi rezulta din împrejurarea că niciunul dintre angajaţii firmei nu avea vreo cunoştinţă sau deprindere de a manipula utilajele şi liniile tehnologice de fabricaţie. Consideră reclamanta că organul fiscal a încadrat eronat cheltuielile respective la cheltuieli cu servicii de management, consultanţă şi asistenţă, cu aplicarea greşită a art. 21 alin. (4) lit. m) din C. fisc., fiind astfel stabilit în sarcina societăţii un impozit suplimentar de 83.564 RON, aferent cheltuielilor în valoare de 522.271 RON, apreciate ca nedeductibile.
Se mai arată că organele fiscale au aplicat în mod eronat dispoziţiile art. 21 alin. (4) lit. m) din C. fisc., prin faptul că au considerat ca nedeductibile cheltuielile cu serviciile facturate şi prestate pentru executarea de prototipuri, proiectare, produse pre-serie etc., în cuantum de 268.281 RON, în condiţiile în care aceste cheltuieli au fost efectuate în baza unor contracte de consultanţă comercială şi antrepriză servicii, iar necesitatea acestor cheltuieli este justificată de natura şi obiectul de activitate al societăţii.
2. Hotărârea pronunţată de Curtea de apel
Prin Sentinţa nr. 140 din 3 mai 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantei, reţinând, în esenţă, următoarele:
Impozitul pe profit aferent anului 2006 a fost corect stabilit prin reţinerea nedeductibilităţii cheltuielilor în sumă de 1.690.850 RON - "Cheltuieli privind calamităţile şi alte evenimente extraordinare".
Reclamanta a încheiat la data de 28 decembrie 2005 un contract de lucru cu societatea O.S., în calitate de beneficiar extern, în care s-a prevăzut expres că recepţia produselor efectuate de reclamantă are loc la sediul acesteia, neexistând acte privind refuzuri calitative cu indicarea în concret a deficienţelor constatate. Astfel fiind, instanţa a reţinut că sumele înscrise în factura nr. 24 din 31 decembrie 2006 emisă de O.S. Italia, prin care această societate îşi recuperează de la reclamantă daunele reclamate de clientul H.O.L. Marea Britanie în privinţa produselor livrate de reclamantă şi rambursarea către O.S. Italia a comisioanelor datorate Băncii U.I., nu poate fi considerată cheltuială deductibilă, întrucât tranzacţia este încheiată în scopul diminuării bazei impozabile în condiţiile în care recepţia calitativă trebuia efectuată înaintea livrării, la sediul reclamantei, nu au fost încheiate acte privind refuzul calitativ, iar reclamanta nu răspunde pentru deficienţele cauzate în timpul transportului. Totodată, instanţa a reţinut că suma de 112.994 RON - reprezentând rambursarea comisioanelor bancare - nu se încadrează în prevederile art. 21 din C. fisc., deoarece nu este îndeplinită condiţia existenţei raportului de cauzalitate între cheltuială şi veniturile realizate.
Cheltuielile cu tichetele cadou în sumă de 13.206 RON - înregistrate în decembrie 2006, nu sunt cheltuieli deductibile, deoarece art. 21 alin. (3) lit. c) din C. fisc. prevede o deductibilitate limitată la 2% din cheltuielile cu salariile personalului. Or, în limita a 2% din fondul de salarii aferent anului 2006, puteau fi acordate tichete cadou în cuantum de 53.094 RON, însă reclamanta a înregistrat în contul 604, suma de 66.300 RON, ceea ce îndreptăţeşte organul fiscal să constate caracterul nedeductibil al diferenţei de cheltuieli. Aceleaşi considerente au fost avute în vedere şi cu privire la suma de 16.411 RON reprezentând cheltuieli cu tichete cadou, nedeductibile la stabilirea impozitul pe profit aferent anului 2007.
În ceea ce priveşte cheltuielile cu lucrările de proiectare, în sumă de 44.246 RON, raportat la dispoziţiile art. 4 lit. d) din Legea nr. 15/1994, ale Ordinului nr. 1752/2005 şi ale art. 24 alin. (1) din C. fisc., acestea se recuperează din punct de vedere fiscal prin deducerea amortizării pe durata normală de funcţionare a mijlocului fix, iar nu integral în anul efectuării lor.
Cu privire la cheltuielile facturate de SC "I.L." SRL - Hunedoara, în sumă de 45.309 RON, instanţa a reţinut că, din factura emisă, rezultă că au fost livrate piei tăiate în valoare de 45.309 RON, iar nu servicii de tăiere a pieilor proprietatea reclamantei, nefiind astfel îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 21 alin. (1) şi alin. (4) lit. f) din C. fisc., întrucât nu s-a făcut dovada faptului că mărfurile au fost puse în lucru, neexistând bonuri de consum, şi că au contribuit la realizarea de venituri.
În ce priveşte cheltuielile cu şcolarizarea personalului în sumă de 298.441 RON pentru anul 2007, cuprinse în factura nr. 23/F/2006 şi înregistrate ca amortizare a cheltuielilor privind formarea şi şcolarizarea personalului, cât şi în trimestrul II 2008 în sumă de 1.557.885 RON, fără să existe rapoarte de lucru sau alte înscrisuri de unde să rezulte necesitatea acestor servicii şi prestarea lor efectivă, instanţa a apreciat că nu puteau fi calificate drept imobilizări necorporale "concesiuni, brevete, licenţe, mărci comerciale, drepturi şi active similare" din perspectiva Cap. 7 din Ordinul ministrului finanţelor nr. 1752/2005, astfel că nu pot fi supuse amortizării, iar organul fiscal, în mod corect, le-a încadrat în categoria cheltuielilor cu consultanţă, asistenţă sau alte prestări de servicii prin prisma prevederilor art. 21 alin. (4) lit. m) din C. fisc. Sub acest aspect, instanţa a înlăturat aspectele reţinute în expertiza contabilă referitoare la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de pct. 48 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004, reţinând că reclamantei i s-au recunoscut, ca fiind deductibile, cheltuielile cu şcolarizarea personalului efectuate cu furnizorul "F.M.H. Deva", aşa cum rezultă din probatoriul administrat, în timp ce pentru cheltuielile efectuate în raporturile cu O.S. Italia nu au fost administrate probe ale prestării efective a serviciilor, conform dispoziţiilor legale. Aceleaşi considerente au fost avute în vedere de instanţă şi cu privire la cheltuielile în sumă de 223.830 RON cu şcolarizarea personalului efectuate în anul 2008.
Referitor la impozitul pe profit pentru anul 2008, instanţa a reţinut că în mod corect a fost apreciată ca nedeductibilă suma de 95.915 RON reprezentând servicii de consultanţă prestate de A.D., întrucât deşi există contract încheiat şi facturi pentru perioada mai - iunie 2008, nu s-a făcut dovada situaţiilor de lucru în care să fie descrise serviciile efectiv prestate, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 21 alin. (4) lit. m) din C. fisc. şi de pct. 48 din Normele metodologice aprobate de H.G. nr. 44/2004, iar reclamanta nu a dovedit necesitatea serviciilor respective raportat la specificul activităţii sale.
În privinţa serviciilor în sumă de 172.366 RON, facturate de I.S. SRL pentru perioada iunie - septembrie 2008, instanţa a reţinut că nu au fost emise acte justificative pentru efectuarea prestaţiilor, nefiind încheiate situaţii de lucrări şi nu a fost justificată necesitatea prestării acestora.
Cu privire la cheltuielile în sumă de 20.805 RON provenind de la A. Franţa, instanţa a reţinut că nu există documente justificative, înregistrarea fiind efectuată pe baza unei adrese prin care s-a solicitat plata unei datorii neachitate, cu încălcarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, art. 21 alin. (4) lit. f) din C. fisc. şi pct. 44 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004.
A reţinut instanţa că în mod corect nu a fost recunoscut caracterul deductibil al sumei de 37.636 RON, reprezentând cheltuieli de protocol înregistrate în perioada ianuarie - septembrie 2008, întrucât acestea au fost efectuate peste limita legala de 2% aplicată asupra diferenţei dintre totalul veniturilor impozitate şi totalul cheltuielilor aferente veniturilor impozabile, contrar dispoziţiilor art. 21 alin. (3) lit. a) din C. fisc. şi pct. 33 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004.
Referitor la sumele lăsate temporar la dispoziţia agentului economic de către asociaţi şi utilizate în perioada 2005 - 2008 pentru finanţarea activităţii de exploatare şi investiţii, instanţa a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada că împrumuturile au fost acordate cu dobândă, nu a înregistrat în contabilitate cheltuieli de natura dobânzilor şi nu a făcut dovada termenelor de rambursare mai mari de un an potrivit art. 23 alin. (5) din C. fisc..
Cu referire la posibilitatea de deducere a cheltuielilor suplimentare de amortizare de 20% prevăzută de art. 24 alin. (12) din C. fisc., instanţa a reţinut că, în Declaraţia privind impozitul pe profit pentru anul 2005, reclamanta nu a înscris vreo sumă cu acest titlu conform Ordinului ministrului finanţelor nr. 35/2005 şi nici nu a calculat amortizarea aferentă mijloacelor fixe amortizabile achiziţionate în perioada ianuarie - aprilie 2005, conform art. 24 alin. (12) din C. fisc. şi pct. 711 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004.
3. Calea de atac exercitată
3.1. Împotriva Sentinţei civile nr. 140 din 3 mai 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta SC "I.L." SRL Hunedoara.
3.2. În principal, societatea comercială reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, invocând motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 5 coroborat cu art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, următoarele critici:
- instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra celui de-al treilea capăt al acţiunii şi anume cererea de obligare a autorităţilor fiscale pârâte la restituirea sumei de 771.113 RON, prin deducerea acesteia din conturile de TVA rambursabilă ale societăţii comerciale;
- oricum în considerentele hotărârii pronunţate, instanţa de fond nu motivează în niciun mod respingerea acestui capăt al acţiunii, dacă se acceptă că prin respingerea acţiunii a fost respins inclusiv capătul 3 al acesteia.
3.3. În subsidiar, societatea comercială reclamantă a solicitat admiterea recursului, cu consecinţa admiterii acţiunii precizate, anularea actelor administrative fiscale atacate şi obligarea autorităţilor pârâte la restituirea sumei de 771.113 RON şi a cheltuielilor de judecată, invocând motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, următoarele critici:
- în mod greşit a reţinut instanţa de fond nedeductibilitatea sumelor excluse de la deductibilitate de organele fiscale pentru perioada 2006 - 2008;
- instanţa a ignorat în mod nemotivat expertiza contabilă efectuată în cauză, expertul contabil ajungând la concluzia că societatea comercială reclamată are obligaţii fiscale suplimentare la bugetul de stat de doar 43.820 RON impozit pe profit şi 19.000 RON accesorii, adică 62.820 RON în total;
- în mod inexplicabil instanţa de fond şi-a însuşit argumentele autorităţilor fiscale reţinând în mod nelegal şi netemeinic faptul că societatea comercială datorează bugetului de stat sumele stabilite de organele fiscale ca impozit pe profit suplimentar şi, respectiv, accesoriile aferente.
3.4. D.G.F.P. Hunedoara a depus întâmpinare prin care a răspuns punctual criticilor recursului şi a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, susţinând, în esenţă, că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică.
4. Soluţia instanţei de recurs
Recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
4.1. Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin Decizia de impunere fiscală nr. 72/2009 emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. 87/2009, în sarcina societăţii comerciale recurente au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare la bugetul de stat de 771.113 RON, constând în 478.044 RON impozit pe profit suplimentar şi, respectiv, 293.069 RON majorările aferente pentru perioada 2006 - 2008, sume contestate în procedura prevăzută la art. 205 şi următoarele C. proc. fisc., contestaţia fiscală fiind respinsă prin Decizia nr. 23/2009.
În esenţă, instanţa de fond şi organele fiscale au reţinut că societatea comercială recurentă-reclamantă, în perioada 2006 - 2008 şi-a diminuat în mod nelegal baza de calcul a impozitului pe profit, prin includerea unor cheltuieli nedeductibile, în timp ce recurenta-reclamantă a susţinut că, cheltuielile respective, evidenţiate în contestaţia fiscală, în acţiune şi în considerentele recursului, au caracter deductibil, organele fiscale suplimentând în mod nelegal baza de calcul a impozitului pe profit pentru cei 3 ani: 2006, 2007 şi 2008.
4.2. În ceea ce priveşte motivul de recurs principal, prevăzut la art. 304 pct. 5 coroborat cu art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanţa de recurs reţine că este neîntemeiat.
Este adevărat că, în dispozitivul sentinţei recurate nu se regăseşte o dispoziţie expresă cu privire la capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea autorităţilor pârâte la restituirea sumei de 771.113 RON, instanţa de fond nefăcând referire nici la primele două capete de cerere ci, pronunţându-se în mod unitar asupra întregii acţiuni, a respins-o în integralitatea sa.
Astfel fiind, instanţa de recurs consideră că nu se poate susţine, cu temei, că instanţa de fond a lăsat nesoluţionat cel de-al treilea capăt al acţiunii, ceea ce ar impune casarea soluţiei şi trimiterea cauzei pentru rejudecare aceleiaşi instanţe.
De asemenea, este adevărat că în considerentele soluţiei adoptate, instanţa de fond nu analizează, în mod separat, cel de-al treilea capăt de cerere al acţiunii, dar această omisiune nu este în măsură, prin ea însăşi, să atragă o altă soluţie în cauză, din moment ce acest capăt de cerere are un caracter subsecvent în raport cu primele două capete de cerere: anularea Deciziei nr. 89/2009 şi anularea în parte a Deciziei de impunere nr. 72/2009 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 87/2009, de soluţionarea cărora a depins.
Astfel fiind, din moment ce primele două capete de cerere au fost respinse în mod motivat, cu respectarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., soluţionarea capătului al treilea al acţiunii a decurs, în mod logic, pe cale de consecinţă, nefiind necesară o motivare distinctă în considerentele hotărârii pronunţate de instanţa de fond.
4.3. În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041 C. proc. civ., instanţa de recurs reţine că este neîntemeiat.
Astfel, referitor la critica privind înlăturarea concluziilor expertizei contabile, instanţa de fond a procedat în mod corect, din moment ce, aşa cum rezultă din analiza conţinutului expertizei, expertul s-a pronunţat pe aspecte care priveau interpretarea probelor cauzei, dispoziţiilor legale incidente şi corectitudinea/necorectitudinea stabilirii cheltuielilor deductibile/nedeductibile şi a impozitului pe profit stabilit, prerogative care au fost date de legiuitor în competenţa exclusivă a judecătorului învestit cu soluţionarea cauzei.
Referitor la criticile privind soluţia de fond dată de Curtea de apel cu privire la nedeductibilitatea cheltuielilor stabilite în raportul de inspecţie fiscală, instanţa de recurs reţine că sunt neîntemeiate.
4.3.1. Referitor la impozitul pe profit în sumă de 286.979 RON aferent anului 2006, rezultă că într-adevăr, pentru suma de 1.793.611 RON, societatea comercială nu avea drept de deducere.
Astfel, pentru suma de 1.690.850 RON facturată cu nr. 24/F din 31 decembrie 2006 de SC O.S. Italia, partenerul recurentei, reprezentând comisioane şi daune suferite în cursul anului 2006, ca urmare a reclamaţiilor de la firma H.O.L. pentru produsele livrate de recurentă, instanţa de fond a reţinut în mod corect că recurenta nu a depus la organele de inspecţie documente din care să rezulte în mod concret deficienţele constatate de clienţii finali la produsele realizate şi lucrate de societatea comercială recurentă, fiind incidente prevederile art. 21 alin. (1) şi (4) lit. f) din C. fisc..
În cazul sumei de 13.206 RON, reprezentând contravaloarea tichetelor cadou din luna decembrie 2006, s-a reţinut în mod corect că această sumă reprezintă depăşirea limitei de 2% din fondul de salarii, societatea comercială având dreptul (la un fond de salarii de 2.654.722 RON) să deducă din suma de 66.300 RON (cheltuieli cu tichetele cadou), doar suma de 53.094 RON (adică 2% din 2.654.722 RON).
Instanţa de fond a reţinut în mod judicios incidenţa art. 21 alin. (3) lit. c) din C. fisc., potrivit cărora cheltuielile sociale au o deductibilitate redusă, în limita unei cote de 2%, aplicabilă asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului.
Suma de 44.246 RON a fost considerată ca fiind nedeductibilă, în condiţiile art. 4 lit. d) din Legea nr. 15/1994, din moment ce suma a reprezentat o cheltuială făcută pentru obţinerea unui mijloc fix, recuperabilă prin deducerea cotei de amortizare anuală a investiţiei, potrivit art. 24 alin. (1) din C. fisc.
Suma de 45.309 RON cheltuială efectuată în luna februarie 2006 în baza unei facturi emise de firma I. SRL Italia, reprezentând contravaloarea unor piei de bovine, a fost considerată ca nedeductibilă, societatea comercială recurentă neprezentând organelor fiscale bonuri de consum sau rapoarte de lucru din care să rezulte că acestea au fost utilizate în procesul de producţie.
Astfel, instanţa de fond a reţinut în mod corect incidenţa art. 21 alin. (1) şi (4) lit. f) din C. fisc., cheltuielile fiind nedeductibile pentru că nu au avut la bază documente justificative a utilizării lor în procesul de producţie în scopul obţinerii de venituri impozabile.
4.3.2. Referitor la impozitul pe profit în sumă de 50.110 RON aferent anului 2007, rezultă că într-adevăr, societatea comercială recurentă nu avea drept de deducere pentru suma totală de 304.852 RON.
Astfel, pentru suma de 16.411 RON înregistrată în luna decembrie 2007, reprezentând contravaloarea tichetelor cadou, instanţa de fond a reţinut în mod corect că aceste cheltuieli sunt nedeductibile în condiţiile, limitele şi pentru motivele arătate la punctul anterior.
În cazul sumei de 298.441 RON, reprezentând cheltuieli cu şcolarizarea personalului facturat de firma O.S. Italia, instanţa de fond a reţinut în mod corect că aceste cheltuieli sunt nedeductibile în lipsa unor documente din care să rezulte că serviciile de formare şi şcolarizare au fost necesare şi efectiv prestate, reţinând în mod judicios incidenţa art. 21 alin. (4) lit. m) din C. fisc., coroborate cu dispoziţiile pct. 48 din Normele de aplicare aprobate prin H.G. nr. 44/2004.
4.3.3. Referitor la impozitul pe profit în sumă de 140.956 RON aferent anului 2008, rezultă că într-adevăr, pentru suma de 550.552 RON cheltuieli aferente perioadei ianuarie - septembrie 2008, societatea comercială nu avea drept de deducere.
Astfel, pentru suma de 95.915 RON, cheltuieli pentru serviciile de consultanţă oferite de numitul A.D., în calitate de consultant, instanţa de fond a reţinut în mod corect că existenţa contractului nu este suficientă pentru a proba necesitatea şi efectivitatea prestării serviciilor respective, fiind incidente prevederile art. 21 alin. (4) lit. m) din C. fisc. şi pct. 48 din Normele de aplicare aprobate prin H.G. nr. 44/2004.
Pentru suma de 172.366 RON reprezentând serviciile prestate de firma I.S. SRL Italia, în baza contractului încheiat la 10 iunie 2008, instanţa de fond a reţinut în mod corect că nu sunt deductibile, în lipsa unor situaţii de lucru şi alte înscrisuri care să dovedească necesitatea, scopul şi efectivitatea serviciilor respective, enumerate generic în contract, fiind astfel incidente prevederile art. 21 alin. (4) lit. m) din C. fisc. şi pct. 48 din Normele de aplicare aprovate prin H.G. nr. 44/2004.
Pentru suma de 20.805 RON înregistrată în luna august 2008 în contul 628 "Alte cheltuieli cu serviciile prestate de terţi", instanţa de fond a reţinut în mod corect că societatea comercială recurentă a dedus aceste cheltuieli fără să existe documente justificative în sensul art. 6 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, fiind astfel, incidente prevederile art. 21 alin. (4) lit. f) din C. fisc.
Pentru suma de 223.830 RON reprezentând cheltuieli cu şcolarizarea personalului pe anul 2008, înregistrată în contul 6811 "Cheltuieli privind amortizarea", instanţa de fond a reţinut în mod corect că societatea comercială recurentă nu a prezentat contract şi nici rapoarte de lucru sau alte înscrisuri din care să rezulte că serviciile respective au fost necesare şi au fost efectiv prestate de firma O.S. Italia, reţinând incidenţa prevederilor art. 21 alin. (4) lit. m) din C. fisc. şi pct. 48 din Normele de aplicare aprobate prin H.G. nr. 44/2004.
Pentru suma de 37.636 RON înregistrată ca şi cheltuieli de protocol, peste limita legală în perioada ianuarie - septembrie 2008, instanţa de fond a reţinut în mod corect că această sumă a depăşit limita de 2% calculată în condiţiile art. 21 alin. (3) lit. a) din C. fisc. şi pct. 33 din Normele de aplicare aprobate prin H.G. nr. 44/2004.
În concluzie, instanţa de fond a reţinut în mod judicios legalitatea şi temeinicia actelor administrativ fiscale atacate, recursul formulat fiind nefondat şi urmând să fie respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC "I.L." SRL Hunedoara împotriva Sentinţei civile nr. 140 din 3 mai 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2012.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 3154/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3161/2012. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
